Anarchy in Cluj, nu alta.După ce am aflat că oamenii ăștia mănâncă aproape numai alimente din producția locală, își fac propria pastă de dinți și propriul săpun, se îmbracă doar de la second hand, consumă un minimum de energie și, în general, nu prea produc gunoi, pentru că totul se reciclează, am decis că trebuie să văd cam cum arată viața asta sci-fi pentru un bucureștean din Drumul Taberei. Mai ales că nici măcar de-o reciclare selectivă de bun simț n-am parte, că vine mașina de gunoi și aruncă toate containerele în aceeași grămadă.Așa că, pentru trei nopți, am stat și eu la un loc cu ei, le-am mâncat mâncarea (vegetariană, desigur) și le-am folosit săpunul artizanal. Și n-o să mint, a fost mai ușor decât mă așteptam. Cu excepția frigului. Nu, cu frigul n-aș putea să mă împac niciodată.„Sunt studii care susțin că trebuie să creăm în mediul urban faruri de supraviețuire, care să învețe oamenii cum să se descurce dacă n-au curent și gaz, cum să-și cultive hrana, cum să aibă acces la semințe în așa fel, încât să nu ajungă să se războiască unii cu alții pentru resurse. Oamenii or să-și dea în freză pentru ultima cutie de conservă de pe raft."
Ce e Casa de Cultură Permanentă și cine locuiește acolo
Discuția se poartă în living-ul spațios de la parterul casei lor din cartierul Zorile, în Cluj. Am ajuns la ei cu o seară înainte, pe la 11 noaptea, când nu-mi mai doream altceva decât un pat în care să zac pentru vreo zece ore.Acum e dimineață și stăm la un ceai din plante (nu din pliculeț), care îmi amintește de ceaiurile de pe pârtia de schi, pentru că e exact atât de fierbinte cât trebuie să fie un ceai atunci când în jurul tău e cancer. Cu excepția camerelor încălzite, Adela și Dan păstrează o temperatură de cam 16-18 grade Celsius în restul casei, pentru a nu irosi energie.Termostatul meu intern e dat peste cap – în mintea mea sunt mai puțin de zece grade și îmi vine că fac oameni de zăpadă.„Am început să practicăm simplitatea voluntară. Avem nevoie de foarte puține lucruri pentru a ne trăi viața de zi cu zi. Mâncăm sezonier, ce găsim la piață, ce are bunica, ne îmbrăcăm de la second hand."
Punctul zero pentru economia darului
Pare simplu, dar treaba e destul de complicată. „Economia darului a adus o abundență fenomenală", continuă Dan, „după cele două luni, casa era perfect curată și borcanul cu donații era plin cu bani, lăsați de oameni, pur și simplu. Noi niciodată n-am avut o problemă în a ne plăti facturile și niciodată n-am spus că trebuie să ne dea cineva ceva în schimb pentru găzduire."„Am trecut de la o paradigmă tranzacțională (de tip: dă-mi, să-ți dau) la un alt sistem, în care eu pun la dispoziție ce am, fără să cer să mi se restituie ceva acum. Ce pot să fac este să rog beneficiarul să facă același lucru mai departe. În viața lui, în deciziile lui, nu neapărat către mine", explică Dan.
„Un exemplu a fost dat de o artistă, aici în casă. A anunțat că se face o găteală și fiecare aduce un singur ingredient, fără să spună înainte ce. A venit toată lumea, 12 persoane, fiecare cu câte un ingredient. Și am gătit supă, felul doi, salată și fructe. Cu un minim de resurse, toată lumea a fost în abundență în ziua aia", povestește bărbatul.
Cele două reguli ale casei
Întreb, ca un robot, de o mie de ori cu ce pot să ajut, dacă pot să ajut, ce pot să fac – și mi se răspunde, mereu, același lucru: „faci ce vrei" . De altfel, casa are doar două reguli:Citește și: Am vorbit cu vegetarieni din România să aflu cum supraviețuiesc porcului de Sărbători
Evident, nimeni nu-și dorește niciodată din toată inima să spele vasele, dar regula numărul unu e făcută tocmai ca să rezolve astfel de dileme.1. Lasă lucrurile așa cum le-ai găsit, chiar mai bine.
2. Nu face nimic decât dacă îți dorești din toată inima.
Proiectele pentru clujeni
O lecție bună despre cum să nu mai fii control freak
„Inițial, eram panicați, nu mai știam cine vine și cine pleacă, dar cu Rainbow am pierdut complet controlul. Uimirea noastră a fost să constatăm că ne-am obișnuit cu ideea că nu ne mai deranjează cine e aici. Mergeam la job dimineața, veneam, cineva făcuse mâncare. O oală de 15 kile, toți erau în cerc pe jos. Nu era chiar așa ordine cum eram noi obișnuiți, dar nu a lipsit niciodată nimic, nu a dispărut niciodată nimic."
Cina noastră cea din toate serile
Fiecare cină în Casa de Cultură Permanentă a fost, de altfel, o experiență în sine, genul ăla de moment când toată lumea se strânge și povestește una-alta, și de care nu prea ai parte dacă locuiești singur sau doar cu jumătatea ta mai bună. Mi-a amintit de gătelile din cămin sau de serile în care mi se strâng prietenii acasă.Citește și: Au apărut ecosexualii - oamenii care vor să salveze Pământul prin sex
Dar de fapt, care e treaba cu mâncarea?
„Am vrea să deschidem un restaurant construit tot în economia darului, în care nu trebuie să-ți plătești mâncarea. O masă acolo ar fi un eveniment de hrană, în care să aducem fermierul care a crescut produsele servite în ziua aia. În timp ce mănânci, ești alături de fermierul ăla, în povestea lui și tu apoi decizi ce să faci cu toate astea, să-ți asumi niște poziții apropo de cum susții lanțurile de distribuție de hrană. Te mai duci la supermarket sau nu?"
Apocalipsa aia pozitivă
Citește și alte articole despre viața eco:
**_[De ce fură oamenii butelii de gaz ilariant din spitale](https://www.vice.com/ro/article/de-ce-fura-oamenii-butelii-de-gaz-ilariant-din-spitale)[Eco-anarhiștii sunt la cuțite cu poliția în Franța
](https://www.vice.com/ro/article/eco-anarhistii-sunt-la-cutite-cu-politia-in-franta)Toate întrebările pe care ai vrea să i le pui unui medic legist din România_**