Ce am învățat despre România după ce-am fost la un miting al extremei drepte din Cluj
Știri

Ce am învățat despre România după ce-am fost la un miting al extremei drepte din Cluj

Viceprimarul Clujului a anunțat că va interzice Parada Pride, dar nu are probleme cu mitingul ăsta de fasciști.
04 Iulie 2017, 2:00pm

Între 50 şi 100 de persoane, membri Noua Dreaptă sau simpatizanţi, au venit weekendul ăsta în Piaţa Avram Iancu, la o manifestaţie pentru susţinerea aşa-zisei „familii tradiţionale". Asta deși organizatorilor marșului Pride li s-a spus că acea piață este ocupată cu alt eveniment, din cauza căruia nu puteau să facă marșul acolo. Mitingul a fost organizat de Partidul România Unită, Partidul România Mare şi organizaţia extremistă Noua Dreaptă. Practic, rasiștii, antisemiții și fasciștii.

Evenimentul a început timid prin intonarea în grup a rugăciunii Tatăl Nostru. Lumea a venit cu bannere pline cu lozinci de genul: „Marşul Normalităţii pentru familia tradiţională întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie", „Clujul nu este Gomora", „Pentru familia tradiţională". Mulți dintre participanți păreau ultrași din galerii.

Pentru c-a fost organizată chiar în faţa catedralei din Cluj, manifestaţia a fost întreruptă pentru scurt timp de o nuntă, moment în care cei prezenţi au aplaudat şi au fluierat în extaz. Mă gândesc cum s-or fi simţiţ mirii ăia când, în ziua nunţii lor, s-au trezit în mijlocul unei adunări de legionari care îi aclamă victorios.

Primul la microfon a luat cuvântul Codrin Goia, preşedinte Noua Dreaptă Cluj:

„Vedem în SUA și Europa cum homosexualii care ies în stradă în pielea goală de mână cu copii mici pe care i-au adoptat întrețin relații sexuale în stradă, în văzul tuturor oamenilor, acolo se va ajunge și în România. Poate nu în 2 ani, în 10-15 ani. Nu se vor opri până când nu vor ajunge acolo. Vorbesc de familie, vorbesc de valori tradiționale, poate asta nu înseamnă nimic pentru ei, sunt niște oameni fără Dumnezeu. În anii ´70 manifestul homosexualilor spunea clar că unul din scopul lor e abolirea familiei. Facem apel către autorități, către primarul Emil Boc să nu mai autorizeze astfel de manifestări în Cluj pentru că în caz contrar vom fi din nou în stradă".

Nu știu din ce orificii ale gândirii au scos aia cu Manifestul Homosexualilor, dar problema reală de care se plâng oamenii ăştia se numeşte affirmative action sau discriminarea pozitivă. În România e folosită, cel mult, pentru locuri speciale la facultate, precum alea pentru romi și maghiari. În SUA se iau măsuri asemănătoare pentru minorități etnice, imigranți și comunitatea LGBTQ+. Opozanţii acestei teorii argumentează că genul ăsta de acţiuni fac mai mult rău decât bine întrucât se face o evaluare a persoanelor fix pe criterii discriminatorii şi nu pe baza calificărilor/calităţilor cuantificabile obiectiv.

Discuţia asta se poartă la nivele înalte în mediile academice şi politice din vest. În schimb, miza discursului celor de la Noua Dreaptă e greşită, pentru că aceşti extremişti atacă rudimentar şi agresiv cealaltă tabără, prin argumente ultra-naţionaliste şi religioase.

Ei îi consideră pe membrii comunităţii LGBTQ+ nişte monştri siniştrii care ar trebui să trăiască în izolare totală faţă de societate. Cam ăsta e etalonul gândirii în rândul acestor legionari wannabe: că n-au nimic cu ce fac homosexualii la ei acasă, dar în niciun caz ei nu au dreptul să se promoveze sau să îşi afişeze în vreun fel afecţiunea în public. Să nu mai vorbim de dreptul la parteneriat civil.

De-asta și fenomenul ăsta de discriminare pozitivă apare doar ca răspuns la unul de discriminare masivă. Un stat de drept trebuie să asigure fiecărui cetăţean premisele unei vieţi normale, indiferent de grupul social de care aparţine. Şi normal că măsurile de genul au un backlash imens şi unii se vor simţi nedreptăţi, iar motivele sunt emoţionale şi nu raţionale.

Persoanele care nu fac parte din minoritatea ocrotită vor avea impresia că sunt marginalizaţi. Dacă se iau nişte decizii pentru a corecta un dezechilibru între membrii unei societăţi, acele decizii sunt pentru a apăra nişte drepturi şi nu pentru a tăia nişte drepturi. Exact cum spunea cineva de la marşul Pride: nu e vorba că se iau nişte drepturi de la un grup şi se dau altui grup, ci pur şi simplu se recunosc drepturile cuvenite unui grup, care nu le-a avut până în momentul de faţă. Dar cei de la Noua Dreaptă văd lucrurile dintr-un singur punct de vedere: comunitatea LGBTQ+ vrea să pună capăt lumii prin abolirea familiei tradiţionale.

Eu chiar am încercat să trag nişte concluzii pertinente din discursurile celor prezenţi, pentru că discuţia despre positive discrimination este într-adevăr complexă şi merită dezbătută. Însă nu ai cum să nu râzi când nişte ultrași și kickboxeri îi atacă, printre alţii, pe premierul Luxemburgului şi premiul Irlandei pe motiv că sunt gay şi ar trebui să primească interdicţie în România, ca să ne protejăm „identitatea naţională". Sau când aceleaşi nulităţi vorbesc despre homosexualitate ca o boală mintală ce se află în strânsă legătură cu o boală a sufletului.

Apoi a urmat momentul în care actrița Oana Mardare a venit la eveniment să le spună că marșul LGBTQ nu a fost obscen așa cum susțineau ei. Personal mi s-a părut un gest curajos, dar, în acelaşi timp, şi prostesc. Pentru că toata povestea a fost şi va fi folosită împotriva cauzei LGBT. Acum vor adăuga şi cuvântul „recalcitrant" în lista lungă cu atribute negative adresate aiurea celor din comunitate. Şi pot să înţeleg nevoia unui artist de a se manifesta, dar când aduci prejudicii de imagine unei intregi comunităţi, atunci nu mi se mai pare ok. Iar poliţia şi jandarmeria au procedat conform legii, chit că la limita maximă a ei. Să sperăm doar că extremistul Svajczer Csaba va plăti, dacă se va demonstra că e vinovat pentru agresiune.

Domnii de la Noua Dreaptă nu au vrut să discute cu mine, pentru că sunt de la VICE, dar unul dintre ei a ţinut morţiş să scriu următoarele în articol: „Dacă vrei să fii corect din punct de vedere deontologic, scrie acolo că nu a fost corect ca doamna să deranjeze manifestaţia noastră atâta timp cât noi nu am deranjat-o pe a lor." Desigur, domnul a omis faptul că în timpul Marşului Pride au existat câteva grupuri de indivizi cu ceafa lată şi îmbrăcaţi în trening care au urlat obscenităţi de pe malul celălalt al Someşului. Din fericire, ca şi în cazul Oanei Mardare, aceştia au fost atenționați de organele legii. Chit că ea doar le punea întrebări, în timp ce extremiștii urlau mizerii.

Din păcate, viceprimarul Clujului a anunțat că va interzice Parada Pride, dar nu are probleme cu mitingul ăsta de fasciști care răspândesc ură contra autorităților europene și a minorităților. Vorbim despre același fascism care este ilegal conform legii, de pe care primăria din Cluj l-a încurajat în favoarea comunității LGBTQ.