Nouă scheme geniale ca să freci menta la muncă

Într-o zi din viitorul îndepărtat o să le povestim nepoților noștri despre cum era pe vremea noastră pe Pământ, înainte să primim salariile lunare în Muskodolari, când oamenii trebuiau să depună 40 de ore de muncă fizică sau mintală în fiecare săptămână, doar ca să-și justifice existența continuă.

În timp ce apune soarele peste orizontul marțian, o să explicăm cum, în ciuda acestui mod de funcționare a societății, specia noastră își petrecea o cantitate neobișnuit de mare inventând scheme ca să evite, să trișeze sau să înșele acest sistem, astfel încât să maximizeze profitul și să minimizeze eforturile.

Fie ca aceste povești despre tras chiului să servească atât ca o avertizare de a nu repeta greșelile sistemice legate de muncă din trecutul nostru și ca o dovadă a dorinței umane neînfrânte, dar complet necesare, de a tăia frunză la câini.

La începuturile Lyft, înainte de tarifele mici de azi, compania garanta 25 de dolari pe oră, câtă vreme erai logat și apărea că ești la volan. Câțiva dintre noi, șoferii, ne-am prins că dacă ne ducem în cel mai îndepărtat colț al hărții regiunii, unde nu erau mari șanse să ne solicite cineva, puteam s-o ardem pe-acolo toată ziua, activi, dar nesolicitați, și să ne plătească pentru asta. N-a durat mult până s-au prins și au adăugat prevederi care să ne împiedice să facem asta, dar am avut câteva zile sănătoase de plată din combinația asta. De câteva ori chiar am adus beri și-un grătar și-am dat și-o mică petrecere în schema asta.

- Mel, Irvine, California

Acum un car de ani, lucram într-un birou. Una dintre șmecheriile pe care le foloseam ca să pierd vremea era să umblu la imprimanta noastră matriceală zgomotoasă (pe care, de fapt, n-o foloseam la nimic) și să-i scot ribonul cu tuș și să pun scotch peste chestia care se asigură că stă locului. Apoi puneam o buclă de hârtie lipită la capete prin tava aia de alimentare pe stil vechi. Așa cream un sunet credibil de „muncă la calculator” care avea loc la mine-n birou, în timp ce eu ațipeam, așezat în capul oaselor pe scaun.

- Albert, Seattle

În orașul meu natal destul de rural, capitală de stat, avea loc în fiecare an o mare convenție a fermierilor. Deși nu fusesem crescut și nici nu eram interesat de stilul ăla de viață, am văzut că făceau angajări și plăteau și sume demente, ceva de genul 14 dolari (acum mai bine de zece ani). Așa că m-am combinat la alea două săptămâni de muncă, în timpul vacanței de iarnă de la facultate. Am luat jobul și, în prima mea zi de muncă, mi-am dat rapid seama că n-am un supervizor anume și că, aparent, tot ce trebuia să fac era să mă plimb pe-acolo și să mă ofer să mut o masă sau un gard sau ce-o fi, oricui ar fi avut nevoie de mine.

Înarmat cu aceste cunoștințe, mi-am petrecut următoarele două zile petrecând în oraș cu prietenii mei până dimineața, apoi conducând până la muncă la 7 dimineața, pontând și furișându-mă imediat în parcare, ca să dorm în mașină o zi întreagă.

În penultima mea zi de muncă, am fost trezit în mașină de un tip la costum, care îmi ciocănea în geam ca să mă întrebe ce fac. I-am spus că mi-e rău și am venit să trag un mini pui de somn, ca să încerc să mă reîncarc. El mi-a spus să părăsesc incinta și să nu mă mai întorc. Mi-am făcut super multe griji că o să mă amendeze pentru că am furat din timpul companiei sau ceva, dar, în cele din urmă, m-am ales cu un cec cu salariul pentru toate cele două săptămâni de muncă, peste o lună.

- Bryce, St. Paul, Minnesota

Într-o vară din adolescența mea, am lucrat ca vânzător de spațiu de depozitare la vestiare, prosoape și prostioare la un parc acvatic. Îmi aduc aminte că am venit într-o zi la muncă și am văzut un anunț la mine la birou despre o jucărie care stropea cu apă pe care aveam s-o vindem din ziua aia.

Întrucât eram nesupravegheați o vreme, eu și colegul meu ne-am hotărât să deschidem câteva dintre cutiile cu produse și să ne ignorăm toate îndatoririle, ca să ne putem petrece toată dimineața alergând prin zona noastră de parc și să ne războim ca demenții cu pistoalele cu apă. Toate astea se desfășurau sub auspiciile „promovării” noului produs, în caz că ne întreba cineva.

Când, în sfârșit, supraveghetoarea noastră a ajuns la noi, în timp ce-și făcea turele, în loc să ne mustre, s-a hotărât să-și lase și ea baltă responsabilitățile și să ni se alăture în luptă. La urma urmei, și ea era tot o adolescentă ceva mai mare, căreia nu prea-i păsa despre jobul ăla.

- Garrett, Trenton, New Jersey

Am lucrat pentru o organizație mare, cu nume din trei litere, pe un contract mare, cu o altă organizație mare cu nume de trei litere. Am automatizat 80 de ore de muncă de analist financiar, ca să meargă treaba în 15 minute. Mi-am folosit restul timpului ca să mă joc pe calculator, să investesc la bursă (cu profit), să țin un blog (înainte să se numească așa) și ca să vrăjesc zecile de femei care erau online la momentul respectiv, via Yahoo Messenger. Monitorul de la calculatorul ăla era întors cu spatele la ușa de la birou, dar am înconjurat rama cu „uși de hambar” din carton, pentru protecție suplimentară, pretinzând că interacțiunea dintre lumina fluorescentă și frecvența monitorului mă deranja foarte tare la ochi (practic, era adevărat, dar am exagerat). Pe calculatorul pe care nu-l foloseam, care era întors spre exteriorul biroului, rulam un program stil screensaver, pe care îl asamblasem din scris pe ecran în stil hollywoodian (închipuie-ți niște litere verzi care apar încet într-o fereastră, ca și cum ar fi transmise via un modem) și grafice care se updatează odată la câteva minute. Din când în când, mai apărea și un banner mare, alb, pe mijlocul ecranului, cu text roșu, care zicea „COMPILARE”.

- Fletcher, Washington, DC Un prieten avea un ghips care tocmai îi fusese tăiat și scos, iar eu, ca tânărul adult șiret ce eram, i l-am cerut, ca să pot să dau o țeapă la jobul meu de la un depozit. Mi-am petrecut două luni purtând ghipsul ăsta janghinos, înfășurat în tifon, ca să nu-mi cadă. Dintr-un motiv sau altul, nimeni nu l-a inspectat prea de aproape, așa că mi-am petrecut cea mai mare parte a acelei veri sus în birou, cu treabă administrativă de efort minim, așezat pe un scaun, în loc să fac chestii manuale grele jos.

- Jordan, Atlanta

La un job, am găsit o baie imaculată cu cheie, nefolosită niciodată, care se afla cu un etaj mai sus de noi. Ori de câte ori trebuia să părăsesc clădirea ca să mă duc la o întâlnire sau ceva, când mă întorceam luam liftul până la etajul superior și o ardeam în camera mea specială o oră în plus, uitându-mă la chestii pe laptop sau trăgând un pui de somn pe jos – repet, era imaculat acolo – înainte să mă întorc jos, la muncă.

- Shannon, New York City

În facultate, am lucrat la un call center unde nu prea aveam niciodată voie să stăm pe telefoane. Așa că dacă voiam să-mi iau vreo pauză, formam numărul soră-mii sau al unei prietene, care erau ocupate și ele la muncă. Știau ce se-ntâmplă dacă sun și pur și simplu răspundeau și lăsau receptorul ridicat pe birou, în timp ce eu improvizam chestii pe care să le spun persoanei inexistente de la celălalt capăt al firului, în timp ce, în secret, citeam o revistă sub birou.

- Kate, Hartford, Connecticut

Când eram asistent colaborator pe post-producție, la o mare rețea de televiziune, n-aveam prea multe de făcut și nici nu prea eram supravegheat, pentru că șefa mea avea propriile chestii pentru care să-și facă griji. Știam că trebuie să par întotdeauna ocupat dacă voiam să: a) îmi păstrez jobul pe toată durata contractului meu sezonier, b) să dau bine în fața oamenilor cu care venisem să mă cunosc de acolo, și c) să nu-mi dea nimeni ceva real de făcut. Asta a rezultat în faptul că-mi petreceam multe ore în fiecare zi mergând în misiuni inventate, ca să livrez personal documente/scenarii/etc. de la și pentru destinatari inexistenți, împrăștiați pe toată suprafața marelui nostru studio. Era doar o scuză ca să rătăcesc pe-acolo, să iau niște aer jumătate de zi și, întrucât aveam ecuson și un dosar în mână, nimeni nu mă băga în seamă.

- Stephen, Burbank, California

Interviurile au fost editate pentru lungime și claritate.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.