Sunt expat englez în România și copilul meu este Google Translate

Pe la patru ani, fiul meu adora să ne plimbăm prin Grădina Botanică din București. Totul i se părea fermecător: lacurile cu rațe și broaște țestoase, dealurile împădurite, cactușii giganți și lotușii din seră, labirintul miniatural și crocodilul de pe podeaua muzeului. Totuși, cel mai mult îl fascinau cutiile mari și verzi din plastic, cu aspect de sicriu, care apăreau pe alei sau pe sub copaci. I-am spus că sunt „eco-toilets”, toalete mobile ecologice și că, după ce va crește un pic, le va putea folosi și nu va trebui să se ascundă după copaci când face pișu. I-a plăcut termenul de „eco-toilet” și l-a rumegat în gând de câteva ori. La următoarea plimbare în parc, când alerga pe o alee, a întins mâna să-mi arate: „Uite, tati! Eagle Toilet!”. Am înțeles rapid că auzise greșit ce îi spusesem ultima oară.

Câteva săptămâni mai târziu, ne-a prins acolo o furtună mare, cu fulgere și tunete. Aveam nevoie de un adăpost serios, așa că l-am luat în brațe, am deschis ușa unei toalete eco și ne-am adăpostit înauntru. Când am ajuns acasă, i-a povestit mamei sale în română: „Am fost în parc și ne-a prins furtuna, așa că ne-am ascuns în toaleta vulturului!”.

Când nu cunosc un cuvânt într-o limbă, copiii bilingvi traduc termenii la propriu, ca un program automat de traduceri. Cum mulți părinți își cresc copiii urmând sfaturi random de pe internet, am vrut să aflu de la unii dintre cei mai mari experți în bilingvism care sunt avantajele și dezavantajele creșterii unui copil bilingv și care sunt cele mai bune metode ca să te asiguri că acesta excelează în ambele limbi, fără să devină o aplicație umană de traduceri.

De-a lungul timpului, mulți lingviști au crezut că, dacă un copil învață două limbi în același timp, chestia asta poate duce la retard mintal, așa că m-am întrebat și eu dacă nu cumva copilul meu are o problemă sau dacă va avea mai târziu, când va fi adult. „Există multe prejudecăți despre creșterea unui copil bilingv. Unii cred că expunerea sa la mai mult de o limbă îl derutează și că e important să știe deja bine o limbă înainte ca părinții să-l învețe una nouă. Dar cercetările arată că această afirmație nu e adevărată, creierul copilului poate gestiona cu ușurință mai mult de o singură limbă”, mi-a explicat Antonella Sorace, profesoară de lingvistică la Universitatea Edinburgh și fondatoarea centrului internațional de cercetare bilingvism Matters.

La șase ani, fii-miu era foarte mofturos la mâncare. Așa că am fost încântat să aflu că era dispus să încerce ceva nou la afterschool. Meniul de prânz includea supă, carne și mămăligă. Când l-am întrebat care era mâncarea lui preferată la școală, mi-a zis „Felul Doi”. I-am explicat atunci că Felul Doi nu e un tip de mâncare, ci o etapă a mesei, după Felul Unu și înainte de Desert, și că poate fi orice fel de mâncare, de la șnițel de pui la cartofi prăjiți și musaca. Câteva săptămâni mai târziu, o prietenă din Anglia l-a întrebat care e mâncarea lui preferată, iar el i-a răspuns entuziasmat: „Type Two”.

A fost amuzant, dar pe mine m-a luat panica în momentul în care am realizat că schimbă încontinuu cuvinte din română în engleză și viceversa și că formează un alt limbaj, propriu. În mintea lui, jongla deja cu patru limbi.

Pe măsură ce învață, copiii transpun cuvinte dintr-o limbă în alta, printr-un proces numit „schimbare de cod”: „Părinții se îngrijorează când văd că cei mici amestecă mai multe limbi, dar cercetările arată că aceste combinații sunt adesea strategice și foarte sistematice”, mi-a explicat Sayuri Hayakawa, profesor cercetător în lingvistică și bilingvism la Universitatea Northwestern, din Chicago. „Asta înseamnă că ei nu combină aleatoriu cuvinte și structuri din limbi diferite, ci fac asta după niște tipare care țin cont de regulile și structurile fiecărei limbi. Amestecarea limbilor reflectă niște cunoștințe lingvistice sofisticate și utilizarea creativă a limbajului. În niciun caz nu înseamnă ca sunt derutați.”

De exemplu, băiatul meu traducea cuvântul „walnuts” (nuci) cu „nuci de pereți” (walls). „A slice of bread” (o felie de pâine) era „o piesă de pâine”. Pe de altă parte, când folosea cuvinte românești în engleză, nu spunea „I want to order a pizza” (Vreau să comand o pizza), ci „I want to command a pizza”, ceea ce, în engleză, înseamnă „Vreau să-i poruncesc unei pizze”. Când l-a atacat un câine în parc, a zis că animalul „was not dressed well” (nu era îmbrăcat bine). Mi-a luat câteva secunde să realizez că așa „tradusese” el în engleză cuvântul „dresat”.

Uneori, copiii bilingvi cu vârste de până la doi ani încep să vorbească mai târziu, pentru că se străduiesc să înțeleagă două seturi diferite de informații. Când cresc, e posibil să știe mai puține cuvinte în fiecare dintre limbi. Mai târziu, când au examene la școală, s-ar putea să nu aibă rezultate la fel de bune ca și colegii lor monolingvi. „Copiii monolingvi îi depășesc, de obicei, pe cei bilingvi la sarcinile verbale, printre care vocabularul, fluența și alte forme de procesare verbală”, spune Ellen Bialystok, profesoară de psihologie la Universitatea York din Toronto. Dar, per total, copiii bilingvi au un vocabular mai mare, înțeleg două seturi de cuvinte și două structuri gramaticale, în două limbi diferite. „Părinții și profesorii se tem că au probleme de limbă, pentru că pare că sunt în urma normelor monolingve. Dar, de fapt, ei trec prin niște stadii normale de dezvoltare a limbajului și, mai devreme sau mai târziu, vor prinde din urmă ceilalți copii și îi vor depăși”, completează Sorace.

Aceste probleme minore pot fi compensate prin niște avantaje enorme, argumentează lingviștii.

Experții cred că bilingvismul poate ajuta un copil să-și dezvolte skill-urile cognitive și să-și îmbunătățească funcțiile executive. „Bilingvismul îi ajută să-și folosească atenția mai eficient în orice sarcină, să ignore lucrurile care îi distrag și informațiile irelevante”, explică Sorace.

Un alt beneficiu e că îi pregătește să performeze mai multe activități în același timp. Bilingvilor le e mai ușor să facă multitasking. „La o persoană poliglotă, toate limbile sunt active, pentru că cea pe care o vorbește nu încearcă să le elimine pe cele care nu sunt folosite, iar acest gen de gimnastică mintală se poate extinde în afara domeniului lingvistic și îi poate ajuta să aibă o atenție crescută și în cazul unor sarcini care nu țin de lingvistică”, spune Sorace.

Dezvoltarea acestor atribute le permite copiilor să analizeze structurile limbilor și să interogheze definiția anumitor expresii. Fiul meu nu suporta să vadă piese de teatru, dintr-un motiv pe care nu-l înțelegeam. Odată, când încercam să-l conving să meargă la teatru, s-a așezat, bosumflat, și mi-a zis:

- Daddy, I have emotions. [Tati, am emoții]
- It’s not the same in English. „Am emoții” does not mean „I have emotions.” [„Am emoții" nu se spune așa în engleză. Înseamnă altceva.]
- What does it mean? [Dar cum se spune în engleză?]
- I am nervous.
- I am nervous, a repetat și a rămas așa, trist, pe canapea.

După câteva momente de tăcere, în care s-a gândit la cuvinte, a zis:

- But Daddy, I have emotions. [Tati, totuși am și sentimente].”

Bilingvismul are și beneficii pragmatice, conform Vioricăi Marian, profesoară în departamentul de Psihologie al Universității Northwestern din Chicago, născută în Republica Moldova. „Pentru tinerii din România și Moldova, învățarea unei alte limbi poate deschide uși spre oportunități educaționale, profesionale sau legate de relațiile personale, oportunități care altfel n-ar fi posibile”, spune ea. Acestea au impact asupra statusului financiar și socioeconomic, care, la rândul lor, influențează starea de spirit.

În plus, persoanelor bilingve le e mai ușor să înțeleagă alte culturi și percep lumea dintr-o perspectivă alternativă. „Când negociezi cu cineva, e important să înțelegi de ce persoana respectivă face o anumită propunere și de ce privește lucrurile diferit”, explică Sorace. „Copiii bilingvi pot înțelege că e posibil să ai un punct de vedere diferit, pentru că adaptează limba pe care o folosesc la persoana cu care vorbesc. Acest talent lingvistic se reflectă în afara limbajului și poate crește abilitatea de a îmbrățișa o altă perspectivă și de a fi empatic.”

În școala generală românească, educatorii îi încurajează pe copii să vorbească despre emoțiile lor. Așa că mi-am rugat fiul să scrie cuvintele astea în engleză și să folosească pentru fiecare o culoare pe care o asociază cu ele. Pentru sadness a folosit maro, pentru happiness albastru, pentru anger roșu, pentru fear verde și pentru tiredness violet. Apoi i-am cerut să scrie passion. M-a întrebat ce e pasiunea. I-am zis că e sentimentul de a-ți dori ceva tare de tot, de a iubi ceva incontrolabil.

Mai târziu i-a tradus bunicii emoțiile pe care le-a pus pe hârtie: la sadness i-a zis oboseală, la happiness fericire și când a ajuns la passion, după ce s-a chinuit un pic, i-a zis stresare.

Una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri recente despre beneficiile bilingvismului e că acesta amână simptomele de demență, conform profesoarei Ellen Bialystok, psiholog la Universitatea York din Toronto și expertă în bilingvism: „În cadrul unui sondaj efectuat în 95 de țări, incidența Alzheimerului a fost investigată ca o funcție a gradului de bilingvism din fiecare țară. În mod incredibil, țările cu un grad mai mare de bilingvism au o incidență mult mai mică a bolii Alzheimer.”

Așadar, cum poate bilingvismul să amâne aceste simptome? Profesoara Bialystok confirmă că descoperirile sunt relevante, deși nimeni nu a descoperit încă de ce. Un motiv ar fi că bilingvismul contribuie la „rezerva cognitivă”. Aceasta e rezistența creierului la deteriorare, cu cât acumulează mai multe cunoștințe, cu atât devine mai puternic și demența îl acaparează mai greu.

Ca să creeze o practică utilă pentru creșterea copiilor bilingvi, unii experți au propus ideea „fiecare părinte în limba lui”, astfel încât cel mic să asocieze limbajul cu persoana. E o metodă care poate da roade, dar implementarea ei nu e posibilă, dacă există un singur părinte, de exemplu.

„Metoda devine dificilă și atunci când copilul merge la școală, își face prieteni și utilizează mai mult limba principală”, explică Sorace. Un alt sistem bun este expunerea dublă, o limbă la școală și alta acasă. Dar devine greu când părinții îl ajută la teme în fiecare seară sau învață acasă, cum a fost pe perioada carantinei.

„Cursurile săptămânale pot dezvolta atenția copilului pentru sunetele unei limbi, iar asta îl ajută să învețe mai târziu”, conform lui Sayuri Hayakawa, cercetător la Universitatea Northwestern. „Totuși, pe cei care speră să devină cu adevărat bilingvi i-ar ajuta mult expunerea intensivă la ambele limbi și la cât mai mulți vorbitori diferiți”, a adăugat ea.

Părinții nu trebuie să fie vorbitori nativi ai unei limbi, ca să crească un copil bilingv. Dar mulți se tem că nu au accentul perfect sau că fac greșeli pe care nu vor să le repete copiii lor. Sorace spune că, dacă părinții sunt suficient de încrezători, îi pot vorbi unui copil mic într-o limbă străină: „Comunicare constantă e cel mai bun mod de a învăța, e important să audă limba nu doar de la părinți, ci și de la alte persoane. Ar fi grozav să se formeze o comunitate unde copilul să audă limba vorbită în stiluri diferite. Dacă aud o limbă vorbită de mai multe persoane, copiii regularizează și învață ce e posibil și imposibil în limbaj”, adaugă Sorace.

Ca să funcționeze, utilizarea limbii trebuie să fie continuă, să facă parte constant din viața copilului. „Nu e de ajuns să ai părinți care vorbesc ambele limbi, dacă ei nu creează un mediu în care ambele limbi să fie auzite suficient și nu-l motivează de ajuns pe copil să utilizeze limba minoritară”, a zis Sorace.

În orice caz, pe măsură ce copiii cresc, încep să aibă idei care intră în conflict cu cele ale părinților. Acum, fiul meu are nouă ani și e mai confortabil cu limbajul, așa că alege dacă are chef să folosească româna sau engleza. Dar crede că sunt și momente în care ar trebui să tăcem și să nu atragem atenția asupra noastră, mai ales acum, când toată lumea e precaută vizavi de alții. Uneori, când suntem într-un loc aglomerat, cum ar fi un supermarket, îmi spune: „Hai să nu vorbim în engleză, tati!”. Și trecem pe română.

„Copiilor nu le place să se simtă diferiți și dacă lumea îi identifică drept bilingvi, se simt ciudat. Poate că nu vor să vorbească una dintre limbi acasă, dar recomandăm ca unul dintre părinți să continue să o utilizeze, ca măcar să o audă. E important ca părinții să nu-i impună asta, pentru că s-ar putea ca cel mic să asocieze limba cu situații neplăcute și cu tensiuni în familie. Asta nu e bine nici pentru familie, nici pentru limbă.” Rezistența copiilor la învățarea limbilor e ceva obișnuit și îi poate supăra pe părinții care au marele plan de a-și transforma odrasla într-un turn Babel umblător.

Acum, fiul meu vrea ca „virusul Corona ăsta prost” să dispară, prin orice mijloace: îl calcă în picioare, îl împușcă, îl bate. „Cum putem ucide virusul, tati?” Tati e neajutorat în situația asta. Când vrea să spună că ceva nu e important sau să argumenteze că n-a greșit cu nimic, traduce direct în engleză expresia românească „nu-i nimic”. Dar în engleză asta nu înseamnă același lucru. Din cauza negativului dublu din română, „nu-i nimic” devine, în engleză, „e ceva”.

De curând, stăteam pe pat și mă uitam, pierdut, la podea, încercând să trec peste anxietatea declanșată de izolarea din ultimele luni. Fiul meu a intrat în cameră, s-a așezat în fața mea, mi-a pus mâna pe umăr și mi-a zis: „Daddy, it’s not nothing”. Tati, e ceva acolo.

Cuvintele astea pline de empatie, dar rostite greșit, au dezvăluit adevărul.