Foto Cătălin Georgescu
Două sute de oameni au protestat aseară lângă intrarea Izvor a Palatul Parlamentului, determinați de amânările Comisiei Speciale pentru Roșia Montană de a da un vot în privința proiectului minier. Jandarmii au profitat de ocazie să își aducă la zi baza de date și au legitimat în stânga și în dreapta protestatari, dar și jurnaliști, pentru că orice om cu o cameră video și un microfon sigur vrea să deturneze Parlamentul.
Videos by VICE
Comunitatea Uniți Salvăm sugerase protestatarilor să citească și să printeze Legea 60 privind adunările publice, respectiv 550, privind legitimările publice, iar ei au venit pregătiți ca la tribunal. Ceea ce a dat naștere unor noi episoade de sitcom cu protestatari și jandarmi:
După lungi discuții, jandarmii s-au hotărât că oamenii răsfirați blocau calea de acces a pietonilor, ceea ce era ilegal, dar n-au știut să spună ce lege încalcau.
Cum mulțimea era înconjurată de un număr mare de jandarmi, un susținător Roșia Montană a sunat la 112 să reclame că jandarmeria blochează trotuarul de lângă Parlament, dar n-a fost luat în seamă. Ca o urmare firească, dacă instituțiile statului nu te-ascultă, faci o pagină de facebook. Așa a apărut astăzi Uniți Săltăm, unde lumea poate semnala abuzurile jandarmeriei.
Citește și:
Jandarmii nu mai lasă protestele în stradă, fără bătaie
Poliția te învoiește de la școală cu o citație de învinuit
La Ministerul Mediului plumbul e mai otrăvitor ca cianura
„Aurul țării de-l dați, pizdă nu mai căpătați!”
Plus celelalte articole din seria Goana după aur.