Cele mai dubioase minciuni pe care le-au spus părinții copiilor când erau mici

Copiii mint… mult. Dar nu-ți dai seama până nu te faci mare că de fapt părinții au fost cei mai mari mincinoși din lume. La un moment dat, probabil când aveai vreo 20 de ani, ți-ai dat seama că maică-ta și tac-tu au fost la fel de tineri și proști cum ești tu acum și că inventau căcaturi pentru că aia era singura strategie pe care o aveau ca să te țină în viață.

Ca să aflu mai multe despre decepția parentală am rugat oamenii să-mi spună cele mai dubioase minciuni pe care le-au auzit de la părinți. Am auzit de tați gravizi, monștri de muci și cum pot să cadă membrele unui om din senin.

„Când eram mică am avut o vecină mai în vârstă care nu avea dinți. Purta mereu o basma care-i acoperea părul. În copilărie fix așa îți imaginai că arătau vrăjitoarele și Bau Bau, așa că părinții mei au decis să includă asta ca să mă controleze. Aveam multe jucării pe care le iubeam, dar nu prea aveam grijă de ele, le lăsam aruncate pe podeaua dormitorului. Părinții obișnuiau să mă sperie și-mi spuneau că, dacă nu le adunam de pe jos, bunica Slavka – ăsta era numele dat vecinei noastre - va veni și mi le va fura. Mi-au spus că avea un beci plin de jucării de la copiii care nu-și făceau curat în camere. Am avut coșmaruri cu Slavka care-mi tortura iepurașul de pluș în beciul ei rece.” – Nikola, în vârstă de 25 de ani

„Îmi aduc aminte că taică-miu îmi spunea că nu ar trebui să mănânc margarină că este de fapt plastic topic. Când îl presam să elaboreze, îmi spunea că era la o moleculă distanță de plastic, care, după cum am realizat, este o replică fără niciun sens.” – Mihajlo, în vârstă de 40 de ani

„Am fost un copil foarte agitat și singurul lucru care mă putea ține liniștită era televizorul. Asta doar fiindcă părinții îmi spuseseră că oamenii pe care-i urmăream pe ecran locuiau de fapt în propria lor lume în televizorul nostru. Asta a făcut privitul la tv mult mai interesant, dar mă speria de fiecare dată când cineva îl stingea pentru că îmi făceam griji că omorau oamenii micuți care locuiau acolo.” – Jovanna, în vârstă de 28 de ani

„Minciuna asta de fapt vine de la bunică-mea, care avea grijă de mine când eram mai mică. Uram laptele pentru că mirosul lui mă făcea să vomit. La un moment dat bunică-mea s-a săturat de toate smiorcăielile mele și a decis să-mi spună că trupul meu era lipit cu lapte și că, dacă mă opream din băut, m-aș fi dezintegrat complet - brațele, picioarele și dinții mi-ar fi căzut. Acea minciună s-a transformat într-un coșmar în care mergeam fără picioare sau dinți. Încă urăsc laptele.” – Selena, în vârstă de 29 de ani

„În copilărie eram foarte apropiată de tata. Parcă trăiam într-o lume doar a noastră. Mă înțelegeam mai mult cu el fiindcă nu țipa la mine așa de mult cum făcea mama și mereu îmi lua partea. Nu știu de ce, tata glumea că el mi-a dat naștere și nu mama, iar eu am început să-l iau în serios. Îmi aduc aminte că avea burtă, deci mi-a fost ușor să mi-l imaginez gravid.”- Ivana, în vârstă de 30 de ani

„Îmi plăcea mult să mă scobesc în nas când eram mic. Mi se părea interesant, mai ales când mă plictiseam, adică constant. Maică-mea mă certa mereu fiindcă o făceam de față cu alte persoane. I se părea rușinos, dar pe mine nu mă interesa fiindcă îmi plăcea să mă scobesc în nas.

Cred că maică-mea se plictisise deja, așa că într-o zi am avut o discuție serioasă cu ea despre muci. Mi-a spus că la fel ca și mine, mucii aveau o mamă care trăia pe alt continent și că-și lăsase copiii, micuții muci, în grija mea. Așa că era important ca atunci când mucii voiau să iasă, să-i suflu ușor într-o batistă și să nu-i ating, altfel un monstru din muci imens va veni după mine și familia noastră. Povestea nu a avut efectul dorit – nu m-a speriat, dar am început să vorbesc cu mucii mei.” – Petar, în vârstă de 26 de ani

Articolul a apărut inițial pe VICE RS.