Chestii

Am întrebat mai multe femei de ce s-au împăcat cu foștii

Uneori, tâmpenia aia pe care nu trebuia niciodată să o faci chiar merge.

de Mica Lemiski; translated by Ioana Pelehatăi
25 Septembrie 2017, 4:00am

Screenshot via „Before the Sunset”

E vineri, ai fost în bar, și dai scroll prin pozele fostului pe Facebook – doar pentru că ai trecut deja prin feed-ul lui de Instagram. Deja amețeala ta s-a transformat în tristețe mizerabilă și ești convinsă c-o să mori singură, înconjurată de cutii de pizza și zeci de dihori domesticiți. Care probabil o să te mănânce.
Totul din cauză că te-ai despărțit de omul ăla. Oare-ar fi putut să fie omul tău? Oare-ar putea încă să mai fie? Poate că sunteți ca Allie și Noah din The Notebook, despărțiți temporar, dar predestinați să muriți într-o simultaneitate împăcată, în timp ce vă țineți de mână. Știi că filmele sunt niște modele excelente și de încredere, pe care să-ți structurezi viața amoroasă, deci de ce să nu mai dai o șansă și turei doi? Nu-i ca și cum nu s-a mai auzit să se împace cineva cu fostul. Poate sunteți voi cuplul ăla.

Mai jos sunt poveștile cuplurilor ălora, spuse de femei. Dacă putem să preluăm vreo înțelepciune din experiențele lor e că reîmpăcarea cu un fost poate să iasă foarte, foarte bine (căsătorie! copii!) sau foarte, foarte prost (implicarea poliției! cruzime împotriva animalelor!). Cu alte cuvinte: rezultatele pot să varieze.

Citește și De ce rămân atât de mulți oameni prieteni cu foștii parteneri

Lisa, 34

L-am cunoscut pe Davis când aveam vreo 15-16 ani, la o cafenea. Avea 20 de ani și era din Vancouver, dar era la facultate la mine-n oraș. Am început să ne vedem și-apoi, imediat ce-am terminat eu liceul, am luat două valize, am sărit într-un autobuz Greyhound și ne-am mutat la Vancouver, unde-am locuit într-un apartament minuscul, în mansardă. Apoi, prietenul lui Davis s-a mutat în Williams Lake, ca să se facă bucătar, și l-a întrebat pe Davis dacă vrea să vină și să gătească cu el. Aveam vreo 20 de ani, iar mutarea în William's Lake a fost îngrozitoare. Era super izolat, n-aveam mulți prieteni, iar eu lucram ca menajeră la un hotel sinistru. N-aveam nicio mașină și stăteam la periferia orașului, așa că nu prea aveam ce să facem. Când ne-am despărțit, ne-am spus pur și simplu: „Nu mai e distractiv" și ne-am dus fiecare-n treaba noastră.

După vreo zece ani, m-a căutat și m-a găsit din nou. Locuia în Kelowna, Canada, dar brusc își tot inventa mici scuze ca să vină în vizită. Avea un concert sau ceva la Vancouver, așa că ne-ntâlneam, beam o bere și-o ardeam împreună. Vizitele la Vancouver au devenit din ce în ce mai dese și-ntr-o noapte, după ce băusem și eu un pic, am zis: „Probabil ar trebui să vii să dormi la mine-n pat." Cred că s-a panicat, pentru că n-a acceptat invitația. Apoi, a doua zi, pur și simplu a plecat! Eu am fost, gen: „Ah, căcat, tocmai mi-am luat-o grav."

Apoi am plecat în Mexic. Se pare că, de fapt, voiam să ne petrecem mai mult de-o sâmbătă seara împreună. Ne-am dus la o mică stațiune plină de baruri, căcăcioasă, în Puerto Vallarta. Am vorbit mult despre ce se-ntâmplase cu viețile noastre și de ce niciunul dintre noi nu e căsătorit încă. Apoi ne-am îmbătat grav cu șampanie mexicană și, brusc, am zis, gen: „Păi, tu te-ai căsători cu mine, nu?" Pur și simplu mi-au ieșit cuvintele din gură, habar n-am de unde, și el a zis, gen: „Păi, da, aș face-o." Așa că ne-am dus la un tarabagiu de pe plajă, am cumpărat două inele din argint mexican, 5 dolari bucata, și ne-am hotărât c-o să fim împreună.



Naomi*, 27

Când aveam 15 ani, familia mea frecventa acest restaurant italienesc elegant. Era acolo un piccolo pentru care eu făcusem o pasiune uriașă. Avea acest vibe super enigmatic, misterios, așa că de fiecare dată când mergeam acolo, îi făceam ochi dulci. Dar n-am vorbit niciodată. Peste vreo patru ani, poate, am început eu să lucrez la un alt restaurant, unde el îmi era supervizor.

După acea primă tură, m-a rugat să rămân și să-l ajut la curățenie, dar eu eram super în alertă, pentru că-mi spuseseră prietenii că e un mare afemeiat. Îmi spusesem că n-o să pun botul. Dar am rămas și când m-a întrebat despre mine, i-am spus că sunt cântăreață de operă. Mi-a zis că moare după operă – deși, dac-aș primi un bănuț pentru fiecare dată când mi-a spus asta un tip, aș avea cu ce să-mi plătesc chiria luna asta. Dar și-a susținut afirmația cu câteva exemple pe loc și eu am zis: „Păi, e perfect."

Am început această cvasi-relație tumultoasă. Super intensă, și din punct de vedere romantic și sexual. Dar era și genul de tip a cărui minte mă fascina. Eram complet topită – intelectual, emoțional, tot. A durat toată vara și-apoi m-am întors la facultate. El mi-a zis c-o să vină-n vizită, dar n-a făcut asta niciodată. Așa că m-am hotărât să-i blochez numărul și să-l elimin complet din viața mea. Dar după vreo trei-patru luni, mi-am zis, gen: „E infantil să blochezi numărul cuiva. Nu mai fac de-astea." L-am lăsat să mă contacteze din nou, ceea ce, desigur, a dus la faptul că ne-am împăcat – cel puțin într-o formă sau alta. Schema asta a continuat ani de zile. Ne împăcam de Crăciun sau vara, el promitea că vine-n vizită dar nu făcea asta, îl blocam, îl deblocam, ne împăcam, iar și iar și iar.

Și dup-aia au început să se-ntâmple chestiile nasoale. Odată ne-a tras poliția pe dreapta, când, întâmplător, aveam marijuana în mașină. El a înghițit iarba pe loc și-a fost cea mai înfricoșătoare chestie pe care-am văzut-o în viața mea. Apoi am lovit un câine. Conduceam pe un drum foarte îngust și brusc a ieșit în fugă un Golden Retriever, pe care l-am lovit cu botul mașinii. L-am văzut, la propriu, cum a zburat prin aer, dar el a continuat să conducă. L-am întrebat: „Nu ne oprim?" și el a zis: „Nu, nu prea, nu cred." Așa că am condus până am ajuns la plajă. El a parcat și când eu am zis: „O, doamne, am lovit un câine!", el a zis: „Da, săracul câine, dar cum rămâne cu mașina mea?" Își făcea griji că-și bușise mașine. În clipa aia mi-am zis: „Ooo, Naomi. Ai făcut o greșeală. L-ai supraestimat grosier pe omul ăsta." Mi-au trecut prin fața ochilor ultimii trei ani din viață. Mi-am spus că asta a fost. E gata.

Dar bine-nțeles că n-a fost. Vara trecută eram plecată prin Europa și mi-a dat mesaj să-mi spună că mă iubește și că vrea, într-un final, să lucreze la o relație mai serioasă. I-am zis că și eu îl iubesc, gândindu-mă că dacă-i spun cum mă simt – deși nu eram prea sigură pe cum mă simt – poate să ne iasă, într-un final. Dar odată ce-am ajuns acasă, a fost exact la fel ca pe vremuri. Mi-a spus o prietenă odată ceva foarte profund despre el. A zis: „Cred că-i place ideea de tine și entuziasmul relației, dar nu cred c-o să vrea vreodată să vină cu tine la cumpărături într-o marți." Dar nu pot să mă mint și să zic că-i complet gata. Niciodată nu e.

Citește și Prietenia cu fostul partener îți distruge relația actuală

Bianca*, 27

M-am combinat cu primul meu prieten în ultimii doi ani de liceu. El era la facultate, cu câțiva ani mai mare decât mine. Mi-am pierdut virginitatea cu el. Dar habar n-aveam că el mai avea o prietenă cam pe tot parcursul relației cu mine. Deci când aveam 19 ani și am aflat toate astea m-am despărțit de el și n-am vorbit deloc, gen vreo patru ani. Nu voiam să-l mai văd niciodată.

Apoi, anul trecut, când aveam 25 de ani, ne-am regăsit la o petrecere. A fost foarte dubios, pentru că credeam că-l urăsc complet, dar când ne-am întâlnit din nou eram, într-o oarecare măsură, indiferentă, cred că pentru că văzusem și cunoscusem atât de mulți oameni în timpul cât fuseserăm despărțiți. După noaptea aceea, am ajuns s-o mai ardem împreună de câteva ori și mi-a spus că e interesat de o nouă relație cu noi. Eu i-am spus că nu vreau asta, dar că sunt ok să ne-o ardem împreună și să facem sex fără obligații, dacă vrea și el. Am făcut asta o vreme și, sincer, m-a super pus pe picioare și, poate sunt egoistă că spun asta, dar a fost foarte bine să fac chestii în condiții stabilite de mine – mai ales pentru că el mă-nșelase înainte. Îmi dam seama că nu țin, de fapt, la el atât de mult precum credeam.



Dar, spre deosebire de mine, de data asta el dezvoltase niște sentimente pe bune. A fost o întoarcere completă la 180 de grade, în privința echilibrului de puteri din relație. El avea 29 de ani, toți prietenii lui se căsătoreau, așa că părea și el să vrea chestia serioasă și angajamentul pe care mi-l promisese inițial, când am fost împreună prima oară.

Apoi, practic, m-a cerut în căsătorie. Eu eram plecată în Europa și mi-a scris pe chat: „Deci, m-am gândit – tu ai 26 de ani, tu ai 29, și de fiecare dată când mă gândesc la viitor și la ideea de a avea copii, pe tine te văd acolo. Vrei să ducem lucrurile la nivelul următor?" I-am spus că eu n-am terminat cu viața solo și că nu sunt pregătită să mă leg de nimeni în perioada respectivă. Am încercat să nu fiu prea nesimțită, dar poate n-a fost cea mai bună abordare, pentru că reacția lui a fost ceva de genul: „Ia-ți cât timp vrei, ține-mă la curent."

Dar a fost terapeutic să fiu a doua oară cu el, pentru că mi-a permis să închei complet povestea. Am înțeles că el nu valorează atât cât construisem eu în capul meu când aveam 19 ani și complet distrusă de infidelitate și de minciuni. M-am simțit tare bine să fiu eu cea care ea hotărârile și să stabilesc limitele.

Citește și Poveștile penibile ale oamenilor care au încercat să recupereze lucruri de la foști

Michelle, 55

L-am cunoscut pe Rick la școală, într-un orășel de mineri numit Sparwood, când a aruncat un manual peste masă și m-a lovit în piept. Am urlat la el, iar el s-a dus la prietenul meu de-atunci și-a zis „Ce vacă". Dar după aia am ajuns prieteni destul de buni. El era tipul care mă ducea peste tot când era ocupat prietenul meu și dup-aia, când a plecat prietenul meu la facultate, am avut o prietenie cu Rick care-a fost pur și simplu foc. În timpul prieteniei respective, am avut o iubire de-o vară și-am rămas însărcinată. Aveam 18 ani și încă nu rupsesem legătura cu celălalt prieten al meu, așa că nu le-am zis nimic alor mei despre sarcină. Pur și simplu am stat în casă și-am muncit cu o echipă de cadastru opt luni, până când, în cele din urmă, a aflat toată lumea – cu cinci zile înainte să nasc. Toată lumea s-a isterizat – orășel mic, știi cum e – tata m-a dat afară din casă. Am intrat în travaliu, iar Rick mi-a zis: „Nu-mi pasă al cui e copilul, sunt aici pentru tine" - deși era clar că-i al lui copilul. A cumpărat o mică rulotă pentru noi, ne-am mutat împreună și ne-am început viața.

Așa am făcut un băiețel superb, care însemna totul pentru noi. Apoi am făcut și-o fetiță și totul mergea minunat. El lucra în mină și pentru că familia mea era de muncitori – pescari, vânători, mineri – Rick s-a îndrăgostit de partea sălbatică a familiei mele. Dar eu voiam să fiu artistă, ceea ce era imposibil acolo. Am început să lucrez la un consiliu de artă și-am făcut tot ce-am putut ca să construiesc comunitatea artistică de-acolo. Dar la tot ce-am făcut eu, el s-a dus în direcția opusă. Așa că ne-am dus fiecare-n treaba lui.

Aici apare primul prieten. Ne-am reîntâlnit și-am ajuns să mă mut cu el în Okanagan, Canada. Am luat-o cu mine și pe fiica mea, iar Rick a rămas cu fiul nostru. Apoi, într-o zi când pictam am primit un telefon. Vărul meu Bob fusese ucis de un bizon african în Africa. La înmormântare, Rick a venit la mine și m-a luat de mine și – mă rog, nici nu pot să vorbesc despre asta... A fost ca și cum el era sufletul meu. Dar m-am întors acasă cu gândul: „Nu, nu poate să se-ntâmple asta. Au trecut zece ani. E o prostie. Nu putem să facem asta."

Așa că dup-aia m-am dus la Paris. Eram, pe vremea aia, cu un tip din California și-mi trimisese el biletele, eu nu prea voiam să mă duc, dar m-am dus oricum – știi cum e, e Parisul, ce naiba. Dar apoi am ajuns la Paris și am urât locul. Tipul cu care venisem m-a cerut de nevastă în vârful turnului Eiffel și tot ce voiam eu să fac era să mă arunc!

Așa că după ce-am plecat de la Paris, l-am rugat pe Rick să mă aștepte la aeroport. Dar el m-a refuzat. A zis: „Te-ai dus cu celălalt. Ai luat decizia. Nu vin." Și-am crezut c-am dat-o-n bară. Mi-am zis: „O, nu, nu pot să-mi revin din așa ceva." Dar a doua zi după ce m-am întors m-am trezit cu el la mine-acasă. A zis: „OK, hai să facem asta." Așa că ne-am cumpărat o fermă împreună, ne-am recăsătorit la o fermă și suntem împreună de-atunci.

Tagged:
familie
casatorie
teapa
fosti
incredere
Relație