FYI.

This story is over 5 years old.

Ghidul VICE pentru un 2014 mai bun ca 2013

Dragi studenți, iată cum puteți avea o viață studențească mai puțin nasoală în 2014

VICE te învață cum să scapi de capcanele studenției care-ți fac viața de căcat.

Fotografie de Jamie Taete, grafică de Sam Taylor

Și anul acesta, milioane de oameni vor vedea cum e viața în studenție. Amărâții de voi. Bobocii o să privească spre viitor cu speranță, pentru că încă nu știu că vor cădea treptat în ghearele disperării. Cei care sunt în anul doi sau trei și-au dat deja seama că, dincolo de vălul tranchilizant al nopților de beție și de reducerile la mall, perspectivele sunt destul de sumbre. Taxele sunt tot mai mari și nicio șansă de bursă nu se vede la orizont, colegii nu-ți sunt cu adevărat prieteni și așa mai departe.

Publicitate

Iată câteva idei care să te ajute să treci peste probleme și să-ți îmbunătățești viața de student în 2014.

Vorbește cu oameni cu care n-ai vorbi în mod normal

Înainte să ajungi la facultate, erai înconjurat de pseudo-persoane care nu se transformaseră încă în persoane complete, în sensul că nu se obosiseră să-și dezvolte personalitatea sau creierul cu mult peste așteptările orășelului de provincie în care trăiau. Și după universitate, te vei trezi inevitabil captiv într-un grup de oameni exact ca tine, care își împărtășesc unii altora opiniile similare.

Dar cât ești în facultate, poți sta de vorbă cu o grămadă de oameni diferiți. Oameni care nu beau alcool, oameni ai căror părinți nu i-au lăsat să se uite la Beverly Hills 90210, oameni cărora nu le pasă dacă trupa Disclosure a stricat muzica house sau nu. Un prieten de-al meu a făcut facultatea la London Met și singurul prieten pe care și l-a făcut în timpul ăsta a fost un student matur de 32 de ani care lucra în Games Workshop și comenta meciuri în timpul liber. Da, avea și mătreață în barbă.

După facultate, probabil vei migra înapoi în categoria ta socială, rasială și demografică – trist, dar adevărat – așa că, în numele educației, până atunci vorbește cu cât mai mulți oameni diferiți. Măcar în felul ăsta, după zece ani, s-ar putea să ai câteva contacte interesante în lista de prieteni.

Dar ignoră pe oricine se uită la filme Disney

Publicitate

Asta e o regulă esențială. Ține-te la maaaare distanță de orice persoană care vrea să-și ia diploma și care încă se uită la filme Disney. În ultimii ani, filmele Disney – cele în care joacă Miley Cyrus în perioada ei cuminte, nu animațiile – s-au infiltrat în experiența de viață a adolescenților, ceea ce s-ar putea să fie cea mai malițioasă crimă comisă împotriva culturii tineretului din ultimele două decenii.

Filme precum LOL și Camp Rock nu-i învață pe adolescenți nimic despre ei, par să normalizeze o fantezie deprimantă a tinerilor ca semi-adulți mondeni. Transferă dialoguri din serialul Grey's Anatomy în situații în care femei de 21 de ani care joacă rolul unor fetițe de 13 ani disecă rezonanța emoțională a unui zâmbet aruncat unui tip mișto pe coridorul școlii. Sunt de căcat și nu reflectă cu acuratețe viața niciunui adolescent din lume.

Dacă vrei să te uiți la filme cu adolescenți, uită-te la alea bune. Cele cu copii evrei nesuferiți și grăsani obsedați de filme porno: Superbad, Porky's, Risky Business. Astea sunt filme care spun ceva despre blestemul adolescenței, nu un căcat de 90 de minute cu mușchetari super arătoși care învață valoarea prieteniei.

Fotografie de Kieran Cudlip

Totuși…

Încearcă să nu te transformi într-o caricatură din Porky's și redu-ți fascinația pentru glumele proaste cu conuri de semnalizare din trafic/stingătoarele de incendii de pe holuri/sistemul nervos al colegului de clasă foarte tăcut. Suntem în 2014, trebuie să existe modalități mai interesante de a fi dobitoc.

Publicitate

Joacă jocuri de băut creative

E plin internetul de ele: „Battleships”, „Brain Damage”, „Charlie bit my finger of white lightning”. Lumea cyber e întinsă la picioarele, pardon, degetele tale. Jocurile de băut te îmbată rapid și dacă te îmbeți rapid înseamnă că nu-ți pasă oricum de gustul băuturii pe care o bagi în tine, ceea ce e perfect, pentru că oricum n-ai bani decât de vodcă ieftină luată de la magazinul de la colț.

Ia-ți Google Glass

Băi, fraiere, aruncă dracu' ochelarii ăia de Kanye – există accesorii mai șmechere pentru ochii studenților în 2014. Se pare că la un moment dat în timpul acestui an o să-i poți cumpăra la prețul de vreo mie de lire și o să poți arăta penibil în public în timp ce vei păstra și tradiția studențească de a purta ochelari fără prescripție medicală.

Fotografie de Oz Katerji

Ia-ți un job

Ar fi tare să ai mulți bani în studenție. Să bagi tragi MD de pe un card plin de lovele. Dar lucrurile nu stau niciodată așa. Patru din cinci studenți sunt nevoiți să-și ia un job part-time în timpul facultății.

Dacă-ți iei un job acum, o să poți comanda și mai multe țoale de căcat de pe ASOS și o să poți bea mai mult când ieși în oraș. Spre deosebire de colegii tăi, care mănâncă cartofi la microunde și se întreabă unde au greșit de trebuie să îndure atâtea mizerii.

Nu te uita la toate serialele de pe net

Matthew McConaughey și Woody Harrelson joacă într-un serial nou pe HBO? Marfă! E timpul să uiți de orice altceva, să comanzi pizza online și să te scufunzi într-o săptămână de episoade mișto cu dialoguri tâmpite.

Publicitate

O fi tentant să stai în camera ta, să te spargi și să te uiți la seriale toată săptămâna, dar din păcate, în  facultate e vorba despre cu totul altceva – nu uita că o să ai timp destul pentru activități de genul ăsta când o să fii un absolvent șomer. În scurt timp, toată lumea o să fie atât de dependentă de Vplay, încât singurele momente de scurtă interacțiune vor fi cele în care te întâlnești cu colegii de cămin pe coridor înspre budă. E nasol.

Înțeleg că anul trecut, dacă nu te-ai fi uitat la Game of Thrones și la House of Cards, n-ai fi avut despre ce bârfi (și în facultate există doar bârfă sau DISCUȚII SERIOASE cu oameni pasionați de materia pe care își dau diploma, și alea sunt și mai enervante). Dar ăsta nu e un motiv să arunci pe geam trei ani din viață din cauza unor seriale deștepte cu vampiri, cu familii regale vicioase sau cu ofițeri de poliție alcoolici. Din facultate trebuie să înveți că nu e o idee bună să mai bagi o boabă la răsăritul soarelui, nu să știi totul despre Sopranos sau alt căcat de serial.

Fotografie de Oscar Webb

Începe o revoluție națională

Sau măcar fă fotografii când se întâmplă una. În ultimii ani, tot ce trebuia să faci ca să te numeri printre activiștii politici ai acestei generații era să cânți cu prietenii tăi, lao chitară și niște tobițe, „Killing in the Name of” pe undeva prin campus. Studenții nu mai sunt atât de radicali ca în trecut, mai ales de teamă că n-o să-și găsească job în viitor. Și într-adevăr, de multe ori, o mișcare de revoltă bine executată te poate lăsa șomer pe termen nelimitat.

Totuși, activista și autoarea americană Angela Davis a reaprins ideea că „revoluția sare peste câte o generație” – ceea ce înseamnă că ar trebui să reînvie în curând. Contribuie și tu la chestia asta: data viitoare când auzi că cineva luptă pentru drepturile tale, alătură-i-te!

Ia-ți o diplomă ca lumea

Și apoi începe să înveți pentru alta. Sau fă un master. Evită lumea reală, unde sarcasmul nu mai e fermecător, iar diploma ta în jurnalismul fashion nu valorează nimic. Fratele meu a terminat facultatea de doi ani. Știi ce mi-a spus? „Cea mai bună metodă de a avea o viață studențească mișto în 2014 e să faci tot posibilul pentru a duce o viață studențească și în 2015.”

Traducere: Oana Maria Zaharia