Economie

Roboții vor să-ți ia jobul

Experții cred că aproape o treime din forța de muncă globală va fi automatizată până în 2030. Își pregătesc universitățile studenții pentru viitorul mașinăriilor?

de Matt Blake; translated by Irina Gache
17 Septembrie 2018, 4:00am

Ilustrații de Alex Jenkins 

Dacă ai fi intrat în departamentul de tranzacționare a valorilor din sediul Goldman Sachs din New York în anul 2000, ai fi avut de a face cu o baie de sânge a simțurilor: 500 de bărbați și femei înjurau, telefoanele sunau, într-o adevărată aromă de adrenalină care se prelingea din fiecare birou. Astăzi ai de a face cu vâjâitul lipsit de viață a 200 de servere cu viteză mare printre sunete de ticăit de ceas. Asta pentru că acei 500 de oameni au fost reduși la trei. Ceilalți 497 au fost înlocuiți de algoritmi complecși.

Nu era vorba despre femeile de serviciu, recepționiștii și alți angajați din industria serviciilor care au fost deja îngenunchiați de computere. Erau absolvenți de facultăți cu diplome muncite din greu în arii precum afaceri, finanțe sau economie. Problema a fost că, în ciuda capacității lor mentale, pasiunii și formării, algoritmii au făcut treaba mai bine. Nu sunt singurele victime. Computerele au prins acum gustul de sânge.

„Mulți oameni își imaginează că automatizarea va afecta numai muncitorii din clasa de jos, și că atât timp cât mergi la facultate vei fi imun la asta”, spune Martin Ford, autor al Rise of the Robots: Technology and the Threat of a Jobless Future. „Dar nu este așa, impactul va fi la o scară mult mai largă.”

Asta ne face să ne întrebăm: odată cu înaintarea noastră spre o lume automatizată, este o diplomă universitară în, să zicem, economie, filosofie, engleză sau orice altceva care nu are de a face cu repararea coboților (roboții colaboratori) sau scrierea algoritmilor, demnă de fișierul PDF în care a fost exportată? Sau este practic inutilă? Și dacă așa stă treaba, ce fac universitățile pentru asta?

Marea majoritate a universităților pur și simplu nu fac îndeajuns de multe ca să pregătească studenții pentru forța de muncă automatizată”, spune Nancy W. Gleason, doctorand și director al Centre for Teaching and Learning la Yale – NUS College din Singapore și autor al Higher Education: Preparation for the Fourth Industrial Revolution. „Trebuie să învățăm studenții să fie flexibili din punct de vedere cognitiv, să aibă aptitudinile și încrederea să încerce diverse joburi de-a lungul vieții. În această economie nu vei avea șapte angajatori, ci șapte cariere. Oamenii ar putea spune: Diploma mea în Istorie nu mi-a folosit deloc. Ei bine, ghici ce? Nici una în radiologie, stomatologie sau drept nu-ți vor folosi.”



Asta nu este o glumă. Anul trecut, un raport făcut de McKinsey Global Institute a sugerat că până la 800 de milioane de cariere (sau 30 la sută din toată forța de muncă globală) – de la doctori până la contabili, avocați sau jurnaliști – își vor pierde joburile în favoarea computerelor până în 2030, în timp ce fiecare muncitor de pe planetă va trebui să sa adapteze „pe măsură ce locurile lor de muncă evoluează alături de mașinării capabile să le ocupe”. Alții sugerează că acest număr ar putea fi chiar aproape de 50 la sută. „Mașinăriile încep să aibă capacități cognitive, încep să concureze cu capacitatea noastră de a raționaliza, lua decizii și, cel mai important, de a învăța”, adaugă Ford. „Cel puțin de-a lungul următoarelor două decenii, IA (inteligența artificială) și robotica vor elimina o imensă parte din joburi. Dincolo de asta, totul este imprevizibil; chiar nu știm ce se va întâmpla.”

Ca să aflăm mai multe, am contactat 25 dintre cele mai importante universități din lume ca să le întreb ce au de gând să facă pentru a-i pregăti pe studenți. Dintre opt școli de prestigiu din America, doar Dartmouth College a avut ceva de spus; restul nici măcar n-au răspuns, erau prea ocupate sau n-au putut să găsească persoana potrivită cu care să pot vorbi. Și dintre opt universități din Marea Britanie pe care le-am abordat, London School of Economics și University of Sheffied nu mi-au răspuns, în timp ce Leeds și Birmingham ambele nu au putut să găsească pe cineva adecvat pentru a discuta despre asta. Un purtător de cuvânt de la University of Cambridge a spus că nu „știe de nimic specific pentru Cambridge”.

În schimb, Oxford, Bristol, Manchester, University of London, toate mi-au răspuns. „Anul viitor vom introduce un curs interdisciplinar, care are legătură cu acest subiect, pe care toți studenții noștri îl vor putea face”, a spus Caroline Jay, doctorand și lector senior în științe informatice la Manchester.

Conform prezentării generale, cursul, numit AI: Robot Overlord, Replacement or Colleague, vrea să „ajute absolventii din Manchester de la toate disciplinele să înțeleagă impactul pe care această tehnologie îl are în prezent, modul cum va putea schimba viitorul și, cel mai important, să dobândească abilitatea de a îmbrățișa oportunitățile pe care le aduce, indiferent ce carieră vor alege în final.”

„Scopul universităților este să pregătească oamenii cu abilități de învățare”, adaugă Jay. „Studenții nu sunt aici doar ca să învețe un anumit set de informații, ci cum se schimbă și evoluează lucrurile, și cum pot ei să le integreze în acel viitor.”

Universitatea Bristol are o abordare mai largă. „Dacă economia devine mai mult una temporară, luăm foarte în serios pregătirea studenților ca să devină antreprenori”, spune Dave Jarman de la Centrul Universitar pentru Inovație și Antreprenoriat.

Așa că universitatea a construit Bristol Futures, o nouă inițiativă cu o gamă de cursuri online create ca să ofere „oportunitatea de dezvoltare a capacităților academice de bază și a calităților personale cheie ca să-i ajute pe studenți să devină absolvenți de succes, adaptabili la schimbări.” Cursurile oferite momentan – Inovație și Spirit Antreprenorial, Cetățenie Globală și Viitor Sustenabil – nu sunt de diplomă per se, ci auxiliare subiectului ales de student.

„Ăsta este planul nostru pe termen lung”, spune Jarman. „Încercăm să vedem cum putem integra acele idei în orice, de la materiile clasice la chimie. Bineînțeles, câteodată schimbarea practicilor dintr-o universitate este precum transformarea unui vas petrolier într-o cabină telefonică, dar suntem pe acel drum.”

Dirk Erfurth, director de îndrumare în carieră de la University of Munich (LMU), din Germania, este de acord cu asta. „Nu te poți aștepta ca profesorii de la fiecare facultate să considere aceste probleme ca fiind preocupările lor cele mai grave. Nu asta este treaba lor. Este sarcina noastră ca îndrumători de carieră să acționăm precum o punte între piața muncii și lumea academică.”

El spune că LMU oferă burse internaționale plătite, programe de mentorat și mini-cursuri de vacanță (în valoare de 95 de euro pentru 40 de ore de curs) în materii precum retorică, leadership, managementul timpului și comunicare, management de conflict, cât și o „unitate de educație profesională” pentru foștii studenți care caută să-și îmbogățească aptitudinile. Erfurth spune că LMU ia foarte în serios angajarea studenților, atâta timp cât și ei sunt pregătiți să intre în joc.

„Nu este vorba despre note sau certificate aici”, adaugă el. „Vrem să arătăm studenților că, dacă investesc puțin timp și bani în aptitudinile lor, lucruri minunate li se pot întâmpla. Trebuie să învețe să iasă din zona de confort și să pășească în lume, să se distingă de ceilalți, să participe la internship-uri, să-și dezvolte abilitatea de a gândi liber și creativ, curiozitatea, spiritul de networking și anteprenoriat. Acelea sunt aptitudinile care-ți vor facilita angajarea în viitor.” Asta este ce numește Universitatea din Copenhaga un „profil de aptitudini interdisciplinare”.

„Vrem să îmbunătățim oportunitățile studenților de a exploata potențialul digitalizării în cadrul facultății cât și cu partenerii cu care colaborăm”, spune vice-rectorul universității, Anni Sobord, vorbindu-mi despre ce am auzit deja.

„Explicăm felul în care programele pot fi aplicate pe piața muncii, iar asta presupune și concentrarea pe inițiativele care se asigură că studenții au aptitudinile necesare pentru dezvoltare și antreprenoriat.”

Așa că, să ne întoarcem în America, unde Gleason spune că „facem destul de puține lucruri în educația superioară comparativ cu alte țări”. „Adevărul este că nu prea știm pentru ce joburi ne pregătim studenții”, spune decanul de la facultatea de științe Dartmouth, Dan Rockmore. „Dartmouth este universitatea de arte liberale cea mai de top din lume. Etosul artelor liberale stă în faptul că o educație complexă și bine structurată și expunerea la natura multidimensională a provocărilor zilnice sunt ceea ce pregătesc o minte pentru schimbările imprevizibile din lumea post-universitară. Vrem să predăm gândirea critică și deprinderi mentale care pot fi folosite în multe contexte diferite.”

Continuă să vorbească apoi despre Rețeaua Anteprenorială Darmouth care oferă studenților „oportunitatea să încerce idei pentru noua economie”, împreună cu sistemul „trimestrial flexibil” care oferă studenților „oportunitatea să experimenteze locurile de muncă din noua economie” de-a lungul unui an întreg. „Pe scurt, educația de la Dartmouth va pregăti studenții să poată beneficia de acele transformări.”

Punctul cheie aici este că toate aceste cursuri sunt opționale. Niciun student nu este forțat să aplice la ele și nu oferă nicio garanție propriu-zisă de viitor. Este până la urmă, responsabilitatea universității să-și țină de mână studenții pentru tot restul vieții lor? Sau asta ține de fapt de studenți?

„Aș spune că este precum un abonament la sală, nu un majordom”, spune Jarman. „Nu plătești și totul vine la tine. Dai bani pentru o oportunitate, dar trebuie să mergi acolo, să ridici greutăți și să alergi. Dacă faci acele lucruri, universitățile au facilități grozave și oameni care te pot ajuta să accelerezi acel proces. Dar nu-ți pică din cer.”

Studenții – spune Jonathan Black, directorul universitar de îndrumare în carieră de la Oxford University– sunt adulți până la urmă. „Unul dintre lucrurile pe care Oxford și alte universități vor să-l facă este să convingă oamenii care sunt destul de inteligenți încât să beneficieze de o educație universitară să ia în considerare serviciile noastre multiple extracurriculare, cum ar fi departamentul de cariere, societățile studențești, voluntariatul sau munca pe perioada verii. Acolo vor avea parte de adevărata experiență, dar trebuie să realizeze că o și primesc.”

A continuat: „Nu vom spune studenților ce să facă. Cred că le-am face un deserviciu dacă i-am ține de mână până la final și le-am spune Uite-ți jobul. Suntem aici să-i pregătim, să le arătăm ce au disponibil, dar până la urmă rămâne la latitudinea lor ce vor să facă mai departe.”

Adevărul este că ce-i macină pe președinții de universități nu este robo-apocalipsa, ci amenințările pe termen mai scurt la supraviețuire, cum ar fi competiția pe aptitudini și angajare. Există totuși un președinte universitar ale cărui vise nu sunt contropite de roboți. Asta, spune Joseph E Aoun, este avantajul lui: roboții nu pot visa. Președintele de la Northeastern University (NU) din Boston a dezvoltat o strategie de a-i contracara. O numește „umanică”.

„Dacă roboții vor înlocui oamenii în câmpul muncii, atunci trebuie să devenim imuni la ei”, spune el. „Creșterea extraordinară a inteligenței artificiale necesită să ne cultivăm o inteligență umană extraordinară. Chiar și mașinăriile cele mai grozave de astăzi încă au limitări. Roboții încă nu au o capacitate pentru creativitate, inovație și inspirație”.

Ideea lui, în esență, este să ofere studenților abilitatea să rezolve cele mai urgente probleme ale lumii cu ajutorul unei unelte pe care roboții nu o au: empatia. Sau, după cum spune el: „Nu am văzut până acum un computer care să plângă.”

În cartea sa, Robot-Proof: Higher Education in the Age of Artificial Intelligence, umanica a devenit o nișă a programului de la Northeastern care cere absvolvenților de informatică să facă cursuri auxiliare de teatru și improvizație. „De ce? Pentru că le permite să interacționeze cu alți oameni, un exemplu simplist, dar vital ca oamenii să treacă dincolo de ceea ce studiază”, spune el. „Interacțiunea umană va fi o aptitudine vitală pe viitor.”

Aoun spune că singura modalitate de a crea un plan de învățământ „imun la roboți” este de a cultiva „integrarea aptitudinilor tehnice, cum ar fi codatul și programarea, cu aptitudinile umaniste, cum ar fi creativitatea, etica și agilitatea culturală și anteprenorială.”

Învățarea experențială, spune el, este de asemenea esențială, așa că a creat la NU o educație cooperativă și un program de dezvoltare a carierei numit Co-op. „Avem o rețea de 3 000 de angajatori în 136 de tări de pe toate continentele, inclusiv Antarctica, unde studenții aplică pentru joburi plătite preț de șase luni”, spune el. „Acolo primesc oportunitatea unică să învețe interacțiunea oamenilor la locul de muncă, ce șanse au și cum este să lucrezi într-un mediu diferit din punct de vedere cultural; încep să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși. Asta este ceva foarte puternic și transformator.”

Numerele vorbesc de la sine: majoritatea studenților fac două sau trei co-op-uri în timpul facultății, iar 92 la sută dintre ei își găsesc de muncă la nouă luni după ce au absolvit.

*

Potopul automatizării e pe aproape. Dar Aoun și Gleason spun că dacă-i înveți pe studenți cum să înoate – cum au început să facă mai multe universități cu care am vorbit – asta nu-i va salva în final de la înec. În schimb, spun ei, trebuie să construim o arcă. „Trebuie să abandonăm ideea că o diplomă universitară ar trebui luată în primii 18-24 de ani din viața unui om”, spune Gleason. „În loc de un model de trei până la patru ani, studenți ar trebuie să rămână înscriși timp de 20 de ani cu posibilitatea să se întoarcă și să aplice la cursuri gratuit oricând doresc.”

Exact asta fac NU și NUS, unde lucrează Gleason. NUS, de exemplu, a lansat două „instituții de învățământ pe viață” susținute de guvern, unde absolvenții se pot reîntoarce în orice moment al vieții ca să „dobândescă aptitudini noi” cu ajutorul a sute de cursuri – lungi și scurte – de la psihologie la limba arabă, „agilitate în afaceri” și „securitate cibernetică”. „Încercăm să punem laolaltă cursurile ca să reformăm adulți”, spune Gleason. „E cale lungă înainte, dar viitorul stă în învățământul experiențial și mai puțin în prelegeri.”

Bineînțeles că nimic din toate astea nu este ieftin. NUS și NU sunt ambele instituții bine finanțate. Gleason sugerează că o taxă pentru roboți ar acoperi-o. Dacă nu, industria va trebui să ia măsuri. „Nu văd de ce industria n-ar face-o”, adaugă ea. „Nu e ca și cum nu ar avea de profitat de pe urma unor joburi care dispar.”

Dar ce pot face între timp studenții care nu merg la NUS sau NU – sau la una dintre celelalte universități din lume cu idei similare – ca să-și asigure pe viitor carierele? Răspunsul este să devină cât mai umani cu putință. Trebuie să ripostăm cu emoțiile. „Viitorul pieței de muncă nu are nevoie de experți de conținut sau procesatori de informație”, spune Gleason, „ci de creatori, analiști, de cei care rezolvă probleme, colaboratori și învățăcei pe viață care pot să dobândească noi aptitudini odată cu demodarea rapidă a celor vechi. Cel mai bun loc în care poți învăța asta este în artele liberale.”

Atunci, poate ca început, acea diplomă în filosofie sau engleză nu mai pare o idee așa de rea.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.