Cum am reușit să scap de datorii de peste 35 000 de euro după ce am spart banii pe pariuri

Când am intrat prima oară într-un centru de pariuri, am simțit fiori de entuziasm în tot corpul. O oră mai târziu, aveam șaizeci de lire în minus. Dar, deși mi-a fost rușine că am pierdut banii, n-am putut uita nici sentimentul de euforie. De atunci, am căutat mereu să-l simt din nou.

Provin dintr-o familie din clasa de mijloc și nu mi-a lipsit niciodată nimic. Dar după ce am devenit dependent de jocuri de noroc, datoriile au început să se adune. Acum că mă uit în urmă, aș fi putut câștiga o avere și tot nu mi-ar fi fost de ajuns.

Viciul meu au fost pariurile pe curse de cai. Începeam ziua cu pariuri pe curse individuale, după care treceam la pariuri mai mari, în speranța că voi recupera ce pierdusem la cursele individuale. De nenumărate ori, am pariat pe ultimul bănuț, deși nu aveam ce mânca – eram obsedat să câștig.

Când am rămas lefter, am început să mă împrumut de la firme dubioase care dădeau împrumuturi pentru nevoi personale. Prima oară de o sută de lire, apoi tot mai mult. Uneori mă împrumutam de câteva ori pe zi, de sume între o sută și cinci sute de lire. 

În adâncul meu, știam că am o problemă, dar n-am realizat niciodată cât de dependent eram. Când făceam împrumuturile, nici nu mă uitam la dobândă, care era uneori de o mie la sută. Lucram în draci ca să am cum să plătesc sumele înapoi. Câteodată câștigam la vreun pariu mulți bani deodată și puteam plăti datorii. Iar asta mă făcea să pariez și mai mult. Mereu voiam mai mult, mult mai mult.

Am câștigat sume mari de-a lungul anilor. Aș fi putut să-mi plătesc o croazieră în jurul lumii sau să depun avansul pentru o casă. Dar problema era că nu mă puteam concentra pe nimic dacă nu pariam. Verificam pariurile zilnic, primul lucru cum mă trezeam, indiferent că era vorba de curse de cai, fotbal sau tenis. Ajunsesem să pariez în funcție de niște detalii de la meciurile de fotbal, gen de câte ori o să dea corner ambele echipe într-un joc.

Pariam pe un meci de tenis, apoi pariam dublu pe următorul meci ca să câștig ce pierdusem. Odată am pariat două sute de lire pe Roger Federer și a pierdut. Apoi am pariat aceeași sumă pe adversarul lui și de data asta l-a bătut Federer. Efectiv alergam după vânt. Și am început să mă distanțez de prieteni și familie pentru că eram mereu la pariuri.

Când familia mea a aflat în ce belea mă băgasem, am calculat împreună cu ei datoriile și am aflat că aveam de dat 30 de mii de lire (35 de mii de euro). Aveam 31 de ani și pariasem de la 25. Rușinea cauzată de faptul că au aflat ai mei m-a obligat să devin mai responsabil. Dar nu cu mult. Am început să plătesc sume mici din datorii, dar am continuat să mint și să pariez.

Deci ce s-a schimbat? Rușinea a început să mă bântuie. Nu voiam să se mai uite ai mei așa triști la mine. Voiam să am din nou o viață. Renunțasem la viață pentru pariuri și am realizat că trebuia să fac o schimbare sau nu o să mai rămână nimic din ea. În dimineața următoare, am decis să fac pasul.

Mai întâi, am sunat la Stepchange, o organizație caritabilă care ajută oamenii să-și gestioneze datoriile. Am vorbit cu un consilier și acesta mi-a întocmit un plan realist prin care îmi puteam achita toate datoriile. Apoi le-am explicat celor care le datoram bani care era situația mea. Majoritatea m-au înțeles. Le-am zis tuturor că deja consideram falimentul o soluție viabilă.

După câteva săptămâni în care am sunat debitori, am reușit să reduc datoriile la 75 la sută din sumă și să le împart în rate, ceea ce m-a liniștit puțin.

În urma negocierilor, mi-am setat un buget lunar. Am prioritizat plățile importante, cum ar fi facturile, asigurarea mașinii, chiria. După asta, am simțit în sfârșit că făcusem un pas spre progres.

În cea mai neagră perioadă a pariurilor, dormeam în mașină și săream peste mese doar ca să am bani de pariat. Faptul că mi-am creat niște ordine în viață a avut un efect pozitiv asupra mea. E important să faci sacrificii până când îți creezi un oarecare confort financiar. 

După ce am făcut treaba asta, am știut câți bani îmi rămân disponibili în fiecare lună. Apoi am primit o ofertă de job care îmi cerea să mă mut în Portugalia. Deși salariile acolo erau mai mici, și viața de zi cu zi era mai ieftină. În plus, primeam un apartament și nu mai trebuia să plătesc chirie. Am hotărât să plec.

Am început să plătesc datoriile la vârsta de 31 de ani, iar în octombrie 2020, la vârsta de 35 de ani, am plătit ultima rată și am devenit un om liber. Am dat o mare parte din salariu pe asta și mi-am vândut și obiecte personale, ca să scap mai repede. Dar nu speram să mă eliberez vreodată de povara asta.

A fost un moment care m-a umplut de mândrie. E important să ții minte că nu există nicio soluție miraculoasă pentru asta. Va trebui să ai discuții neplăcute cu cei cărora le datorezi bani și să faci sacrificii ca să obții siguranța financiară. Dar primul pas pe care trebuie să îl faci e să decizi că vrei să scapi de datorii. O să fie greu, dar disciplina și dorința pentru o viață mai bună te vor ajuta să ai un viitor financiar mai stabil.

Când mă uit înapoi la perioada aia, am sentimente amestecate. Simt rușine și regret că mi-am irosit șapte ani din viață ca să fac pariuri și să acumulez datorii. Dar acum am ieșit din groapa datoriilor și simt că pot respira. În sfârșit sunt într-un moment din viața mea în care pot spera la modul realist că o să am o casă.