Sănătate

Cum mi-am învins singură atacurile de panică, după ce medicii români mi-au dat doar pastile

Eram sătulă și obosită de respiratul în pungă și medicii care se uitau la mine cu scârbă când ajungeam la urgențe
atac de panica in romania, tratament atac de panica
Fotografie de Masha Raymers via Pexels

Primul episod a fost, de departe, cel mai înfricoșător. Eram acasă, întinsă în pat, și mă uitam la un serial. Din senin am simțit cum îmi amorțesc mâinile și inima a început să-mi bubuie. Credeam cu certitudine că ăsta este începutul unui atac de cord. Primul meu instinct a fost să mă ridic din pat, dar mi-am dat seama că, dacă fac asta, risc să cad. Totul a durat vreo patruzeci de minute, apoi m-am liniștit.

Publicitate

Episodul s-a repetat și-n ziua următoare, așa că am luat decizia de a suna de urgență la salvare.

În 2018, am ajuns pentru prima dată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din orașul în care locuiam. Aveam din nou sentimentul că o să mor. Câteva ore mai târziu urma să fiu trimisă acasă cu un diagnostic greu de înțeles pentru mine – tulburare de tip anxietate generalizată – o rețetă și cu multe, multe nedumeriri. 

Episoadele astea au continuat, iar eu nu înțelegeam ce se întâmplă cu corpul meu, și ce sunt, până la urmă, atacurile de panică. O perioadă lungă de timp am continuat să sun la salvare de fiecare dată când simțeam că inima e pe cale să-mi sară din piept. După aproape două luni de crize foarte intense zilnice devenisem legumă. 

Nu-mi mai puteam continua activitățile obișnuite și încetasem să mai comunic cu cei din jur. Mă speria doar gândul de a adormi. Puteam să mă uit doar la desene pentru bebeluși, nici măcar pe cele clasice nu le mai puteam viziona. Adormeam doar când eram deja epuizată, pentru că orice îmi putea declanșa un nou atac de panică. 

După ce devenisem deja abonată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, Spitalul de Neurologie și la tot felul de psihologi de ocazie, am decis să aflu cât mai multe despre ceea ce implică această afecțiune pe cont propriu. Toți medicii la care am fost mi-au recomandat ori pastilele, ori spitalizarea, așa că am vrut să găsesc o altă cale. 

Publicitate

Am renunțat la medicamente ca să nu ajung dependentă de ele

Medicamentele care mi-au fost prescrise erau extrem de puternice și dădeau dependență, așa că am refuzat categoric să le iau. Am început să intru pe grupuri și forumuri cu persoane care se confruntau cu asta și am descoperit cu stupoare că există oameni care trăiesc cu atacuri de panică intense de foarte mulți ani. Chestia asta m-a speriat și mai tare, dar nu m-am dat bătută.

Am dat peste multe soluții pentru calmarea pe moment a unui atac de panică, însă nu am găsit suficiente metode care să elimine declanșarea unuia. 

Am început să cred că va trebui să mă obișnuiesc cu nouă mea viață și că pastilele și spitalizarea chiar sunt singurele soluții pentru mine. Eram deja sătulă și obosită de tehnici precum respiratul în pungă și de medicii care se uitau la mine cu scârbă când ajungeam la urgențe. I-am scris lui Yoel Cohen, psihoterapeutul meu din Israel, unde am locuit o perioadă, și i-am povestit prin ce trec. 

Acesta mi-a explicat ce se-ntâmplă din punct de vedere fizic și mintal în timpul unui atac de panică. De-a lungul discuțiilor pe care le-am avut, am aflat posibilele cauze care pot declanșa un episod de anxietate generalizată.

De la Yoel am aflat că în astfel de episoade intervine instinctul de supraviețuire care sesizează un pericol inexistent. În situații limită, oamenii au o reacție fiziologică care apare ca răspuns la un eveniment dăunător perceput ca un atac sau amenințare pentru supraviețuire. „Ceea ce trebuie să știm în momentul apariției unui atac de panică este că pericolul de care suntem atenționați nu există și că noi, de fapt, suntem în siguranță. Este foarte important să reușim să îi comunicăm corpului că îi mulțumim pentru atenționare, dar situația este sub control.”

Publicitate

Am încercat să pun în practică comunicarea cu propriul meu corp.

În momentul în care simțeam un nou atac de panică, îmi spuneam că sunt în siguranță și că nimic rău nu mi se poate întâmpla. La început, mi s-a părut ciudat să fac asta și nu credeam că o să funcționeze, dar după un timp am reușit să opresc încă din stadiul incipient apariția fricii. Mă simțeam mai bine și am reușit treptat să mă întorc la o parte din activitățile mele obișnuite și să mă reintegrez în viața socială de care mă izolasem de câteva luni. 

Deși reușeam să-mi țin emoțiile în frâu, aveam unele momente în care pierdeam controlul asupra corpului – nu puteam să opresc instalarea stării de panică. Am încercat să analizez ce anume fac greșit și de ce metoda care funcționa în trecut nu mă mai ajuta. 

După ce-am luat în calcul toți factorii externi, m-am întrebat dacă nu cumva și alimentația mea joacă un rol în crearea mediului perfect pentru începuturile stării mele anxioase. Yoel Cohen mi-a confirmat bănuielile.

Substanțele excitante ale sistemului nervos central pot avea un efect negativ pentru persoanele care suferă de anxietate. Cafeina, tutunul, băuturile alcoolice și drogurile pot agrava această afecțiune. Este esențială nu doar echilibrarea psihică, ci și sănătatea organismului. „Dieta echilibrată, cu mese regulate, odihna suficientă, precum și adoptarea unui stil de viață sănătos și activ sunt benefice în tratarea anxietății”, a adăugat acesta.

Publicitate

Mi-am dat seama că excesul de cafea și lipsa de somn erau cauze, pentru că făceau să am zile în care nu mă puteam controla. Primul lucru a fost să renunț la cafea și energizante, iar mai apoi să-mi fac un program de somn. A fost extrem de dificil, pentru că aș fi preferat să renunț la mâncare decât la cafea, dar am reușit. Cred cu tărie că lucrurile astea au jucat un rol decisiv în ameliorarea tulburării de panică. 

Anxietatea e cea mai întâlnită problemă de sănătate mintală din lume și e mult mai comună decât crezi. Din păcate, nu o să scapi de atacuri de panică de pe-o zi pe alta, iar recuperarea poate apărea chiar și după ani de zile. Discuția cu un terapeut mi se pare esențială și, chiar dacă eu am ales să încerc să trec prin asta fără medicație, uneori pastilele pot fi de real ajutor.

Nu există un tratament care să funcționeze pentru toată lumea, așa că trebuie să descoperi ce ți se potrivește.

Abia după ce mi-am făcut ordine în minte și corp, am început să mă simt mai încrezătoare. Am fost foarte fericită când mi-am dat seama că gândurile mele despre cum viața mea va deveni o ruină și nu voi mai putea să revin vreodată la normal erau acum departe. Nu e totul roz, încă mă confrunt cu momente de anxietate, dar atacurile panică au încetat. Acum am o conexiune multă mai strânsă cu mine însămi, am învățat să vorbesc cu mintea și trupul meu.