Autoarea: Corina Murafa
De obicei, fac piața la Matache. Legumele le iau de la nea Petrică, care a simțit bine trendul de București – vinde coriandru numai bun de pus în guacamole și acceptă plata cu cardul. Mă știe de ani de zile și nu comentează niciodată, deși îl stresez mereu cu casoletele mele și săculeții de bumbac.
Videos by VICE
Păcătuiesc uneori și-l trădez pentru colegii lui de breaslă mai tradiționaliști. Când zic „fără punguță, vă rog” mi-o iau aproape de fiecare dată. Uneori, răspunsul e pe cinism – „Ei, lăsați cu de-astea, că nu salvăm noi planeta acum, o să murim mai repede.” Alteori pe afectare – „Ei, cum adică fără punguță de la noi? Se poate așa ceva?”
Prima dată când am mi-am propus să renunț la plastic a fost acum vreo trei ani, când m-am ținut de provocarea #plasticfreejuly, o mișcare globală care are loc de ceva vreme. Ce presupune? Să nu consumi plastic de unică folosință o lună întreagă.
Motivele pentru care am făcut asta mi s-au părut mereu evidente: în ultimii 30 de ani, consumul de plastic a crescut de patru ori la nivel global, iar industria asta produce de două ori mai mult emisii la nivel global decât cea aviatică. Fiecare dintre noi înghite, zilnic, între 74 de mii și 114 de mii de particule de microplastic. Poate dura până la 450 de ani ca plasticul să se descompună la groapa de gunoi, iar arderea lui e extrem de toxică. Probabil ai văzut că râurile și spațiile verzi de la munte din România sunt pur și simplu îngropate în deșeuri. Situația e foarte tristă și periculoasă.
Am făcut multe jonglerii acum trei ani când am conștientizat că e cazul să acționez, însă ce am reușit irevocabil să realizez a fost să-mi planific mai bine viața și să-mi construiesc obiceiuri mai bune. Am reușit să mă țin de ele în ultimii ani, dar am vrut să mă provoc încă o dată, anul acesta, ca să înțeleg ce s-a schimbat în atitudinea mea și a celor din jurul meu față de plastic.
Cumpăr legume de la o fermă bio. Vin livrate în lădițe de carton returnabile și refolosibile, așa că pentru multe din nevoile alimentare ale familiei nu mai consum plastic de ceva vreme.
Cum poți începe și tu să scapi de plastic în România
De la magazinul Zero Waste îmi iau săptămânal cereale sau produse cosmetice și de igienă, care vin în borcane și punguțe refolosibile. E un ritual foarte bun, pentru că în fiecare săptămână îmi fac un plan clar cu ce am nevoie. Așa ajung să fiu mai cumpătată cu ceea ce cumpăr. Din supermarket cumpăr tot mai rar, în general lactate și de băut. Partea bună e că au început să apară și la noi câteva alternative la plastic, în special pe partea de lactate și produse cosmetice. Mai e mult însă până departe.
Multe produse de curățenie vin doar în plastic, care de cele mai multe ori e nereciclabil, ca să nu mai spun de felul în care sunt ambalate mezelurile sau legumele la supermarket: folie de plastic peste folie de plastic.
Dacă vrei să calci pe urmele mele trebuie să fii un om organizat și insistent, calități care oricum sunt importante în ziua de azi. În primul rând, când mergi la cumpărături trebuie să ai mereu cu tine propriile recipiente, casolete, săculeți și să ai în minte un traseu clar. Mereu va trebui să refuzi pungile oferite de comercianți sau să explici de ce dorești, insistent, ca cele cinci felii de șuncă pe care le iei de la supermarket să nu fie învelite în cinci felii de plastic, ci puse în propria casoletă.
În București e mai ușor să practici un stil de viață fără plastic, pentru că există magazinul de care ziceam mai devreme – da, nu-mi vine să cred că într-o capitală europeană ai doar unul –, supermarketurile au început să vândă produse vrac, ai piețe de producători care au început să ambaleze în recipiente de sticlă. Apropo, sticla poate fi reciclată la infinit, în timp ce puținul plastic care e reciclabil nu poate trece prin procesul ăsta decât de maximum două ori, pentru că își pierde calitățile.
În provincie, realitatea e mult mai tristă – toate micile afaceri unde ai fi putut avea marjă de manevră să fii servit fără plastic au fost înlocuite de supermarketuri, unde totul este standardizat și plastificat.
Pot să spun că, în mare, m-am ținut de provocarea pe care mi-am asumat-o. Mi-am reluat inclusiv bunul obicei de a merge după mine cu propria cană pentru cafea, pentru că paharele de hârtie oferite în benzinării sau la cafenele to go sunt, în realitate, plastifiate pe interior, deci nereciclabile. În general, am eșuat când a venit vorba de insistențele copiilor – lumea lor, de la acadele la figurine de jucărie, e o lume foarte plasticoasă și sunt ai naibii de greu de refuzat.
După ce am documentat zilnic în social media reușitele și eșecurile mele în zona de #iuliefărăplastic am observat un lucru îmbucurător, dar și un mare semnal de alarmă. Reacțiile la postările mele mi-au arătat că puterea exemplului e molipsitoare și că sunt tot mai mulți oameni interesați de un trai conștient. Că strategia exemplului pozitiv e mai puternică decât arătatul cu degetul.
Lumea românească s-a schimbat, chiar dacă ți-e greu să vezi. Așa că nu renunța
Acum mai bine de zece ani, când am încercat să militez pe teme de mediu cu prietenii, eram foarte agresivă și ideile mele erau respinse. Acum am văzut o deschidere mult mai mare, inclusiv din partea familiei, fără să le zic niciodată direct „fă așa” sau „nu cumpăra asta”. Pe de altă parte, puterea consumatorilor este limitată. Companiile continuă să fie ghidate exclusiv de profit și nici de la ele nu va veni schimbarea, atât timp cât nu punem un preț real pe plastic, iar plasticul e mai ieftin decât alternativele.
Soluția vine din partea politicienilor, guvernului și reglementatorilor, pentru că problema e una sistemică. E nevoie de interdicții reale – celebra ordonanță anti plastic, care datează de un an e încălcată la scară largă și nimeni nu e tras la răspundere. Terasele și restaurantele, chiar alea cu ștaif, continuă să ofere paie de plastic și ambalaje nereciclabile pentru mâncarea livrată. Și nu-mi spune că încă nu au epuizat stocurile de acum un an – doar așa ar fi avut voie, teoretic, să mai scoată paie și alte produse din plastic de unică folosință pe piață.
Piețarii și toți micii comercianți oferă la liber punguțe de plastic, din acela ordinar, foarte fragil, care nici măcar refolosit nu poate fi, darămite reciclat. Legea e aceeași și pentru ei, și pentru supermarketuri – care, de bine de rău, au scos din uz punga gratuită. Din păcate însă, cercetările arată că acele punguțe așa-zis biodegradabile numai biodegradabile nu sunt, iar clienții, din ce am văzut, iau câte una pentru fiecare castravete pe care-l cumpără. E nevoie, de asemenea, de intrarea în vigoare, odată și-odată, a celebrului sistem de garanție – returnare. Adică să-ți fie reținuți 50 de bani pentru fiecare recipient de tip sticlă, PET și borcan pe care îl iei de la magazin și returnați după ce ce aduci recipientul înapoi. Consumatorii, dar și businessurile își pot schimba obiceiul doar după ce simt povara prețului.
Până atunci, voi continua să duc același stil de viață. Profesional, încerc să-i fac pe cât mai mulți din noi, inclusiv pe decidenții politici, să conștientize că avem o singură planetă. Schimbările climatice au început să ne afecteze negativ viețile aici și acum, nici nu mai e vorba despre un fenomen pe care îl vor resimți copiii noștri. Chestia e că, fără noi, planeta poate să o ducă în continuare bine mersi, chiar dacă sub cu totul altă formă decât azi. Pe când noi suntem pierduți ca specie fără planetă.
