De la „prinți nigerieni" la BDSM: Aventurile unui român care monta englezilor contoare de gaz

Ca orice român care se respectă, am și eu prieteni care au plecat să muncească în Marea Britanie ca să scape de sărăcia din țară. Așa cum e normal, când am vizitat minunatul regat am profitat de statutul lor de imigranți ca să am unde să dorm pe gratis.

Într-una din aceste vacanțe, unul dintre prietenii la care am tras pe dreapta m-a întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă nu vreau să rămân să muncesc acolo o perioadă. În țară aveam oricum un job de căcat de unde voiam să plec, așa că l-am sunat pe șeful care mă plătea cu salariul minim pe economie pe cartea de muncă și restul la negru și i-am zis că n-o să ne mai vedem în următoarea perioadă.

Așa s-a transformat o vacanță de câteva zile într-o ședere de aproape trei ani. Asta se-ntâmpla în martie 2016, fix înainte ca britanicii să voteze pentru Brexit.

Primul pas era făcut – aveam unde să stau –, așa că în câteva zile am luat rezidența, mi-am făcut contul bancar și am început să-mi caut job. Piața de muncă e foarte diversă și aproape că nu există domeniu unde să nu fie nevoie de oameni.  

Stăteam la periferia Londrei, așa că din centru până acasă făceam două ore, în care schimbam trei transporturi: metrou, autobuz, tren. În stațiile de pe traseu găseai tot felul de cafenele, patiserii, gherete cu ziare și magazine mixte, iar majoritatea aveau lipite pe geamuri anunțuri de angajare. Am intrat într-o cafenea, am plecat de acolo cu primul loc de muncă: casier.

Patron era un indian care căuta pe cineva care să știe engleză și să nu fugă cu încasările. L-am întrebat la mișto dacă vreun „frate” român de-al meu l-a prăduit și mi-a răspuns cu umorul lor englezesc „Not really, rather a bulgarian cousin of yours”. Am stat o lună, mai mult ca să mă obișnuiesc cu engleza. Locul era aproape de casă și nu implica prea multă bătaie de cap. Pentru un proaspăt imigrant mă descurcam foarte bine.

Următorul job a fost într-un depozit de deșeuri reciclate. Stăteam la bandă și sortam plasticul de hârtie, aluminiu, cartoane. Nu-ți imagina că scotoceam prin zoaie și resturi de mâncare – așa curățenie cum aveau ăia în depozit nu găsești prin spitalele de la noi. În Anglia, reciclarea se face ca la carte, așa că la depozit ajungeau deșeuri „curate”, care necesitau o ultimă verificare înainte să intre la malaxor. Aici am stat vreo trei luni – salariul era mai mare și orele suplimentare erau plătite mai bine, plus că angajații erau în mare parte români și polonezi, așa că mi-a fost ușor să mă integrez.

Prietenul pe care îl parazitam lucra de ceva timp la o multinațională pentru care monta contoare de gaze și de curent oamenilor. Dacă e un lucru pe care-l apreciez în Anglia este deschiderea pe care o are în a te învață joburi noi pentru ca apoi să te pună la muncă. 

Aici, procesul de angajare era destul de simplu: trebuia să știi engleză, să ai carnet de șofer și să-ți plătești cursurile. La vremea respectivă, trainingul costa 2 500 de lire, dura trei luni, iar la final dădeai un test. Dacă-l luai erai angajat. Salariul de început era 1 900 de lire, la care se adăugau orele suplimentare, așa că în prima lună și jumătate am scos banii cheltuiți pe training. Trei luni mai târziu am semnat contractul, mi-au dat duba de muncă și un șut un cur sa ies pe traseu. 

Concret, mă duceam din casă-n casă și montam sau demontam contoare de gaz și curent. Fie făceam revizie sau le reconectam acolo unde au avut loc debranșări. Partea bună era că, de cele mai multe ori, îmi lua mai mult timp să ajung la clienți decât să le rezolv problema: să montez un contoar de gaze cu tot cu verificări dura în medie 30-40 de minute, în timp ce drumul până la adresă era două ore dus-întors. Nu aveam mai mult de trei-patru joburi pe zi care să se încadreze în timpul regulamentar de muncă. Ce intra peste programul normal era plătit extra.

În timpul trainingului mi-au rămas întipărite două chestii: „Don’t steal from houses and don’t have sex with customers”. Hai că partea cu furatul o-nteleg, dar la futut care-i treaba? Așa că l-am întrebat pe trainer. Aparent, în Anglia sunt foarte întâlnite fetișurile cu instalatorul care vine să desfunde țevile și sfârșește prin a desfunda mai multe găuri decât e cazul. Nu doar atât, dar sunt mai mulți bărbați care și-ar dori să cuprindă în brațe alți bărbați, decât femei. „You can put a plug in your ass if you're scared, bro”, ne-a spus trainerul.

În cei doi ani cât am lucrat aici cred că am interacționat cu jumătate din naționalitățile planetei. Experiența a fost foarte interesantă, pentru că ai ocazia să stai de vorbă cu oameni care vin din tot felul de culturi și cu care de obicei nu te întâlnești.  

La un moment dat, am ajuns acasă acasă la un nigerian, căruia eu i-am spus prințul, nu pentru că se trăgea din vreo familie de nobili, ci pentru că avea o viață asemănătoare. Stătea într-un mansion desprins din MTV Cribs, în fața căruia avea clasicele Ferrari și Lamborghini. Și apoi eram eu, băiatul de la gaze. A fost singura dată când am luat ciubuc, și nu puțin, o sută de lire. Au fost câteva cazuri în care oamenii se mai ofereau să-mi dea câteva lire, de fiecare dată i-am refuzat și nici unul n-a insistat ulterior. Fratele meu nigerian a tras de mine până am cedat. Eu eram surprins de câți bani vrea să-mi dea și el nu înțelegea de ce refuz, cu atât mai mult că nu era o sumă mică.

Ăsta a fost un exemplu singular și aproape excepțional. Pe lângă oamenii obișnuiți despre care am spus mai sus, am dat și peste tot felul de ciudați și de dubioși, fiecare desprins dintr-un alt film. Sunt genul ăla de oameni pe care nu poți să-i inventezi. 

Într-o ordine aleatorie, o să încep cu tipa care m-a rugat să nu sun la sonerie când ajung, pentru că doarme copilul. Ajung la adresă, mi-a zis din nou să nu fac gălăgie. No problem, ma’am!. Mi s-a părut că are o privire pierdută, dar mi-am imaginat că e obosită. Trebuia să-i schimb ambele contoare, așa că m-am gândit că ar fi o idee bună să le duc pe rând în bucătărie, unde erau instalate. L-am montat pe primul și, în timp ce îl împachetam pe cel vechi, femeia a apărut cu copilul în brațe, pe care-l legăna ca și cum era proaspăt trezit din somn.

Femeia mi-a spus „Look, sir, what a gorgeous child!” Când mă uit, era o păpușă în mărime naturală, în formă de copil. I-am zis că e foarte frumos, dar am rugat-o să se ducă cu el în altă cameră, că mai am un pic de treabă aici și să nu se trezească. Asta a și făcut.

În Anglia, cei mai mulți au contoarele în bucătărie, însă sunt situații în care țevile sunt trase aiurea și contorul ajunge în alte camere. Era și cazul acestui client, care îl avea în camera de BDSM, echipată full option – hamuri atârnate pe pereți, pat cu gratii, vibratoare și flash gripuri, postere cu poziții sexuale, mulaje de corp și măști pe un alt perete, un raft imens pe care scria Condoms și un altul pe care scria Pills, să nu cumva să le încurci. 

Contorul era pe alt perete, în colț, mascat într-o cutie pe care era era scris luminos PORN XXX. Nu-ți imagina că omul a avut vreo jenă sau ceva, nici măcar nu mi-a spus „Vezi că o să intri în camera de orgii”. Ăsta e stilul de viață, așa arată camera mea de relaxare, întâmplător aici ai tu treabă, fiecare cu viața lui.

Voi continua în aceeași notă erotică și despre vizita la o doamnă de vreo 60 de ani, micuță de statură, cu accentul ăla britanic pe care uneori îl înțelegi, alteori îl deduci. La un moment dat, m-a întrebat „Hey young man, do you have someone?”. Eu n-am înțeles ce-a vrut să spună și i-am răspuns „Yes, I live with my best friend. We are here to work”. Nu prostule, mi-a zis ea, dar nu neapărat cu cuvintele astea: „Wife or girlfriend?”. Eu, prost din nou, îi zic „Ah, no no, i’m solo, living la vida loca”. Femeii i s-au aprins beculețele și am început un dialog în care ea mă întreba cum putem să facem să ne vedem după program, iar eu îi răspundeam monosilabic. Ce să și zici?

O singură dată mi-a fost cu adevărat frică pentru viața mea – am crezut că ori o să-mi iau bătaie ori mi se va întâmpla ceva mai nasol. Am ajuns la un cuplu – el era cât un taur, 150 de kile, genul ăla de băiat de cartier cu care nu vrei să ai niciun fel de prietenie, iar ea nici nu se vedea la cât era ăla de mare. În casa mirosea a iarbă, dar asta nu era nimic ieșit din comun, în jumătate din casele din Anglia se fumează. M-am dus în treaba mea, ăștia se distrau în camera cealaltă, îi auzeam cum se hăhăie, din nou nimic ieșit din comun. 

În timp ce-mi strângeam lucrurile, l-am văzut pe tip în cadrul ușii, plin de spume și complet transformat, pregătit să mă ia la omor: „Cine dracu’ ești și ce cauți la noi în casă?” Eu eram perplex. „Știți, sir, am venit să vă schimb contorul”. Ăla se tripase că am venit la furat, iar eu îi explicam că sunt de la corporație și că vorbisem la telefon cu o oră înainte. Norocul meu a fost cu gagică-sa care a tras de el să mă lase în pace, și când spun tras mă refer la modul propriu al cuvântului. Până la urmă, am scăpat cu viață.