Saga creditelor în franci elvețieni pare că se apropie de final, după ziua de ieri, când Camera Deputaților, decizională în acest caz, a adoptat, în unanimitate, după vreo doi ani de la inițiere, proiectul de lege privind conversia în lei. Adică, la cursul de la data la care a fost luat împrumutul, a creditelor în franci elvețieni (CHF), într-o formă favorabilă clienților. Chiar dacă ți se pare că n-are nicio treabă cu tine, efectele legii ăsteia nu te vor ocoli - mai ales dacă ești un om normal al anului 2016, cu cont în bancă, salariu pe card și, cine știe, credite în lei sau euro. Legea în care principala valută este francul elvețian pune România pe hartă, alături de Ungaria, Croația, Cipru și Polonia, care au decis rezolvarea acestei probleme printr-o lege dedicată.

Dar înainte să înțelegi ce prevede legea asta, cum îți va influența viața și cine va plăti costurile acestei operațiuni, o să-ți povestesc cum s-a ajuns ca statul să intervină și să modifice prin lege niște contracte comerciale. Și cum statul nu o să intervină pentru tine, dacă n-ai credit în franci elvețieni.

Povestea începe prin 2005-2006 când, în așteptarea intrării țării noastre în UE, sume foarte mari de bani au început să intre în România. Erau ani de creștere economică susținută, de majorări ale salariilor, pe fondul unui șomaj scăzut, iar zvonurile despre criza economică din 2007-2008 încă nu ajunseseră la urechile tale. Taică-tu, ca tot românul, se aștepta să-i meargă din ce în ce mai bine, să-ți cumpere și ție o casă, să-și ia de-o grijă.

Cei plecați peste granițe trimiteau miliarde de euro în țară, majoritatea fiind băgați în imobiliare, iar banii veniți de la fonduri de investiții din străinătate, în loc să se ducă spre industrie și servicii, pentru o creștere economică sustenabilă, s-au dus tot către imobiliare. Fie prin finanțarea directă a construirii de imobile, fie, poate cea mai mare parte, direct către consumatori, care să-și cumpere pe credit apartamente și case. Și așa s-a născut bula imobiliară, așa s-a ajuns la prețuri de 50 de mii de euro pentru o garsonieră-cutie, sub 20 de metri pătrați.

Tot atunci s-a mai petrecut un fenomen interesant, trecerea „la alb" a zeci sau sute de mii de salarii, atât datorită reducerii taxelor prin cota unică de 16% (guvernul Tăriceanu), cât și – mai ales – din nevoia de a putea demonstra băncii că ai veniturile necesare pentru un credit. Dar cei care au ajuns la ghișeele băncilor pe vârful bulei s-au trezit că, indiferent cu cât le crescurseră lefurile, nu aveau venituri suficiente să-și susțină ratele pentru niște case ale căror prețuri explodaseră.

De aici și obsedantul „nu vă încadrați decât la franci", răspunsul pe care toți actualii datornici în CHF spun că l-au primit de la bănci. Clienții au fost încurajați să ia astfel de credite, adesea puși în fața dilemei: ori în franci, ori fără credit.

Elveția, după cum îți amintești de la școală, e o țară mai specială: fără resurse naturale prea bogate, dar cu o puternică industrie de înaltă precizie (ceasuri, bijuterii, ciocolată) și cu cele mai celebre servicii financiare.

În plus, știi și tu că Elveția este și țară neutră în caz de război – vei înțelege de ce francul nu e doar o monedă „exotică", cum a fost poreclită prin media, ci monedă de refugiu.

Protejați de un secret bancar „de fier" – și care încă se dovedește extrem de greu de spart, în ciuda presiunilor UE și SUA – și cu perspectiva de a se putea refugia în țara respectivă în caz de război, toți puternicii lumii, de la politicieni la lorzii drogurilor și de la mari oameni de afaceri la traficanții de arme, își țineau banii în bănci elvețiene.

Iar asta a dus la o cerere foarte mare de franci, adică la o „scumpire" a francului elvețian față de alte monede, când a început criza. Banca Centrală Elvețiană, numulțumită de această apreciere, a ținut cât a putut cursul la un nivel rezonabil, aruncând pe piață sume imense. Dar aceste intervenții au devenit nesustenabile, astfel că pe 15 ianuarie 2015, cursul francului a fost lăsat liber. Iar cei care aveau de plătit rate în această monedă au ajuns să plătească rate duble.

Dacă adaugi la asta faptul că, după criză, mulți români au ajuns șomeri sau cu salariile micșorate, iar bugetarii de rând au rămas cu trei sferturi din leafă, dar și nenumăratele măgării ale bancherilor, care au umplut contractele cu clauze abuzive (acum desființate în urma unor procese, dar și prin legi de protecție a consumatorului), poți avea tabloul complet al cauzelor unor drame cu adevărat cutremurătoare.

Să ajungi să plătești rate duble, în condițiile în care veniturile ți s-au micșorat, înseamnă sărăcie și suferință, dar mai ales o viață cu riscul de a fi evacuat din casă, toate economiile și ratele, deja plătite, pierdute, plus o datorie la care vei avea de achitat, alături de chirie, încă mulți ani de acum înainte. S-au petrecut în toată vremea asta peste 30 de sinucideri, sute de familii destrămate, de oameni ajunși pe drumuri, de copii flămânzi. O apocalipsă a celor care au avut credinte în franci.

Ajunși la sapă de lemn și disperați – 33% din creditele în franci sunt „neperformante", adică înregistrează întârzieri la plata ratelor – datornicii în CHF s-au organizat cum au putut mai bine și-au început lupta contra băncilor. Mitinguri, memorii, procese, toate armele au fost folosite, uneori cu succes, alteori cu înfrângeri dureroase. Banca Națională, care a avertizat, în timpul freneziei creditării imobiliare, asupra riscurilor împrumuturilor în monede străine, spune că nu avea cum să oprească aceste practici – la limita înșelăciunii, dacă te gândești la eduația financiară a românilor, la poziția de putere și la faptul că nu se negociază contractele – ale băncilor.

Au fost o mulțime de procese, individuale sau colective; astfel s-au eliminat clauzele abuzive și dobânzile după bunul-plac al băncii, iar unii clienți au obținut, prin sentință, dreptul de a plăti ratele la cursul leu-franc din momentul încheierii contractului, alții au pierdut. Au fost și două inițiative, din partea băncilor, de a converti creditele din franci în lei, cu diminuarea sumei undeva la media dintre cursul inițial și cel actual.

Și au fost inițiativele legislative:

Legea falimentului personal care, dacă ești datornic și ai ajuns să nu-ți mai poți plăti ratele, îți permite să te pui sub protecția statului și, după cinci ani de foc, să scapi de restul de datorii – ar putea intra în vigoare la sfârșitul acestei luni, după mai mult de un an de amânări;

Legea dării în plată care-ți permite, ca debitor, să-i dai băncii cheile locuinței tale ipotecate și să scapi de orice datorie suplimentară, chiar dacă apartamentul a fost cumpărat la un preț mai mare decât valoarea lui actuală - momentan blocată la Curtea Constituțională, dar în care se așteaptă foarte curând o decizie; și, în fine, legea adoptată de curând, a conversiei creditelor.

Legea asta ar putea ajuta cel puțin 50 de mii de familii de români, după estimările BNR, însă numărul exact al beneficiarilor nu poate fi cunoscut cu exactitate din cauză că multe contracte bancare au fost „exportate" către diverse firme din străinătate, de obicei SRL-uri având ca acționari chiar băncile sau pe finanțatorii lor.

După cum mi-au povestit clienții, băncile erau atât de dornice de a-și mări numărul de clienți, încât îți tot dădeau inclusiv banii de avans, iar multe case au fost cumpărate cu alte tipuri de contracte decât cele firești în astfel de tranzacții.

Vor putea cere o nouă conversie și clienții băncilor (Transilvania și OTP) care făcuseră deja conversia, cu discount, din proprie inițiativă, dacă debitorii vor considera că legea recent adoptată le oferă condiții mai bune. Demn de menționat este, de asemenea, că două condiții restrictive prezente anterior în lege – rata să reprezinte peste 50% din venituri și creditul să nu fi fost mai mare de 250 de mii de franci – au fost eliminate. De asemenea, și creditele „exportate" vor beneficia de prevederile proiectului privind conversia.

Legea prevede ca soldul – adică întreaga sumă pe care, ca debitor, o mai ai de plătit către bancă, compusă din principal (banii luați efectiv de tine) și dobânzi – să fie convertit în lei la cursul oficial al BNR din ziua în care a fost încheiat contractul.

În mare, pentru că situațiile diferă de la caz la caz, un client care s-a împrumutat la un curs de 1,9-2 lei pentru un franc, are la cursul acutal, de peste 4 lei/CHF, un sold aproape dublu față de cât ar fi fost dacă CHF nu s-ar fi apreciat atât de puternic. Prin conversie, soldul, adică suma pe care o va mai avea de plătit, se va înjumătăți, urmând ca și ratele să scadă proporțional.

Dacă legea va intra în vigoare, băncile vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a trimite clienților un act adițional, în care să fie prevăzute noile sume rezultate din conversie și un nou scadențar (adică defalcarea pe luni a ratelor). Costurile – dobândă și comisioane – în noile condiții, vor fi negociate și stabilite de comun acord de bancă și clienți.

În discuție a rămas acum dobânda pe care o vor avea de plătit clienții bancari ce vor beneficia de lege, iar de aici vor putea să apară probleme, pentru că este de așteptat ca debitorii să preseze pentru o dobândă cât mai mică, precum cea a francilor la momentul încheierii contractelor, iar băncile să dorească aplicarea unor dobânzi, mai mari, cum sunt cele pentru moneda națională.

Dacă ai un credit în franci, nu te bucura prea devreme. Legea va putea fi atacată la Curtea Constituțională și, apoi, va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Care a anunțat deja că va cere o opinie din zona bancară înainte de a promulga legea. Și e bine să-ți amintești că șeful statului nu este chiar un susținător al acestor proiecte pe care le consideră populiste și că a atacat la Curtea Constituțională și Legea Dării în Plată.

La fel cum e bine să nu uiți că și legea asta, ca și falimentul personal sau darea în plată, au adversari puternici, precum BNR și băncile comerciale. Estimările băncii centrale arată că instituțiile de credit vor pierde circa două miliarde și jumătate de lei (500 de milioane de euro) prin efectuarea conversiei.

Oricum, în Ungaria și Croația deja s-au făcut astfel de legi, și n-a crăpat sistemul bancar, în Polonia și Cipru se dă încă o luptă aprigă între politicienii populiști și bancherii care nu vor să-și recunoască lăcomia iresponsabilă, iar în țări precum Austria sau Franța, cu un nivel de trai mai ridicat, s-ar putea ca soluțiile să fie în justiție, nu în legislativ.

Dar având în vedere că tu ai cardul de salariu sau depozitul la aceleași bănci, cel mai rău lucru la care să te aștepți, dacă nu ești debitor în CHF, este ca băncile să-și „scoată pârleala" mărindu-ți comisioanele la cardul de salariu sau dobânzile la creditele în alte monede, că cele la depozite nu prea mai au unde să scadă. Când vezi atâta armonie între partide în preajma alegerilor, fii sigur că știi cine va plăti pentru toate astea: tu o vei face!

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre bănci:
Un bancher din Europa a strâns bonusuri de milioane de lire
Un fost interlop britanic îţi explică cum să jefuiești o bancă
Bitcoin e volatil, dar te scuteşte de taxele date băncilor