FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Tipul care locuiește pe aeroport primește cereri în căsătorie din toată lumea

Tipul ăsta locuiește pe aeroport din martie. A avut timp să devină și un fel de vedetă internațională.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Terminalul 2 al aeroportului internațional Kuala Lumpur, acolo unde sunt toate zborurile low-cost, e fix ca ce ți-ai imagina. Coridoarele lungi, capitonate cu bănci incomode utilitare, te conduc către un hol ca o grotă de imigrări. În aeroport e rece de la aerul condiționat, ecoul e puternic și reclamele din difuzoare creează ecouri insuportabile.

Printre toate astea, un sirian stă singur și liniștit, așteptând sfârșitul escalei sale neașteptate.

Publicitate

Am dat de Hassan Al-Kontar lângă ghișeul de transferuri, cu ochii în telefon. Deși fizicul lui se micșorează, el a slăbit în ultimele cinci luni de când e blocat în aeroport, victimă a birocrației diplomatice, prezența sa a luat amploare. Povestea lui e distribuită pe rețele sociale și în media, iar oamenii vin cuoferte de ajutor de peste tot din lume, inclusiv cereri în căsătorie.

Popularitatea asta l-a determinat să se ascundă în majoritatea zilelor sub scara rulantă, unde își ține puținele lucruri personale și o saltea de campare pe care a primit-o după 50 de zile de dormit pe scaune sau pe jos pe o pătură. Al-Kontar spune că e obosit și extenuat din a repeta aceeași poveste la nesfârșit și nu își dorește să devină o vedetă pe social media. Noi am vorbit cu el timp de o oră și jumătate, iar pe la jumătatea conversației el mi-a spus că îl durea gura de la atâta vorbit. În sala de așteptare zgomotoasă, duce o viață solitară.

Al-Kontar spune că problemele lui au început odată cu izbucnirea Războiului Civil Sirian din 2011. El a emigrat în Emiratele Arabe Unite și a lucrat în asigurări, dar a fost rechemat în țară pentru a îndeplini serviciul militar. „Am refuzat, deoarece nu vedeam un dușman acolo”, a spus Al-Kontar. „Nu de asta m-am născut. Existența mea nu se rezumă la asta. Am refuzat să fac parte dintr-un sistem ucigaș care-mi distruge propriul cămin. Am refuzat, la fel ca alți mii de sirieni.”

Publicitate

Al-Kontar susține că pașaportul lui a expirat în ianuarie 2012. Din moment ce nu a onorat serviciul militar, el nu a mai reușit să aplice pentru reînnoire. Prin urmare, compania la care lucra i-a anulat contractul de muncă. De atunci până în ianuarie 2017, el a trăit ca o persoană fără naționalitate, blocat în Emiratele Arabe Unite, incapabil să se angajeze ca cetățean ilegal. El a trăit pe străzi, a dormit în mașini, grădini sau oriunde putea să adoarmă în siguranță, la temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Până la urmă, el a fost prins, dar unul dintre foștii colegi a reușit să-i reînnoiască pașaportul pentru doi ani și i l-a adus în închisoare. Autoritățile au vrut să-l trimită înapoi în Siria, însă a reușit să convingă oficialii din aeroport să-l trimită în Malaezia.

Malaezia e una dintre puținele țări care oferă sirienilor vize la sosire, așa că a reușit să rămână în țară pentru trei luni. Însă Al-Kontar nu și-a găsit un job și a ajuns să-și întârzie șederea cu o lună. Până la urmă, el a primit bani de la familie să plătească amenda pentru șederea fără viză și a putut să extindă viza cu încă două săptămâni. În aceste zile, el a încercat de două ori să plece din țară.

Prima dată a fost la un zbor spre Istanbul de la Turkish Airlines, cu conexiune spre Ecuador, unde sirienii pot obține vize la sosire. Conform lui Al-Kontar, după ce a ajuns la terminalul de plecări, el a fost oprit din a se îmbarca și nu a primit nici banii înapoi (Turkish Airlines a refuzat să comenteze situația). A doua oară a fost e un zbor AirAsia către Cambodgia. De data asta a avut mai mult noroc, în sensul în care a ajuns în Cambodgia, dar a fost trimis înapoi de oficialii cambodgieni care au decis că acesta nu se califica pentru viză.

Publicitate

La sosirea în KLIA2, pe 7 martie, el și-a dat seama că, dacă va trece prin imigrare, va fi dus într-un centru de detenție și deportat în Siria. Malaezia nu este semnatar al Convenției din 1951 privind refugiații care protejează drepturile acestora și stipulează obligația statului de a-i proteja. Astfel, el nu a părăsit niciodată salonul de sosiri și este încă în grija companiei AirAsia, compania aeriană oferindu-i aceleași trei mese de pui și orez în fiecare zi.

Inteligent și articulat, Al-Kontar s-a documentat în legătură cu drepturile internaționale ale omului în timpul perioadei lungi de reținere. El simte că a fost dezamăgit chiar de către organismul înființat pentru a sprijini persoanele strămutate, adică Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Al-Kontar susține că, după valul inițial din mass-media, agenția i-a oferit un permis special de o lună pentru Malaezia, chiar și după ce a fost inclus pe lista neagră din țară pentru că a depășit vizele anterioare. Cu toate acestea, pentru Al-Kontar, aceasta nu a fost o soluție adecvată, deoarece Malaezia nu este semnatară a Convenției din 1951 privind refugiații. „Nu mai țin legătura cu mine de aproape 12 săptămâni, dar susțin că mi-au dat atâtea opțiuni. Nu e adevărat", a spus Al-Kontar.

Într-un comentariu via mail, un purtător de cuvânt al UNHCR din Kuala Lumpur a contestat acest lucru: „Atât UNHCR, cât și Guvernul Malaeziei au luat legătura cu el cu mai multe ocazii. I s-a oferit sprijin rezonabil și asistență pentru a intra în Malaezia, astfel încât UNHCR și alții să poată lua în considerare situația sa mai în detaliu și să exploreze soluțiile posibile pentru el. Oferte clare de sprijin și asistență în Malaezia au fost comunicate individului și până acum el a ales să nu accepte. Este evident că Malaezia este un loc de tranzit pentru acesta și nu un loc în care își dorește să rămână. Înțelegem că el ia în considerare toate opțiunile sale."

Publicitate

Al-Kontar speră că un grup de voluntari canadieni, care au cerut guvernului lor să-i permită să intre în țară ca refugiat și au strâns peste 17 mii de dolari pentru a-l ajuta, vor avea succes. Cu toate astea, nu există garanții și procesarea cererii poate dura până la 26 de luni. Acest proces poate fi accelerat, dar Al-Kontar este conștient că e privilegiat față de alți refugiați.

Mulți sunt îngrijorați că sănătatea mentală a lui Al-Kontar se deteriorează, dar el este hotărât. În ciuda situației sale, el rămâne optimist și și-a păstrat simțul umorului pe care îl afișează cu postări ocazionale pe social media. Când l-am întâlnit, m-a luat prin surprindere cu sarcasmul său, păcălindu-mă că-și pierduse cheia de la ieșirea de urgență. De fapt, el a respirat o singură dată aer curat de când e captiv în aeroport, în ziua 122. Constant optimist, el continuă să stea în fața ieșirii de urgență cu speranța că ușile se vor deschide din nou.

„Am o grămadă de susținători, o mulțime de oameni cărora le pasă și îmi trimit multe mesaje", a spus el. „Când mă simt bine, spun asta online. Eu mă gândeam că fiecare om are o limită, dar nu, dacă ești pozitiv, nu există nicio barieră pe care să nu o poți depăși. Dacă ai speranță și poți duce la bun sfârșit ceea ce faci, continuă să o faci. Există multă speranță. Nelson Mandela a fost într-o închisoare întunecată timp de 27 de ani și a ieșit de acolo cu nimic altceva decât dragoste.”

Publicitate

Nu există restaurante, cafenele, nici măcar automate în această mică bucată tristă din KLIA2, iar Al-Kontar trebuie să plătească băieții hamali pentru a-i aduce mici bunătăți de la Starbucks sau McDonald's, deoarece el nu poate întotdeauna să mănânce din aeroport. „Prietenii cu beneficii", îi numește el, în condițiile în care îi percep o taxă. Nu are prieteni fără beneficii la aeroport. În mod ironic, singurele tipuri de magazine din sala de sosiri sunt magazinele de telefonie mobilă pe care a trebuit să le folosească, deoarece încărcătorul său a fost furat de mai multe ori. „Sper că au avut nevoie de încărcător, îmi spun ca pentru mine. Sper că într-adevăr au avut mare nevoie de el", a spus el.

Obsedat de noțiunea de a intra într-un sfârșit în legalitate, Al-Kontar mi-a spus că refuză oferte de căsătorie din întreaga lume. Un exemplu ar fi Leeloo Rie, care i-a scris pe Facebook: „Hei, frumosule, ne-am putea căsători în aeroport? Dacă da, voi fi acolo înainte de iarna! Propunerea mea e pe bune.”

„Ieri am primit-o pe ultima, din Miami", a spus Al-Kontar. „Am mai primit și din Australia, America, Canada, țările UE, chiar și Tahiti, Hawaii și Maldive, foarte multe! Este ilegal să te căsătorești în scopuri de viză, iar eu vreau să fiu legal. E o fraudă în sine! Dar e singurul mod în care mă pot ajuta și oferă un ajutor, ceea ce este un lucru minunat."

Pentru moment, Al-Kontar așteaptă să afle mai multe despre cererea sa în Canada în speranța oricărei oportunități de a pleca într-o țară semnatară a Convenției din 1951 privind refugiații. „Eu nu sunt fără speranță, se va sfârși, voi obține un loc și voi fi în siguranță", a spus el. El a fost inundat de oferte de angajamente de interviuri, cărți și documentare. Cu toate acestea, el se concentrează pe plăceri mai simple. „Am un vis că pot să-mi iau cafeaua, să fac un duș, să mă duc la muncă, să-mi fac prieteni, să întâlnesc o fată pe care să o invit la cină, pur și simplu să trăiesc și să fiu în siguranță", a spus el.

Înainte de a pleca, l-am întrebat cum ar putea ajuta oamenii acasă. „Oamenii cărora le pasă sunt neputincioși. Cei care se află la putere sunt nepăsători", a spus el. Conștient de situația sa, el este într-o stare de juxtapunere: optimist, dar demoralizat, răbdător, dar neliniștit, susținut de oameni din întreaga lume, dar complet izolat.

După ce l-am lăsat pe Hassan la ghișeul de transferuri, am trecut pe la imigrări, unde am simțit că nu merit privilegiul de a fi britanic și de a avea toate beneficiile pe care le-am trecut cu vederea până acum. De pe banca unde am stat de vorbă cu Hassan, am văzut cum drepturile omului de bază sunt dependente de norocul locației geografice în care te naști.