Chestii

Am măsurat câte calorii consum ca un corporatist leneș din România

Fitbit mi-a arătat că eu consum mai multe calorii când mă înfurii din cauza incompetenței altora.
26.5.17

Nu sunt cel mai activ om. Sigur, ca orice corporatist, am un abonament la sală și merg de vreo două ori pe săptămână, dar asta nu acoperă dieta mea execrabilă de pseudo-șaorme, faptul că nu dorm mai mult de patru ore pe noapte, excesele din weekend sau faptul că stau opt ore lipit de un calculator și un birou, într-o cameră cu lumină artificială.

Totuși, se știe că tu arzi ceva calorii doar prin simplul fapt că exiști. De exemplu, cineva de 90 de kile ca mine arde peste 3000 pe zi. Ca să văd exact ce impact are viața mea sedentară din corporație asupra caloriilor, am luat un Fitbit Charge 2 - o brățară digitală care-ți scanează pulsul, arderile, numărul de pași făcuți și multe altele. Știi tu, genul de tehnologie folosită de atleți sau oameni care chiar respectă regimuri de mișcare și nutriție. Dacă vrei să te joci și tu cu una, dă o tură pe la expoziția Bucharest Technology Week 2017, care ține de azi până duminică, inclusiv.

Publicitate

Am început ziua la corporație cu un test de incendiu, în care probabil am ars destule calorii prin coborârea a șapte etaje pe scări, dar nu setasem bine brățara încă, așa că nu mi le-a luat în calcul. Trebuie să corelezi brățara cu smartphone-ul și asta durează un pic.

Ce e fascinant la brățările astea e că pun mult accent pe numărul de pași făcuți, ceea ce-ți dă sentimentul că tu chiar faci ceva mișcare. Le vezi cum se duc ca secundele și ai același sentiment pe care îl ai pe bandă, la sală, când vezi cum zboară caloriile. Problema e că, fix pentru că știi cât de greu zboară caloriile la sală, știi că te-ai minți singur că un pas înseamnă o calorie. Dar probabil că nu strică să te îmbărbătezi cu asta, mai ales dacă ești corporatist sedentar ca mine.

Cel mai lung drum parcurs de mine într-o zi de corporatist este până la minimarketul la suprapreț de unde-mi iau mâncarea, din lipsă de altceva. Nu mai aveau toast cu avocado, așa că mi-am luat un fel șaorma în sendviș, asezonată cu o Cola cu cireșe ca să-mi mențin glicemia. Peste o sută de pași și aproape 40 de calorii arse, dacă le numeri înainte și înapoi. Prânzul meu în sine probabil are vreo 400.

Am învățat tot de la Fitbit că, de fiecare dată când mă enervez că cineva e incompetent sau ceva nu merge bine la muncă, îmi crește pulsul de la 70 la 90 de bătăi pe minut, semn că arzi mai multe calorii dacă ești nervos toată ziua la serviciu cum am fost eu.

Cele mai dese drumuri au fost până la țigară, care teoretic te ajută să slăbești, în timp ce-ți crește riscul să mori dintr-o mie de alte chestii. Nu m-a ajutat prea mult, maxim 20 de calorii arse pe drum.

Totuși, dintr-una în alta, am reușit cumva să ard vreo 800 de calorii într-o zi în care am fost mai mult sau mai puțin sudat de birou. Ignoră acel 1 de la începutul afișajului. Mi-am adăugat din greșeală o mie de calorii din condei, pentru că-s certat cu tehnologia cum sunt politicienii români cu gramatica. Același Fitbit îmi zice c-am ars 480 de calorii în vreo oră și ceva de sală. Practic, jumătate de zi de stat în fund face cât o oră la sală. E bine că știu că nu dau banii degeaba.