Magazinul Universal București

Lângă lupoaica din Piața Roma se află fostul magazin București. Pentru unii este o amintire  a epocii de aur, în timp ce alții o găsesc numai bună pentru taguri. Dar dincolo de aparențele triste s-a aflat puterea și voința de a prospera a unui om. Bucur Bunescu era un copil orfan din Săcele, un orășel de lângă Brașov. După ce tatăl lui a murit în iarna lui 1888 în transhumanță, încercând să traverseze Dunărea, a pleacat la București, unde s-a angajat ca baiat de prăvălie la un comerciant de textile. Avea 12 ani și doar patru clase, dar a primit multă încredere, că era serios și harnic. În scurt timp patronul l-a făcut asociat, iar câștigurile n-au întârziat să apară.

În acest fel, Bucur Bunescu a ajuns unul dintre cei mai bogați români din perioada interbelică. El a construit în 1929 pe fosta strada Bărăției nr. 2 (actuala I.C.Brătianu nr. 36), un corp de clădire cu pivniță, parter și cinci etaje. Zece ani mai târziu a ridicat o altă bucată la nr. 4-6, iar de-aici a rezultat actualul magazin București. Toate aceste proprietăți, dar și alte multe apartamente din Calea Moșilor au fost naționalizate în 1950. Deși Bunescu a scăpat de închisoare și a trăit până la 90 de ani, comuniștii i-au știrbit toată averea.

După naționalizare clădirea a fost transformată în Magazinul Universal București, unul dintre marile centre comerciale ale capitalei. Aici găseai orice, de la îmbrăcăminte și accesorii vestimentare, la aparate foto, instrumente muzicale sau aparatură electrocasnică. În prezent există o dispută veche și aprigă între primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie, SC București SA și moștenitorii de drept ai imobilului care stă adesea acoperit de câte-o reclamă uriașă.

După nu foarte lungi căutări prin Almanahuri și cărți telefonice din 1970 am găsit reclamele vestitului magazin comunist, care conțin și singurele imagini de interior pe care le-am descoperit. Era deschis de la 8 la 21 în fiecare zi și pentru toate vârstele.

Am intrat în clădire să văd noile tendințe în modă. Deasupra ușilor liftului statea neatins de priviri un sumar al tuturor magazinelor de la etaje. Indicațiile m-au cam debusolat, dar am cercetat atent ce scria și am făcut o poză pentru posteritate.

Primele raioane erau înghesuite de vitrine în care-mi imaginam moda anilor 80, cu ciorapii remaiați, baticuri în cap și taioare cu fusta sub genunchi.

Doream să iau liftul, dar iată-mă stând pe el. Etajele înalte fac din clădirea asta o fosilă uriașă de dinozaur.

Nenumărate scări, tipic pentru un magazin mare. În lipsa unui lift funcțional am urcat încet până la primele săli, unde speram să fiu întâmpinat de o croitoreasă voioasă, gata să mă măsoare din priviri.

Dar nimeni nu era acasă. Pereții scorojiți stăteau ca martori ai trecerii timpului, dar și ai grafferilor care au umblat prin magazin acum câțiva ani.

Laolaltă cu tagurile se mai găsesc geamuri nesparte pline de desene, printre și acești copii macabrii, fără pupile. Mai mult ca sigur la acest etaj se aflau jucăriile.

Am urcat la ultimele etaje dornic de o gură de aer. Trebuia să ajung pe acoperiș, urma să apună și soarele.

Am aruncat o privire înapoi. Niște sunete mi-au atras atenția. Pentru câteva secunde am crezut că nu sunt singur, dar erau niște porumbei prin casa liftului. E interesant ca n-am găsit niciun aurolac pe-aici sau urme ale unei prezențe recente. Ce-i drept, se intră destul de greu.

Am ajuns pe acoperiș și m-am bucurat de un apus colorat. M-am bucurat că mi s-a terminat berea înainte ca soarele să dispară de tot. Am mai avut puțină lumină pentru întoarcere.

Anterior: Societatea de Asigurări „Naționala”