Cum e să faci facultatea într-o zonă de război

În fiecare zi, studenții din Sinaiul de Nord, o provincie din nord-estul Egiptului, trebuie să suporte zgomotul de mitraliere, controale ale poliției și amenințarea constantă a bombelor dacă vor să ajungă la cursuri.

În provincie locuiesc aproximativ 100 000 de studenți împărțiți între două universități – universitatea de stat Suez Canal și una privată, Sinai. Mulți studenți din orașele din jur au ales să studieze în zonă pentru că nu există alte opțiuni.

În ultimii șase ani, luptătorii ISIS și-au intensificat atacurile împotriva armatei egiptene, de multe ori chiar în inima Sinaiului. Operațiunile grupării teroriste au început în 2011 cu bombardarea sistematică a conductelor de petrol care trec prin zonă către Iordania și Israel. În luna mai a anului 2012, ISIS a început să atace direct armata. În urma acestor atacuri, și-au pierdut viața sute de oameni și au fost evacuați mii de locuitori.

„Merg la cursuri la universitatea Sinai de patru ani”, mi-a zis Khuloud, studentă la media. „În această perioadă, am trăit cele mai groaznice zile din viața mea. E greu pentru cei din exterior să-și dea seama cât de greu e să studiezi când ești constant sub asediu.” Tânăra de 21 de ani s-a născut și a crescut în Mansoura, la câteva sute de kilometri de Sinaiul de Nord, dar locuiește în Sinai pe perioada studiilor. „Pleci dimineața la curs și nu știi dacă o să ajungi înapoi acasă seara”, a adăugat ea. „Ne-am rugat de trei ori anul trecut pentru colegii noștri care au murit. E un coșmar care nu se mai termină.”

Khuloud a zis că de multe ori se simte umilită de polițiștii agresivi când se întoarce acasă să petreacă timp cu familia. „Majoritatea studenților sunt expați, deci sunt tratați destul de bine, dar noi, egiptenii, suntem abuzați și umiliți la punctele de control”, mi-a explicat ea. În zilele în care mă întorc la școală în Sinai, plec la 6 dimineața ca să prind feribotul care leagă cele două părți ale canalului Suez înainte de prânz, apoi aștept cel puțin trei ore ca să traversez pe malul estic. La punctul de control mi se verifică mereu bagajele în detaliu – e o pierdere de timp. Iar asta se repetă și la celălalt punct de control.

„Trăim cu frica-n sân. Pe stradă patrulează mereu vehicule armate. Vedem bărbați mascați înarmați și soldați egipteni uciși în stradă în plină zi.”

O studentă media pe nume Roqaya mi-a zis: „Pe lângă violențele zilnice pe care le suportăm, e enervant că rețelele de internet și comunicații sunt tăiate în mod constant în timpul operațiunilor militare. Studenților la media le e cu atât mai greu să-și facă temele. În plus, nu ne putem contacta familiile să le anunțăm că suntem bine. Unii studenți au început să scrie scrisori acasă, alții roagă taximetriștii să le transmită celor dragi că sunt bine. Dacă mi s-ar întâmpla ceva, ar trece cel puțin două zile până să afle ai mei.”

„Studenții la media trebuie să facă reportaje sau documentare, dar nu poți umbla cu camera în mână pe străzile din Sinai, e mult prea periculos”, mi-a zis Roqaya. „Nici când ajungem acasă nu avem liniște, pentru că suntem bântuiți de imaginile pe care le-am văzut în timpul zilei.”

Justina, o studentă de 22 de ani a universității Sinai, și-a pierdut mai mulți prieteni în atacurile teroriste din ultimele luni. Își amintește de Mohammed Rashid, student la inginerie, și de sora lui, o farmacistă aspirantă, care au murit amândoi într-o explozie.

Jamal Eldin mi-a zis că nu iese din casă decât ca să meargă la cursuri. Sistemul de comunicații e foarte slab și se întrerupe mereu. De multe ori nu primește banii pe care îi trimit ai lui de acasă, din Kuweit. Singurul gând care care îl ajută să reziste e gândul că vrea să ducă facultatea până la capăt.

Majoritatea studenților cu care am vorbit sunt supărați că sunt tratați atât de prost de armată. Alaa mi-a povestit cum a fost arestat la un punct de control în drum spre cursuri: „Ofițerii mi-au cerut să mă legitimez, le-am arătat carnetul de student și tot m-au arestat.” După asta, a fost dat pe mâna forțelor anti-tero, care l-au închis timp de două nopți fără să-i ofere explicații și fără să-i permită să-și anunțe familia.

Totuși, Alaa se consideră norocos – cunoaște mulți tineri care au fost reținuți mult mai mult timp, în condiții și mai rele. Localnicii sunt tratați mai rău pentru că, deși sunt exilați, armata îi consideră potențiali luptători ISIS.

Chiar dacă familia Asmei locuiește la jumătate de oră de universitate, tânăra de douăzeci de ani a hotărât să locuiască în campus, la fel ca mulți dintre colegii ei, de frica potențialelor pericole de pe drum.

„Înainte să mă mut în campus, făceam ore în șir pe drum până treceam de punctele de control.”

Dar indiferent câte precauții își iau studenții, le e greu să evite total pericolele. Acum câteva luni, o parte din clădirea universității a fost distrusă într-un bombardament.

„Toți suferim deopotrivă, profesori și studenți, doar că profesorii se simt responsabili de siguranța studenților”, mi-a zis Amal Nasruddin, șeful catdrei de engleză a Universității Sinai. „Dar e tot mai greu să avem grijă de siguranța lor. Atacurile ISIS s-au întețit și au ajuns în multe părți ale Sinaiului. Am pierdut mulți studenți din 2014 încoace. Cel mai recent și-a pierdut viața Mohammad Abu. Din păcate, sunt convinsă că n-o să fie ultimul.”