Lucy Liu este o artistă

Lucy Liu

Cu mult timp în urmă, pe vremea anilor mei liniștiți din facultate, am ingerat o cantitate serioasă dintr-o substanță care este acum legală și m-am întors către prietena care stătea lângă mine pe podeaua camerei de cămin și am întrebat-o visătoare: „Ce crezi că face acum Lucy Liu?”

Am în sfârșit răspunsul: probabil că făcea artă.

Videos by VICE

Liu, faimoasă pentru rolurile din Charlie’s Angels, Kill Bill și acel episod din Sex and the City în care se enervează fiindcă Samantha îi fură geanta Birkin și mai și poartă această bluză epică, are o expoziție de artă, „Unhomed Belongings”, la Muzeul Național din Singapore luna aceasta. Expoziția este descrisă ca un „dialog vizual” între Liu și artista Shubigi Rao.

1547653851420-Book_65_04_a
Foto via site-ul lui Liu

Operele de artă ale lui Liu sunt constituite din „picturi în cerneală, serigrafii și colaje”, dar atenția principală din expoziție este îndreptată spre obiectele cărora Liu le oferă o nouă viață; de exemplu, cărți cu găuri în care actrița pune cutii zdrobite sau recipiente de Tic-Tac pe care le-a găsit pe stradă. „Chiar mi-a părut rău pentru lucrurile aruncate sau abandonate și cumva mi-au frânt inima. M-am apucat să adun lucrurile de pe stradă, pe care le puneam într-o cutie, ca acum să le pun în cărți”, a spus Liu pentru Artsy.

1547653888227-book24-2-a
Foto via site-ul lui Liu

Liu face artă de ani de zile, ba chiar a folosit și un pseudonim – numele ei chinezesc, Yu Ling – ca să-și expună lucrările până în 2011, dar indiciile erau ascunse chiar la vedere; site-ul ei o descrie ca „Actriță/Artistă/Susținătoare a drepturilor omului” și arată un video în care Liu pictează (cu cantitatea perfectă de vopsea întinsă pe obraji, evident).

1547653967944-Wood2
Foto via site-ul lui Liu

CV-ul artistic al lui Liu este unul impresionant; pe site-ul ei sunt sculpturi făcute din lemn, rășină și bronz, la fel și broderii, serigrafii, colaje, un steag american deconstruit în stilul Jasper Johns și altele. „Se știe despre mine că-mi place să caut în gunoaie”, a spus Liu pentru Guardian în 2011, când a explicat cum a început în Queens, New York, obsesia cu obiectele găsite.

1547653919984-Flag_1
Foto via site-ul lui Liu

În timp ce deprinderile artistice ar putea fi o rigoare pentru actrițele de la Hollywood, ce face Liu nu este doar un hobby; unele dintre piesele ei, cum ar Velvet Heart 4 U, nu ar arăta ciudat la o galerie de artă, sau în casa minimalistă a unui bogătan din partea luxoasă a New York-ului. L-a dat gata pe Jim Carrey!

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://www.facebook.com/viceromania/