Cum să-i spui colegului de apartament că ai o tulburare de anxietate

În facultate am avut o colegă de cameră care se culca foarte devreme, în jur de ora 21. Din când în când, totuși, o mai găseam trează la 2 dimineata pe canapeaua din sufragerie plângând. Mi se părea ciudat, ceva ce nu-i stătea în fire – șuvoaiele de lacrimi păreau venite din senin – dar nu am știut ce să fac sau cum să reacționez. Se pare că avea o tulburare de anxietate, și-mi doresc să fi știut mai multe despre asta și cum aș fi putut să o ajut atunci.

Dacă te duci la facultate pentru prima oară sau chiar dacă te duci din nou, dar cu noi colegi de cameră, va dura ceva vreme să înțelegi mai bine comportamentele și emoțiile acestor oameni cu care vei trăi. Îți vei da seama în timp de toate chichițele lor, de exemplu că mănâncă cartofi prăjiți cu muștar, cântă piese de Drake la duș în fiecare dimineață sau că lacrimile de noaptea târziu sunt un simptom al tulburării lor de anxietate.

Anxietatea este de fapt o evitare a fricii, spune David Klemanski, profesor asistent de psihologie cu specializarea în tulburări de anxietate la New York University. Oamenii care au anxietate se tem de ceva din prezent sau din viitor, care poate duce la comportamente evitante. Cu cât evităm mai multe, cu atât anxietatea noastră poate deveni mai severă. Și deși anxietatea ne poate motiva să ne atingm un scop, cum ar fi să luăm nota 10 la un examen, îmi spune el, prea multă ne epuizează și ne cauzează stres în plus.

Klemanski ne oferă niște sfaturi – sub forma unui scenariu pentru cei care nu știu cum să le pună în cuvinte – despre cum să vorbești cu mai multă ușurință despre anxietate cu colegul de apartament, cum să-l ajuți dacă are așa ceva și moduri în care să-ți gestionezi propria anxietate dacă o ai, în timp ce faci față vieții universitare.

Hai să începem cu lucrurile de bază:

Dacă: Ai o tulburare de anxietate
Atunci: Ține cont că nu trebuie să vorbești despre asta dacă nu vrei.

Fiecare om are de a face zilnic cu anxietatea, dar odată ce devine patologică (sau atinge un anumit prag pe scara anxietății) devine tulburare de anxietate. Sunt două tipuri predominante la studenți, spune Klemanski, deși mai sunt alte tipuri de anxietate pe care le pot avea. „Vedem foarte multe cazuri de anxietate socială”, spune el. „Ești departe de părinți. Ieși în lume pentru prima oară. Funcționezi și te comporți într-un anumit fel în liceu, dar acum e diferit. Te temi să nu fii judecat de ceilalți.”

Vedem și anxietate generalizată printre studenți. „Anxietatea generalizată este caracterizată prin griji și frică”, spune Klemanski. „Voi face bine la școală? Voi lua examenele? Îmi voi face prieteni? Îți faci griji la școală când auzi poveștile de groază despre cât de duri pot fi profesorii, și s-ar putea să-ți faci griji pentru familia de acasă, despre cum se vor înțelege frații în lipsa ta, de exemplu.”

Ea ține de vârstă și de anul universitar. Bobocii își fac griji adesea pentru noua experiență universitară. Dacă te regăsești în una dintre categorii, Klemanski spune că este în regulă să nu vrei să vorbești despre asta cu colegul de apartament. Este decizia ta cui spui despre tulburarea ta de anxietate, și dacă simți că nu va interfera cu traiul împreună, nu ar trebui să te simți presat să vorbești despre asta cu colegul. „Înainte să vorbești cu colegul de apartament despre anxietatea ta, gândește-te dacă deschiderea asta a ta va întări relația sau o va răni”, sugerează Klemanski.

Dacă: Vrei să-i spui colegului că ai o tulburare de anxietate
Atunci spui: „Hei, vreau să-ți spun ceva important. Mă simt anxios când am un examen. Chiar ajung să tremur câteodată și să transpir excesiv. Am vrut doar să știi ce simt ca să nu te alarmezi când se întâmplă.”

Acest scenariu este doar un exemplu de ce ai putea să-i spui când deschizi subiectul. Nu toată lumea tremură sau transpiră – unii oameni doar devin foarte îngrijorați și se manifestă în mai multe feluri. Așa cum am spus mai devreme, episodul anxios nu e declanșat mereu de un examen final. Sunt multe scenarii care duc la anxietate, iar simptomele sunt diferite la fiecare individ.

Deși acest scenariu este o modalitate bună de a te deschide în fața unui coleg de cameră, Klemanski spune că nu este un mod corect sau incorect de a recunoaște că ai o tulburare mentală. „Este important să-ți dai seama de propriul proces și anxietate înainte să vorbești cu colegul despre asta”, spune el. „Trebuie să înțelegi ce anume vrei să obții dacă-i spui de anxietatea ta.”

Dacă îți înțelegi simptomele și ce anume te face anxios, poți să discuți mai ușor despre ele cu altcineva.

Dacă: Ai observat că colegul de cameră s-ar putea să se lupte cu anxietatea și vrei să-l anunți că ești dispus să-l ajuți s-o gestioneze.
Atunci spui: „Am observat că pari anxios în ultima vreme. Pot face ceva ca să te ajut? Sunt aici dacă vrei vreodată să vorbești.”

Păstrează discuția simplă, stai calm și nu încerca să-l diagnostichezi. „Poți să-ți dai seama dacă colegul de apartament ar putea avea anxietate dacă observi semne repetate de stres”, spune Klemanski. „Este mereu îngrijorat? Își varsă multe gânduri aleatoriu?” Ne sfătuiește totuși că e important să așteptăm până persoana se calmează ca să discutați despre acest subiect.

Ține minte, să vorbești cu colegul despre anxietatea lui este despre cum tu îl poți ajuta pe el. Nu este vorba despre tine, dar bineînțeles că poți fi disponibil pentru el ca resursă și să-i spui că poate apela la tine oricând are nevoie.

Dacă: Vrei să-ți gestionezi mai bine anxietatea la începutul anului universitar
Atunci: Bazează-te pe ce ai rezolvat în trecut și profită de noile resurse.

Există mai multe moduri în care să-ți gestionezi anxietatea, iar Klemanski îmi spune că este o tulburare tratabilă. „Oamenii ar trebui să se gândească la anxietate ca la ceva ce pot modula”, spune el. „Nu există un tratament universal valabil pentru anxietate. Ce merge la o persoană s-ar putea să nu meargă pentru alta.” El sugerează să te gândești la ce a mers în trecut, fie că a fost vorba de o cină delicioasă, un somn bun sau doar să discuți cu cineva – fie că acea persoană este un terapeut sau pur și simplu un prieten.

„Să nu-ți fie niciodată teamă să cauți ajutor profesionist, dar poți primi susținere și-n alte moduri”, spune Klemanski. Este important să vorbim cu persoanele potrivite și să ne folosim resursele adecvate când căutăm ajutor. Viața după facultate poate fi stresantă, așa că dacă tot ești în facultate, încearcă să beneficiezi de diverse sisteme de sprijin oferite acolo.

În general sunt mai multe servicii pe care le poți accesa, inclusiv consilierea. Pentru unii, totuși, s-ar putea să fie mai ușor să vorbească cu asistenții rezidenți, mentori, profesori sau oameni mai în vârstă. Să intrăm într-un club sau grupuri de sprijin și să cunoaștem oameni similari nouă cu care ne putem conecta, poate fi extrem de benefic.

Klemasnki sugerează să încerci aplicațiile anti-anxietate, în special aplicațiile de meditație care te ajută să-ți reglezi respirația și să te calmezi. „Anxietatea activează emoțiile, așa că să citești și să înveți despre emoțiile tale sunt niște etape de folos”, spune Klemanski. Dacă înțelegem cauza anxietății și ce emoții o declanșează, putem să recunoaștem mai bine când devenim anxioși și să facem pași ca să contracarăm ce simțim.

Sper că după ce citești acest scenariu, îți va fi mai ușor să identifici semnele anxietății, să comunici despre ea cu colegii de apartament și să ceri ajutorul de care ai nevoie. Așa, fie că suntem colegul care plânge pe canapea la 2 dimineața sau cel care-l descoperă acolo, știm mai bine ce putem să facem ca să aducem mai mult calm în acea situație.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.