Publicitate
Fashion

Toate lucrurile dubioase de care ai parte când epilezi străini

O tipă cu ceva experiență în epilare povestește în detaliu despre bășinile și erecțiile de care are parte la muncă.

de Anonim; consemnat de Djanlissa Pringels
09 Martie 2018, 5:00am

Ilustrație de This is -Gary

Articolul a apărut original în VICE Olanda.

Epilarea cu ceară e o formă de artă și-ți pot spune din experiență că e mult mai complicată decât pare, mai ales când e vorba de zonele intime. Organele genitale sunt mult mai sensibile și prețioase, astfel că lucrurile o pot lua razna ușor dacă persoana care te epilează face o greșeală. Știu o mulțime de povești de groază cu benzi de epilare care rămân lipite de piele, ceea ce înseamnă că zona respectivă trebuie epilată din nou. Însă a doua epilare te poate irita sau arde sau chiar să-ți rupă o labie sau un coi.

Din păcate, am fost nevoită să dau afară o tânără care lucra pentru mine pentru că se prăjise în pauza de masă. Iar când se întorsese la muncă, clientele s-au tot plâns de ceara care zbura în toate direcțiile și cum, din greșeală, le-a rănit și le-a lăsat cu arsuri pe vulvă.

Să fie clar, chiar și când nu ești spart și folosești toate produsele corecte și ai ani de experiență în spate, tot poți să o dai în bară. În timpul iernii, pielea oamenilor e mult mai uscată sau groasă și tinde să se crape mai ușor. Iar treaba asta se aplică mai ales la pielea din jurul penisului, care e fină și destul de lăsată. Vara vine și ea la pachet cu probleme, pentru că ne alegem cu o groază de clienți veniți pentru prima dată la noi care nu știu cât de dureroasă poate fi epilarea cu ceară. Unii pleacă după câteva smulgeri, pentru că nu sunt pregătiți pentru durere, așa că, te rog, ține cont de asta înainte să vii la epilat pentru prima dată.

Și femeile cărora urmează să le vină ciclul ar trebui să fie mult mai atente, pentru că sunt mult mai sensibile în intervalul ăla, iar durerea poate fi de nesuportat.

Dar tratamentul nu e plin de probleme doar pentru cei epilați, poate fi o corvoadă și pentru cei care epilează. Când te afli în apropierea organelor genitale ale clienților lucrurile pot să devină scârboase; uneori, când fac epilare braziliană cuiva, pot să văd resturi de rahat pe firele din jurul fundului și trebuie să folosesc o cârpă ca să-l dau la o parte subtil.

De curând, am avut o clientă care m-a atenționat în avans că s-ar putea să aibă gaze pentru că doar ce terminase de predat un curs de yoga. Când am încercat să o epilez, pur și simplu se bășea încontinuu în fața mea. După ceva timp am renunțat și am trimis-o la toaletă ca să rezolve problema. La altă clientă de-a mea, care-i mai mare de fel și la care trebuie să trag tare când o epilez, sunt nevoită uneori să-mi folosesc coatele ca să-i împing burta.

Dar cred că cea mai mare provocare e să epilezi tipi, pentru că uneori se aleg cu erecții. Câteva colege mi-au povestit despre bărbați care au ejaculat peste mâinile lor fix când îi epilau. Eu n-am avut parte de așa ceva, dar am fost invitată la o întâlnire de un tip care nu putea să scape de erecție în timpul epilării. La genul ăsta de tipi, trag de benzile cu ceară puțin mai tare.

D-aia fostul meu iubit nu suporta ideea că epilez tipi: nu-i plăcea că aveam de-a face cu penisul altui bărbat. Când l-am epilat pe fostul meu pentru prima și singura dată, a început să plângă după o singură aplicare și a urlat la mine să mă opresc.

Chiar dacă se pot întâmpla lucruri urâte, iar situația poate să nu meargă conform planului, îmi place jobul meu. Clienții cer de toate, ori să le las o linie de păr ori un triunghi, în timp ce alții nu vor niciun fir. Pentru Sfântul Valentin, unele cliente ne-au cerut să le facem părul pubian în formă de inimă și să-l vopsim în roșu. Uneori le aplicăm și o bijuterie.

Dar partea cea mai mișto a jobului e relația specială pe care o am cu clienții mei. Mă văd cu ei în fiecare lună într-un fel foarte intim, iar ei își împărtășesc cele mai ascunse secrete cu mine. Dacă mă întrebi pe mine, nu există o legătură mai strânsă decât cea care se formează între o epilatoare și un client.

*Autoarea a cerut să rămână anonimă ca să protejeze identitățile clienților ei.

Tagged:
ceará
clienti
erectie
pár
rahat
epilare