High hui

M-am dus într-o excursie ieftină în Turcia cu români și alți estici și abia am scăpat cu viață

Am fost într-un schimb de experiență ieftin cu oameni din Rusia, Georgia și Azerbaidjan și s-a lăsat cu sechestrări și amenințări cu moartea.
EG
consemnat de E. G. Anghel
29.11.17
Eu și colegii mei români și georgieni, bucuroși c-am scăpat cu viață. Fotografii via arhiva personală a autoarei

Mie îmi place în Istanbul, e un oraș frumos. În 2013, am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap și că mă fac cu o excursie aproape gratis acolo. Niște oameni mi-au zis despre un proiect finanțat de o asociație pentru tineri care presupunea doar să ne strângem mai multe persoane, să mergem la turci pentru șapte zile și să facem un schimb de experiență educațională cu alții ca noi din Rusia, Georgia și Azerbaidjan.

Publicitate

Mă costa doar o sută de lei să particip, așa că eu și alți patru prieteni de-ai mei ne-am înscris. Singura condiție era să ai sub 25 de ani. Eu mă gândeam că facem ce facem noi schimb de experiențe, dar sigur e timp și de shopping și plimbare. Organizația părea tare de treabă, avea scopul „de a stimula și susține participarea activă, civică și responsabilă a tinerilor la viața educațională, socială, culturală și economică a comunităților în care traiesc”.

Citește și: Românii care se bucură că-n Turcia s-a votat dictatură îți arată de ce țara asta se duce dracului

Nu știu ce a fost în capul meu, dar nu am văzut niciodată în hârtiile de la asociație numele orașului destinație finală, ci doar al Istanbului. Eram doar super bucuroasă că ajut cumva un proiect drăguț și vom deștepta alți tineri despre cum educația e importantă pentru viitorul tău. Mă așteptam să ne vedem cu tineri, să povestim ghidați în seminarii de prietenii turci și să ieșim la o plimbare, un suc, o măslină ceva.

Dar iată ce s-a întâmplat de fapt.

Am ajuns într-un oraș cu mașini blindate și am fost cazați într-o grădiniță

Mașina preferată a mușenilor sau așa am crezut noi la câte erau în zonă

Istanbulul a fost doar o escală, degeaba îmi luasem bani la mine să-mi fac garderoba fresh. Destinația proiectului educațional era de fapt Muș, capitala provinciei Muș din Turcia, dar într-o zonă primitoare pentru conflictele vecinilor sirieni, iranieni și irakieni. Dovadă vehiculul de mai sus pe care l-am văzut la o plimbare drăgu prin împrejurimi.

Aeroportul din Muș e o autogară. La sosire ne-au așteptat niște turci mustăcioși dubioși, ce nu semănau neam cu cadrele didactice pe care le așteptam. Ne-au suit într-un microbuz de vreo opt locuri, dar unde patru scaune lipseau, așa că unii dintre noi au stat pe jos, iar bagajele le-au prins cu niște sfori de plafon. Părea clar că nu e un început bun.

Hotelul-grădiniță

Am ajuns după vreo 30 minute de mers lin ca de căruță la destinație. Aici altă surpriză: hotelul promis era de fapt o grădiniță. Eu mi-am dat seama pentru că erau desene de copii peste tot. Ne-am lămurit cu toții când am văzut pantofiorii mici de la intrare. Arăta dezastruos. Dușul era comun, fără paravane. Am zis că, na, asta e, până la urmă venisem la muncă, nu la huzureală.

Lucrurile au devenit și mai ciudate când gazdele au cerut să păstreze pașapoartele noastre pe durata vizitei. Am fost deștepți, am refuzat să le dăm. După, am făcut cunoștință cu reprezentanții celorlalte țări, adică cu rușii, azerii și georgienii. Tineri și ei toți. Din cauza fazei cu pașapoartele, mi s-a făcut frică și eu am început să caut avion să mă întorc în România. Nu am găsit niciun zbor, pentru că era o sărbătoare turcească și nu zbura nimeni. I-am zis unuia dintre coordonatorii turci că vreau să plec acasă, s-a schimbat la față.



M-a întrebat ce s-a întâmplat și i-am zis că astea nu au fost condițiile promise. Din grupul gazdă mai făceau parte niște așa-zis profesori cu look de bișnițari. Unul era profesor de engleză, dar nu știa o boabă, unul de istorie, dar nu știa clar unde e România și care e treaba cu ea, în schimb toți ascultau Florin Salam și erau disperați după Inna și Alexandra Stan.

Pe lângă asta, interesul lor era mai mare pentru grupul de rusoaice, care erau patru fete și un profesor rus, Oleg. Oleg era singurul profesor, de altfel. Știa mai multă istorie a României decât noi. Mai târziu, am aflat că turcul istoric era student, nicidecum profesor.

Așa arată Muș

Ca să ne revenim de pe drum, am întrebat unde găsim o alimentară să ne luăm o cioco ceva. Ca să ne înecăm amarul, ne-am întors și cu o sticlă de tărie. O rusoaică, cea cu care am picat în cameră, a venit cu noi și m-a super impresionat. A luat și ea niște fructe pe care le-a împachetat să i le ducă surorii ei: un kiwi și un ananas. Și mâncarea din avion voia să o ia cu ea acasă.

Citește și: Am văzut cum se leagă Turcia de România la serbarea din București în care primești kebab gratis

În prima seară am stat afară la povești cu băutura și ușor-ușor lucrurile au început să o ia razna. Întâi și-ntâi unul dintre coordonatori a venit la noi să ne spună să nu mai bem alcool, deși bea și el. Deodată au început să apară și alți străini cu profesorii, oameni de care noi nu știam să aibă vreo legătură cu proiectul. Era din ce în ce mai clar că veniseră toți după băutură.

Vedere la restaurantul din Muș

A doua zi, după partea educațională, am ieșit la prânz în orașul care arăta de parcă era în construcție. Un loc foarte sărac, zici că fusese bombardat. În centru am ajuns la un restaurant clasic turcesc unde am mâncat și ne-am și întors acasă. Ne-au adus la cazare și nu am mai ieșit până la șapte seara, pentru că nu ne-au dat voie. Ne-au explicat că este foarte periculos să ieșim singuri pe stradă.

La cină am fost la același restaurant, iar la întoarcere ne-am luat iar ceva de băut de la magazin. Atunci a apărut Mustafa, un tip pe la 45 de ani despre care am presupus că ar fi prieten cu unul din coordonatori. Nu știa engleză, dar părea că înțelege ceva. A cerut un pahar, l-a băut și stătea cu noi. Și-a aprins un joint, a dat unul băieților. Au fumat toți după care a întrebat dacă vrem un „special bong”. A venit cu o găleata de mop și un pet de cinci litri cu fundul tăiat. A preparat bong-ul și i-a rumenit pe toți bine. Eu nu am fumat, omul era prea dubios. În timpul acesta cum s-a mișcat el sau ceva, i-a alunecat pe un crac de pantalon pistolul. L-a luat și l-a pus la spate. A doua zi, prietenii mei au zis că a fost cea mai tare chestie ever.

Citește și: De ce ar trebui să te îngrijoreze că Erdogan a devenit mai puternic decât vrea Dragnea să fie

A treia zi a decurs normal, cu activități de workshop, dar seara nu am mai luat de băut că ne-am dat seama că tot satul se adună la noi fix pentru alcool. Mustafa a apărut din nou, dar când a văzut că nu e rost de alcool sau rusoaice bete a plecat acasă.

Camerele din hotelul-grădiniță

Dar a patra seară nu am avut norocul ăsta. Ne-am strâns toți să ascultăm muzică într-o sală de recreație. Fiecare punea câte o melodie și dansam. Deodată au venit și mai mulți străini. Eu cu o prietenă româncă și colega de cameră rusoaică am coborât la parter, în camera unde dormeam, ca să îi dau uneia dintre ele o bluză.

Mustafa încă nu venise, dar era plin de bărbați străini. Nicio femeie. La un moment dat am urcat, iar rusoaica a rămas în cameră. Am auzit vocea lui Mustafa și gălăgie. Dar nu m-am panicat, pentru că era haos deja de la muzică, lumea se distra. Când am ajuns la etaj, am văzut cum Mustafa era proptit într-o ușă în care bătea cu pistolul.

Publicitate

Am coborât la etajul meu fără să mă vadă, foarte încet, și am închis ușa care dădea în palier. Am intrat în cameră și i-am zis colegei mele că se întâmplă ceva nasol și că Mustafa face scandal. L-am sunat pe unul dintre românii care era sus. Mi-a zis: „Coaie, e grav. Mustafa s-a supărat pe azeri și vrea să îi omoare”.

În momentul acela mi-am luat pașaportul și banii și i-am băgat în sutien, gata să sar în copacul din fața balconului. Mi se părea că e chiar aproape și altă soluție nu mi-a venit în cap. Să suni la 112 nu merge în Turcia, ca să știi. După vreo zece minute a venit Poliția și l-a luat pe Mustafa. Îl cărau pe scări câte un polițai de fiecare mână și picior. Totul era incredibil, omul ziceai că e posedat.

Am chemat românii la mine pe palier si am făcut plan de plecare. Coordonatorii au încercat să mascheze gravitatea incidentului, că „așa mai face Mustafa din când în când”. Se pare că totul pornise de la un azer care l-a împins din greșeală pe Mustafa, moment în care unul dintre coordonatori l-a și împins spre ușă. Probabil știa ceva, știa că va face pe nebunul. După 20 de minute de la momentul în care polițiștii îl târâseră afară, Mustafa a apărut din nou.

Când l-am văzut cu colțul ochiului, mi s-au și înmuiat genunchii. Am închis ușa și ne-am baricadat. Noi, românii, și rusoaica. Noi aveam pașapoartele, ea nu, pentru că îl dăduse organizatorilor. Era prima dată când ieșise din țara ei. A apărut iar și poliția care de data asta nici nu l-a mai atins pe Mustafa, doar se rugau de el să plece. A coborât mai mult împins. Noi ne uitam pe vizor în timpul acesta, terminați de frică.

Azerii își baricadaseră și ferestrele

Odată ce a plecat și poliția, și scandalagiul nostru, ceilalți colegi din alte țări au venit la noi. Noi le-am zis tuturor să-și ceară pașapoartele ca să plecăm de acolo. Doar azerii nu erau, pentru că stăteau baricadați în cameră. La un moment dat, a apărut un tip care s-a prezentat ca șeful poliției din Muș. Era cu el un traducător pentru că nu era de-al locului. Era castilian transferat în Turcia, vorbitor doar de spaniolă și engleză. Avea un autocar și câteva mașini de poliție care îl așteptau afară. Tipul vorbea în spaniolă, prin traducător, cu coordonatorii, care ne spuneau în engleză care-i treaba.

Ne mințeau în ultimul hal. Poliția le spunea coordonatorilor că suntem în pericol și trebuie să plecăm, dar ei ne traduceau că totul ok și trebuie să ne continuăm șederea. I-am lăsat să își facă numărul după care eu și una dintre românce am vorbit cu poliția în spaniolă, grație tuturor telenovelelor de pe Acasă și iubirii mele profunde pentru Jose Armando.

Așa am aflat, chiar din gura autorităților, că Mustafa era șeful clanului care trafica droguri în zonă. Ca să vezi. Ne-au mărturisit că ei nu au cum să îl rețină mai mult de oră, cât să dea o declarație, și că urma să fie eliberat în curând și cel mai probabil o să vină să ne omoare pe toți, informație pe care o repetase de foarte multe ori poliției. Ne-au dat de înțeles că Mustafa e protejat din toate părțile și nu aveau cum să îl oprească din nimic, șaul era prea șmecher.

Străzile din Muș

Ne-au spus că trebuie să plecăm chiar în momentul acela. Noi ne-am aliat cu georgienii instant care voiau și ei să plece, azerii nu voiau să iasă din cameră că le era prea frică, iar coordonatorul rusoaicelor a spus poliției că cel mai bine ar fi să îi dăm azerii lui Mustafa, că omul nu are nimic cu restul. Până la șase dimineața am stat să îi convingem pe azeri să se debaricadeze și pe ruși că trebuie să plecăm, cu clădirea înconjurată de poliție. Într-un final am reușit să plecăm, dar cu escortă.

Ne-au dus la o sută de kilometri depărtare de Muș, în alt oraș, ca să nu ne prindă Mustafa urma. Aici am fost lăsați să ieșim, să ne plimbăm și să facem ce vrem. Am stat cazați la un hotel. A fost minunat, am respirat din nou normal. Ultimele trei zile nu am mai avut activități, ne-am plimbat și am așteptat să vină momentul să plecăm, bucuroși că am scăpat cu viață. Cei trei coordonatori rămași erau la fel de speriați ca noi de ce se întâmplase. Ca să plecăm, ne-am întors în autogara-aeroport din Muș, care avea niște măsuri de securitate atât de stricte încât coordonatorii ne-au însoțit până în avion, fără să prezinte vreun act sau ceva. Mă rog, ei bine intenționați. Voiau să fie siguri că nu ne atacă Mustafa și prietenii lui. Dar am fost foarte fericită să le spun „Pa, pa!”. De atunci, citesc chiar și ofertele turistice pentru un city-break în Mamaia cu ochii cât cepele, ceea ce te sfătuiesc și pe tine.