Câțiva oameni mi-au povestit despre deciziile de Anul Nou care le-au distrus viața

În fiecare an, luăm hotărâri noi în speranța că ne vom îmbunătăți calitatea vieții. Dar ce se întâmplă când acestea sunt motivul pentru care ajungem să suferim? Să zicem că iei decizia de a-ți da demisia după Anul Nou și de a călători în jurul lumii. Dacă te alegi cu niște datorii uriașe? Sau dacă îți propui să fii o persoană mai aventuroasă și te alegi cu chlamydia după ce te-ai distrat fără griji?

Așa-i viața câteodată. Cele mai bune planuri îți aduc chlamydia și datorii. Am vorbit cu câțiva oameni ale căror legăminte de Anul Nou le-au făcut mai mult rău decât bine.

Eu și logodnica mea nu prea călătorisem în străinătate, așa că am hotărât de Anul Nou să plecăm prin Asia de Sud-Est. Am plănuit călătoria timp de luni în șir și, până la urmă, am ajuns, în luna decembrie.

A fost fantastic până când am făcut accident cu scuterul în Vietnam. Am fost dus cu elicopterul la un spital, unde mi-au zis că ar trebui să-mi amputeze partea de jos a piciorului stâng. Până la urmă nu l-au amputat, dar mi-au tăiat o bună parte din mușchiul pulpei. Îți dai seama că am anulat restul excursiei.

Câteva luni mai târziu, ea a rupt logodna.

Locuiam cu iubita mea cehoaică în Cehia și visasem amândoi dintotdeauna să ne mutăm în Australia. În sfârșit, după ce a mai trecut un an, am hotărâm să ne luăm inima-n dinți și s-o facem. Odată ajunși acolo, mi-a luat ceva timp să găsesc un job care să-i sponsorizeze ei viza, pentru că nu eram căsătoriți.

Aveam documentele în regulă; nu trebuia decât să plece din țară câteva luni și apoi ne putem începe viața împreună în Australia. A zburat până în Noua Zeelandă ca să-și omoare timpul cât îi procesau ăia viza.

Până la urmă, a primit viza și a venit în Sydney. M-am dus s-o iau de la aeroport, dar se purta ciudat. Când am ajuns acasă, și-a deschis valiza și era goală. Venise să-și împacheteze lucrurile ca să se mute în Noua Zeelandă. Se îndrăgostise de un neo-zeelandez. A plecat înapoi în Auckland peste două zile.

Trebuia să fi rămas amândoi în Cehia.

Fotografie de Liandro Crespi via Stocksy

Tocmai mă mutasem în cealaltă parte a lumii, în Anglia, pentru soțul meu, și n-aveam job. Primul an a fost greu și n-aveam motivație să mă trezesc dimineața. Am hotărât să mă antrenez pentru un maraton ca să am un scop și să mă simt împlinită.

Am hotărât, împreună cu soțul meu, să facem mare tevatură din chestia asta și să alergăm la Maratonul Rock N Roll din Las Vegas. Citisem că scurtaseră cursa la cinci ore pentru că trebuiau să închidă mai devreme zona Fâșiei, dar, după tot antrenamentul ăla, mă simțeam în stare de orice.

Am zburat în Vegas din Londra. Erau mulți participanți, iar eu am trecut linia de start cu o oră mai târziu decât mai mulți alergători de elită, dar tot am crezut că voi avea destul timp să termin cursa. În primii câțiva kilometri, sunt trupe care cântă live și oameni care te susțin, dar cum ajungi în Fâșie, e beznă și total pustiu.

Alergasem vreo treizeci de kilometri și deodată am observat că nu mai aveam pe nimeni în jurul meu, Deodată, a parcat în fața mea o dubiță din care a ieșit o femeie care mi-a zis să intru repede în mașină – era timpul să se închidă cursa.

Când am intrat în Dubița Rușinii, am văzut că era plină de alți alergători care rămăseseră în urmă și fuseseră preluați de pe drum. Era o liniște totală, cu excepția câtorva alergători care plângeau. Majoritatea zburasem mii de kilometri ca să alergăm la acest maraton. Un tip a luat-o razna și s-a descărcat pe șofer. A urlat la el că nu i se părea corect că n-a fost lăsat să ajungă la finiș. Până la urmă, șoferul a cedat nervos și a izbucnit: „Da? Vreți să alergați până la finiș! Poftim, atunci!" Și ne-a dat pe toți afară din dubiță în mijlocul pustietății.

Era întuneric și frig, dar se vedeau niște lumini. La capăt mă aștepta soțul meu, care striga: „Ai reușit, ai făcut cursa în cinci ore!" Atunci am început să plâng în hohote.

Aveam același job în Londra de zece ani. În fiecare an, ziceam că o să îmi dau demisia și o să mă mut în altă țară. Visam să lucrez la un hostel eco din Costa Rica. În sfârșit mi-am pus planul în aplicare: mi-am dat demisia, mi-am luat bilet, am renunțat la chiria din Londra, mi-am făcut bagajul și am zburat spre Costa Rica.

La hostel, unde speram să fac muncă de conservare a naturii, s-a dovedit că aveau nevoie de un spălător de vase și om care să ducă gunoiul. Nu era deloc atât de interesant și distractiv cum sperasem. După o lună, am zburat înapoi în Anglia și m-am mutat acasă la ai mei.

Eram obsedată dintotdeauna să merg la Paris și să mă sărut cu un francez. Cum nu făcusem niciodată asta, am hotărât să zbor la Paris pe 26 decembrie și să fac Anul Nou la Turnul Eiffel. Și da, am ajuns să mă sărut cu un francez super sexy.

Dar a doua zi dimineață, aveam intoxicație alimentară și am descoperit și că francezul îmi furase aparatul foto.

Îmi dorisem dintotdeauna să devin vegetariană, așa că am hotărât să fac asta în noul an. Totul mergea bine cu noul stil de viață. Mă simțeam puțin obosită, dar totul mi se părea normal.

Apoi a început să-mi cadă părul. La început, cădea câte puțin, apoi au început să-mi cadă smocuri. M-a bușit plânsul. Se pare că noua mea dietă era foarte săracă în fier. Am început să mănânc carne imediat ce doctorul mi-a spus că asta era problema.

Urmărește VICE pe Facebook .
Traducere: Oana Maria Zaharia