Cele mai dubioase metode prin care vor americanii să scape de oamenii fără adăpost

Săptămâna trecută, o poza cu o piatră curcubeu din San Francisco a devenit virală. Pentru trecători, piatra din fața magazinului reprezenta un simbol al incluziunii, mai mult ca sigur pentru luna Pride. Dar pentru observatorul experimentat, în cazul ăsta, contul de Twitter al Coaliției Oamenilor Străzii, a însemnat o formă odioasă a arhitecturii „anti-homleși, conform SFGate.

Ce anume este arhitectura ostilă? Fie că ai folosit sau nu termenul, te asigur că ai văzut-o, foarte probabil chiar și azi. De fapt, odată ce te prinzi de ritmul acestei practici perfide de design, e greu să nu o vezi pretutindeni.

Știi țărușii de pe acoperișuri care împiedică porumbeii să aterizeze sau să se cace peste toți? Fac parte din familie, dar sunt pentru păsări, deci cui să-i pese? Dar cuiele de pe balustradă sau băncile de ciment puse-n colțuri ca skaterii să nu se mai dea cu placa? Absolut ostil. Sau acele bănci obscen de înclinate din stațiile de autobuz care permit oamenilor numai să se sprijine, dar nu să stea pe ele, sau, Doamne ferește, să se întindă? Cu siguranță.

La bază, arhitectura ostilă sau „defensivă” face parte din veșnica campanie condusă, conștient sau nu, de designeri, proprietari și dezvoltatori ca să forțeze oamenii să folosească spațiul într-un singur mod. Câteodată, rezultatul final nu este chiar o tragedie; skaterii s-ar putea să meargă altundeva, de exemplu. Dar în forma ei cea mai rea, arhitectura ostilă poate descuraja oamenii străzii să se odihnească. În cazurile respective, spațiile publice sau parțial publice din orașe, adesea cu acces inegal la transport, băcănii și alte nevoi, devin o extensie a modului în care societatea desconsideră soarta lor.

Arhitectura ostilă poate fi formată din bare pe mijlocul băncilor, garduri mici în fața magazinelor sau țepi cimentați în asfalt care nu-ți par mare lucru până nu observi că locul unde sunt amplasați este protejat de ploaie sau caniculă. Există și versiuni audio care seamănă oribil de mult cu arhitectura ostilă: în centrul Oakland, un chioșc de ziare difuzează la boxe muzică simfonică 24/7. Genul ăla de loc nu e chiar atrăgător pentru cei care caută să doarmă.

Când a fost întrebat de strategia pentru administrarea spațiilor publice, un purtător de cuvânt la Departamentul de Transporturi din California (DOT) - care a pus bolovani în Bay Area unde obișnuiau să campeze oameni - a spus că „folosim garduri și elemente de decor ca să prevenim și să descurajăm… campatul ilegal”. Merită notat că mulți dintre oamenii care dorm pe străzi în orașele din SUA o fac ilegal, deși, conform deciziei judecătorești din 2018 Martin vs. Boise, s-ar putea să nu fie pedepsiți dacă o fac pe proprietate publică, cu excepția în care orașul în sine oferă spații pentru așa ceva în interior. Nu este încă clar ce va însemna această decizie pentru cei aproximativ 550 de mii de oameni ai străzii din țară, nici pentru populația din Bay Area, care s-a mărit masiv în ultimii doi ani.

Hai să ne întoarcem la roca în curcubeu din San Franciso, care a dus la controverse pe Twitter.

La fel ca postările din trecut cu „arhitectura ostilă”, povestea a explodat pentru câteva zile pe social media, până când Coaliția a șters postarea originală, pentru că a realizat că restaurantul era „un membru de valoare” al comunității și că „susținea vecinii fără adăpost”. Asta ar putea fi adevărat, din moment ce afacerea a negat că ar fi făcut-o cu intenția să discrimineze homleși și a specificat că piatra făcea parte dintr-o grădină japoneză. Nu este aici locul pentru a dezbate dacă afacerile fac bine sau nu chiar dacă aleg să gonească oameni ai străzii. Pentru că atunci când vine vorba de arhitectură ostilă, este mai important să realizezi efectele și nu intenția, fie că sunt estetice sau altfel. Și nu poți face asta dacă habar nu ai cum arată.

Uite alte exemple care ar putea fi clasificate ca arhitectură ostilă. Ție îți par așa?

Articolul a apărut inițial pe VICE US.