Românii care au venit pe jos sute de kilometri de la Cluj la București, ca să lupte cu PSD

„Zi și noapte tot călare/ Trage bir din drumul mare/ Și din țară, peste tot/ Fug neferii cât ce pot/ Fug neferii cât ce pot”.

Așa se aude dintr-o boxă care se bălăngăne la brâul unui bărbat înalt și bine legat. Merge pe jos pe drumul național dintre Brașov și Predeal. Are pe el o vestă reflectorizantă, peste care a agățat o insignă #rezist, bocanci în picioare și căciulă. Ține într-o mână steagul României, iar de celălalt braț se sprijină un alt domn, îmbrăcat cu vestă asemănătoare, care-și caută drumul cu un baston alb pe asfalt. Cel din urmă este orb, îl cheamă George Bratu, are 51 de ani și s-a alăturat grupului de activiști care a plecat per pedes din Cluj la București ca să protesteze în Piața Victoriei pe 20 ianuarie, unde va fi un mare miting împotriva guvernării PSD și a noilor legi ale justiției.

Am vrut să vedem cine sunt oamenii ăștia, care sunt motivele pentru care vor să străbată peste 400 de kilometri la vale și la deal, prin frig, ploaie și ninsoare și, mai ales, ce vor să transmită prin acțiunea lor. Așa că ne-am îmbrăcat gros, ne-am pus bocancii de munte și i-am prins la Brașov. La momentul respectiv erau 11 protestatari.

Am mers cu ei o zi, 25 de kilometri, până la Predeal. Drumul a fost obositor, iar la final abia ne mai țineau picioarele, dar ne-au încurajat colegii de traseu și oamenii care se opreau să ne felicite. Uite cum a fost.

Când a văzut anunțul despre marele protest din București, de pe 20 ianuarie, Sorin Bobiș, un horticultor din Cluj, a zis că trebuie „să facă ceva mai consistent”, nu doar să meargă la capitală cu trenul. Și-a stabilit traseul, s-a uitat la calendar și și-a dat seama că dacă pleacă imediat poate să facă drumul pe jos.

A scris pe Facebook despre planul său și și-a spus că dacă mai găsește încă patru persoane care să i se alăture, pornește la drum. Dar nu i-a răspuns nimeni.

A doua seară a repetat postarea, l-au share-uit pagini gen Corupția Ucide și Umbrela Anticorupție Cluj și l-au sunat doi domni nevăzători din Galați care voiau să vină cu el din Sighișoara. Însă Sorin încă nu rezolvase problema plecării din Cluj. Așa că cei doi orbi au contactat-o pe Reka - o fată de etnie maghiară, și ea tot nevăzătoare, care studiază într-o școală postliceală din Cluj.

„Și, vai, doamne, am fost așa impresionat, aproape mi-au dat lacrimile. Și am zis că, gata, plec.”

Reka are 21 de ani și zice că „nu toți ungurii sunt la fel, doar ăia de la conducere. Am simțit nevoia să fac ceva pentru țară. Când văd că sunt români care nu fac nimic, simt că explodez. Așa că am plecat, un român, o unguroaică și-un francez.”

Francezul este vecinul lui Sorin. Îl cheamă Alexandre Lacaille, a terminat agronomia în Franța și stă de 15 ani în România.

„Sunt destul de patriot și pentru voi. Am zis că trebuie să mă implic.” E mic și îndesat și merge în pas de alergare ușoară pe lângă noi, în timp ce ține într-o mână steagul Franței.

E obișnuit din copilărie cu spiritul civic, de când tatăl său îl ducea la protestele fermierilor din sat și blocau drumurile cu tractoarele.

„Ne dau putere oamenii ăștia care ne încurajează.”

Alexandre vorbește despre miile de șoferi care trec pe lângă noi și ne claxonează în semn de respect sau de apreciere. Unii se opresc să-și facă poze cu noi sau să ne strângă mână. Altul parchează lângă noi și-i întinde francezului o hârtie cu Eminescu. „Vă rog, măcar atât pot să fac și eu, luați banii ăștia, să aveți de o masă. Am copii acasă și vrem să-i creștem în România.”

Alexandre zâmbește, mulțumește frumos și ia banii.

La început nu acceptau banii, îmi explică Sorin, dar și-au dat seama că așa se pot implica cât mai mulți activiști și au deschis un cont pentru donații. Alții i-au primit să doarmă la ei în casă, sau sunt patroni de pensiune și i-au cazat pe gratis.

„Avem cazarea asigurată până-n București”, spune Sorin, zâmbind pe sub mustăți.

Sorin a pus ștacheta sus, zice că „la câtă propagandă s-a făcut, câți oameni au chemat din toată țara, dacă se adună mai puțin de o sută de mii în Piața Victoriei, atunci va fi un eșec, iar legile justiției, sau corupției, cum le spunem noi, or să treacă. Tot efortul nostru va fi degeaba.”

Numele de „Marșul Speranței” a fost dat de domnul Valeriu Borsan, unul dintre cei doi nevăzători din Galați.

George Bratu, vecinul lui de oraș, mă apucă de braț și mă roagă să-l îndrum. Nu este la prima acțiune de genul ăsta. Acum s-a pensionat, dar în trecut, când vedea un pic mai bine, a făcut o călătorie în jurul lumii, a mers cu barca cu vâsle de la Galați la Sulina, a înotat o zi întreagă, de la răsărit la apus, pe Siret.

A câștigat de două ori locul doi la campionatul național de șah pentru nevăzători și a fost campion pe Buzău la campionatul pentru văzători.

A fost redactor șef al unei reviste sonore pentru orbi și președintele Asociației Nevăzătorilor Buzău-Vrancea. De acolo a făcut o groază de acțiuni ca să schimbe mentalitatea românilor față de oamenii cu dizabilități.

Spre exemplu, în fiecare an, organiza un spectacol în care aducea pe scenă persoane cu deficient de vedere și îi lăsa să asambleze de la zero un calculator sau o bicicletă și apoi să le folosească. Voia să demonstreze că orbii nu trebuie marginalizați și că pot să muncească și să fie contribuabili ca restul cetățenilor.

„Din păcate nu am avut succes. Nu am angajat pe nimeni în urma acestor spectacole, aceleași atitudini. În nordul Italiei, 80% dintre oamenii cu dizabilități lucrează, la noi sunt sub 10%. Ministru Culturii al lui Tony Blair era nevăzător. Noi suntem mai proști?”

După 25 de kilometri, piciorul stâng a început să mă cam lase. Mai ales la încheieturi. „Parcă ne-a călcat în picioare o girafă”, zice colegul meu fotograf. Dar e bine, că tocmai intrăm în Predeal și ajungem la cazare.

„Dăm o miuță?”, glumește francezul în timp ce se așază pe scaun.

La final, ne strângem mâinile, iar Sorin se apropie de mine și-mi spune: „Ne acuză unii că suntem oamenii lui Soros… Aș vrea să ne cunoască: un agricultor român, unul francez, eu sunt horticultor, un domn pensionat care a lucrat la acumulatorul Bistrița, are 63 de ani, un artist ceramist, trei nevăzători, un însoțitor al lor - ăsta e grupul nostru, oamenii lui Soros.”