M-am făcut life coach ca să văd cum e să-ți iau banii degeaba

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

M-am făcut life coach ca să văd cum e să-ți iau banii degeaba

Am încercat să aflu dacă e ceva de capul industriei ăsteia în plin avânt.
Hannah Ewens
London, GB
Ioana Pelehatăi
translated by Ioana Pelehatăi

(Foto sus: autoarea înainte de cursurile de life coaching, pregătită să-și deschidă mintea)

„O să fiu terapeut", anunță Jez, când își dă seama că tot nu face nimic cu cariera lui, după opt sezoane de Peep Show. Mark se uită la el cu ochii lui dilatați de rechin și răspunde cinic: „Da, dar ce fel de terapie dementă? Jezeciții, în care ți-o tragi mai bine după ce folosești cristalele?"

Am experimentat personal ceva ce-ar putea fi numit, în mod rezonabil, Jezeciții. Am cheltuit mii pe psihoterapie, terapie cognitiv comportamentală, mentorat, vindecări cu cristale, consiliere, lucrători cu lumină, meditații ghidate cu îngeri. Am plătit aproape 400 de lei pentru ca o femeie foarte frumoasă să-și treacă mâinile peste mine și să-mi spună că am maimuțe în stomac. Am plătit odată 500 de lei pentru o oră cu o altă femeie fără calificări, dar cu o voce foarte liniștitoare, care mi-a spus că n-am primit un job pe care mi-l doream pentru că n-a fost să fie. Nu știu ce mi-a atacat mai tare demnitatea și extrasul de cont.

Publicitate

În Peep Show, Jez nu se gândește să se califice în niciunul dintre aceste subiecte specializate: se hotărăște c-o să se facă life coach. „Practic, ia tot ce-i mai bun din terapie și self help, fără toată…", începe el. „Munca grea?", sugerează Mark. „… adăugirile inutile. Chestiile-n plus", încheie Jez.
Acum câțiva ani m-am dus la un life coach. Ca și Jez, nici ea nu era în niciun fel specializată.

Era, însă, atrăgătoare, avea un apartament în nordul Londrei și un cont de Instagram admirabil din punct de vedere estetic, prin care i-am găsit oferta de servicii. M-a așezat în sufrageria ei ca scoasă dintr-un catalog Cath Kidston, m-a ascultat cum mă plâng că nu-s în stare să-mi găsesc de muncă și mi-a pus întrebări evidente, gen: „Cum te-a făcut să te simți?" (groaznic, inutilă, panicată) și „Cum o să te simți odată ce-o să-ți găsești de muncă?" (probabil mai fericită și mai puțin groaznic, inutilă și panicată).

Dacă asta-i tot, am început eu să mă-ntreb, poate c-aș putea și eu să devin life coach? Adică, deja îmi folosesc propriul cocktail de psihologie populară intens documentată, afirmații curajoase și conștiente a la Russell Brand, astrologie și spiritualitate New Age – pe gratis, când le dau sfaturi prietenilor. Între timp, unii life coach-eri cer peste 800 de lei pe oră pentru o ședință. Plus că sunt sigură că orice life coach care se respectă mi-ar spune: „Nu mai da sfaturi pe gratis prietenilor care nu te-ascultă a venit momentul să monetizezi efortul depus".

Publicitate

E o afacere înfloritoare; un raport de la finalul lui 2014 a constatat că life coachingul e o industrie de un miliard de dolari doar în SUA. Așa că am făcut un curs de două zile, pentru început, ca să învăț cum să fac bani din schimbatul vieților altora în bine.

Casa de Coaching

Trainingul a fost gratuit și ținut de Academia de Coaching, principala companie de training pentru coaching din Marea Britanie. S-a ținut într-o sală de conferințe de la un Holiday Inn, care nu putea să semene mai bine cu camera de conferințe în care s-a pregătit Jez nici dac-am fi fost în Croydon și ar fi angajat figurația originală din serial. Ni s-au pus la dispoziție ceai și biscuiți pe tot parcursul zilei, iar melodia „The Club Is Alive" de la JLS se auzea de la un radio de undeva.

Publicul era divers: tineri care habar n-aveau ce vor să facă în viață, oameni rămași fără job, mame care nu mai avuseseră niciodată o carieră, lucrători agitați din birouri sau angajați vădit nefericiți, trimiși de companii ca să devină coachi în echipele lor. Confuzia era evidentă: nimeni nu știa ce avea să se întâmple pe parcursul celor două zile și nimeni nu știa exact nici măcar ce-i ăla un life coach.

Eu una m-am dus cu gândul că o introducere de două zile în life coaching n-o să mă învețe nimic și că e doar o plasă care-i pune pe fraieri să dea bani pentru cursurile adevărate, alea complete, pentru adulți care învață în propriul ritm, și care costă 16 000 de lei.

Publicitate

M-am înșelat. Cel mai frustrant e că a trebuit să semnez o hârtie care spunea că n-avem voie să împărtășim ce ni s-a spus în camera respectivă și n-am avut voie să facem poze înăuntru, dar pot să spun că ce-am învățat a fost foarte util: cum să asculți pe bune, în loc să faci faza aia când te gândești la ce urmează să spui tu, mai degrabă decât la ce spune prietenul tău, cum să nu-i mai judeci pe alții sau cum să-ți impui opinia proprie despre cum ar trebui să fie făcut un lucru asupra altora. Aș recomanda cursul oricui vrea să fie o persoană mai bună.

„Dacă vrem să gândim diferit, ne trebuie cineva care să ne schimbe modul de a gândi."

Am mai învățat și ce nu e life coaching-ul: nu e despre depresie gravă, anxietate sau probleme serioase în relații. Aici e diferența dintre life coaching și majoritatea tipurilor de terapie – ni se spune să lăsăm tristețea la ușă; suntem acolo doar ca să devenim mai buni.

După două zile, am început să înțeleg pentru ce mă pregăteam, de fapt. Simplu spus, un life coach își ajută clientul să-și atingă scopurile prin a-i chestiona modul de gândire și ajutându-l să semnaleze probleme fără să judece.

Pentru mine acea a doua parte a fost cea mai dificilă. Nu pot să-ți spun dacă mi se pare că ești leneș sau să-ți spun că faci ceva greșit, pentru că am mai trecut și eu prin asta. Nici nu pot să-ți spun că soțul tău pare o persoană super nasoală și cred c-ar trebui să te desparți imediat de el. În coaching n-are ce căuta judecata. Fix de-asta n-ar trebui să faci coaching cu persoanele apropiate – ai fi prea tentat să le spui ce să facă sau să te frustreze lipsa de efort depus.

Publicitate

După training, voiam să vorbesc cu un life coach de succes, ca să aflu dacă sunt în stare să fac coaching în lumea reală. Natalie Dee e una dintre cei mai buni din Londra și face coaching cu mulți manageri de top.

Autoarea și Natalie Dee, life coach calificat

„Doar pentru c-ai făcut un curs de șase luni, nu înseamnă că știi ce faci, spre vaga mea dezamăgire."

„Mie mi se pare că ne limitează propria gândire, deci chiar și eu am un life coach, care să mă ajute să-mi extind modul de gândire. Pentru mine, e despre pus întrebări. Dacă vrem să gândim diferit, ne trebuie cineva care să ne schimbe modul de a gândi. Nu zic că nu poți să faci asta și pe cont propriu – dar când lucrezi cu cineva, poți s-o faci mai repede. E treaba unui coach bun să apese pe câteva butoane și să catalizeze noi moduri de a gândi."

Voiam să mă vadă la lucru, ca să aflu și dacă eu – o neinițiată, care fusese la un curs introductiv de două zile – eram pregătită să fiu plătită de public, și ce-ar face ea – o profesionistă calificată. Am găsit doi voluntari la birou care să vină cu un scop și să mă lase să fac magie.

Autoarea și Charlotte, clienta numărul unu

Charlotte a venit cu scopul de a face mai multe pentru conservaționismul marin. Problema e că n-are diplomă în așa ceva și nu poate decât să facă voluntariat, un nivel cu mai puține oportunități. Am întrebat-o cum și când își caută oportunități și mi-a spus că e abonată la câteva newsletter-e. M-am întrebat dacă lipsesc oportunitățile, sau dacă nu se străduiește ea suficient de mult să le găsească. Profund, nu? Oare chiar se crede suficient de bună să lucreze în domeniul conservaționismului și oare cum afectează asta efortul depus pentru a găsi oportunități? Mi-a spus că probabil are o problemă de încredere. Am simțit că am ajuns undeva; puterile mele de empatie erau de netăgăduit.

Publicitate

Life coaching în acțiune

Dar în curând n-am mai avut nimic de spus, la propriu, și-am rugat-o pe Natalie să mă salveze. Natalie bănuia că există mult mai multe oportunități decât zicea Charlotte și a sugerat că Charlotte nu crede că are dreptul să le urmeze și se auto-sabotează. Odată ce Charlotte lucrează mai mult la lipsa de încredere, a spus Natalie, o să se schimbe situația ei.

Autoarea și Zoe, clienta numărul doi

A doua victimă voluntară a fost Zoe, care a venit pentru că voia să se lase de zahăr și a spus că e complet dependentă, chestie care-i afectează cariera, încrederea în sine, aspectul fizic, nivelul de energie și nivelul general de satisfacție cu felul în care arată viața ei. Eu am întrebat-o dacă ar putea să înlocuiască răsplata pe care i-o oferă zahărul cu altceva – o plimbare, un ceai, o mică achiziție, ceva mult mai de căcat, evident, decât un Crunchie?

Natalie a intervenit și a spus că tot ce are de a face cu adicția poate fi complicat de abordat de un life coach, că adicția asta provine din ceva îngropat în anii adolescenței și că fie ar sugera o serie mai lungă de ședințe ca să ajungă la problema asta, sau ar trimite-o pe Zoe în altă parte. Chestia asta în sine a fost utilă de aflat – ca și în terapie, cu „chestiile grele", life coaching-ul are niște limite.

Ambii cobai au plecat dorindu-și să-și fi permis s-o angajeze pe Natalie ca life coach. Și eu la fel, după ce-a făcut o ședință cu mine. Modul în care a intervenit și a pus întrebări care mi-au subminat modul de a gândi a fost incomod. A fost muncă intelectuală grea, într-un fel în care nu mai fuseseră celelalte ședințe ale mele cu ceilalți experți în lifestyle-slash-bunăstare-slash-auto-îmbunătățire. Am simțit că a băgat cineva o lingură-n mine și a amestecat tot ce era pe dinăuntru.

Publicitate

Life coaching-ul n-ar trebui să fie niciodată un înlocuitor de terapie. „Oamenii ajung adeseori la mine după ani de zile de terapie", a spus Natalie. „Terapia îți oferă alt tip de susținere. Dacă trebuie să vorbești și să te simți în siguranță. Uneori ține de istoria personală. Oamenii vin la coaching pentru că au nevoie de schimbare pe loc. Oamenii ăștia sunt orientați spre rezultate, sunt de multe ori persoane care lucrează în domeniul afacerilor de mult timp și care nu pot fi percepuți drept vulnerabili."

Aș putea să fiu un life coach decent, am întrebat-o eu pe Natalie. Ea, în principiu, a spus: poate, mai încolo. „Ai vrea să te ajute un doctor care n-are șapte ani de pregătire?", m-a întrebat ea. Clar, nu. „Nu zic că ai nevoie de șapte ani de experiență ca să fii life coach, dar vrei pe cineva cu un pic de experiență. Tu ai așa ceva: ai fost la terapie, la cognitiv comportamentală, la toate cele. Știi care-s diferențele între toate chestiile astea. Eu sunt un coach mai bun acum decât acum 13 ani – e o chestie de experiență."

Celor care habar n-au despre ce e vorba, de fapt, le e ușor să râdă de conceptul de life coaching. Chiar și denumirea – „life coach" – o face să sune ca și cum o să rămâi pe cap cu o persoană care trece prin viață cu presupunerea arogantă că se pricepe atât de bine la jocul vieții încât i se cuvin sume mari de bani ca să-i ajute pe alții cu-a lor.

Dar, de fapt, life coach-ii – ăia buni, cel puțin – îți dau un antrenament pentru creier fără să mănânce rahat; știu că n-o să asculți decât de tine, pentru că, la urma urmei, toți suntem niște tâmpiței care trebuie să aibă propria revelație miraculoasă ca să schimbe ceva în propria viață comodă, dar nesatisfăcătoare. Jez e life coach, dar nu orice life coach, e un Jez.