Zilele astea în toată România are loc examenul de bacalaureat, chestia aia pe care părinții obișnuiesc să o numească (nu s-a descoperit încă de ce) „examenul maturității”. În fine, chiar dacă nu erai la curent cu știrea asta, dădeai oricum peste știrile cu perlele scrise de elevi la limba română, pe care televiziunile le fac în fiecare an. Deci, ca să revenim, o grămadă de liceeni vor fi în curând niște absolvenți de liceu, cu o diplomă în buzunar, și vor căuta o facultate unde să-și petreacă următorii ani din viață. Pentru asta însă vor avea nevoie de bani deoarece, după cum bine știi, chiar și la facultățile de stat multe dintre locuri sunt cu taxă. Nu mai vorbesc despre alea private. În România nu este deloc ieftin să faci o facultate, iar când zic asta mă raportez în primul rând la salarii. Adică dacă nu ai niște părinți cu posibilități în spate, care să te țină la școală și va trebui să muncești în perioada asta nu-ți va fi deloc ușor. Iar munca unui student este, de regulă, prost plătită în România, chiar dacă PSD a ridicat salariul minim pe economie la 1 450 de lei.
Ca să știi la ce să te aștepți, dacă tocmai îți cauți o facultate, m-am interesat să văd cât costă distracția asta. Uite ce am găsit.
Videos by VICE
Citește și: Am vorbit cu studenți ca să văd ce au înțeles din pomana electorală a PSD cu gratuitatea pe tren
Dacă ești din Capitală, primul gând te duce la Universitatea din București. Să presupunem că vrei să te faci avocat, atunci trebuie să știi că la Drept sunt 400 de locuri cu taxă. Iar pentru asta trebuie să scoți din buzunar 3 400 de lei/an. Adică din salariul tău de boss de la Mec, ar trebui să pui deoparte în fiecare lună aproape 300 de lei.
La fel ar trebui să faci și dacă ai de gând să dai la Academia de Studii Economice. Ăștia te vor vrăji încă de la început în ceea ce privește „oportunitățile de angajare” și alte lăbăreli, dar tu trebuie să știi că dacă „pici pe locurile cu taxă”, trebuie să scoți din buzunarul tău 3 500 de lei/an. Fă un calcul cam câți fluturași trebuie să împarți zilnic, la coloanele de la Romană și abia apoi ia o decizie. Ca fapt divers, e important de semnalat că la ASE, ca la orice facultate economică ce se respectă, taxa se achită doar cash, la „casierie”. Pentru că d-aia avem decan la ASE, d-aia învățăm acolo finanțe și bănci.
Citește și: De ce o să fie oribil primul tău job după facultate
La Biologie, taxa e puțin mai mică. Trebuie să dai cam 3 200 de lei pe anul de școlarizare. Taxa o poți plăti în două tranșe, la casieria „de la subsol”. După care, exact ca în filmele comuniste cu ilegaliști, trebuie să te prezinți sus, la secretariat, cu chitanța.
Dacă vrei să te ia durerea de cap, poți da o tură pe softurile din perioada 486 cu care a fost, cel mai probabil, desenat site-ul Facultății de Chimie. Ca să nu ți se strepezească dinții de la atâtea culori, o să-ți fac eu un rezumat: Dai cu 100 de lei mai puțin decât la Biologie. Adică „doar” 3100 de lei/an. Aceeași sumă o dai și la Facultatea de Istorie.
La Jurnalism, cea mai nouă informație despre taxele de școlarizare datează de anul trecut. Dar, măcar e o informație verificată. Astfel, în 2016, taxa era exact 3 100 de lei. Pentru anul 2017, mai așteaptă puțin sau ia și tu la tine vreo 3 500 de lei, că nu se știe, poate primești și rest.
Facultatea de teologie ortodoxă este mai scumpă decât cea catolică
Dacă vrei să te faci preot catolic taxa de școlarizare e mai mică decât la alte facultăți. Trebuie să scoți din buzunar doar 2 500 de lei (aici sunt doar 10 locuri cu taxă, 15 la buget).
Ceva mai scump e la Teologie ortodoxă. Dacă vrei să te faci popă ortodox (și iei examenul), locurile cu taxă te costă 3 100 de lei (mă rog, atâta era în 2016, datele pe 2017 nu sunt, momentan, actualizate). Interesant că, la înscriere la Teologie, pe lângă buletin, certificat de naștere și diplomă de bac, trebuie să vii și cu „certificatul de botez în original”). Ia de aici, dacă nu mă crezi:
Nu trebuie omise nici taxele de înscriere la facultățile de la Universitatea București. Uite aici o listă cu ele, să știi ce bani mai trebuie să scoți din buzunar dacă vrei să te înscrii. Astfel, cea mai scumpă taxă de înscriere e la Drept (330 de lei), cea mai ieftină (80 de lei) e dacă vrei să te faci fizician.
Citește și: E greu să faci facultate de plăcere, când toți urlă să-ți iei diplome cu care să faci bani
De departe, printre cele mai scumpe facultăți de stat, este cea de Inginerie Aerospațială, de la Politehnică. Dacă nimerești aici pe un loc „cu taxă”, ai de plătit cam o mie de euro pe anul de școlarizare.
Altă facultate „tehnică” scumpă e cea de Construcții. Dacă vrei să fii student la București, ai de scos din buzunar 4200 de lei/an. Dacă vrei mai ieftin, mută-te la Cluj, unde pentru aceeași specializare plătești doar 3 300 de lei.
Cea mai ieftină facultate este la Sibiu
Scorurile de la Universitatea (aia de stat) „Alexandru Ioan Cuza” de la Iași le găsești aici. Ai de plătit 3500 de lei pe an la Biologie (mai scump ca la Drept, la București), 3000 de lei la studii economice, sau 3200 de lei pentru facultatea de educație fizică și sport. Dacă vrei să faci Filosofia la Iași, marchezi 3000 de lei. Tot la Iași, dar „la particulară”, scorurile sunt ceva mai mari: între 3 600 și 4 400 pe an.
Peste cifre oarecum similare dai și la Babeș-Bolyai de la Cluj: Cea mai scumpă specializare (3 600 de lei pe an)e la Informatică, cele mai ieftine (2000/an) la Biologie sau Teologie. Mai multe detalii poți găsi aici.
Citește și: Am vorbit cu tineri români care, deși au terminat o facultate, au ajuns să lucreze în alt domeniu
La celelalte facultăți particulare din România, lucrurile sunt ceva mai eterogene. La „Spiru Haret”, prețurile pleacă de la 2 600 de lei/an (majoritatea facultăților) și ajung la 5000 de lei pe an (medicină veterinară) sau chiar 5200 (arhitectură).
Cei de la „Dimitrie Cantemir” nu se mai pierd în detalii și prezintă taxele direct în euro. Aici, cifrele variază între 550 – 800 de euro pe ani.
La Sibiu, la Universitatea Româno-Germană, lucrurile sunt organizate nemțește. Dai 1100 de lei pe semestru. Aici, însă, dacă ești „copil de cadru didactic” ești scutit de banii de înscriere.
La Timișoara, la Universitatea Tibiscus, scoți din buzunar între 2400 și 2900 de lei pe an. Taxa, aici, o plătești în patru rate, ca la bancă. Și, exact ca la o bancă, lucrurile care te îngroapă definitiv sunt „taxele suplimentare” (de la cea de înscriere – 100 de lei – până la cea de „înmatriculare pe bază de transfer” -500 de lei- sau cea de licență – 900 de lei).
La Universitatea „Danubius” din Galați taxele sunt între 2900 de lei pe an până la 1100 de euro/ an. La final, mai dai 600 de euro doar ca „taxă de examen de finalizare a studiilor”. Plus alte taxe anuale care se apropie de 1000 de euro.