ozn-uri
Muntele Uritorco din Capilla del Monte / Mariela Atia / AFP
calatorii

Orașul în care toată lumea a văzut cel puțin un extraterestru

Oamenii spun că în munți e ascunsă o bază extraterestră.
01 Noiembrie 2019, 5:00am

Femeia care încearcă să-mi vândă cristale vindecătoare îmi spune clar: „Trebuie să mergi în Capilla Del Monte. E capitala spirituală a țării”.

Am auzit multe despre acest mic oraș argentinian. Faima lui se datorează aparițiilor de OZN-uri, care sunt atât de dese încât presa locală i-a dat porecla de „Orașul în care toți locuitorii au văzut un OZN”. Conform localnicilor, motivul pentru genul ăsta de apariții e o bază subterană de OZN-uri îngropată adânc în munții din jurul orașului, pe care locuitorii o numesc „ERKS”. Evident, această afacere extraterestră atrage, în fiecare an, zeci de mii de turiști.

Din deșertul chilian până în Nazca, Peru, anecdotele locale despre OZN-uri sunt foarte răspândite în America de Sud. Luna trecută, în statul brazilian Bahia, un ghid mi-a mărturisit că, deși nu se temea de jaguari sau șerpi veninoși, era îngrozit de ființele care vin și pleacă din baza situată între dealurile din Parcul Național Chapada Diamantina – o rezervație naturală din estul Braziliei. El susținea că acele creaturi își amestecaseră ADN-ul cu cel al populației locale și asta era explicația pentru comportamentul lor „tripant”.

Deși multe persoane confundă baloanele cu aer cald și diverse fenomene naturale cu farfuriile zburătoare, martori oculari credibili susțin că au văzut OZN-uri. De exemplu, mai mulți piloți americani spun că ar fi văzut obiecte ciudate în timpul misiunilor lor. Acum câteva luni, Marina a confirmat că aceste fenomene sunt, într-adevăr, inexplicabile.

Capilla Del Monte din Argentina e un oraș emblematic pentru aceste povești. În dimineața în care am ajuns în oraș, un post local de televiziune tocmai prezenta o localnică panicată al cărei soț dispăruse de câteva zile. După ce s-a întors, soțul a zis că fusese răpit de extratereștri și supus unor experimente oribile.

1567505134315-unnamed

Un monument extraterestru din Capilla Del Monte. Fotografie de Marc Bonomelli

Orașul a devenit faimos în data de 9 ianuarie 1986, când trei localnici – printre care și un copil – au susținut că au văzut o navă enormă cu ferestre, care a aterizat lângă munte și a lăsat în iarbă o urmă lungă de 12 metri. De atunci, tot mai multe persoane au spus că au văzut obiecte ciudate în zonă, precum sfere luminoase care zburau în grup, farfurii zburătoare, ființe umanoide și spectre de lumină.

Orașul a știut imediat să profite de atenție și a capitalizat turismul pentru OZN-uri cu un Festival Extraterestru, librării și magazine cu specific și agenții de turism care oferă tururi ghidate. Acum 21 de ani, s-a înființat aici și un centru de observație, iar localnicii spun că NASA are o bază în apropiere, dar n-am reușit să verific această informație.

Mariela Atia / AFP

Muntele Uritorco, unde localnicii spun că e ascunsă baza intergalactică. Mariela Atia/AFP

„În Capilla Del Monte sunt și sceptici, și mistici”, a zis Claudio, un ghid turistic. „Scepticii nu cred până nu văd, iar misticii cred înainte să vadă.” Claudio se situează undeva între cele două tabere.

Mi-a zis că misticii cred că ERKS, orașul subteran misterios sau baza galactică, e localizat la sute sau chiar mii de metri sub munții Uritorco, Los Terrones și El Pajarillo. Acolo se pare că ar locui extratereștri din altă dimensiune – sau din viitor – care au misiunea de a-i învăța pe oameni tot ce știu. Munții sunt ca niște portaluri energetice care te poartă spre cele două lumi și lasă să treacă vibrațiile pozitive, lucru care atrage în zonă tot felul de șamani și vraci.

Claudio spune că aceste locuri sunt sacre încă din vremea indienilor Comechingones, un trib de indigeni care trăia aici înainte de sosirea conchistadorilor. Legenda spune că nativii care au supraviețuit au fugit în munți și s-au sacrificat, pentru că au dispărut fără urmă. Dar mulți cred că au intrat în orașul extraterestru prin niște tuneluri secrete, mi-a zis Claudio.

1567505751178-erks_reuniao-1

O întâlnire a Comunității Luminii în Cordoba. Fotografie: Fraternitade

Într-un magazin plin de obiecte mistice, remarc o carte scrisă de un tip pe nume Ariel Pro, intitulată Cele cinci exerciții cosmice ale ERKS. Autorul se descrie ca un ghid cosmic care și-a făcut o educație ezoterică foarte consistentă – energetică, religioasă și spirituală – în Spania. A fost chemat de ghizii din ERKS, niște ființe înțelepte dintr-o civilizație antică, care dețin cunoștințe ancestrale. Misiunea lor? „Să pregătească alianța dintre univers și omenire.”

Ariel a refuzat să-mi dea un interviu, dar am ieșit la prânz cu Raul, care a fost și el solicitat de ființele misterioase. Raul e un ghid montan profesionist – un cap de familie, liniștit, care n-a vrut să-i fac o poză lângă statuia cu extraterestrul de pe bancă.

„Din cauza acestor imagini nu suntem luați în serios”, a explicat el. Raul crede că ERKS e unul dintre cele mai importante epicentre pentru trezirea conștiinței. Crede chiar că zona e o potențială Arcă a lui Noe care va servi drept refugiu după cataclismele care vor marca apocalipsa.

Ana Maria, o absolventă a facultății de psihologie, îmi spune mai multe despre extratereștri. „Dimensiunea în care locuiesc e mai subtilă decât lumea fizică. Dar datorită tehnologiei pe care o dețin, își pot schimba frecvența și devin invizibili, ceea ce explică de ce dispar navele lor cât ai clipi din ochi.”

Deși locuitorii ERKS pot fi percepuți și cu ochiul liber, ni se dezvăluie prin simțurile intuitive. Asta înseamnă că e foarte dificil să faci distincția între imaginație și realitate. Dar această distincție nu pare să conteze prea mult pentru cei care cred.

Articolul a apărut inițial pe VICE FR.