Sfatul despre relații pe care-l auzi cel mai des este să „fii tu însăți” și „găsește pe cineva care te iubește pentru cine ești”. Asta fiindcă, dacă încerci să ai o altă personalitate, te simți gol/goală pe interior și nu prea merge pe termen lung. Poți să te prefaci că ești o tipă foarte relaxată care joacă badminton, dar după trei luni tot va ieși la iveală că de fapt ești urăști sporturile.
Dar câteodată ai nevoie de o scurtătură ca să te apropii de cineva și nu vei rezolva asta dacă recunoști că încă te uiți la Made in Chelsea. Așa că te prefaci că-ți place același lucru ca să fii pe placul lui. Maica-ta m-ar urî că-ți zic asta, dar câteodată calea către inima cuiva nu este prin intermediul personalității tale, ci prin a observa ce-i place și ce nu, ca apoi să te transformi într-o versiune pe care el/ea ar găsi-o mai interesantă. E nasol să zic asta? Probabil că da.
Videos by VICE
Oricum ar fi, majoritatea oamenilor au făcut dubioșenii ca să impresioneze un fost. Câteodată depășești ciudățeniile astea când se încheie relația, dar alteori ele persistă, iar șapte ani mai târziu încă o arzi cu hacking etic sau alte aiureli. Oricum, am vorbit cu câțiva oameni despre lucrurile pe care le-au făcut ca să se combine cu cineva.
Grime
„Am început să ies cu un tip care era fan grime. Am fost împreună timp de opt luni și eram foarte apropiați, dar muzica a fost cea care ne-a unit. La început ne-a apropiat UKG și Craig David (lol). M-am lovit mereu de grime, dar de fiecare dată ziceam că „NU, NU ASCULT ASTA”, fiindcă amicii mei puneau în mașină Rinse FM, iar mă încăpățânam să nu-mi placă. Dar când l-am cunoscut pe el m-am dus la amicii mei și le-am spus „învățați-mă voi”.
Am început să ascult toate căcaturile astea – SBTV, Rinse FM, Battle Raps, orice artist grime, etc – ca să par înțeleaptă. În timpul ăla am realizat că de fapt chiar îmi plăcea și am devenit interesată pe bune. Nu cred că și-a dat vreodată seama că nu-mi plăcea grime înainte să apară el, dar încă suntem amici și facem schimb de muzică regulat.” – Elle, în vârstă de 25 de ani
Programare
„Fostul meu știa totul despre computere și tehnologie și eram super paranoică fiindcă fosta lui avea un job șmecher în tehnologie. Așa s-au și cunoscut și au fost împreună mai mulți ani. Mereu am avut sentimentul că mă credea varză la capitolul ăsta, dar nu mi-a spus niciodată nimic de genul; pur și simplu așa m-am simțit eu. M-am înscris la un curs și am învățat să programez, m-am apucat și de hacking etic. Am fost împreună doar un an (evident că nu eram compatibili), dar de fapt sunt recunoscătoare că am învățat cum să programez, indiferent de cum m-am apucat de asta. Fiindcă acum știu să fac asta!” – Lux, în vârstă de 27 de ani
Universitate
„Am cunoscut o tipă pe Gaydargirls. Eram înnebunite una după cealaltă, dar ea a plecat în Ibiza și, fiindcă eu eram prea lipicioasă, mi-a spus că a făcut sex în trei cu două tipe (de fapt nu a fost așa) ca să se despartă de mine. Am fost devastată. De fapt chiar voia să ne oprim, fiindcă urma să meargă la Universitatea Exeter ca să studieze Știinta Educației Fizice și Sportului, deci bănuiesc că nu voia o relație la distanță.
Așa că am decis să mă înscriu și eu la aceeași facultate și eram convinsă că mă voi descurca mai bine decât ea. Urma să am mai mulți amici, mai multă distracție și credeam că voi fi FOARTE populară și voi avea lipici la gagici, asta în timp ce excelam academic. Exeter era una dintre universitățile din top cinci pe engleză, deci nu era chiar stupidă mișcarea, dar asta m-a ajutat să aleg între ea și Sussex.” – Sophie, în vârstă de 31 de ani
Serialul Frasier
„Anul trecut am cunoscut un tip. Mi-a bifat toate căsuțele (era foarte frumos, musculos, hiper-masculin și bogat). Oricum, eram complet îndrăgostit de el, dar nu prea aveam lucruri în comun. El doar mergea la sală, lua MDMA și se uita la… Frasier, de care era obsedat. Aveam întâlniri la care discuta despre Frasier ore întregi și-și amintea episoadele preferate, iar eu mă agățam de fiecare cuvânt. Așa am ajuns să descarc vreo șapte episoade din Frasier. Nici măcar nu-mi place. Mi se pare teatral și afectat.” – Andy, în vârstă de 25 de ani
Flori presate
„Fosta mea era foarte spirituală și îi plăcea să facă vrăji, felinare din hârtie și să adune scoici și alte căcaturi. Îmi plac și mie multe din chestiile alea, dar când am început relația îmi amintesc că m-am preocupat mai mult de natură. La un moment dat m-am apucat de presat flori și când a venit la mine i-am spus vino să vezi ce ierbar mi-am făcut, nu-i așa că sunt frumoase florile? Am rezistat vreo doi ani, deci cred că a funcționat.” – Izzy, în vârstă de 25 de ani
Bitcoin
„Urăsc de moarte Bitcoin! Nici măcar nu pricep care e faza! De ce naiba am acum toate Bitcoin-urile astea? Practic, în urmă cu trei sau patru luni, ieșeam cu un tip care era foarte pasionat de Bitcoin. Vorbea multe despre cum este să ai un sistem monetar descentralizat și cum puterea este astfel în mâinile oamenilor, iar asta m-a făcut să mă atragă o perioadă. Sau poate m-a luat valul fiindcă vorbea cu pasiune și a ajuns să-mi placă pe bune de el. Oricum, am investit în Bitcoin, am încercat să înțeleg cum funcționează, dar apoi s-a despărțit de mine. Încă nu-mi dau seama de ce, dar poate stau pe o mină de aur acum!” – Jo, în vârstă de 27 de ani
Noise
„Eram împreună de doi ani și eram amândoi studenți la muzică, deci evident că ne plăceau ciudățeniile. Pe atunci nu prea știam cine eram, practic m-am apucat de lucrurile care-l interesau. Îi plăcea muzica abrazivă, ca zgârieturile de unghii pe tablă. M-am apucat de genul ăsta de dragul lui, dar mai mult îl percepeam ca un chin. După ce ne-am despărțit am ascultat mult Julia Holter când ieșeam pe stradă și plângeam. Încă urăsc muzica noise.” – Remi, în vârstă de 24 de ani
Articolul a apărut inițial pe VICE UK.