FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Tot ce trebuie să știi despre cum a ajuns Olivia Steer să ia premiu pentru sănătate

Steer a dus o cruciadă anti-vaccinuri, anti-mamografii, anti-chimioterapie și anti-medicină modernă care nu prea ar trebui să intre la capitolul „viața sănătoasă”.
Răzvan Filip
Bucharest, RO
Fotografie via pagina de Facebook a Oliviei Steer

În țara afectată de o epidemie de rujeolă soldată cu 49 de morți, o pretinsă asociație de sănătate, condusă de o distinsă vedetă Kanal D, a hotărât miercuri, 18 aprilie, să o premieze pe Olivia Steer pentru „rolul activ în societate”. Premierea a avut loc în cadrul „Galei Femeilor care Dăruiesc Sănătate”, eveniment la care au participat și nume grele din sistemul sanitar, precum Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătății, Răzvan Vulcănescu, președintele CNAS, și Carmen Orban, managera Institutului Clinic Fundeni.

Publicitate

Și da, ai citit bine, „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate”, pentru că fix asta face Olivia Steer când îndeamnă mii de mămici să nu-și vaccineze copiii sau mii de femei să nu-și facă mamografii - dăruiește sănătate.

Premierea vedetei TV a creat o adevărată furtună de rahat pe net, în presă și pretutindeni. Au fost luate la rost brandurile care au sponsorizat evenimentul, invitații din sistemul de sănătate care prin prezența lor au validat-o pe Steer și, bineînțeles, organizatoarea, Florentina Opriș, o vedetă de la Kanal D.

Ce au spus brandurile

Până la ora publicării acestui articol, mai toți actorii implicați în scandal au răspuns criticilor printr-un comunicat de presă sau o postare pe Facebook. Unii mai bine, alții mai puțin bine. De pildă, Aqua Carpatica, unul dintre sponsorii oficiali ai evenimentului, s-a delimitat complet de premierea Oliviei Steer, atât printr-un comunicat oficial de presă, cât și prin comentariile lui Jean Valvis, CEO-ul companiei:

„Brandul nostru nu a avut niciun fel de informații referitoare la desfășurătorul evenimentului și implicit nici numele celor care urmau să fie premiați în cadrul Galei. Valorile pe care le promovăm sunt legate de un stil de viață sănătos (…) Prin urmare, există o incompatibilitate crasă între valorile noastre și valorile susținute de Olivia Steer.”

Dacă Aqua Carpatica a reușit să iasă relativ onorabil din toată treaba asta, reacția Medicover, o rețea privată de sănătate, a fost mai puțin eficientă. Într-un comunicat scris în grabă, PR-iștii brandului au pretins că Medicover practică și susține „medicina bazată pe studii clinice și cercetare medicală” și nu poate fi asociată cu mișcarea anti-vaccin, de care „se dezice în totalitate”. Spun „au pretins” pentru că în cadrul rețelei este tolerată inclusiv homeopatia, o pseudoștiință cu tradiție-n România, aproape la fel nocivă ca mișcarea anti-vaccinuri.

Publicitate

Mulți influenceri nu s-au lăsat convinși de răspunsul Medicover, după cum poți vedea în comentariile de la postare. Poate pentru că lipsesc scuzele, Steer nici măcar nu e menționată, iar mesajul e redactat sec, de parcă ar fi fost o sarcină de care PR-istul a vrut să scape cât mai repede. Așadar, pentru a-i mai liniști pe critici, seara trecută au publicat un nou comunicat, în care spun că au sponsorizat evenimentul doar pentru că au vrut să răsplătească truda cadrelor medicale de sex feminin din România și nu se așteptau să o găsească pe Steer printre premiate:

„Medicover nu a fost implicată în decizia asupra premiilor acordate și nu a oferit un premiu Oliviei Steer. După eveniment am fost în contact cu organizatorii și le-am comunicat ferm poziția noastră legată de acest premiu controversat.”

Clinica Trident, un alt brand din piața medicinei private (dentară, de data aceasta), și-a asumat responsabilitatea de „a nu fi solicitat detalii cu privire la persoanele nominalizate” în cadrul galei, iar PR-ista companiei mi-a promis că a învățat ce era de învățat, iar în viitor nu se vor mai asocia cu persoane care nu împărtășesc valorile clinicii. Doamne ajută.

Ce a spus un cadru medical prezent la eveniment

La eveniment au participat și cadre medicale. Printre ele, Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, care, la fel ca Olivia Steer, a plecat acasă cu un premiu. Doar că ea, ca medic și manager de spital, chiar a dăruit sănătate la viața ei. Am sunat-o să aflu ce crede despre faptul c-a urcat pe scena premiantelor alături de persoane care promovează tămâia ca leac pentru cancer.

Publicitate

Nu părea prea deranjată de prezența lui Steer la gală. Pentru că, spune ea, nu se uită la televizor și habar n-avea cine e Olivia Steer. Nici măcar că-i soția lui Andi Moisescu.

„Doamna Steer a spus că are o fundație care militează pentru dreptul pacientului la informare. Mie nu mi s-a părut nimic greșit în această declarație. Eu nu am auzit-o spunând ceva împotriva vaccinării sau împotriva chimioterapiei, pentru că eram prima care luam atitudine. Sunt știută că nu mi-e frică, iau atitudine indiferent de culoare politică, de partid, de personaj, n-am nicio problemă. Eu n-am timp să dau mesaje la câți îmi scriu, muncesc de-mi sar capacele, nu deschid televizorul. Poate că pare incredibil, dar eu nu deschid televizorul niciodată, nici pe știri, nici pe filme.”

Fotografie via contul de Facebook al Florentinei Opriș

Ce au zis organizatorii

Ăsta-i un intertitlu înșelător, recunosc. Pentru că organizatorii n-au avut mare lucru de zis. Am încercat să smulg un răspuns mai elaborat de la Florentina Opriș, lidera Asociației pentru o Viață Sănătoasă și vedetă Kanal D. Când am sunat-o, mi-a spus că va apărea un comunicat oficial „numaidecât”:

„Din acel comunicat, toată lumea va înțelege despre ce este vorba, dacă nimeni nu a fost dornic să fie prezent aseară (miercuri) la acea gală.”

Tu ce-ai făcut cu viața ta miercuri seara?

În fine, cert e că acel „numaidecât” s-a transformat în trei ore. Timp în care Facebook-ul a gemut de scuze venite din partea brandurilor care sponsorizaseră evenimentul. Într-un final, a apărut și comunicatul. Un cârnat de text în care ne bate obrazul că ne-am îndreptat atenția și furia asupra Oliviei Steer, iar acum o forțăm să-i retragă premiul, fără să apreciem reușitele celorlalte premiante prezente la gală. De altfel, spune ea, singurul motiv pentru care nevasta lui Moisescu s-a aflat pe lista celor premiați „este acela că încurajează un mod de viață sănătos”.

Publicitate

O afirmație care ar putea avea sens într-un Univers paralel, dar nu și în acesta. Pentru că Steer a dus o cruciadă anti-vaccinuri, anti-mamografii, anti-chimioterapie și anti-medicină modernă. A promovat teorii ale conspirației și pseudoștiință, într-adevăr, dar nu sănătate.

Când am sunat-o din nou pe Opriș, să-mi lămurească acest pasaj buclucaș, m-a trimis la plimbare. A obosit. Abia fiul ei, Loren Opriș, a reușit să mai elucideze din mister, lăsând de înțeles că opoziția față de vaccinuri oricum nu-i demnă de luat în serios, așa că de unde atâta agitație?

Fotografie via Toate fețele Oliviei Steer în timp ce spunea aberații în emisiunea lui Gâdea

Ce a zis Steer

Steer a reacționat după rețeta clasică: a dat vina pe corporații. În principal, pe Aqua Carpatica, pentru c-a fost primul brand care a solicitat retragerea premiului. Că vai, șantaj, că Jean Valvis oricum a mințit în privința concentrației de nitrați din apa pe care o comercializează și a furat design-ul de la niște sârbi, deci e ok, n-o deranjează c-a rămas nepremiată. Cu nitrații nu știu cum a rămas până la urmă, dar în privința design-ului știu că instanța îi dă dreptate lui Steer. În orice caz, Valvis se poate resemna cu gândul că, în ciuda păcatelor sale, reale sau nu, măcar n-a mințit mii de mămici că vaccinul ar cauza autism.