Publicitate
test ADN

Mi-am testat ADN-ul ca să-mi dau seama cine sunt cu adevărat

Cum îmi schimbă identitatea un test care îmi spune că sunt cincizeci de procente est-asiatic și nativ american?

de Moses Monterroza; translated by Oana Maria Zaharia
23 Martie 2018, 5:00am

Fotografie via Press Association

Dintotdeauna am ieșit în evidență la mine în familie. Spre deosebire de fratele meu, care are un ten palid și sensibil, eu am fost mereu întunecat la piele. În copilărie, stăteam toată ziua la soare până mă făceam ciocolatiu închis, pe când prietenii mei se ardeau imediat.

Mi-a plăcut să am pielea închisă la culoare pentru că eram diferit. Dar chestia asta m-a făcut să-mi pun, totuși, multe întrebări, ca un canadian de a doua generație cu părinți din El Salvador.

Când l-am întrebat prima oară pe taică-miu de ce sunt mai negricios, a început imediat să-mi spună niște ditamai poveștile haioase despre bunicul meu, care era un bărbat amerindian din Guatemala și cel mai închis la piele din toată familia tatălui meu. Era un bărbat vânjos, știa să folosească maceta, îi plăcea jocurile de noroc și muzica. Dar, cel mai important, el era motivul pentru care arătam așa.

„Fiule, ai sânge de indian”, îmi zicea tata. Indian în sensul de indigen din America. Amerindian. Mi-a mai zis că sunt un urmaș al mayașilor și că sângele meu e amestecat cu sânge european, spaniol. Mi-a povestit despre conchistadori, despre Hernan Cortes, Moctezuma, Atlacatl – toți personaje mitologice care reprezentau un trecut întunecat, marcat de genocid, sclavie și violuri. Am fost fascinat și am vrut să știu mai multe.

Câțiva ani mai târziu, am urmărit pe YouTube un fenomen la care au participat mulți vloggeri și creatori de conținut: fenomenul testelor de ADN. Am devenit dependent de videoclipurile astea. Cea mai mișto parte mi se părea reacția la rezultatele pe care le primeau. Erau sincer fericiți să afle că sunt 2,5 procente africani sau cinci procente nativi americani. Cu cât am citit mai multe despre testarea ADN-ului, am descoperit că e foarte popular. E o întreagă industrie.

Conform estimărilor din 2017, numărul subiecților care și-au făcut astfel de teste depășește 12 milioane. Explozia de popularitate se datorează, parțial, companiilor precum Ancestry.com și 23andMe, care au cheltuit până la o sută de milioane de dolari pe an pe campanii publicitare. În ciua acestei popularități, testele de ADN au fost criticate adesea la știri, unde au apărut tot felul de povești despre rezultate greșite și proasta gestionare a informațiilor oamenilor. De curând, oamenii au început să folosească serviciul ca să afle dacă sunt predispuși la Alzheimer sau Parkinson. Copiii donatorilor de spermă folosesc serviciul ca să-și găsească părinții, lucru care a stârnit o altă serie de dezbateri privind problemele legale cauzate de testele ADN.

E incredibil cum au reușit companiile să profite de pe urma salivei noastre și cum reacționează guvernul la această tehnologie. În orice caz, interesul meu pentru propriul trecut a fost mai mare decât problemele etice ale testelor ADN. Așa că am hotărât să fac și eu unul.

A durat două săptămâni până am primit în mail kitul de testare. În pachetul frumos colorat erau un set de instrucțiuni și o eprubetă. Procesul era simplu: scuipi în tubul de plastic, îl sigilezi și-l trimiți. Îmi amintesc că, după ce l-am trimis, m-am întrebat ce îmi doresc eu, de fapt, de la testul ăsta. Știu că mi-a trecut prin cap că poate va descătușa ceva în mine. Poate o să-mi schimbe identitatea. Poate.

După două luni, am primit, în sfârșit, rezultatele. Iată ce am aflat. Sunt:

1. 49,3 procente est-asiatic și nativ american
2. 32, 4 procente european
3. 6,1 procente african din sub-Sahara
4. 3,7 procente din Orientul Mijlociu și nordul Africii
5. 8,4 procente neidentificat
Poți vedea raportul complet aici.

Saliva mea spune că sunt pe jumătate nativ american.

Sincer, când am văzut prima oară rezultatele, am fost surprins și fericit să aflu că sunt pe jumătate nativ american. În sfârșit scăpasem de suspiciuni. Simțeam sângele indigen și spaniol cum îmi curge prin vene. Primisem o nouă identitate, exact ce îmi dorisem.

Totuși, a fost un moment scurt de iluminare.

Evident că nu s-a schimbat nimic. La urma urmei, rezultatele astea sunt doar niște procentaje care arată că sunt asociat cu diverse zone specifice de pe planetă. Și asta e tot. Nu mi-am reînnoit identitatea, nu m-am reconectat cu trecutul, știu doar niște procentaje în plus.

E interesant ce diferit e sentimentul ăsta față de reclamele pentru testele de ADN.

Să luăm, de exemplu, această reclamă de la Ancestry.com. Face parte dintr-o serie de reclame care arată oameni care au făcut o călătorie genetică de-a lungul căreia au descoperit cine sunt cu adevărat. În ele, vezi o grămadă de oameni diverși care plâng și se emoționează pentru că au genomi din țări pe care credeau că le urăsc. Vedem cât de puternice sunt aceste teste și cum pot uni oamenii. Dar eu nu pun botul la așa ceva.

Să ții atât de mult la propriul ADN e o altă formă de determinism genetic sau un mod de a-ți scuza comportamentul pentru că „genele te fac să fii așa”. Asta nu înseamnă că trebuie să-ți negi predispozițiile, dar nici că ai scuipat într-o eprubetă și deodată ți-ai găsit adevăratul sine.

Presupun că poveștile pe care mi le-a zis tatăl meu în copilărie sunt tot ce aveam nevoie. Am dezvoltat obsesia să-mi descopăr rădăcinile din cauză că mă plictisisem de cine sunt. Am pus botul la ideea că testul ăsta o să mă ajute să-mi descopăr adevăratul sine. Dar noțiunea de a cumpăra ceva ca să te descoperi pe tine e ridicolă. Nu mă înțelege greșit, a fost distractiv să văd rezultatele și să-mi imaginez strămoșii din diverse părți ale lumii. Dar sunt mai mult decât compoziția mea genetică. Identitatea mea nu e legată doar de niște procentaje.

Urmărește-l pe Moses pe Twitter.