Știri

Cum a ajuns o artistă să facă imnul pentru 10 august, după ce a cântat pentru un primar PSD

La un an de la cel mai mare protest de după Revoluție, pe scenă se urcă o interpretă de muzică populară care i-a cântat unui primar PSD.
laura olteanu
Interpreta de muzică populară Laura Olteanu, fotografie via contul său de Facebook

Pe 10 august 2018, românii plecați peste hotare au fost întâmpinați acasă cu gaze lacrimogene, tunuri de apă și pulane, pentru că au ales să-și strige nemulțumirile în fața Guvernului. Sătui că țara e înecată în aceeași corupție și nepăsare, aproape o sută de mii de oameni au umplut Piața Victoriei. 450 au fost răniți, iar 70 au avut nevoie de spitalizare după intervenția agresivă a Jandarmeriei Române.

Publicitate

Un an mai târziu, în piața celor mai violente proteste din istoria recentă a țării se pregătește un alt miting, organizat de data aceasta de grupul de inițiativă civică Diaspora pentru România. Ei sunt cei care au obținut autorizație din partea municipalității pentru ocuparea scuarului din fața Guvernului și au purtat discuții, în calitate de organizatori, atât cu Brigada Rutieră, cât și cu Jandarmeria. De data aceasta, în locul revoltei celor mulți, organizatorii mi-au spus că vor așeza o scenă și un sistem de sonorizare, de la care protestatarii vor putea auzi „Românie, draga mea”, melodia oficială a manifestației de la 10 august 2019. Vocea care se va auzi în urechile din Piață îi aparține Laurei Olteanu, o cântăreață de muzică populară din Suceava. Ea a fost aleasă să cânte despre durerea unei țări ruptă în două, deși acum un an lansa clipul „Ghini-i stă primarului” alături de primarul PSD-ist al comunei ieșene Moțca, Constantin Serioja Hobinca.

Laura Olteanu îl lasă să vorbească despre activitatea sa pe cel care îi este soț și manager, Cătălin Turculeț. „Eu discut pentru partea de public, ea doar prestează la evenimente, atât”, s-a scuzat, înainte de a-mi explica că soția sa nu face politică. A colaborat până acum cu oameni politici „indiferent de apartenența lor la un partid și altul”. Adică a luat bani de la toată lumea.

Doar în ultimii doi ani, firma Bucovina View SRL, administrată de Olteanu și Turculeț, a câștigat 25 de mii de euro din contracte publice pentru evenimente artistice în nouă comune din România, potrivit datelor de pe SEAP. Cea mai mare sumă, 12 600 de euro, a venit în 2018 chiar de la primăria condusă de Hobinca, care a vrut-o pe cântăreață la Ziua Comunei Moțca. Pe 15 august, ea se va întoarce pentru a treia oară la sărbătoarea comunei din județul Iași.

Publicitate

„Cu Constantin Serioja Hobinca ne leagă o strânsă prietenie, nicidecum culoarea politică. Iar melodia a fost creată cu o temă generală, pentru a putea fi interpretată la diverse evenimente”, mi-a spus Turculeț. A ținut să precizeze că au plătit din fonduri proprii clipul în care primarul PSD-ist al comunei Moțca se prinde în horă cu Laura Olteanu.

Și pentru că lucrează cu oameni politici indiferent de culoarea acestora, anul trecut a prins un contract de opt mii de euro de la comuna botoșăneană Stăuceni, condusă în acel moment de viceprimarul liberal Cozmin Epuraș.

Laura Olteanu nu vede o problemă în a participa la mitingul Diasporei. „Locuind șapte ani în Italia, am ajuns să cunosc problemele cu care se confruntă oamenii din Diasporă. Am trăit sentimentul depărtării de cei dragi și de țară. Sentimentul pe care sunt convinsă că-l împărtășesc toți cei plecați de acasă, la care se adaugă și faptul că lucrurile nu funcționează cum trebuie, în special în ceea ce privește clasa politică din România.”

Aceeași clasă politică pentru care ea cântă în melodia „Ghini-i stă primarului”.

diaspora

Reprezentantul Diaspora pentru România, Tommy Tomescu, nu crede nici el că Laura Olteanu ar fi nepotrivită pentru a cânta în fața românilor, pe care indignarea față de guvernarea PSD i-a scos în stradă din 2014, fie că a fost vorba de Ponta, Grindeanu, Tudose ori Dăncilă.

„Mi s-a părut amuzant clipul cu primarul. Nu am crezut că e ceva care să afecteze relația noastră. Laura a trăit câțiva ani în Italia. Cunoaște foarte bine experiența Diasporei. Și nu cred că are vreo legătură că a făcut un videoclip pentru un primar PSD”, mi-a spus Tommy Tomescu.

Publicitate

El a scris versurile melodiei oficiale a protestului, care sunt adaptate după „Cântă cucu-n Bucovina”, melodie veche despre drama poporului român ciuntit de războaie. A schimbat cam 40% din versuri, pentru a reflecta viața de emigrant român, și apoi a înregistrat-o la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor. A ales vocea Laurei Olteanu pentru că a strâns 25 de milioane de vizualizări pe YouTube cu o melodie dedicată Diasporei, numită „Acasă-i România”.

tommy tomescu

Tommy Tomescu. Fotografie via contul său de Facebook

„25 de milioane de oameni nu au fost afectați de faptul că ea a cântat și pentru primari PSD. Dar eu ar trebui să mă simt afectat?! Mi se pare că nu există o problemă reală. Lumea o place. Nu văd de ce nu ar veni și ea la 10 august”, mi-a explicat Tommy Tomescu, care a invitat-o pe Laura Olteanu să interpreteze și două-trei melodii pe scena din Piața Victoriei.

Ratează însă că melodia despre care vorbește a ieșit cu doi ani înainte de clipul cu primarul PSD-ist din Moțca. Se bucură în schimb că Olteanu și Turculeț nu i-au cerut niciun ban pentru clipul melodiei „Românie, draga mea”.

Evenimentul organizat de Diaspora pentru România nu-i singura manifestație anunțată pentru 10 august. Dar ei sunt cei care au calitate de organizatori oficiali în ochii autorităților din România, iar Tommy Tomescu a reprezentat grupul în discuții pentru obținerea autorizației de protest.

Editor: Iulia Roșu