Ţepoasă la exterior şi dulce în interior: aşa ar putea fi descrisă opera fotografei japoneze Sarai Mari. Artista vrea să dea jos straturile de piele protectoare pe care oamenii le folosesc ca să-şi ascundă adevăratul sine. Şi-a făcut o carieră din asta, mai întâi cu Naked, o serie de nuduri inspirate de Helmut Newton, în 2011, iar acum cu Speak Easy, a doua ei carte publicată de editura Damiani. O explorare a rolurilor de gen pe care le joacă bărbaţii şi femeile în societate, Speak Easy e un exerciţiu de captare a esenţei subiecţilor; o sărbătoare a expresiei pure cu subiecţi celebri, de la Clara Paget la Hikari Mori, de la Janice Dickinson la Naomi Shimada. Fotografa, care locuieşte în prezent în New York, ne-a invitat acasă la ea să discutăm despre lucrările ei şi despre nevoia umană de a fi înţeles de ceilalţi.
Publicitate
Spune-mi câte ceva despre lucrările din Speak Easy. Ce te-a inspirat? Cum ai abordat persoanele implicate şi cine sunt ele?
Am început să lucrez la Speak Easy acum cinci ani, imediat după ce am scos Naked. Iniţial se voia a fi o continuare, dar apoi mi-am dat seama că ar trebui să fie pentru toate genurile, pentru că nu numai femeia are nevoie de putere şi încurajare. Am fost inspirată de părţile ascunse ale oamenilor şi obsedată să surprind momentul în care modelul îşi scoate masca. Toate modelele îmi sunt prieteni dragi sau oameni cu care m-am conectat instant când i-am cunoscut. Sunt un amestec de modele, actriţe, persoane gay, transsexuale, artişti de make-up, stilişti…Oameni cu un corp sau o înfăţişare complexă.
Ai fost mereu interesată de rolurile de gen din societate? În ce fel ai luptat, pe plan personal, împotriva acestor stereotipuri?
În fiecare societate există coduri de comportament pentru oameni şi în majoritatea, femeile trebuie să fie timide şi manierate. Aşa că ele se conformează, de multe ori. Eu am crescut pe un munte care e zonă protejată UNESCO şi am încercat să lupt împotriva acestor stereotipuri. Am fost mereu gălăgioasă şi m-am purtat ca o femeie liberă. În adolescenţă, aveam părul oxigenat şi mergeam cu motocicleta, ceea ce li se părea ciudat rău vecinilor mei din sat. Am plecat din sat la vârsta de 18 ani şi m-am mutat în Osaka, al doilea oraş ca mărime din Japonia, apoi în Los Angeles, ca să studiez fotografia. Am simţit nevoia să ies rapid din societatea mică şi limitată ca să văd lumea şi să cunosc alţi oameni cu spirit liber. Am vrut să dovedesc ce pot să fac, că sunt diferită. Iar asta se reflectă mult în munca mea.
Publicitate
În lucrările tale e multă nuditate, dar pari mai interesată de ce se află dincolo de piele.
Da, mă interesează să scot adevărul din om. Asta am vrut să fotografiez. Momentele speciale pe care nu le vedem destul de des. Sunt dependentă de asta. Vrem să arătăm frumos ca un fotomodel, dar fiecare fotografie are o latură secretă. Poate că latura secretă devine mai interesantă în fotografiile mele.Ai o imagine preferată din carte?
Da, cea cu ananasul.Dacă ai putea fotografia nud pe oricine, pe cine ai alege?
Pe cineva care are o latură sălbatică pe care n-o arată decât dacă reuşeşti să-i intri pe sub piele.
