18+

Toate locurile în care poți să faci sex la Electric Castle

Alege dușurile de la bărbați, că la fete e mereu o coadă enormă și băieții nu se scandalizează dacă intră cineva pe teritoriul lor.
electric castle
Sexul în fața scenei te poate salva, dacă nu-ți place muzica


Sexul la festivaluri e, de obicei, o idee proastă. Noroiul, praful, urticaria de la căldură și lipsa capacității de a-ți da consimțământul pentru că ești sub influența mai multor substanțe sunt o combinație foarte proastă. Dar uneori te duci la festival în cuplu sau te îndrăgostești acolo și atunci trebuie să găsești soluții. Unde poți face sex la un festival ca Electric Castle? Suntem Ștefan și Oana, cântăm în trupa Poetrip, suntem împreună de zece ani și am testat locurile potrivite pentru sex la festival, ca să-ți dăm sfaturi pentru la anul.

Publicitate

ÎN CASTEL

electric castle

Romantism fără să-l cauți

În timpul festivalului, în castel erau niște instalații mișto de lumină și sunet. Unde e lumină, e și întuneric, iar unde e întuneric, găsești sigur un colțișor pentru mângâieri neortodoxe. Noi am fost în castel să vedem instalațiile, desigur, interesați de artă, dar n-am putut să nu observăm că obscuritatea de acolo e perfectă pentru un preludiu romantic și am profitat de asta cât am putut. Nu a avut nimeni treabă cu noi, oamenii erau ocupați să-și facă poze cu instalațiile sau să-și caute copiii prin beznă. Deci sută la sută recomandabil pentru un preludiu la sexul…

ÎN CORT

electric castle

Mișcă-te repede, până nu răsare soarele

Cea mai previzibilă opțiune de la festival, sexul în cort lasă mult de dorit. Situația e infinit mai bună dacă ai o saltea gonflabilă. În prima zi, noi n-am avut și ne-am abținut de la interacțiuni ce implicau izbirea spinării de dâmburile de sub noi. Dar a doua zi am făcut rost de o saltea de la niște prieteni și cortul a devenit un divan de sultan din care nu ne mai scotea decât soarele arzător. În orice caz, cu saltea sau fără, nu faceți sex în niciun caz în miezul zilei. Doi oameni care fac sex în cort în mijlocul unei amieze de vară se vor transforma într-o masă moale, lipicioasă și umedă, ca doi limacși înmuiați în sare. La un moment dat, nu mai știai pe ce pui mâna, capacitatea de a identifica părți ale corpului se diminuează enorm.

În plus, chiar dacă te protejează de privirile indiscrete, cortul nu te poate salva și de certurile de cuplu din jur. Mult succes în drumul spre orgasm, în timp ce auzi „Nu mai suport, frate, festivalul ăsta, am stat douăzeci de minute la coadă la duș, de ce m-ai adus aici?”.

Publicitate

ÎN CĂSUȚĂ

Noroc că există și alte variante de cazare, gen căsuțe și containere, doar că, din păcate, nu sunt așa de fun. Ca să intri în film când faci sex într-o debara fără ferestre, trebuie să inventezi o poveste serioasă de role-playing. Din câteva replici, noi am ajuns la întâlnirea miraculoasă dintre șoferul camionului de vidanjare și managerița lui Tommy Cash. A mers brici, ca manelele la festivalurile de muzică electronică.

ÎN ROATĂ

electric castle

Aici există riscul să te pricopsești c-un copil

Până la urmă, ne-a venit ideea că seara în roată ne putem deda la activități sexuale ceva mai discrete. La îmbarcare, chicoteam ca niște adolescenți, când niște părinți ne-au plasat-o pe fetița lor să avem grijă de ea, pentru că scria în regulament că nu se permite accesul copiilor neînsoțiți, iar ei nu aveau chef să se dea în roată. Cum poți să zici nu? Și uite așa, în loc să avem povești excitante de spus, avem poze cu o fetiță simpatică între noi, pe care nici nu le putem posta, pentru că nu le-am cerut părinților aprobarea și nici nu știm unde să-i găsim. Dar nu ne-am lăsat așa de ușor, am pornit spre obiectivul următor.

LA DUȘURI

electric castle

Forța dușul! Cel mai bun loc de sex la festival

Evident, la dușuri la băieți, pentru că la fete e non-stop o coadă enormă și, în plus, se pare că băieții nu se scandalizează atât de tare când o fată intră pe teritoriul lor. E o opțiune destul de mișto: ai apă caldă, este și zgomot în jur care să mascheze sunetele pe care le faci, ești protejat de o perdea, iar cabinele sunt suficient de spațioase. Per total, e mai bine ca în cort, dacă ignori juliturile de la cum te miști în cabină și faptul că apa caldă nu e deloc un lubrifiant bun.

Publicitate

ÎN PĂDURE

electric castle

Ne-am găsit locul pe un pod mai puțin circulat din pădure

Dacă ești suficient de hotărât că îți dorești asta, există locuri împădurite în care te poți refugia, cu unele riscuri. De exemplu, noi am sărit gardul care înconjura zona The Beach, am trecut printre urzici și n-am apucat să ajungem prea departe, pentru că ne-am pomenit în bătaia lanternelor unui grup de zăpăciți care cine știe cum se rătăciseră pe acolo și care ne-au întrebat: „Nu vă supărați, în ce parte e main stage?” Stai puțin, ce idee bună!

ÎN FAȚA SCENEI

electric castle

Get a room! Aaa… glumeam

În primul rând, ai gărdulețul ăla care e foarte bun pentru suport și, dacă mișcările îți sunt subtile și în ritmul muzicii, nimeni n-o să te observe, pentru că toți se uită la trupă. Practic, ți-o tragi în timp ce-ți cântă trupa preferată. Ce poate fi mai frumos? Bine, nu ne-a ținut mai mult de câteva piese, pardon, secunde, din cauza mulțimii mișcătoare din jur, dar suficient cât să ne stârnească apetitul pentru, evident, niște sexuț în cort mai târziu.

În concluzie, dacă vrei cu disperare să faci sex, oricând se găsește o variantă. Nouă nu ne-a fost foarte ușor, dar am luat serios documentarea pentru acest articol. De la Woodstock la Burning Man, au existat tot felul de festivaluri pe free love, unde oamenii zâmbesc când văd un cuplu care face dragoste, dar se pare că Electric Castle nu e neapărat unul dintre ele. E mai mult urban decât hipiot, oamenii vin să mănânce și să-și facă selfie-uri și se uită strâmb la tine dacă ieși prea mult din tiparele de comportament obișnuite.

De exemplu, în timp ce exersam niște stiluri de mers amuzante prin praful de la festival, au trecut pe lângă noi niște puștani care aveau jumătate din vârsta noastră și care au comentat: „Bune boabele alea!”. Frate, dacă la vârsta asta ai impresia că te poți distra doar pe droguri, ce-o să mai faci când o să fii un babalâc acrit? În orice caz, sunt slabe șanse să iasă scandal, maximum te poți alege cu câteva priviri dezaprobatoare, oamenii nu sunt agresivi, ci doar normies sau acrituri pe alocuri. Noi îți recomandăm să te simți liber să faci orice ai tu chef, poate reușim să schimbăm împreună mentalitățile învechite, însă nu uita să te protejezi! Folosește prezervativul!

Editor: Ioana Moldoveanu