Femeile astea care sparg lemne distrug orice stereotip în care crezi

De când nomazii au venit pe bărcile lor și au îmblânzit sălbăticia și dealurile împădurite din Noua Zeelandă, spartul lemnelor s-a strecurat în cultura Kiwi.

Spectacolul Agricol și Pastoral (A&P), o adunare rurală unde sunt celebrate toate lucrurile care țin de ferme, este locul unde concurează cei mai buni atleți agricoli.

Conform unei legende locale, primul concurs de spart lemne s-a ținut într-un bar din Noua Zeelandă, ca soluție de rezolvare a disputei între bețivi, pariu de tabără. Acum se țin anual competiții prin țară, iar topoarele folosite la concursuri pot trece prin buturugi ca prin unt și pot costa până la cinci mii de dolari (3 448 dolari americani).

Ca sport, spartul lemnelor este probabil cel mai sexist, format în mare parte din bărboși masivi și transpirați. Dar printre bărbații musculoși au început să apară și femei, care iubesc să spargă lemne pentru capacitatea de construire a forței, istoria bogată și sprijinul comunității care vine la pachet cu apartenența într-un club.

Sheree Taylor (din fotografia de mai sus), de 63 de ani, are la purtător premii naționale și internaționale. Ea taie lemne de aproape 30 de ani, și a fost introdusă în lumea asta de către soțul ei, după ce Sheree s-a accidentat la netball.

Ea a început să concureze internațional înainte să se formeze o echipă națională, iar acasă concura alături de bărbați în probele deschise publicului. Ea a trecut prin multe momente dificile și penibile.

„Țin minte că o persoană i-a spus soțului «dacă te bate la proba individuală, să nu te mai sinchisești să vii acasă». Mie mi-a fost milă de el și am mai fost întrebată la un concurs dacă am organe genitale bărbătești.

Prezența mea acolo deranja unii oameni, deși un ăsta era scopul meu. Pur și simplu nu voiau o femeie printre ei. Unii tipi erau super de treabă și mă sprijineau, dar alții chiar mă făceau să mă simt inconfortabil.

Dar până la urmă m-am gândit că asta e problema lor, nu a mea. Așa că m-am ținut de sportul ăsta."

Mai multe femei au fost inspirate de Sheree și acum 14 ani ea a fondat echipa „Axeferns", formată din opt femei de peste tot din Noua Zeelandă și antrenată de Alma Wallace (în fotografia de mai sus), un fermier de lactate care concurează în timpul liber.

„Suntem foarte mândre și ne antrenăm la fel ca orice atlet", spune Alma. „Primim vreo validare? Nu cred. Dacă merităm asta? Eu cred că da. Noi chiar suntem un avantaj, pentru că strângem mulțimi de oameni."

Darcell Apelu (fotografia de mai jos) are 26 de ani, e jumătate niueană și concurează de 12 ani. Darcell spune că din punct de vedere istoric, femeile erau percepute drept competitorii simbolici din acest sport. Competițiile erau centrate în jurul probelor pentru bărbați, cu excepția competiției „Jack and Jill Saw", unde soții își chemau nevestele, deseori luate prin surprindere și îmbrăcate formal, ca să taie cu ferestrăul un buștean.

„Mereu a existat ideea asta că e nefiresc ca femeile să concureze și noi nu luăm sportul în serios, la fel ca bărbații", spune Darcell. „Dar noi plătim aceeași sumă de bani ca să ajungem aici și aceleași taxe ca să cioplim."

Darcell este artistă și lector, cu titluri precum Saw, Chop și New Zealand Axemen's Assciation: Women's Sub Committee President, lucrările ei video prezintă cum Darcell taie bușteni îmbrăcată în portul tradițional niuean, redefinind sportul sub o formă de dans cultural. Ea se folosește de sportul ăsta în lucrările de artă, pentru a explora percepțiile de alteritate, cu fiecare cioplire sau tăiere prin „stereotipurile legate de identitatea ei din Pacific."

Ea face aluzie la sexismul și homofobia din sport, în special printre concurenții mai vechi. „Am avut un cuplu lesbian care făcea parte din echipă, iar asta câteodată crea divergențe cu cioplitori mai bătrâni. E un sport de școală veche.

„Țin minte o experiență când am împlinit 16 ani și concuram în Sidney în echipa feminină", continuă Darcell. „Eu m-am gândit că o să intru în grupa de 16 ani și o să cioplesc la proba deschisă (un eveniment public) ca să îmi încerc și eu puterile, dar ei nu m-au băgat cu băieții tineri. Ei au spus: «Aveți probele voastre pentru femei»".

Disparitatea asta se reflectă și în banii câștigați în competiții. Cea mai bună probă pentru femei de la Rotorua A&P este de o sută de dolari pentru premiul întâi. Pe de altă parte, două dintre competițiile pentru femei sunt premiate cu o mie de dolari. Darcell spune că asta e din cauza lipsei de sponsori.

Axeferns au inițiat un program de cadeți pentru a încuraja tinerele femei să se înscrie în competiții. Cadetul Mikhayla Tainui-Mclean a fost introdusă în sport datorită partenerului ei Christopher, care i-a împrumutat fostul echipament (capete noi de topoare se vând cam pe la șapte sute de dolari și ferăstraiele între 2 200 și 2 500 de dolari).

Acum în al treilea sezon, studenta de 21 de ani (din fotografia de mai jos) se dovedește a fi o atletă de top. Ea a câștigat premiul anual de la Sydney Royal Easter Show 2016, acordat exclusiv femeilor.

După ce și-a scos șosetele de ferăstrău, practic ca niște mănuși de măcelar pentru picioare, ca să evite vătămări, Mikhayla spune că deși cioplitul de lemne este perceput ca un sport masculin, majoritatea bărbaților chiar le sprijină și majoritatea sunt parteneri Axeferns. „Cred că ieri au venit la mine vreo trei tipi ca să-mi dea sfaturi."

La sfârșitul zilei, ferăstraiele sunt periate și puse în carcase și topoarele în cutiile lor. Dar femeile cioplitoare nu pleacă nicăieri. „Noi vrem respect", spune Alma. „L-am câștigat, îl merităm, suntem foarte mândre și ne-am antrenat din greu, la fel ca orice alt atlet."