Cum am cultivat iarbă înainte de Revoluție chiar lângă secția de Miliție

Am fost binecuvântat cu un naș destul de atipic. Nu prea suportă să fie constrâns, și tocmai de-asta a fugit și-a tăiat Cortina de Fier chiar cu câteva luni înainte de Revoluție. Ei bine, înainte să devină cetățean austriac, Mircea Jebelean făcea parte din underground-ul timișorean, adică cei 16-20 de oameni care, printre altele, cultivau și fumau iarbă.

Nu prea era ca azi, cu semințe feminizate, neoane sau ari întregi de plantații outdoor. Fiecare își creștea câteva plante. La fel și nașul meu căruia, ocazional, i le uda și mama sa adoptivă, Mătușa Ehtel, fără să știe ce sunt.

Înainte de comunism, consumul de canabis te ajuta să uiți de regim. O chestie subversivă, prin care artiștii mai experimentaliști puteau rezista în vremurile care erau aproape de punctul de fierbere. Mai departe, îl las pe Mircea să-ți spună, cu cuvintele sale, exact cum era să crești iarbă în anii ce au precedat căderii lui Ceaușescu.

Pe vremea comunismului, marijuana era o chestie ocultă. Dar nu ocult în sensul de Soroș sau alte prostii, ci de ascunsă. Partea bună e că Miliția era prea proastă ca să știe despre treburile astea, iar Securitatea nu le privea ca pe o amenințare.

Curiozitatea mea legată de iarbă a venit de la Bob Marley. Ascultam, pentru că veneau discuri de contrabandă cu el, la fel cum veneau cu Genesis, Clapton sau Jethro Tull. Dar nu-ți imagina că vedeai vreodată pe stradă oameni cu dreadlocks. Noi eram dubioși cu păr lung, darămite în alte stiluri. Eram adolescent atunci, în a doua jumătate a anilor ‘70, iar reggae era ceva total nou. În primul rând era o provocare pentru mine, ca percuționist.

De fumat m-am apucat prin ‘83-’84. Iar de cultivat, în ultimii vreo trei ani înainte de a fugi. Deci cam de prin ‘85. Înainte să plec, aveam vreo patru ghivece cu niște frumuseți de plante. Creșteam canabis indica, nu cânepă d-aia care răsare singură pe marginea drumului.

Semințele veneau printr-o rețea din Germania. În cartierele Fabric și Freidorf din Timișoara erau niște tipi care cultivau, și așa au ajuns și la mine.

Practic, eram vreo 16-20 de oameni care aduceau la maturitate și fumau constant marijuana în Timișoara. Și probabil că alți vreo zece pe lângă trăgeau ocazional, dar care treceau înapoi pe votcă și bere, că le era mai fain. La fel ca tinerii de-acum, noi ne întâlneam vreo opt-zece și rulam în foițe. Doar că pe-atunci delicatesele erau țigaretele Boyard și tutunul Van Nelle. Iar noi aveam și preferam tutun olandez Javaanse Jongens. Prin oraș, cam era regulă: cine fuma iarbă fuma și tutun olandez. Făceai un joint cu Javaanse Jongens… știi cum era? Ai de capul meu!

Partea bună e că tabacul mirosea diferit, așa că mai masca mirosul verde. Prin urmare, mătușă-mea simțea ceva ciudat, dar nu știa ce e. Puteai să-i zici că e doar tutun mai diferit, de-afară.

Despre plante, o întrebau toate vecinele ce-i așa frumos în ghivecele din geam. „Aaa, alea-s ceaiurile lu’ Mircea”, le răspundea ea fără să știe. Erau foarte stufoase, astfel că nu puteam să le ascund.

Dacă acum olandezii și americanii încrucișează ca să obțină cele mai bune soiuri, îți dai seama că noi nu aveam tehnologia asta. Chiar și-așa, eu am fost foarte mulțumit de ce înflorea, aproape că ajungeam la sinsemilla, tehnica prin care se obține iarbă foarte tare din plante feminine crescute izolat de cele masculine. Plus că era din start un soi bine pus la punct. Era de-ajuns să rupi o frunză și să freci un pic pe mâini, că te-apuca starea de la mirosul extraordinar. Iar ca îngrășământ, nu le puneam decât zaț de cafea și coji de ouă.

Ei bine, la sesiunile de fumat știu că veneau dimineața niște amici pe la mine, la cafea și-un joint. Era o perioadă destul de vagă, aproape onirică. Mă trezeam seara la 20, iar eu eram încă în pijama, deci nu-mi dădeam seama exact cum trecea timpul.

Ne simțeam mereu bine, dar niciodată n-am vândut. Vindeam discuri, cântam sau făceam grafică pentru reclame comuniste, dar nu iarbă. Că nu era ca acum. Înainte era o chestie de frăție. Dădeam când îmi mai cerea unu-altul. Iar când eu n-aveam, primeam înapoi.

Să fiu sincer, în ultimii doi ani de România eram foarte fumat. Aproape zilnic. Iar după ce am fugit, a trecut cineva pe la mătușă-mea și a luat ghivecele, ca se îngrijească de ele și să dea tradiția mai departe.

Când am botezat băiețelul unor prieteni, îmi aduc aminte că eram foarte vesel. Dar, cu toate astea, am făcut față cu brio la eveniment. Iar în afară de apropiați, care știau de ce-s așa bine dispus, nu s-a prins mai nimeni. Ceea mi-a confirmat că poți să fii funcțional și pe iarbă, dacă alegi stilul ăsta de viață.

După ce am fugit din țară (în august ‘89), am mai fumat doar de trei ori. O dată în Austria, când exersam cu o formație, la cinci ani după ce statul lor mi-a oferit azil politic. Așa că, în plus, toată teoria asta cu „gateway drug” se cam duce pe apa sâmbetei.

Ok, nu mă înțelege greșit. Poate dacă mi se ofereau alte chestii, aș fi explorat. Probabil că nu pastile, că alea mi se par sintetice. Dar consider că asta-i menirea noastră aici, să încercăm diverse stări, ca să avem termen de comparație. Însă nu m-am pus să bat străzile în căutarea de așa ceva sau chestii mai tari, că știi cum e - când e totul în regulă, rar îți mai trebuie din astea.

A doua oară, s-a întâmplat când am fost în Manchester la un prieten, prin 2002-2003. În multe blocuri de-acolo, se creștea masiv iarbă la subsol. Așa că a fost o vacanță în care mi-am amintit de vremurile bune. În plus, atunci a fost extraordinar pentru mine, că pe lângă asta am reușit să-mi desăvârșesc trăirile. Am reușit să consum absinthe original cehesc, adică nu din ăla pe care-l găsești în magazine.

Iar ultima dată am fumat în State, în 2017. În California era disponibil în farmacii, iar din noiembrie 2016 devenise legală și pentru consum recreațional. A fost foarte fain, mai ales că eram la prietenul meu din tinerețe, C. Am cumpărat eu o punguță și C. a fumat cu mine, la 57 de ani, pentru prima dată în viața lui. Cred că și singura. Deși i-am lăsat ce a rămas, sigur s-a bucurat fiul său.

Am văzut că Antena 3, și mai ales Mircea Badea au pornit acum ceva vreme un război împotriva oamenilor care consumă iarbă. Fazele astea cu decadența care vine dinspre Occident făceau parte și din discursul comuniștilor. Voi acum sunteți tineri, și ați ajuns să treceți prin niște căcaturi extraordinar de asemănătoare cu cele prin care am trecut eu la vârsta aia. În România încă predomină exact atitudinea pe care o avea orice Mitică pe un post de răspundere pe vremea mea. Dar nu vă panicați. Am mai zis, acum sunt porțile deschise, miticii se sting și regimurile pică.