Cum mi-am pierdut inocența când am urmărit primul meci de fotbal din viața mea

Știu totul despre fotbal, după ce l-am citit pe Roland Barthes. Uite, luni, 2 iulie, sunt chiar invitat la Lumea lui Banciu, cu fruntea sus după ce am văzut și comentat un meci de fotbal, primul din viața mea (și poate ultimul).

Așadar, după ce, ateu fiind, am mers în pelerinaj la Sfânta Parascheva la Iași pentru un reportaj în VICE, ba chiar m-am dus și la Tanacu, tot la VICE m-au rugat să mă uit pentru prima oară la un meci de fotbal, joi 28 seara, meciul Belgia - Anglia, și să-l comentez. Am protestat că tot ce știu eu despre fotbal e că sunt câte 11 jucători în fiecare echipă și că n-au voie să pună mâna. Mi-au zis că-i suficient. Întotdeauna am știut că nu e mare secret.

M-am pleoștit un pic când am aflat că fiecare echipă, și Anglia și Belgia, aveau să joace cât mai alandala, ca să piardă, victoria în stadiul ăsta nefiind interesantă. Așa că am intrat în cafeneaua asta marocană din cartierul meu unde s-au pus bombe în metrou și, așa cum mă așteptam, la minutul 00.00 a început meciul pe perete.

Ah, fețele lor când îi vezi prefăcându-se că știu versurile imnului național. Brabansona, în cazul Belgiei, imnul Brabantului, provincia inimă a țării, Bruxelles e în Brabant, însă Brabantul ăsta e azi rupt în trei, Brabantul flamand, cel valon și cel olandez.

Drace, știam eu niște lucrușoare despre Romelu Lukaku, dar uite că și-a făcut o bubiță și n-a venit la meci. M-am pregătit degeaba cu biografia lui de copil sărac și cum îi turna maică-sa apă în lapte, că n-aveau destul. Ce să spun, de-aia nu are el azi colesterol.

Min. 05.30 - Numele englezilor sunt irelevante. S-au pus în alb, nu-i ia nimeni în seamă. Roșul Diavolilor belgieni mustește însă a Stellllla, iar portarul cLeffăie… Fellaini și Dembele dau acolo foarte bine în minge, Fellaini are bucle multe, simpatizez cu el, dar îmi mai place și de un negru belgian numit Tielemans. De ce nu? Am cunoscut odată un negru numit Walter.

Acum, ce au în comun Belgia și Anglia la fotbal? Lingvistic mai întâi: tot felul de termeni luați de franceza belgiană direct din engleză, spre deosebire de Franța vecină, care protejează strict limba de anglicisme („le goal" este portarul pentru belgieni, care pentru francezi e „gardien"; „le back" e fundașul, care pentru francezi e „arrière"; „le demi" e mijlocaș pentru belgieni, ca în half din engleză, dar în franceză el e „milieu").

Hm, uite, le goal, portarul englez e în galben, ca penele canarului. Arată o sexualitate incertă. Acum mă gândesc că poate cartierul ăla al lor din Londra, Canary Wharf, ascunde sub nume o mare taină.

Min. 11.45… Un corner abuziv și ratat al englezilor. Sunt deja istoviți, se vede. Și eh, poftim, meciul are loc în Kaliningrad. O enclavă prinsă între Polonia și Lituania. Asta face din Lituania singura țară europeană care are o frontieră cu Rusia spre vest. Normal că bâțâie, săracii.

Putin a băgat dinadins Kaliningrad printre cele 11 orașe unde se țin meciuri, ca și Soci, de altfel, la Marea Neagră, locul unui genocid, unde au fost exterminate în sec. XIX popoarele cerchez și ubîh (acesta din urmă dispărut în totalitate) și unde Putin își are reședința de vară.

Ah, Kaliningrad, oraș-garnizoană, unde Putin a instalat rachete Iskander cu focoase nucleare, nu e altceva, desigur, decât fostul Königsberg cel prusac, orașul lui Kant.

Min. 16.00. Fellaini a trimis foarte departe balonul adineaori, printr-un șut elegant. Ce-a mai a făcut Putin în Kaliningrad? A construit un stadion de 35 000 de locuri peste niște mlaștini, stadion care a costat un sfert de miliard de euro. Ca să astupe mlaștinile au adus un milion de tone de nisip. Au adus, mă rog, multe tone s-au evaporat pe drum, stadioanele astea-s pompe de bani și mașini de aspirat fonduri negre.

Ce naiba au să facă după aia cu un stadion de 35 000 de locuri? Clubul local are 5 000 de suporteri.

Niciodată n-aș vota pentru un demagog de candidat la primărie care promite stadioane și săli de sport ca factori de inserțiune socială. De ce? Sportul de competiție nu ne face mai buni. Sportul ar trebui să fie ceva modest, o activitate secundară, neatinsă de finanțe.

În stadiul de dezagregare în care am ajuns pe întreaga planetă, sportul finanțat public și încurajat intensiv e în realitate un factor de atomizare asocială, neavând nimic pozitiv. Ideea că transformând tinerii în căluți obsedați de a parveni prin performanțe fizice în dauna studiilor e profund nocivă. Nu toți putem deveni campioni.

Uite, o echipă de fotbal are doar un număr redus de jucători. Gimnastele trebuie numărate pe degetele mâinilor (și picioarelor). Orgia fotbalului este un scandal mondial. Numai un număr redus de copii care se antrenează pentru asta vor reuși să parvină, restul vor rămâne definitiv niște asistați fără alt talent decât a da într-o bășică.

Mitul cu sportul ca factor de coeziune socială e mincinos. Politicianul care menționează sportul ca surogat în programul său trebuie descalificat.

Min. 17.40, Fellaini i-a dat clar un pumn în burtă unei brute de la englezi, dar meciul merge înainte. Se vede că povestea asta cu Video Assistance Referee, era destinată mai mult supravegherii huliganilor din tribune. Apoi Boyata a tras cu boltă, iar Vincent a părut Bad Kompany.

Min. 22.00, jucătorii se cam plictisesc, huliganii din tribune ne dezamăgesc deja. Apropo de huligani, uite meciul ăla din Bruxelles (Heysel), unde în 1985 au murit striviți și bătuți 39 de oameni… deși îmi amintesc că la un meci în Anglia, la Scheffield (Hillsborough), în 1989, au fost chiar 96 de morți (și 800 de răniți).

Din astea se mai întâmplă numai la Mecca, în tunelul acela unde se strivesc ei cu fervoare în fiecare an. Bun, acum doi ani, și la Iași a murit o femeie la coadă la moaştele Sfintei Parascheva. Să vedem ce iese anul ăsta, dar n-avem mare speranță, că românii fac treaba de mântuială. La Mecca, uite, au săpat arabii tunelul ăla special care produce martiri cu sutele la fiecare pelerinaj. Ideea e să construiești un tub de beton la intrare, lung și îngust, care lasă cât mai puțin aer, cu pereții goi și netezi, fără asperități care să permită cățărarea în caz de panică și striveală. Dar ce să explici la niște trântori de ingineri ieșeni…

Min. 29.00 Fellaini a dat cu capul și l-a durut. Totuși, deși detest imaginea degradantă a ăstor 22 de adulți imperfect alfabetizați, cu pulpe asudate, care lovesc într-o bășică de piele umflată, iată, recunosc acum, la acest prim meci din viața mea, că negrii noștri sunt mai feroci decât ai lor. Mens insana in corpore barosano.

Am să-l întreb însă pe Banciu de ce fotbaliștii poartă tricouri dizgrațioase… N-am înțeles niciodată de ce toate cluburile de fotbal de pe planetă au așa adicție la heraldică atroce.

Mai sunt opt minute din primul act, sau cum îi zice. Jucătorul belgian al Diavolilor Roșii Tielemans e foarte degajat. Persoană de culoare, purtând un vechi nume flamand, are o eleganță naturală și probabil nu se teme, când întinde Visa Cadmium, că restaurantul o să încuie discret ușa de la ieșire cât îi sunt verificate datele personale.

Dacă posedă casă la țară, în josul scărilor, la intrare, el va fi instalat doi lei de ghips, simetric, dreapta-stânga. Când urcă, după antrenament, în palatul său ridicat prin caznă, el mângâie, oftând ușurel, creștetul puțin uzat al leilor.

Pauză, am ajuns la mitan și e 0 - 0… Semnul care se punea înainte pe toaletele publice.

Iar după reluare, la min. 50.00:

Adnan Januzaj, vecinul meu kosovar, le-a dat-o. Gol simplu, direct în gingii. Adnan Januzaj e kosovar și stă prin Molenbeek, jumătate din echipa belgiană vine din Molenbeek, cuibul belgian de islamism, unde au crescut și ăia care s-au făcut artificii prin Paris. Molenbeek nu-i un oraș, sau o „localitate", nu, ci un cartier din Bruxelles.

Ca și Anderlecht, de fapt, tot un cartier din Bruxelles. Normal că englezii sunt prudenți. Adnan Januzaj îl cunoaște pe Ylber Mysafiri, pentru cei familiari cu kosovarii din Pantere parfumate.

65.40… Un domn de culoare de etnie britanică și în tricou alb, pe nume Rashford, a avut poarta Belgiei goală în față și a trimis mingea în tribune. Ultimul lor zvâcnet.

Acum, spunea Borges, care îl detesta la fel de mult, că „fotbalul e popular pentru că prostia este populară”.

Dar vin repede unii cu argumentul că Pasolini și Camus au avut cuvinte frumoase despre datul cu piciorul în bășică.

Cam repede sunt invocați aceștia, da, căci Camus si Pasolini n-aveau în cap mașinăria obscenă, vulgară și împopoțonată a fotbalului de azi. Camus se vedea romantic pe sine pe plajă cu tinerii ăia algerieni independentiști, dintre care unul e împușcat pe plajă de naratorul din „Străinul", în vreme ce pentru Pasolini fotbalul era doar un mijloc de a agăța băieței cu pulpe nădușite. Și îmbrăcați ca niște canari.

Cam atât despre aceste două exemple nelalocul lor despre „oamenii de cultură și balonul rotund".

Așa. În concluzie, ce au făcut englezii în meciul lor cu Belgia? Ceva foarte imprudent… Au jucat nesportiv și moale din calcul, demonstrativ, pentru cultura lor de tabloide, pentru galeria lor de acasă, având ca singur scop să câștige Cupa. Le era egal dacă pierd sau câștigă în fața Belgiei, au arătat-o.

Așa au promis acasă, că au să câștige Cupa. Că pe parcurs se lasă bătuți rușinos de mediocra echipă a Belgiei pentru ei asta nu conta.

Carevasăzică echipa Angliei, cu cele mai mari drepturi de transmisie din lume, cu bani monstruoși în spate, s-a lăsat să-i fie tras un gol de un băiețandru kosovar din Molenbeek, ca să întrețină mitul nesănătos că ei au să câștige în final.

Iată însă că pierd puncte de onoare, pe același principiu sinucigaș care i-a dus și la Brexit.

Belgia în schimb a mers frontal și a câștigat onest. După meciul cu Japonia, unde o să câștige, echipa belgiană o să înfrunte Brazilia (că între Brazilia-Mexic știm cine va câștiga).

Dacă e bătută de Brazilia, Belgia se întoarce liniștită acasă. Oricine poate fi bătut de Brazilia. Anglia în schimb, dacă continuă cu așa hybris, o să fie bătută săptămâna viitoare de Columbia. Jumătate din Londra e cumpărată oricum de gangsteri ruși și prinți arabi, așa că să te bată cartelul din Medellin la fotbal ar fi chiar sfârșitul meritat al unui imperiu restrâns acum la o insulă cețoasă (ba chiar jumătate de insulă, dacă Scoția devine independentă) unde soarele nu răsare niciodată.

E bună așa analiză de fotbal? Adică ce mare brânză (fără crackers)? Auzi la ei, cică bun, ai comentat ca lumea, dar n-a fost chiar fotbal adevărat. Mulțumesc, așa se spune și despre comunism când eșuează, că n-a fost cel adevărat, dar stai să-l vezi tu pe-ăla.

Omul avizat știe însă să se țină departe.

Ia să punem și de-o glumă: