persoana intersex, copilarie ca intersex
Fotografii de autoarea articolului
Identitate

Ca persoană intersex, mi s-a zis încă din copilărie că nu exist

Primii ani de viață ai lui Marleen au fost plini de secrete. Acum spune totul (foarte) public.
IG
translated by Irina Gache
17.12.20

Marleen este o dansatoare și scenaristă olandeză. Este de asemenea intersex.

Oamenii intersex au caracteristici de sex interne și externe, precum hormonii, organele genitale, ovarele și testiculele, care variază de la definiția normativă a „bărbatului” și a „femeii”. Statisticile variază, dar se estimează că între unul la două mii până la 4 500 de bebeluși se nasc intersex.  

Publicitate

Marleen are sindromul de insensibilitate la androgeni. S-a născut cu cromozomii masculini XY obișnuiți, dar insensibilitatea ei la hormonii masculini au transformat-o fizic într-o femeie.

Marleen tocmai ce și-a terminat studiile ca profesoară de teatru la Universitatea de Artă din Amsterdam, cu o piesă despre cum este să fii intersex. Piesa este jucată de alți cinci actori intersex. Am vorbit cu Marleen despre cum a decis să scrie piesa și cum i-a afectat sindromul viața și relațiile.

VICE: Salut, Marleen! Piesa ta se numește XY WE. Ce înseamnă asta?
Marleen:
Când aveam 14 ani am învățat despre cromozomi la biologie. Mi-am întrebat profesorul dacă este posibil ca cineva născut cu cromozomi XY, deci băiat, să aibă o insensibilitate la hormonii masculini și să devină fată, practic afecțiunea mea. „Nu, este imposibil”, mi-a răspuns el. Într-un fel mi-a spus că nu exist. XY WE reprezintă existența noastră.

Vreau ca oamenii să realizeze că există mai multe variațiuni decât „bărbat” și „femeie”. Oamenii spun adesea că natura e formată din masculin și feminin, nimic altceva. Să fii intersex este un exemplu că nu e adevărat. Câteodată oamenii întreabă: „De câte alte litere mai avem nevoie pentru LGBTQI+?” Dar nu e nimic în plus, am fost dintotdeauna aici. Numai că acum oamenii vorbesc public despre asta.

intersex

Marleen

Cum ai găsit actorii intersex?
Nu sunt actori „reali”. Nu este ușor să găsești actori intersex, deci mi-a luat ceva timp. Fiindcă sunt implicată în organizații precum NNID, care se ocupă de diversitatea de gen, am avut contacte. Cred că e grozav că noi șase arătăm că nu există un anumit standard pentru persoanele intersex. Cel mai în vârstă actor are 79 de ani, iar cel mai tânăr 18 ani.

Cum au aflat părinții tăi că ești intersex?
Când aveam cinci ani am fost internată în spital din cauza unei duble hernii inghinale. După operație doctorul i-a spus mamei că au găsit testicule în mine. În zilele noastre le păstrează, pe ale mele le-au scos. Unii doctori au spus că erau canceroase, dar mă îndoiesc că așa a fost. Cred că sunt doar obișnuiți să urmeze normele sociale de tipul: „Dacă nu îți aparțin, atunci le scoatem.”

Publicitate

Fiindcă mi-au scos testiculele nedezvoltate, nu produc hormoni. Iau hormoni de când aveam zece ani ca să trec prin pubertate și să-mi crească sânii. Nu-mi vine ciclul fiindcă nu am uter, ovare sau oviducte.

La ce vârstă ți-ai dat seama ce înseamnă asta?
Mi-au spus treptat părinții începând cu vârsta de zece ani. Cum ar fi că nu pot face copii. Pe atunci credeam că era o abilitate specială. La 12 ani mi-au explicat cum stă treaba cu cromozomii XX și XY, ca să pot să intru într-un grup de sprijin.

Doctorii mi-au spus mereu că e mai bine să nu discut cu nimeni despre asta, fiindcă nu vor înțelege. Așa că am mințit. Dacă trebuia să merg la spital inventam o minciună. Le spuneam și prietenelor că mi-a venit ciclu. Aveam mereu tampoane la mine, ca să pot oferi unei prietene care avea nevoie.

Cum te-a afectat minciuna?
Mă simțeam singură. Mă simțeam diferită și ciudată, ca și cum aveam un monstru în mine și dacă l-ar fi văzut oamenii, m-ar fi fugărit cu torțe țipând: „Ardeți vrăjitoarea!”. Odată cu piesa am aflat că multe persoane intersex trec prin asta. A trebuit mereu să păstrăm secretul. De asta ne-a luat atât de mult timp să ne facem curaj să vorbim despre asta.

Ai mai avut parte și de alte consecințe medicale, pe lângă nevoia de hormoni?
La 16 ani a trebuit să-mi lărgesc vaginul cu un dispozitiv din metal, fiindcă nu crescuse încă total. Mi se pare ciudat că nimeni nu s-a sinchisit să mă întrebe pe atunci dacă eram atrasă de bărbați sau de femei, sau să-mi explice că există și alte moduri de a face sex pe lângă penetrare. Un doctor alb în vârstă mi-a dat dispozitivul fără instrucțiuni. M-am întors la el după șase luni și mi-a spus că nu făceam bine și că trebuia să fi folosit lubrifiant. Nu puteam să-mi încui ușa de la dormitor, așa că am făcut-o în colțul din spatele ușii unde nu mă putea vedea nimeni. Mai târziu mi-a spus un sexolog că trebuia să fi făcut asta culcată.

Ai putut să vorbești despre asta cu părinții tăi?
Subiectul mi se părea foarte încărcat, am preferat să evit discuțiile. Când vorbeam despre lucrurile astea, familia închidea ușile ca să nu ne audă nimeni. Când i-am spus verișoarei mele despre asta, mama m-a întrebat dacă m-am asigurat că nu va spune nimănui. Când făceam terapie am avut o ceartă gravă cu părinții despre secretomanie. Se pare că făceau doar ce-i îndrumaseră opt medici diferiți: că așa era mai bine pentru mine. Nici lor nu le-a fost ușor.

Când ai început să vorbești deschis despre asta?
A fost drăguț că am putut să vorbesc cu oamenii de la grupul de sprijin când aveam 12 ani și să-mi exprim emoțiile. În afara de asta, nu prea am spus multor oameni, doar unei prietene. Când aveam 22 de ani mi-a recomandat să vorbesc cu un profesionist, fiindcă începusem să mă percep ca pe un extraterestru. Dacă un tip îmi spunea că-i plăcea de mine, credeam că era imposibil, fiindcă nu mă cunoștea. Nu puteam să intru în relații, mi-era frică, în timp ce toate prietenele mele aveau iubiți. Psihologul meu mi-a spus că tipii ăia chiar mă cunoșteau, dar nu și acea parte ascunsă din mine. A trebuit să învăț că să fiu intersex e doar o parte din mine, dar nu totul.

Publicitate

Am început să le spun gradual prietenilor. Am plâns de fiecare dată, dar toată lumea a reacționat normal. Una dintre prietenele mele mi-a spus: „Cui îi pasă cum arată cromozomii tăi? Tu ești și mereu vei fi Marleen.”

Când aveam 25 de ani am decis să-mi spun povestea printr-o piesă. Am plănuit să urc pe scenă în fața unei camere pline de străini, deși încă aveam mătuși și unchi care nu aflaseră. Cu două săptămâni înainte de premieră am postat pe Facebook un clip educațional la care am participat. Atunci mi-am făcut „pe bune” coming out-ul. Tremuram cu gândul la gloata furioasa care urma să vină, dar am avut parte numai de reacții minunate. După fiecare conversație m-am simțit eliberată că persoana respectivă încă mai voia să vorbească cu mine. Cineva a zis și „Bad bitch!”. M-am simțit eliberată că încă mă vedea ca pe o fată.

Cum ești acum? Este în continuare monstrul în tine?
Acum îl privesc mai mult ca pe un monstru artistic și cool. L-am internalizat în așa fel încât tot mi se pare nenatural să vorbesc despre el într-un mod „normal”. De dimineață m-a întrebat opticianul meu despre ce e vorba în piesa mea. Primul meu impuls a fost să scornesc o minciună, dar apoi i-am spus că este vorba despre oameni intersex, ca mine. „Deci parțial autobiografică” a spus el, surprins pozitiv. 

Câteodată părinții mei se întreabă dacă ar trebuie să continui să fac asta, dar faptul că împărtășesc cu lumea mă ajută să le fac față. Dacă mă uit în trecut la perioada pubertății, sentimentul de singurătate iese cel mai mult în evidență. Dacă mi-ar fi zis măcar cineva că nu trebuia să țin secret. Mă enervează, dar doctorul meu actual mi-a spus că pe timpuri nu știau cum să gestioneze intersexualitatea. Acum doctorii cam recunosc că n-a fost o idee bună, așa că actorul de 18 ani din piesa noastră nu a trebuit să țină totul secret. Dar încă mai e mult de muncă.

Articolul a apărut inițial în VICE Olanda.