Am stat o zi cu oamenii care se cred Iisus și Maria Magdalena

Alan John Miller avea în jur de 30 de ani când a început să se întrebe dacă nu cumva este Iisus. De-a lungul vieții sale, spune el, a avut parte de amintiri inexplicabile, iar reprimarea lor a devenit din ce în ce mai grea. „Aveam amintiri cum cineva îmi infigea cuie prin picioare și încheieturile de la mâini”, spune el. „Îmi aduc aminte cum am fost lovit cu o suliță, cum am fost amenințat și bătut de mai multe ori până aproape de moarte.”

A mai durat încă un deceniu pentru Alan – un fost Martor al lui Iehova și tată divorțat a doi copii, să decidă într-un final că era de fapt Iisus. Atunci avea 41 de ani și trăia singur pe Coasta de Sud australiană. Știa că ar fi fost o problemă să se prezinte lumii ca Iisus când el e tehnician de computere cu o afacere de succes și doi fii adolescenți. Dar a făcut-o oricum. Și a făcut-o cu atâta convingere încât șapte ani mai târziu, în 2011, era pe prima pagină a ziarelor ca lider de cult.

Atunci am aflat și eu de Alan, când mă uitam la Sunday Night pe Channel 7. L-am văzut pe acest tip într-o cămașă florală, care explica sincer cum că era Iisus din Nazareth, în timp ce iubita lui declara că era Maria Magdalena. Au apărut și clipuri cu garduri de sârmă ghimpată în jurul locului în care locuiau și interviuri cu oameni care au venit din toată lumea ca să trăiască cu ei. Acest interviu a atras atenția presei, iar 2012 s-a transformat într-un an important pentru ei. The Sydney Morning Herald a publicat un articol cu titlul „Complexul Mesianic”, în timp ce Current Affair și-a schimbat programul ca să transmită știri despre Iisus.

Dar nu partea de cult m-a captivat. Pur și simplu mă întrebam cum este să te crezi public Iisus. Ce fel de încredere în sine este necesară ca să privești un prieten în ochi și să spui: „Uite, amice, asta ar putea să sune ciudat, dar eu sunt Iisus.” Pentru că indiferent cine ești, ce motivații ai, să te autoproclami ca profetul primului secol este egal cu sinuciderea socială. Iar Alan a făcut-o oricum, la fel și Mary.

Am vrut să-i întreb pe amândoi despre natura credințelor ,așa că m-am dus în Queensland și i-am cunoscut la ei acasă.

De la casa lor rurală din Wooroolin, la trei ore nord-vest de Brisbane, Iisus și Maria conduc o organizație numită Divine Truth – distribuie sute de ore de prezentări pe YouTube cu titluri ca Enforcing Love and Truth și Facing My Resistance to Truth. A durat mult să ajung acolo, dar de abia când am intrat pe proprietatea cu copaci și cabane m-au apucat emoțiile. Sunt singur și habar nu am ce mă așteaptă. Așa că decid să parchez mașina cu fața spre drum, pentru liniștea mea.

Apare și Iisus dintr-o clădire din apropiere, îmbrăcat într-unul din tricourile sale de tată surfer. Accentul și manierele lui sunt pur australiene și facem conversație despre drum în timp ce-mi arată proprietatea. Intrăm într-o casă unde patru persoane stăteau la masa din sufragerie, inclusiv unul din fiii lui Iisus și partenera sa, Maria. Dăm cu toții mâna înainte să mă scuz că am nevoie la toaletă. Descopăr pe podea o copie a clasicului ateu Richard Dawkins, The God Delusion. Mă amuză îndeajuns de mult ca să-i fac o poză și apoi mă relaxez imediat.

După aceea ne apucăm de treabă și intrăm în studioul lor, unde s-a tot filmat cuplul. Au trei camere și lumini, și alte accesorii pentru mixat. Mă așez pe un scaun mare cu luminile pe mine, iar Iisus stă pe scaunul din fața mea și-i oferă piciorul Mariei ca să stea și ea în poala lui. Apoi îl rog pe Iisus să ne povestească despre momentul când trăia singur în Australia de Sud, în timpul crizei sale existențiale.

„Păi știam că erau patru opțiuni”, spune el încet. „M-am gândit: Fie cred că sunt Iisus și așa este, sau cred că sunt Iisus și nu sunt, lucru care m-ar face nebun. Sau cred că sunt Alan John Miller și chiar sunt, iar asta mă face sănătos. Sau mă cred Alan John Miller, dar nu sunt și asta m-ar face nebun.”

Iisus recunoaște că ideea să explici asta oamenilor l-a speriat, dar a decis eventual s-o încerce cu cei doi fii ai lui. „I-am întrebat ce părere au despre asta, iar fiul cel mic mi-a spus că înțelege de ce cred asta.”

Fiindcă a fost încurajat a început să povestească câtorva prieteni, dar marea majoritate au fost complet ostili. Toți au insistat că era nebun. Pe parcursul unei luni nu i-au mai răspuns la telefon. Propria mamă i-a spus să se ducă la un psiholog. S-a dus, dar rezultatele au venit ca fiind neconcludente.

După ce l-au părăsit prietenii, Iisus s-a simțit eliberat să-și îmbrățișeze noua lui persona și a început să țină discursuri publice prin țară. Așa l-a găsit și finalul anului 2007, într-o sufragerie din Queensland când a ținut un discurs unei terapeute vocaționale în vârstă de 28 de ani și părinților ei. Femeia se numea Mary Luck. Părinții ei erau atei autoproclamați, dar li s-au părut interesante ideile filosofice despre adevăr și iubire din partea unui inginer care se autointitula Iisus.

Asta până când Iisus a decis că și-a cunoscut sufletul pereche, iar fata lor era de fapt Maria Magdalena.

Partea asta a poveștii devine aiurea, pentru că e dificil să înțeleg cum Mary Luck s-a reinventat complet fără să fie forțată. Este conștientă de asta și a spus de mai multe ori că a fost decizia ei. Din nu știu ce motiv o cam cred. Dintre cei doi, Maria pare cea mai de încredere. În timp ce Iisus face slalom printre două personaje pe care eu le numesc Tipul Laconic și Mesia Care nu Clipește, ea pare că e autentică.

Râde cu ușurință și se rușinează la fel. Spune că era tipul de fată care ieșea cu prietenii și insista să bea cocktailuri. Îmi pot imagina asta, chiar dacă descrie apoi un gol pe care nu l-a putut umple fără Iisus.

Maria își amintește că s-a simțit dintotdeauna la fel de inconfortabil precum Iisus. Descrie un sentiment profund de pierdere ca și cum a iubit pe cineva care a murit. Familia sa a fost rezervată emoțional și a trecut prin perioade de depresie singură – până tipul ăsta a apărut la ea acasă cu o teorie proprie despre ce i se întâmpla ei.

După prima întâlnire, Iisus a ajuns să-i spună unui prieten că el credea ca a găsit-o pe Maria Magdalena. Într-un final vorba a ajuns la părinții ei și așa a aflat și ea. La început a fost șocată, dar tot i-a scris un e-mail. „Am spus: Uite, am auzit ce crezi despre mine, dar mi-ar plăcea să o aud de la tine. Asta a fost tot ce i-am scris.”

Iisus i-a spus Mariei că se cunoșteau de mii de ani și că despărțirea lor explică sentimentul ei de pierdere. I-a sugerat să fie din nou împreună și, deși i-a luat mult timp să răspundă, eventual a făcut-o. Chiar dacă este o diferență de 15 ani între ei, s-au apropiat ușor unul de celălalt. Curând a ajuns să creadă că ar putea fi Maria Magdalena.

Dacă drumul lui Iisus a fost solitar, al Mariei a fost doar traumatizant. Părinții ei erau terifiați de umilirea publică. Descrie cu lacrimi în ochi o serie de conversații furioase cu mama ei, în timp ce fratele mai mic a început s-o discrediteze pe ea și pe Iisus online. Și-a pierdut toți prietenii.

„Am avut o prietenă care la început a fost interesată. A venit la câteva seminarii, dar socrii ei au pus multă presiune pe ea să se depărteze și nu a mai vorbit de atunci cu mine”, explică Maria. „Niciunul nu m-a întrebat măcar dacă eram ok. Era ca și cum aș fi murit și trebuiau să-și vadă în continuare de viață.”

Am întrebat-o dacă erau prieteni răi, dar au insistat că așa sunt oamenii în general. „Cred că este un lucru foarte greu de acceptat”, spune Iisus despre identitățile lor. „Oamenii se sperie.”

Atunci îl întreb de ce a insistat să spună tuturor că era Iisus. Dacă știa că nu le va plăcea, de ce să nu o țină pentru el? „Asta i-am tot spus și eu să facă!”, exclamă Maria. „Când ne-am cunoscut i-am zis: Uite, chiar dacă e adevărat, taci și oamenii vor asculta mai mult.”

Dar, după spusele lui Iisus, asta ar fi însemnat să nu fie sincer. „Am simțit mereu că adevărul este important”, spune el. „Eu spun adevărul. Știu că intențiile mele sunt bune, așa că îmi voi menține adevărul grăit.”

După studio, ieșim la o plimbare pe proprietate și descopăr dezamăgit că nu prea arată a cult. Cu tot cu mine, suntem doar șase acolo. Nu sunt deloc garduri cu sârmă ghimpată cum arăta la Sunday Night. Iisus spune că a existat o vreme, prin 2012, când oamenii din tot restul lumii cumpărau proprietăți din vecinătate ca să fie mai aproape de el și Maria, dar marea majoritate s-au mutat de acolo. Asta nu-l îngrijorează totuși. „Nici măcar nu simt că am început, ca să fiu sincer”, spune el cu un rânjet.

Iisus și Maria se țin de mână când se plimbă, iar eu fac niște calcule rapide ca să aflu că sunt împreună de aproape un deceniu. Marea majoritate a oamenilor pe care îi știu în relații de zece ani nu se țin de mână și nici nu se sărută mereu. Deci încep să mă gândesc că e ceva care îi determină să facă asta. Noțiunea că Divine Truth este un exercițiu de făcut bani pare ceva incomplet, la fel și teoria că este o platformă pentru atenție. Sigur, s-ar putea să fie o parte de adevăr și acolo, dar îmi pare mai mult că sunt doar doi oameni care chiar sunt îndrăgostiți rău unul de celălalt. Cum nebunia relației i-a exilat, la fel i-a și legat mai strâns împreună și le-a oferit ceva de demonstrat.

Terminăm când ne dăm pe trambulina lui Iisus. Se urcă el și începe să facă niște sărituri în timp ce Maria îl privește cu drag. Decid că-mi plac oamenii ăștia. Pun cele mai importante întrebări și asta mi se pare admirabil, chiar dacă răspunsurile sunt destul de obscure.

Înainte să plec mai am o singură întrebare: Cum s-ar simți dacă ar află că greșesc? Că la un moment dat, poate când vor muri, vor afla că au fost doar Alan John Miller și Mary Luck și totul nu a fost decât o mare și rușinoasă greșeală și că și-au pierdut prietenii fără niciun motiv. Cum s-ar simți?

„Bine”, spune Iisus. „Aș fi curios să aflu unde anume am greșit. Dar măcar m-aș simți bine că am trăit în acord cu ce am crezut că era adevărat.”

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.