Am dat vacanța din România pe una în Egipt ca să văd ce e dincolo de luxul promis de agenții

Ce lună nebună a fost iunie. După mai bine de un an pandemic de stat într-un soi de arest la domiciliu, din care puteai ieși din când în când cu declarație pe proprie răspundere și pentru chestii utilitare, nu distractive, președintele Klaus Iohannis a anunțat pandemia sfârșită. Glumesc, nu s-a sfârșit nimic, după cum vedem acum. Dar la început de vară oamenii ar fi mers în concediu oriunde ar fi văzut cu ochii numai să iasă din colivia etajului șapte la care sunt mai puțin proprietari decât banca pentru încă 28 de ani. Oh, stai, eu sunt acel tip de om. 

Puteam fi cetățeanul care susține turismul local, dar mi-a trecut repede. România este, de la an la an, din ce în ce mai nașpa ca destinație de concediu. Da, mă contrazic cifrele de vara asta – creștere cu 65 la sută față de 2020 și cu 26 la sută față de 2019, iar ca număr de turiști e vorba de sute de mii de oameni (creștere cu 31 la sută față de 2020), conform uneia dintre cele mai mari agenții de turism. Îmi pare la mintea cocoșului să te orientezi spre țări mai calde sau mai reci, dar care își justifică banii pe care îi cheltui, și de unde te întorci cu păreri de rău că s-a terminat, nu cu urticarie și enterocolită. 

Planul meu și-al concubinei pentru vara lui 2021 era să vizităm Lisabona sau Porto. La începutul lui martie, când am început să caut ceva rezervare, în Portugalia erau în vigoare restricții de călătorie. Au ținut până prin mai, când deja amândoi aveam rapelul făcut și, cel puțin teoretic, am fi putut ieși din țară. 

În alte state unde lumea se vaccinase deja se putea merge fără probleme, însă în Portugalia nu. În același timp, în aprilie și mai, vedeam din ce în ce mai multă lume că se duce în Egipt. Una-două, hop, poze pe Facebook de la piramide. Mai trecea o săptămână mai vedeam un check-in cu traveling la Sfinx. Într-o zi am ajuns la muncă și am auzit o colegă care povestea că s-a dus să-și facă testul Covid. Urma să plece în Egipt. Ăla a fost momentul în care am zis că duc și eu gagica în Africa s-o plimb pe cămile.

Este mai plin internetul de oferte pentru Egipt decât politicienii români de habarnism. Nu fără motiv, că și în 2020 țara asta a fost în topul preferințelor de vacanță. Orice agenție din România are all inclusive spre faraoni la prețuri care încep de la 350 de euro, ceea ce este mocăciune curată, dacă stai să compari cu orice găsești la noi. 90 la sută dintre ele sunt în Hurghada, ceea ce pare a fi o nouă destinație turistică preferată. De fapt, locul nu este chiar nou. Hurghada a început să capete forma de astăzi încă de prin anii ‘80, cu ajutorul banilor veniți din Statele Unite ale Americii și de la arabi. 

Pe ce am spart bani și cât—Ofertele erau pe toate gardurile la niște bani de nimic. Am ales Aqua Vista Resort, pentru care am plătit 1 024 de euro. De banii ăștia poți să stai ca lepra șapte zile la marginea piscinei, să te prăjești ca hamsia și să te umfli cu trei mese pe zi plus gustări între și o tonă de alcool prost; sau poți să mai dai niște bani și să te duci pe ici, pe colo în excursii de o zi. Am mai dat patru sute de euro pentru cinci excursii de o zi în care am cheltuit aproximativ cinci sute de euro. Asta a fost bugetul de călătorie pentru două persoane: aproximativ două mii de euro în șapte zile.

Dacă te interesează un pic istoria locală a orașului, ar trebui să știi că a fost fondat în 1905 și era un sat de pescari. Au descoperit petrol în 1913, dar nu aveau resursele necesare, așa că de extracție și export s-au ocupat englezii din 1921, când și-au dat seama că au ditamai vaca de muls la malul Mării Roșii. 

În timpul războiului dintre Israel și Egipt, portul din Hurghada a fost bombardat de evrei. Egiptul este cunoscut pentru atentatele care au avut loc de-a lungul timpului asupra turiștilor și nici Hurghada nu se lasă mai prejos. În 2016 a fost un atac asupra unui hotel de lux, iar în 2017 un atacator a atacat turiști cu cuțitul – a ucis două femei. Cel mai nasol atac asupra turiștilor a fost în 2015, când Statul Islamic a plantat o bombă într-un avion rusesc care a decolat de la Sharm El Sheikh cu 224 de oameni la bord. Ca urmare, Rusia a oprit zborurile către țara asta. Le-a permis de anul ăsta.

N-am scris toate astea ca să te sperii, ci ca să știi la ce să te aștepți, dacă plănuiești o vacanță aici. Per total, Egipt nu este o țară sută la sută safe și ar trebui să fii conștient de asta.

Noi am plecat la sfârșitul lui iulie, când în București erau 40 de grade și înghețata n-avea nicio șansă, cu gândul că o să ajungem și-o să leșinăm de cald, doar e Africa. Așa a și fost. Când am ieșit din avion, de la aer condiționat, am simțit căldura ca și cum aș fi stat cu fața deasupra unei oale sub presiune. După două zile m-am obișnuit și, pe alocuri, a fost chiar suportabil, deși am prins temperaturi de circa 45 de grade. 

În București, din cauza betoanelor, se face efectul de seră care transformă cele 40 de grade în 50-60 la soare, de asta simți că te sufoci când te plimbi prin oraș. În Hurghada nu sunt blocuri mai mari de cinci etaje în timp ce hotelurile au maximum trei. La astea se adaugă și că asfaltul este făcut din alt material față de ce găsești la noi, astfel că nu simți că te topești dacă te plimbi prin soare. Iar temperatura este constantă la 40-42 de grade de când răsare soarele și până apune, astfel că organismul percepe altfel căldura față de cum ești obișnuit în România, unde dimineața te trezești cu niște grade, până la prânz explodează termometrul și spre seara își mai revine cât de cât, timp în care tu tot printre betoanele încinse te plimbi.

Deși știam că este o țară săracă – salariu minim de un pic peste o sută de euro, contrastul dintre ce se găsești în resort și ce se află dincolo de gardul acestuia este destul de puternic.

În prima zi, după ce ne-am cazat, am ieșit să vedem ce e prin împrejurimi. Hotelul unde am stat face parte dintr-un complex cu aproximativ opt mii de camere, împărțit pe mai multe clădiri, întins pe o suprafață suficient de mare încât să mergi pe jos până te plictisești. Avantajul este că, dacă stai în oricare dintre camere, poți să te plimbi peste tot și să beneficiezi de toate facilitățile. Dezavantajul este că trebuie să mergi chiar și 40 de minute dintr-un capăt în celălalt, cum am mers până la plajă.

E ceva important de știut despre plajă, în caz că pe asta ești fiert. În Hurghada sunt două tipuri de plaje: cele care sunt amenajate în interiorul resorturilor și unde este safe să-ți lași lucrurile, apoi cele publice, unde nu este tocmai indicat să te duci. La limita dintre plaja privată și cea publică stăteau sub o umbreluță doi polițiști cu mitraliere și supravegheau zona. Bine de știut, cred eu. 

Am trecut dincolo de gard și, în câteva secunde, s-a oprit primul taximetrist care s-a oferit să ne ducă undeva. Apoi a venit al doilea. Și a mai venit o mașină random care zicea că-i Uber. În timpul ăsta, cât ne vedeam de drumul nostru, a apărut un egiptean pe jos și ne-a luat direct cu „Hello guys, where are you from? Do you need something?”. L-am refuzat, a plecat, am mai făcut câțiva pași, a venit altul cu aceeași poveste, ce mai faceți, de unde sunteți, a încercat să ne vândă niște iarbă și, când și-a dat seama că n-are cu cine, ne-a spus cel mai important lucru pe care trebuia să-l știm: „Beyond the walls of the hotel you can't find anything. It's all under construction or it's dessert. And for tourists it is not safe at all.” Și ne-am liniștit cu vizitatul împrejurimilor.

Reiau: e o țară săracă și asta nu-i o critică, ci o realitate și-o observație, așa că-și exploatează turismul la maximum și, de multe ori, dincolo de limitele umane social acceptate. Într-o țară în care școala nu este obligatorie, locuitorii ei sunt condamnați să fie sclavii sistemului sau ai celor cu foarte mulți bani. Egipt este o astfel de țară. Statul investește în dezvoltarea turistică, pentru că este cel mai bun lucru al lor, însă oamenii care lucrează în industrie sunt, pur și simplu, sclavi cu contract de muncă.

Angajații de la hotelul unde am fost cazați munceau câte 10-12 ore zilnic cu diverse joburi. Unul dintre băieții cu care am vorbit era barman de la opt dimineața și după 17, când se închidea barul, se apuca de debarasat mesele până la ora 22. Apoi trecea la mop până pe la miezul nopții. Și face asta patru-cinci luni ca să-și ia o săptămână de concediu – da, chiar mai rău decât la noi, deși nu-i chiar corectă comparația. Totodată, la ei nu există conceptul de concediu medical. Dacă te-ai îmbolnăvit sau ai vreo problemă, vine altul în locul tău imediat.

În excursia cu barca pe Nil am descoperit și altă poveste. Șoferul bărcii avea cu el doi copii de cinci-șase ani, probabil băieții lui. Stăteau ăștia mici de vorbă cu toată lumea din barcă și vorbeau într-o engleză cât de cât bună, caterincă, una-alta. Când am ajuns pe insulă fiecare dintre cei prezenți le-a dat ce mărunt avea prin buzunar. Românul din mine a făcut un calcul rapid, aproximativ 60 de euro bacșiș, pe lângă aia zece euro pe care i-a dat fiecare înainte de plecare. Una peste alta cred că-mi cumpăr barcă și mă duc pe Nil să plimb turiștii. 

Am cunoscut în schimb și oameni care lucrează în turism și care sunt okay raportat la nivelul de trai din Egipt. Unul dintre ei este Mohamed, fotograf subacvatic freelancer pe care l-am cunoscut în ziua în care am fost la scuba diving. Cu el am apucat să ne împrietenim și să stăm puțin mai mult de vorbă. Ne-a plimbat prin Hurghada pe niște străduțe și prin niște locuri prin care nu prea ajungi dacă nu ești de acolo. Așa am aflat că, în cazul lui ca fotograf freelancer, sunt zile în care oamenii își doresc să dea bani pe poze și atunci primește și el un procent din ce încasează și sunt zile în care nu încasează nimic. Practic, a muncit degeaba. 

Tot de la el am aflat că statul nu le oferă foarte multe posibilități să plece din țară. Pașaportul egiptean e valabil fără viză sau cu viză la intrare doar în trei țări europene, non-UE: Republica Moldova, Georgia și Albania. În celelalte state din Uniune are nevoie de chemare, cum aveau nevoie românii în anii ‘90, iar persoana care își ia angajamentul trebuie să facă un depozit în bancă de câteva mii de euro în ideea în care, dacă el ajunge în țara respectivă, s-ar putea să comită vreo ilegalitate. Astfel, daunele respective să fie acoperite de undeva. Pleacă din start cu ștampila de posibili infractori. 

Al doilea caz e al lui Amir. Are o agenție de turism care lucrează exclusiv cu români. Mi l-a recomandat o colegă de muncă și pe pagina de Facebook am văzut postează exclusiv în română, cu oferte și tot ce ai nevoie să afli, de unde am tras concluzia că targetul principal sunt românii.

L-am căutat pe WhatsApp, am stabilit toate excursiile care ne-ar putea interesa, a fost okay să-i plătim când ajungem la hotel. Toate excursiile au fost fără probleme sau chestii notabile. Știu că pare ciudat să citești asta, dar am un motiv pentru care o zi. Când mergi pe autostradă spre Cairo și din sută în sută de kilometri te oprești la un checkpoint militarizat, unde stau soldații cu armele la vedere și verifică lista cu pasageri, stai un pic pe gânduri dacă-i în regulă unde ești. 

Bine de știut și că autocarele care pleacă pe distanțe mari, de sute de kilometri, cum este distanța de la Hurghada la Cairo, au anumiți timpi de parcurs între checkpointuri din momentul în care intră pe autostradă. Dacă nu ajung într-o marjă de întârziere de jumătate de oră sunt trimiși soldații după autocar. Când am traversat Nilul din Cairo în Gyza ca să ajungem la piramide ne-a preluat o mașină de poliție și ne-a escortat câteva ore, cât ne-am învârtit pe acolo pe la piramide și la restaurant.

Toate obiectivele turistice sunt păzite de armată sau poliție și chiar și paznicii de la muzee sunt înarmați și poartă pistoalele la vedere. Cel puțin teoretic n-ai de ce să-ți faci griji. 

Partea bună ca turist e că pe unde ajungi te privesc ca un mini faraon. Partea proastă este că vor încerca să te stoarcă de bani prin orice mijloace. D-asta e bine să pleci la tine cu bani mici, de preferat cu hârtii de un dolar, ca să poți să le lași când este cazul. Au o metodă pasiv-agresivă de a-ți cere bacșiș, cu accent pe agresiv, de i-ar face până și pe turci să ia lecții de negociere. 

În prima zi la hotel, cât am așteptat check-in-ul, a venit un băiat la noi, ne-a luat bagajele și-a spus că se ocupă să ni le aducă. După ce am completat hârtiile la recepție, ne-a condus un alt băiat până la cameră. I-am dat trei euro și s-a uitat la mine cu cea mai mare scârbă de parcă l-am înjurat de mamă. După cinci minute a venit și băiatul cu bagajele. I-am zis mulțumesc și n-aveam intenția să-i dau bani. Am vrut să închid ușa și-l aud: „Sir, it's your first time here?”. Eu, ca un băiat politicos ce sunt, i-am zis că da. El, ca o gazdă primitoare, mi-a zis de la obraz despre obiceiul lor de-a primi bacșiș pentru orice serviciu. N-aveam mărunt, așa că i-am dat cinci dolari din toată mărinimia mea. Și de-atunci încolo am căutat să-mi schimb cât mai mult din ce bani mai aveam, că nu putem să dau în stânga și în dreapta cu câte cinci sau mai mulți dolari. 

Într-una din zile am mers la spa. A costat 60 de dolari pentru două persoane. După jacuzzi și saună, la final ai masaj. După toate astea a dat băiatul ăla un plic și-a zis: „Look sir, for bacșiș”. În cele șapte zile cât am stat acolo cred că am dat aproximativ două sute de dolari pe bacșiș, prin toate locurile pe unde ne-am plimbat. 

Dacă m-aș întoarce aș face-o pentru snorkeling și scuba diving. Găsești excursii de șapte zile care se desfășoară exclusiv pe barcă, în largul mării, ceea ce este genial dacă iubești marea și n-ai rău de toată bălăngăneala aia la care ești supus. Au o apă incredibil de curată, cu niște nuanțe de turcoaz de-ți dă impresia că ești tripat pe acid. Apa este atât de sărată, încât n-ai nevoie să știi să înoți ca să te țină la suprafață. Este suficient să stai pe spate și, în momentul în care îți pui masca aia și bagi capul la fund, o să descoperi o altă lume la care, de obicei, ai acces prin intermediul unui ecran.

Din iunie și până în august în Egipt este extrasezon din cauza temperaturilor ridicate, așa că, dacă știi că nu suporți prea bine căldura, ar fi indicat să mergi primăvara sau toamna. Avantajul de-a merge în iulie este însă că nu găsești așa mulți români pe acolo. În resortul în care am stat, de exemplu, nu am auzit nicio înjurătură în minunatul grai românesc. Doar ruși, ucraineni și tot felul de nații musulmane. Ceea ce e bine, dacă nici ție nu-ți place să mergi în altă țară și să dai peste ai tăi.