loc de joaca
Fotografii de Norihiro Haruta.
România fotografiată de străini

Japonezul care ți-a arătat Bucureștiul nebun din '90 mi-a spus cum e România lui 2018

În 1990, abia învățam democrație și libertate. Așa că te poți întreba liber: cum vede un străin România de acum.
30.6.18

Norihiro Haruta a surprins în fotografiile sale un București care învăța o direcție nouă. Casa Poporului trona imensă peste orașul care descoperea valută, democrație, capitalism, oportunități. În călătoria lui prin România a revenit și la Horezu. Ciudată alegere, nu? Ei bine, pentru el e ca acasă. „Încă din 1990 e «acasă», chiar și după atât de mult timp în care am lipsit a rămas la fel. De data asta, întoarcerea a fost atât de diferita, localnicii mă știau deja, știau cine sunt, mai ales că postasem multe fotografii cu orașul ăsta pe rețelele sociale”, mi-a spus Norihiro.

Publicitate

De la seria memorabilă de fotografii din '90 se fac curând 30 de ani. Norihiro mi-a mărturisit că de cam cinci ani a început să reia legătura cu cei pe care îi știa pe la noi. WhatsApp și Facebook au devenit canalele astea fără graniță prin care s-a reconectat la societatea care, fără îndoială, s-a schimbat mult în timpul ăsta.

Odată cu noile fotografii trase pe la noi l-am întrebat și de diferențe. Suntem la fel, nu mai suntem, ce avem special? Așa că aruncă un ochi peste cum ne vedem acum față de cum eram în anii de după Revoluție. Poți să vezi lucrurile și așa: dacă atunci eram în pataloni scurți, în maioul murdar de muștar, acum suntem cel puțin la modă, mai drepți, mai aranjați.

VICE: Fotografiile tale din anii '90 sunt legendare. Ce crezi despre România acum, în 2018? Norihiro Haruta: România, cea de acum, e mult mai colorată și mai frumoasă, față de cum era înainte. Am putut să găsesc mai multe lucruri de cumpărat și prin magazine. În vizita pe care am făcut-o acum am încercat să mă regăsesc pe mine, cel de 22 de ani, cel care eram când am venit pentru prima oară, în anii ’90.

Am observat, totuși, că nu îmi amintesc foarte clar cum era perioada aceea pentru România, nici măcar cum a fost pentru mine. Nu m-am regăsit, dar au fost amintiri pe care le-am transpus în țara de acum. Străzile arătau diferit, erau mult mai colorate, mai animate, și asta a făcut ca amintirile să nu revină foarte ușor. Am fost nevoit să îmi revăd fotografiile pe care le făcusem atunci, în urmă cu mai bine de 20 de ani. La fel am făcut de multe ori și în cazul Japoniei. Totul m-a făcut să îmi fie dor de anii '90.

Publicitate

Mi-ai zis de prietenii pe care ți i-ai făcut în România. Cum sunt ei acum?
Am simțit că ei sunt la fel, aceiași oameni cu farmecul lor aparte, aceleași voci. Cel puțin pentru mine ei nu s-au schimbat. Da, am îmbătrânit cu toții, dar distanța asta nu ne-a schimbat felul în care ne simțim unii despre alții. Poate că stilul de viață pe care l-am avut, eu și prietenii mei din România, chiar și mentalitatea a rămas aceeași, dar România s-a schimbat mult în tot acest timp.

Cel mai tare am observat schimbarea la persoanele tinere, la noua generație, băieții și fetele de până în 20 de ani pe care i-am întâlnit și cunoscut în Horezu sau București. Ei seamănă foarte mult cu tinerii pe care i-am văzut și în Japonia, nu există diferențe prea mari. Nici măcar nu i-am văzut ca români, nu erau deloc precum tinerii din ultima mea vizită, păreau mai mult de atât, făceau parte dintr-un anumit trend și erau mai integrați în comunitatea europeană.

De data asta n-am avut atât de mult timp să fac fotografiile pe care mi le doream, însă la următoarea vizită cu siguranță voi petrece mai mult timp cu tineretul.

Ai simțit revenirea în România ca pe o întoarcere acasă?
Da, pentru că prietenii mei au rămas aici, sunt aceiași pe care i-am lăsat și ultima dată când am vizitat România. M-am întors la Gara de Nord, care nu e tocmai cel mai prietenos loc pe care îl poți vizita. Dar pentru că de acolo mi-am început și ultima dată călătoria, am decis să mă întorc. Când am ajuns acolo am avut un șoc, strada aia orientală și exotică dispăruse complet.

Publicitate

Am descoperit pe rând că mult mai multe străzi din zonă se schimbaseră cu mult și ele, erau chiar mai frumoase. Întoarcerea acasă a devenit ceva nou instant.

Cum te-au întâmpinat localnicii din Horezu?M-am simțit oarecum stânjenit și copleșit că mi-au acordat atât de multă atenție. De fapt, motivul pentru care am revenit în România a fost ăsta, să mă întorc în Horezu. Primisem o invitație din partea orașului să vizitez “Cocoșul de Hurez”, un târg foarte popular de ceramică. Cei de la primărie au fost atât de ospitalieri, îmi ofereau miere și obiecte ceramice sau brânzeturi, dar din păcate nu am putut să le iau pe toate cu mine înapoi în Japonia.

Ce-ai fi vrut să faci în Horezu sau România și n-ai reușit?
Mereu am regretat că nu am făcut niciodată o expoziție în Horezu, deși făcusem o groază de poze cu orașul ăsta. Am avut o singură tentativă de acest fel, la o școală din oraș, și le-am dat oamenilor toate fotografiile printate pe hârtie. Nu a fost suficient. Am avut în ultima perioadă tot mai multe avertismente de cutremur în Japonia și mi-aș dori ca, înainte să îmi pierd toate negativele de film în vreun cutremur, să le ofer oamenilor din Horezu imaginile pe care le-am făcut în 1990.

De la distanță e foarte să organizez o expoziție, ar însemna să le trimit localnicilor pozele prin poștă. După nu știu ce s-ar întâmpla cu ele sau cu cine ar trebui să vorbesc pentru a fi chiar expuse. Așa am aflat că una dintre cele mai simple căi e să mă folosesc de rețelele sociale. Chiar și așa a fost un proces destul de îndelungat, a trebuit să developez multe negative cu poze alb-negru pe care le făcusem în perioada 1990 - 1993.

Publicitate

Când le-am postat pentru prima dată nu mă așteptam să primesc atât de multe like-uri chiar din partea localnicilor din Horezu. Am fost profund suprins, mai ales că mă gândeam că nimeni nu ar vrea să vadă poze vechi sau să aibă amintiri din anii '90. A fost fix pe dos, ceea ce mă face fericit, pentru că am apucat să petrec timp cu ei atunci, dar și acum, și le sunt recunoscător pentru asta.

Ce ai observat la început, când abia ai ajuns în România de data asta?
Încă de la aeroport, când au venit câțiva prieteni după mine și ne îndreptam spre București cu mașina, am văzut cât de diferit era totul. Nimic nu mai semăna cu locul pe care l-am lăsat în 1990. Parcă nu mai era România.

Care sunt principalele diferențe dintre România de acum și România anilor ’90?
Rămân la ce-am zis mai devreme: cred că e poziția fermă pe care au adoptat-o tinerii, dar și comportamentul lor.

Românilor le place să se laude cu bucătăria lor. Tu ce-ai mâncat și n-ai găsi în Japonia?
Am mâncat chiftele, sarmale cu smântână și mămăligă, ciorbă de toate felurile, gem de prune cu pâine, țuică și, de data asta, și preparate de porc, alături de o bere. Am încercat beri românești ca Timișoreana și Ursus. Câteodată gătesc sarmale și în Japonia sau combin rețeta mea de supă Miso cu cele românești, le aranjez după gustul meu. Însă nu pot face țuică în Japonia, tocmai de aceea am luat cu mine trei sticle pe care mi le-au făcut prietenii cadou.

Publicitate

Ce ai vrea să știe străinii despre România?
Străinii se pot bucura oricând de omenia de care dau dovadă românii. Asta e ce trebuie stăinii să știe, în principal. Mai bine ar fi chiar să bea cot la cot cu românii. Cred că țara asta are multe lucruri speciale de oferit, sunt specifice acestei culturi. E ceva ce japonezilor le lipsește cu desăvârșire, sunt multe aspecte care ne diferențiază la nivel de popor. Am putea împărtăși asta cu toate generațiile de japonezi.

Mai jos vezi mai multe fotografii.

Află mai multe despre România anilor ’90:
**[Fotografiile astea îți arată Bucureștiul din anii 90, când oile se plimbau libere pe Podul Grant

](https://www.vice.com/ro/article/53bw4n/bucurestiul-din-anii-90-cand-oile-se-plimbau-libere-pe-podul-grant)[Cum era să fii adolescentă în anii '90, în România

](https://www.vice.com/ro/article/3dqq7w/cum-era-sa-fii-adolescent-in-anii-90-894)Fotografii cu evenimentele care marcau viața bucureștenilor în România anilor '90**