Am plecat din România ca să iau ayahuasca în jungla amazoniană și m-am vindecat de frică
High hui

Am plecat din România ca să iau ayahuasca în jungla amazoniană și m-am vindecat de frică

„Plâng de fericire şi puhoiul de lacrimi curăţă toată frica, disperarea, frustrarea strânse în mine.”
03 Iulie 2017, 8:34am

Cel mai bun loc să iei ayahuasca din lume este Iquitos. Aici, în Amazonia peruană, e cea mai mare concentrație de șamani sau curaderos din univers. Și asta, desigur, înseamnă că tot aici e cea mai mare concentrație de țicniți de pe glob care vin să facă dragoste cu natura ca în Avatarul lui Cameron.

Sau cel puțin așa era când am fost eu, în 2012.

Dar mai întâi ce este ayahuasca?

Ayahuasca este o băutură folosită pe post de medicament tradițional spiritual de către comunitățile de indieni din pădurea amazoniană. Spaniolii au descoperit și raportat ceremoniile încă de pe la 1600 dar numai prin anii `70 ai ultimului secol a reușit o intrare triumfală în cultura psihedelică americană și de prin 2009 a devenit de-a dreptul mainstream.

Atât de mainstream încât orice plimbare pe malul Nanayului, un afluent al Amazonului, îți scoate în cale o ofertă de ayahuasca. Mâine, poimâine găseşti ayahuasca la supermarket. Ayahuasca cu aromă de căpşuni şi piersică, made in China.

Gart, managerul lodgeului din Iquitos în care m-am cazat, spune că un articol din Times despre leacul junglei a avut peste 30 000 de like-uri în câteva ore. Turiști din toate colțurile globului dau năvală, au citit ei că este un soi de drog care îți produce halucinații, un drog legal, nu vine DEA să te bage la dubă. Vin și cad în plasa impostorilor care le vând orice pe post de ayahuasca. Uite, de pildă turista ucraineancă pornită într-un turneu de înghițit ayahuasca a cumpărat o sticlă de fiertură şi-a adus-o acasă și a băut-o de una singură.

Citește și: Ayahuasca te face să plângi, să vomiți și să te simți minunat

Și care e problema?
— Este extrem de periculos. Sunt demoni şi trebuie să ai şamanul lângă tine, să te îndrume şi să te protejeze, pentru că ayahuasca te deschide. Îţi lasă sufletul gol în faţa spiritelor.
— Tu ai luat?
— Sigur. De cinci ori.
— Şi cum a fost?
— Dezamăgitor. Nu am avut viziuni. Nu am reuşit să vorbesc cu spiritul ayahuasca dar, de fiecare dată, cam o lună după ceremonie m-am simţit mai tânăr cu zece ani. De fiecare dată am vomitat de la 8:00 seara până la 7:00 dimineaţa. Ultima oară nu mai aveam putere-n mine dimineaţa, dar atunci şamana a venit la mine, mi-a pus buzele pe frunte, mi-a supt capul, mi-a tras răul afară din el. În cinci minute am adormit. M-am trezit curat, pur, urcam mai uşor scările, dormeam mai bine. E drept că depinde şi cu cine faci ceremonia. Sunt tot felul de şarlatani. A apărut un tip, şamanul gringo. A învăţat şase ani cu un indian în junglă. Eu zic că-i prea puţin, dar doritorii se înghesuie. Omul e ieftin, la juma' de preţ, face băutura tare, ai garantat halucinaţii. Ce să spun? Eu prefer bătrânii, nu nehaliţii care aleargă după bani.

Ce au înțeles niște jurnaliști americani din ayahuască

Gart spune că ayahuasca trebuie luată cum scrie la carte, adică după o dietă de trei zile care interzice zahărul, sarea, condimentele, alcoolul, drogurile, sexul și medicamentele. Mă apuc de treabă. Trei zile mănânc doar supă chioară sau o yuca opărită, beau ceai și sper ca în timpul ceremoniei să nu vomit atât de mult pe cât mi se prorocește de către toți cei care au luat vreodată ayahuasca. Cum ar fi Kevin. Stă lângă mine și îmi explică amănunțit cum jetul de vomă va țâșni…

Încerc să nu-l ascult.

Kevin a dat California pe Iquitos, s-a mutat aici de câţiva ani şi zice că a băut ayahuasca de 37 de ori. Peste cinci minute, numărul ceremoniilor cu ayahuasca pică la 25 de ori. Mai trec încă trei minute şi conversaţia înşfacă alte patru experienţe, aşa că ajungem la 21.

Citește și: Am fost într-o tabără psihedelică şi am luat o grămadă de droguri

— Cum am o problemă iau ayahuasca, zice Kevin, apoi recunoaşte că problema dispare dar hop, în pătuţul lăsat gol este internată o altă problemă.

Kevin e o culegere de probleme mai groasă decât Giurgiu, Turţoiu pentru treapta a doua. Şi nici urmă de soluţii.

Bill are o singură problemă: Kevin. Toate relatările explicite despre umori negre vărsate-n oliţă i-au stricat apetitul. Lui și clienților lui de la cafeneaua „Dawn on the Amazon".

Certat, Kevin pleacă ruşinat, nu înainte să-mi strecoare o îmbărbătare şi să-mi spună că ayahuasca luată o singură dată nu-i de ajuns, asta-i problema.

Taman atunci Gart rupe uşa cârciumii cu buzduganul veştii pe care a auzit-o de dimineaţă. Echipa de la Fox – Fox News, care a băgat trei zile la un centru de ayahuasca în junglă a scris pe Facebook o descriere succintă a experienţei. Domnii jurnalişti au zis aşa: "Lots of love shared with Jesus, Buddha and Babaji!"

Cine-i Babaji? Gart nu ştie, Bill nu ştie, Kevin a plecat, că poate el ştia. Iaca problemă, doar a zis bietul Kevin că ţâşnesc de pretutindeni. N-avem timp de investigat cine e Babaji. Trebuie să plecăm să o luăm pe Adela de la debarcader.

Adela – vrăjitoarea, vindecătoarea, şamana

Adela, șamana

Adela are 76 de ani, iegări de lână, deşi sunt 38 de grade, Crocsi în picioare şi inele de argint pe mâinile fine, cu unghiile lăcuite. E şaman de la 20 de ani şi face de la 150 de dolari în sus pe seară din ceremonii cu ayahuasca. Zâmbeşte uşor ştirb şi-şi aşează în barcă poşeta roz cu Winnie the Pooh. Adela mă liniștește.
— Am tratat sute, mii de persoane. Erau vremuri când, într-o singură seară, aveam grijă de câte 100 de oameni. Cancere, tot ce poate fi mai rău am vindecat.
— Şi acum vezi în mine care-i problema?
— Nu, dar când o să iei ayahuasca, o să deschizi o uşă pe care eu pot să intru şi să văd buba. Dar trebuie să avem grijă, pentru că mereu sunt în preajmă şi spiritele rele, care pot să-şi facă drum în tine şi trebuie să chem tot ajutorul lui Dumnezeu, ca să nu le las sa-ţi facă rău. Iar tu trebuie să ai mintea puternică şi să te lupţi cu viziunile şi să nu le laşi să te ducă prea departe.

Citește și: Fotografii cu ritualul ciudat al unui șaman din Kazahstan

E întuneric şi ţânţarii pişcă drăceşte de picioare. Gart e sobru şi eficient. Aduce hârtie igienică, sticle cu apă, ligheane şi saltele, să ne întindem. Control freak-ul din mine dă cu viteză înapoi şi Adela vede că aş rupe-o la fugă dacă n-aş fi în mijlocul Amazonului umflat la cote istorice.

Încearcă să mă calmeze. Îmi spune istoria ei, ca să-mi câştige încrederea. Povesteşte că, la zece ani, a fost lovită de o boală dubioasă. Îi plezniseră toate capilarele, pielea era neagră şi o dureau capul şi spatele. Nimeni nu ştia ce are. "Cancer", "Moare" au apucat să zică medicii. Maică-sa însă a suit-o în barcă şi a dus-o la indieni, în mijlocul junglei. I-au dat ayahuasca şi a doua zi a simţit că începe să o lase durerea de spate. În trei luni era întreagă şi, convinsă că oamenii oraşelor şi ai sistemului habar nu au nimic. Așa că a rămas zece ani în junglă, cu şamanul.

— Ştiu să cânt Icarus aşa cum trebuie, nu ca ăştia de stau patru ani cu nativii şi după aia zic că sunt șamani, dar habar n-au să pună accentele incantaţiilor. O dată, am salvat o femeie care era în comă de 15 zile. M-a chemat familia, abia am reuşit să intru în spital, că nu m-au lăsat doctorii, deşi am atestat de medic. Sunt absolventa primei grupe de parapsihologie din cadrul Universităţii din Lima şi sunt faimoasă, binefăcătoare recunoscută de către Congresul Mondial Ayahuasca. Am intrat până la urmă, i-am dat cu lanterna pe la ochi, am suflat şi femeia a clipit, a mişcat mâna. Într-un minut a putut să vorbească şi a cerut apă, şi-a smuls perfuziile şi, în 15 minute, era afară din spital. A mâncat o supă la mine acasă iar când doctorul, şeful de secţie, m-a întrebat cum am făcut, ştii ce i-am zis? I-am spus aşa: etică profesională doctore, etică profesională.

Cum m-am transformat într-o navă spațială. Dar o navă care simte

Cortul în care se au loc incantațiile

Mă întind neconvinsă pe saltea.

Adela îşi închide mobilul Nokia dotat cu lanternă. Îşi trage pe cap o căciulă de lână, de incaş. Îşi aranjază un scăunel pliant, de pescar, apoi scoate din poşeta cu Winnie the Pooh un pet, un căpăcel de plastic tip dop de spray şi câteva ţigări groase.

Gart închide câinii, pisicile şi maimuţele. Opreşte generatorul şi lasă liniştea să se aşeze ca o zăpadă miraculoasă peste noi. De departe, de la cârciuma satului, se aud răgetele beţivilor.

În bezna flămândă care ne-a înghiţit nemestecaţi pe toţi, Adela îşi aprinde un ţigăroi imens. Suflă fum înspre Gart, care s-a aşezat într-un hamac. Ne prinde mâinile şi ni le unge cu o cremă parfumată, bolborosind o ciorbiţă de spaniolă şi quechua. Gart e frânt de oboseală şi adoarme. Începe să sforăie şi duduile spectatoare pufnesc în râs. Nu mă pot concentra, ţânţarii muşcă din mine, înmiiţi de întuneric. Simt că totul este o glumă şi stânjeneala începe să urce în mine. Adela toarnă ayahuasca în capac. Abia reuşesc să înghit unul.

Are un gust oribil, amar şi acru şi dulce de stârv. Este greţos şi asta o spun eu, care mestec medicamentele de când mă ştiu şi sunt obişnuită cu răutatea fără seamăn a amestecului de ierburi. Ayahuasca e neagră şi vâscoasă, sânge de balaur şi bilă de scorpie.
O căldură-mi cuprinde maţele.

Adela cântă, cântă şi agită o măturică. Stau în fund cât stau şi apoi mă întind. Începe să mi se facă frig, sângele îngheaţă-n mine şi recele ăsta mi se târăşte prin oase. Trag cearşaful peste mine. După vreo juma de oră – presupun că atât a trecut – încep să cred că nu o să vomit. Mă afund în saltea, mă dizolv în pânza groasă, mă regăsesc în negrul veşnic, cald, primordial. E cald înaintea lumii. Sau după lume. E linişte, cald, plutesc într-un lichid amniotic dar nu sunt un fetus, sunt o navă. Alerg.

Străbat cu viteză întunericul, sunt o navă spaţială. Cred. Dar o navă care simte. Un metal care se îndrăgosteşte. Mă descopun în alergarea mea, scad de la ditamai corpul ceresc, de la maşinăria imensă care am fost, până la un licurici care continuă să fugă, înghiţind bezna caldă.

Sunt energie. Străbat eonii, grăbindu-mă între lumi şi absolut nimic nu mă poate distruge.
Nu există moarte.

Adela hotărăşte că trebuie să îmi mai dea o porţie de ayahuasca. Abia ating capacul de spray şi m-arunc cu capul în lighean. Mă las pe spate şi reîncepe beatitudinea. Fericire în concentraţie 140 %, toate clipele de încântare, bucurie şi extaz trăite de mine într-o viaţă, strânse, făcute ghem, înmulţite cu 786. Plâng de fericire şi puhoiul de lacrimi curăţă toată frica, disperarea, frustrarea strânse în mine, îmi freacă glanda pineală cu o perie de sârmă şi o pune să producă serotonină. Plutesc într-o mare neagră de serotonină. E lumină, dar lumina vine din mine. Simt că sunt fosforescentă şi aura mea luminează Nananyul.

Citește și: Fotografii despre cum e să te tripezi cu salvia în Mexic, cu ajutorul unui șaman

Adela dansează în jurul nostru, agitându-şi măturica. Mă ridic în capul oaselor, mă adun cu greu din goana mea în jurul universului şi borăsc încă o dată un lichid negru, o smoală ca un suflet de vrăjitoare pe care am înghiţit-o cândva, când eram mică şi mama era plecată la piaţă.

Mă reinstalez pe saltea şi mă gândesc la toţi oamenii care mi-au făcut rău, voluntar sau nu şi mă eliberez de ei. Plâng, plâng, salteaua e udă. Cred. Plâng şi necazurile se şterg, ca noroiul care curge sub furtunul pus pe maşină. Pereţii sufletului rămân albi.

Trăiesc în coconul meu de fericire când Adela se apropie, mă strânge de mână şi mă trezeşte.

Dacă vrei să o vezi pe Adela în acțiune intră aici:

De acum nu-mi mai este frică de nimic

Au trecut trei ore. Mi-e greaţă. O greaţă mică dar nervoasă, care îmi arde şuturi în fiere. Adela îmi vede grimasele. Îşi aprinde o ţigară de salvie şi rămâne ca un moai, sfetnic în noapte. Din burtă-i creşte şi urcă o incantaţie surdă, cuvintele se formează translucide, bule de săpun care se sparg liniştitoare peste mine. O pace de pui de om atârnând la sânul mamei se rotunjeşte în mine şi cad lată pe saltea. Pui de lilieci se foiesc pe acoperiş. "Spiritele rele" proclamă Adela şi rămâne de strajă să ne păzească. Etică profesională, doctore, etică profesională.

Gart a dat drumul animalelor şi pisicile se aşază să toarcă lângă capul meu. Adorm între ţânţari, broaşte, lilieci, caimani şi maimuţe. E plin de stele şi nu-mi e frică de nimic.

E 5:00 dimineaţa şi jungla se colorează ca într-un film foto aruncat într-o baie, la developat. Nu că aş fi văzut asta vreodată cu ochii mei, cum iese filmul din baia de developat. Dar jungla aşa prinde culoare, încet, din nimic devine totul. Culoare şi zgomot. Mi-e foame şi mă simt curată pe dinăuntru, ca şi cum cineva a spălat ferestrele şi a frecat podelele interioare, a strâns pânzele de păianjen şi a şters praful de zor. Urc treptele spre bucătărie cu paşi uşori.

Adela n-a plecat. Fumează o ţigară groasă cât bicepsul fachirului din Periş. Gart povestește agitat cazul unui tânăr deprimat, alcoolic, care a făcut o cură de şapte zile cu ayahuasca și s-a întors alt om. E drept că l-a costat toată operațiunea 2 mii de dolari. Adică de 20 de ori mai mult decât pe mine.
De ce atât de scump?
— Păi cică, acolo unde a mers el, bagi meditaţii, ayahuasca, meditaţii, straturi peste straturi. Iar ayahuasca aia e făcută din 14 ingrediente, nu trei câte folosesc şamanii în mod normal.
E ayahuasca de designer, bagă Omega 3 şi glutamat de sodiu, cine poate şti? Contează că a funcţionat. Omul e bine, spre deosebire de finlandezul Mika sau Christian, nu mai ţin minte exact. Ăsta e personajul din a doua povestire a lui Gart. Dânsul ce-a făcut?
— Părea normal. L-am băgat până şi-n juriu la carnavalul copiilor din sat. A dat note la costume. Uite-l în poză aici.
Din fotografie zâmbeşte un lungan cu chică blondă şi barbă de ţap.
— La două zile după ce a plecat într-un ritrit d-ăsta cu ayahuasca, m-a sunat poliţia că şi-a dat foc la valiză undeva, pe-o stradă în Iquitos, şi fugea gol printre mototaxiuri. L-am internat şi am chemat familia tocmai din Finlanda. Mi-au spus că e schizofrenic, iar medicii susţin că ayahuasca l-a dat peste cap. A stat săptămâni bune în spital până să poată neamurile să-l ia acasă. Urât, vă spun, ţţţţţţţ. Exact ca şi cu polonezu' care…

Băi, gata, nu mai vreau să aud despre lunatecii cu minţile pierdute după ceremonie, hipioți sau falși șamani.

Mă arunc în apa Nanayului. E roşie. Pe fund, în straturi groase sunt frunze colorate de o toamnă inexistentă. Două turiste cazate la Gart stau pe mal şi fac observaţii de genul: trebuie să fie crocodili, sigur sunt crocodili şi şerpi otrăvitori. Am citit că aici este şi Boa sau ălălalt, pitonul. Ieşi din apă.
Apa e perfectă. Ţânţarii survolează, eu bag capul în apă, îmi intră în urechi şi plutesc în mierea care susură calm, răcorindu-mă.

Extras din cartea „America Dezgolită de la Brâu în Jos", volumul 2 (cu excepția introducerii și a intertitlurilor care sunt pentru VICE).