Am făcut greva foamei la minus cinci grade Celsius

De 19 zile, Sandu face greva foamei la Universitate din solidaritate cu cei abuzați la Pungești. I-am ținut companie 24 de ore, la minus cinci grade, fără mâncare, ca să vă spun cum se face în caz că vreți să vă alăturați acestor oameni din...

|
08 ianuarie 2014, 1:35pm


Sandu și cu mine

Știi și tu situația de la Pungești, insula Chevron din România, unde nu-ți mai poți duce vaca la păscut fără să ai buletinul la tine și să fii legitimat de jandarmi. În semn de protest, ploieșteanul Alexandru Popescu, în vârstă de 45 de ani, a intat în greva foamei pe data de 21 decembrie, pe treptele Teatrului Național din București (TNB). Și astăzi este acolo. Spune că va sta până nu mai poate. În semn de solidaritate 13 săteni i s-au alăturat la Pungești între 24 decembrie și 4 ianuarie, când jandarmii i-au trimis acasă.

Cum situația de la Pungești revoltă multă lume, dar și pentru că înfometarea ca formă de protest mi s-a părut mereu o măsură extremă pe care o iau oamenii fără toți boii acasă, care nu mai au nimic de pierdut, i-am ținut companie lui Sandu la minus cinci grade celsius, fără mâncare, timp de 24 de ore, ca să vă spun cum se face în caz că vreți să vă alăturați acestor oameni din solidaritate, așa cum au făcut în ultimele zile încă două persoane.

FĂ-ŢI ARMURĂ DE HAINE, ALTFEL ÎNGHEŢI ÎNAINTE SĂ MORI DE FOAME


Eu, super instalat

Am ajuns în Piața Universității pe 26 decembrie după amiaza. Afară erau două grade. Arătam ca un butoi, de frică să nu mor de frig: căciulă, mânuși, tricou, hanorac, două pulovere de lână, două perechi de pantaloni, trei de ciorapi, una de bocanci și o geacă. După 30 de ani de mers pe munte, Sandu era și el super echipat de avalanșă, în haine de ski: două geci desfăcute la fermoar, care lăsau să se vadă un tricou cu „Salvați Roșia Montană" - astă toamnă a făcut naveta București-Ploiești în fiecare duminică, ca să dea cu petul în asfalt.

Singurele momente când am tremurat au fost la budă. Ziua mergeam la toaleta din pasajul de la metrou, dar după zece seara, când se închidea, boscheții TNB-ului erau la fel de utili, doar că n-aveau hârtie igienică. Ceea ce era ok, că nici nu mâncam. Am făcut însă greșeala să mă descalț, când, din cauza gerului la minus cinci grade, mi-am simțit bocancii în picioare ca două kilograme de fier. Tu să nu faci așa, ia-i cu tine noaptea în sacul de dormit, ca să nu te trezești dimineață cu două kile de plumb. Eventual mai bagă în sacul de dormit niște sticle fierbinți cu apă, pe care cu puțin noroc le vei primi de la oameni. Iar când apare puțin soarele, poartă-te ca o plantă care face fotosinteză. Sandu mustăcea mereu cu nasul în vânt și cu ochii închiși după vreo rază.

ARANJAZĂ-ŢI LOCUL GREVEI CUM ŢI-AI ARANJA APARTAMENTUL


Sandu face bradul. Vizavi de brad tronează bannerele cu revendicări.

Poliția comunitară i-a interzis grevistului să-și pună un cort, pe motiv că s-ar putea autoincendia. În plus, nu avea autorizație să instaleze ceva pe domeniul public. „Dacă vor să le arăt că rezist sub cerul liber, așa să fie!", a zis Sandu și a amenajat pe scările de la kilometrul Zero o „sufragerie": „Aici toată lumea e binevenită, ia un loc." Scaunele îi sunt niște pături de cămilă înflorate, iar canapeua este un sac de dormit făcut sandviș între alte cuverturi. Avea și-un pom de crăciun cam de-un metru, pe care scria „Bradul unității naționale", primit în Ajun de la un solidar. Sandu era foarte mândru, atenționa pe toată lumea: „Ai văzut ce scrie pe el?" Cadourile erau pungi cu sticle sau termosuri cu ceai fierbinte.

Eu mi-am instalat sacul de dormit și pătura cu o treaptă mai jos de Sandu, astfel încât să-l aud cum sforăie. Cu rucsacul pe post de pernă, am citit până pe la trei noaptea din cartea activistă Indignați-vă, de Stephane Hassel. Am adormit spre dimineață, când era congelul mai mare. Somnul a fost cu întreruperi, pentru că e nasol rău să visezi pe marmură, doare spatele ca la nebuni. M-aș fi pus pe pământ, dar ăla era ud.

Este clar că, dacă vrei să-ți faci auzite mațele cum chiorăie, trebuie să intri în greva foamei într-un loc asociat cu proteste, preferabil în centrul unui oraș, nu în câmp la Pungești. Pentru a crea solidaritate, înconjoară-te de bannere, ca să știe toată lumea care-ți sunt revendicările. Sandu mi-a explicat: „Cam 50% dintre oamenii care trec pe aici citesc ce am afișat. După ce înțeleg despre ce este vorba, mulți se uită rușinați în altă parte, dar unii se opresc să vorbească cu mine."

NU BEA CHESTII CU ZAHĂR, E CA ŞI CUM ŢI-AI BICIUI STOMACUL

De când a început greva, adică de 19 zile, Sandu a băut doar 60 de litri de ceai fără zahăr și a slăbit în jur de șapte kilograme. N-a înghițit în sec nici măcar când a trecut pe lângă târgul de Crăciun, unde mirosea a mici și a cârnați. Atât de determinat este. Sună la Salvare o dată la câteva zile, iar ei sunt obligați să vină și să-i verifice pulsul, tensiunea și glicemia. Până acum e în limitele normale, dar și dacă n-ar fi, Sandu refuză internarea, perfuziile sau vitaminele. „Sunt în greva foamei, nu fac asta."

În rest, timp de 24 de ore cât am stat cu Sandu, pentru mine foamea nu a fost o problemă majoră, deși sunt genul de om care mănâncă mult, iar când sunt înfometat intru în hunting mode. Mi-au chiorăit mațele, dar nu mai rău ca atunci când rămâi fără bani în studenție. Am băut foarte mult ceai fierbinte, fără zahăr. Medicul de familie mi-a spus că dulcele îți biciuiește organismul și îl accelerează, ceea ce produce acidoză, care duce la chestii mult mai nasoale, precum coma sau direct moartea.

Tot medicul mi-a explicat că depinde de la om la om cât rezistă organismul fără mâncare. Ține foarte mult de condiția fizică și de sănătatea pe care o ai. Odată ce te oprești din mâncat, organismul folosește din resursele proprii, se autodigeră. De-asta e bine să intri în greva foamei când ai burtă.

NU FI LEPRĂ CU OAMENII CARE TREC PE ACOLO, EI TE ENERGIZEAZĂ MAI TARE CA ORICE

Pe Sandu l-au vizitat sute de oameni: „Am atâția prieteni care mă susțin, doar de asta am nevoie. Mă impulsionează și îmi dau energie să continui." Numai cât am stat eu cu el au trecut pe-acolo vreo 50 de simpatizanți. Un intelectual i-a adus un suport de lumânare de casă nouă. Altcineva i-a oferit bani, dar Sandu a refuzat vehement: „Doar nu suntem cerșetori. Eu în stradă vreau să-mi recâștig demnitatea." Cu toate astea, au fost cerșetori care s-au arătat solidari, așa că au ieșit la cerut bani în numele lui Sandu, la metrou. Grevistul s-a supărat și le-a făcut morală.

Spre deosebire de Pungești, jandarmii din București au fost prietenoși. Ne-au întrebat dacă vrem ceai și ne-au asigurat de prezența lor în zonă, la nevoie. Nu de alta, dar cu o seară înainte cineva, „nu știu dacă era femeie sau bărbat, mi-a cântat, m-a înjurat și a vrut să arunce cu pietre." Boschetarul s-a cărat până la urmă, dar Sandu n-a mai dormit, iar în situația lui asta este extrem de important.

Și eu am avut parte de-un cocalar, care mi-a strigat: „Ce faci mă intelectualule, ce citești acolo?" Alt nebun mi-a cerut o țigară, eu am greșit și i-am dat, iar el în semn de mulțumire mi-a vorbit despre fiul lui care n-are voie să ridice o biserică ortodoxă în America, l-a plâns pe regele Mihai și l-a certat pe Pițurcă că nu antrenează ca lumea echipa de fotbal, că doar de-asta făceam și noi greva foamei. Cel mai bine este să nu intri în discuții cu nebuni, ca să nu-ți sară țandăra și să te consumi aiurea. Cert este că, cu cât reziști mai mult, cu atât ți se vor alia mai mulți oameni.

DACĂ EŞTI NEBUN,  NU REZIŞTI ÎN GREVA FOAMEI

Sandu este pasionat de istorie, dar a lucrat în vânzări. În ultimii ani trăiește dintr-o mică grădină ecologică și din vânzarea monedelor și cărților pe care le-a colecționat treizeci de ani. De când e în greva foamei, nu l-a vizitat nicio autoritate, deși altădată se deplasează sute de kilometri, ca să susțină niște pseudo-mineri care protestează într-o mină turistică. Nici media nu s-a înghesuit, doar vreo trei branduri: „Mă bucur că presa centrală nu mă bagă în seamă, cine știe ce ar inventa despre mine." Poate că media nu-i dă atenție și pentru că, la fel ca mine, crede că-ți lipsește o doagă dacă te înfometezi.

Adevărul e că un nebun n-ar putea face asta. N-ar avea psihicul atât de puternic încât să reziste foamei și frigului. Până și medicul de familie mi-a spus că determinarea și voința sunt factori decisivi. Iar Sandu este super hotărât: „Am fost la Pungești și am luat această decizie când am văzut cum sunt încălcate drepturile omului. Eu cred că merită să înduri pentru greșelile generației tale și vreau să trag un semnal de alarmă; nu policienilor, ci oamenilor care mă văd."

Să fi stat mai mult cu Sandu în greva foamei, nu cred că aș fi rezistat mai mult de patru zile. La finalul celor 24 de ore mă simțeam extenuat. Deci probabil nu eram atât de indignat ca el. De Revelion, am fost la cald, în Budapesta. Dar două sute de oameni au petrecut și au ciocnit cu el ceai fierbinte. Am fost din nou la el în ianuarie. Era vesel, dar slăbit. Ce nu se schimbase deloc era determinarea. L-am întrebat, dacă nu-i este teamă că va muri și își va lăsa băiatul de 23 de ani fără tată, iar el a spus: „Nu mă gândesc la asta, toți murim o dată și-o dată. Nu contează ce mi se poate întâmpla. Mesajul este important."

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE