Toate problemele de care te lovești când faci Secret Santa în România

E perioada aia în care primești mailul de care ți-este frică: toți angajații companiei sunt invitați să participe cu un cadou, la Secret Santa. Să fii un fel de Moș Crăciun fără chef pentru un coleg de la muncă, când tu de-abia aștepți să iei o pauză de tot ce înseamnă birou, pentru activitatea ta preferată de Sărbători. Dormit, mâncat, alea.

Chestia asta precede, de obicei, petrecerea de Crăciun a companiei, dar măcar acolo se lasă cu mâncare, băutură și, cine știe, vreun semi flirt cu șeful.

Care e primul lucru care îți vine în minte despre România?

Să zicem că nu ești ultimul zgârcit și vrei să participi. Ar fi bine ca banii să fi fost cea mai mare problemă a ta. Vor fi altele, crede-mă, iar eu le-am adunat aici, ca să știi la ce să te aștepți atunci când te strângi cu colegii în jurul pomului și-aștepți să se strige darul.

Cel mai nasol lucru este când lucrurile sunt duse la extrem și ți se cere să iei cadou pentru cine s-o nimeri. Adică nu ți se desemnează un anumit coleg. Și atunci, ca să fii sigur că nu te faci de cacao, trebuie să cumperi ceva unisex. Să meargă și pentru colega de la HR, dar și pentru tipul de la IT, cum ar veni. Pe principiul „de ce să fie ușor, când poate fi foarte complicat?“.

Eu încă n-am găsit cadoul ăsta asexuat, gender fluid sau cum vrei să-i zici. Chiar și șosetele au un sex bine definit, iar dacă crezi că te scoți cu ceva de casă, greșești! La astea, tot tipele se bucură. O cană mare, în culori neutre, poate c-ar merge, dar cine s-ar bucura de ea?

La fel sau chiar mai nasol este să pice peste tine bafta de a fi Secret Santa pentru șeful tău. Ăla cu gusturi rafinate, care nu fumează țigări, ci trabucuri scumpe, cubaneze, dacă se poate. Iar tu ai alocat distracției ăsteia un buget ca pentru amărâți. Ce chestie elegantă și de efect îi poți lua cu 50 de lei, care să se potrivească în casa lui decorată ca-n Vogue?

Eu am dublat bugetul și i-am luat un album foto hipsteresc și un CD cu colinde vechi americane, că părea genul. Pentru chin, am fost răsplătită (de altcineva) c-un DVD care s-a vândut, într-un anumit weekend, la pachet cu ziarul companiei. Un cadou reciclat, cum ar veni, dar intenția contează.

Grea e și chestia aia cu mimarea entuziasmului, atunci când îți primești, la rândul tău, cadoul. Evident că n-o să fii mulțumit de el, pentru că nu toți te cunosc și știu ce gusturi și plăceri ai. Sau și dac-ar ști, puțini sunt ăia care chiar se implică în chestia asta și preferă să cumpere primul lucru care le vine la mână. Ideea e că, dacă ești ca mine și nu-ți poți ascunde dezamăgirea, o să se vadă că nu-ți place cana aia cu Moș Crăciun cu care te-a cadorisit un coleg mai puțin inspirat.

Bine, mai sunt unii cu suflet de artizan, care, de Secret Santa, sunt oameni cu o misiune. De-a face un cadou cu mâinile lor. Și-atunci, e și mai sensibil să te schimbi la față aunci când desfaci cadoul și găsești acolo un fular croșetat.

Să nu crezi că dacă faci asta între prieteni este mai ușor. Deloc! În primul rând că aici intervin mai mulți bani, că na, vă știți de mulți ani, sunteți, practic, o familie. Și nu se face să te duci cu o pereche de șosete festive. La Secret Santa ăsta trebuie să investești ca lumea, ca să nu mai vorbim că trebuie să fie și unul nimerit, pe gustul respectivului.

E nasol când simți că acel cadou principal nu o să fie de ajuns și-o să adaugi tot felul de rahaturi prețioase ca să-l completeze, doar ca să ajungi la concluzia că, de banii ăștia, îi luai o chestie utilă. Și singulară. Mai rău e când ești comod și-i comanzi ceva de pe un site, iar acel ceva nu ajunge la timp. Amicul tău va fi singurul trist de lângă brad. Ăla fără cadou, adică.

Până la urmă, acest Secret Santa n-ar fi atât de aiurea, chiar și la serviciu, dacă n-ar veni la pachet cu mica serbare dinainte de strigarea darului. Sunt unii în care spiritul Crăciunului intră atât de adânc, încât vor să cânte o colindă, să mănânce un cozonac sau să bea un vin fiert, pe lângă toate astea. Vor circ festiv, cu alte cuvinte.

E OK Cărciunul, îmi place, nu sunt Grinch, dar parcă nu-l simt la fel lângă imprimantă și în open space-ul ăla corporatist. Nu e la fel ca-n videoclipul ăla al lui George Michael, cu gașca de prieteni care fac pomul împreună.

Fără modestie, că nu este cazul, eu chiar mă pricep să fac cadouri. Așa mi s-a spus și-așa îmi place să cred. Dacă ești și tu ca mine, o să fie o mare lovitură pentru tine atunci când vezi că darul ăla atât de căutat este măritat către alt coleg. Da, unii obișnuiesc să facă schimb de cadouri. Și cum să nu sufere orgoliul tău de găsitor de cadou perfect, când vezi că acea căciulă cu urechi și imprimeu scandinav nu este apreciată la adevărata ei valoare? Și că îi este preferată o lumânare parfumată și-un Moș Crăciun de ciocolată?