Tot ce aș schimba la școala românească, după ce am intrat la un liceu internațional din Spania

Mi-am dat seama că habar n-am avut cât de cool ar putea fi școala până anul trecut, când am avut oportunitatea să mă mut și să studiez în Spania. Am 17 ani și, după zece ani petrecuți în sistemul de învățământ românesc, tranziția la cel internațional a fost un șoc. Deși am studiat la unul dintre cele mai apreciate licee din Iași, am crescut într-un mediu tipic old-school care m-a făcut să cred că tot ce trebuie se fac la școală e să scriu după dictare, să copiez de pe tablă și să învăț pe de rost.

Înainte să ne mutăm, împreună cu părinții mei, am început să căutăm o școală internațională compatibilă și m-am înscris la un colegiu spaniol privat în IB (International Baccalaureate) Diploma Programme, un program care se desfășoară pe durata ultimilor doi ani de liceu și constă într-o pregătire preuniversitară intensivă. În mod normal, admiterea constă într-un dosar cu foaia matricolă, un interviu cu coordonatorul programului și un test de cunoștințe. Scopul interviului a fost, surprinzător, evaluarea personalității și a compatibilității cu cerințele profilului de elev IB, și nu a notelor.

La colegiul unde învăț deja de un an, clasele sunt organizate după modelul american, pe grupuri, nu pe profiluri, adică fiecare elev merge la clasa în care are oră. Nu e chiar ca în High School Musical sau Élite, dar oricum e mai bine decât să stai mereu cu aceiași 30 de colegi. Astfel, avem libertatea de a ne personaliza orarul în funcție de ce vrem să studiem după terminarea liceului. Elevii își pot alege șase materii, trei materii High Level și trei Standard Level, în funcție de specializarea dorită. Toate acestea sunt însoțite de încă trei materii obligatorii: Extended Essay, Theory of Knowledge (TOK) și CAS (Creativity, Activity, Service), special concepute pentru dezvoltarea gândirii critice și a spiritului civic. În cadrul acestor ore, învățăm cum să căutăm și cum să sintetizăm informația pentru a ne forma un stil de gândire și argumentare.

În România am studiat la profilul de filologie, așa ca m-am înscris și aici într-un grup cu specializare umanistă (Social Sciences + Languages + Arts + Humanities). Diploma de absolvire e recunoscută internațional și, în funcție de profilul ales, toți elevii studiază aceeași materie și dau aceleași examene, indiferent unde s-ar afla, în cele peste 150 de țări în care se desfășoară programul.

Dacă în țara, profilul uman e perceput de majoritatea elevilor ca o metoda confortabilă de a scăpa de științele exacte, în IB matematica nu este exclusă din orarul niciunui elev. Indiferent dacă sunt în grupul de științe, de matematică, de arte sau de limbi străine, toți elevii studiază matematica și Business Management, cu aplicabilitate la profilul lor. Eu am ajuns să studiez matematica după doi ani de pauză, în care aproape că am uitat tot ce am învățat din greu la pregatire pentru examenul de capacitate. Din fericire, materia de aici este foarte concentrată pe aplicabilitate și nu pe memorare. Folosim calculatoare grafice și, în timpul testelor, avem voie sa ne consultăm ghidurile și tabelele de formule matematice.

Primul meu an IB m-a adus în aceeași clasă cu colegi din diferite colțuri ale lumii (din Statele Unite până în Senegal, Taiwan, China, Africa de Sud și Letonia), foarte bine pregătiți, cu diverse hobby-uri, sportivi de performanță și vorbitori de cinci limbi străine. Atunci a fost momentul în care am început să-mi dau seama cu adevărat de nivelul de pregătire a elevilor din România, așa ca mine.

Am realizat că sistemul de învățământ din România este depășit. Nu promovează continuitatea și nu dezvoltă conștientizarea, merge pe o împărțire clasică a disciplinelor care nu stimulează creativitatea și dezvoltarea aptitudinilor. Auzisem de atâtea ori mitul „elevilor români care sunt cei mai deștepți din clase cand se mută în străinătate” pentru că școala e prea ușoară afară, încât am început să-l cred și eu. Nu aveam idee ce avea să mă aștepte și cât de utile sau nu aveau să fie lucrurile învățate în țară.

În timp ce sistemul de învățământ din România mi-a demonstrat ca vrăjeala bate efortul în aproape orice context, programul IB mi-a arătat cât de important e să ieși din zona de confort și să te concentrezi pe dezvoltarea personală. Am fost nevoită să fac tranziția de la un sistem rigid, bazat pe anumite șabloane și care suprimă creativitatea, la unul modern, competitiv și testat la nivel mondial, al cărui elemente definitorii sunt: echilibrul, orientarea pe dezvoltarea individuală, creativitatea și spiritul antreprenorial. Practic, am găsit mediul educațional perfect în care să mă încadrez și să mă dezvolt. Fără idei preconcepute sau depășite.

După un an de școală în Valencia, iată câteva dintre lecțiile pe care le-am învățat de la sistemul de învățământ internațional, numai bune de aplicat în România:

Dacă în țară mi se părea o cruzime să stau la școală mai mult de șase ore și abia îmi ajungea timpul să-mi fac temele, în Spania am program de corporatist. Elevii de aici au ore de la nouă la cinci și totuși reușesc sa țină pasul cu lecțiile, să practice sporturi și să aibă hobby-uri în timpul liber. Cum se poate? Pentru ca timpul petrecut la școală e valorificat la maximum. Zilnic am șase cursuri, pauză de masă și cel puțin o oră liberă pentru studiu individual, întâlniri cu profesorii sau proiecte de grup. Obiectivul e eficiența maximă. Deși la început mi se părea un program prea lung, s-a dovedit a fi foarte practic.

Dacă în țară puteam să chiulesc oricând, știind că totul se putea acoperi foarte ușor cu niște scutiri medicale, aici nici nu mă gândesc să fac așa ceva. Acum realizez că nu am chiulit și n-am întârziat la nicio ora. Și nu pentru că aș putea fi penalizată, ci pentru că aici chiulul este perceput ca o lipsă de maturitate și nimeni nu-și permite să facă o impresie proastă vreunui profesor. Plus, staff-ul școlii știe unde te afli în orice moment și e foarte ușor să-ți monitorizeze prezența la ore. Sunt camere de luat vederi peste tot, iar profesorii fac cu rândul pentru a ne supraveghea în pauze.

Bineînțeles, nu ne obligă nimeni să stam la ore, dar adevărul e că nu avem niciun motiv sa chiulim, mai ales că ai face-o pe banii tăi. Mi-am dat seama că atunci când faci parte dintr-un mediu motivant, chiar nu-ți mai vine să pleci, iar orele trec mult mai repede.

Subiectul profesorilor din sistemul de învățământ românesc este printre cele mai discutate și frustrante pentru elevii din țară. Dacă ești sau ai fost elev în România, știi prea bine care e situația. Ani întregi, percepția mea generală despre profesori a fost că sunt niște oameni rigizi, intimidați și aroganți. Bineînțeles, am întâlnit și câțiva profesori cu care am putut stabili o comunicare aproape de ideal, dar în prea puține cazuri. Îmi aduc aminte foarte clar pedepsele, amenințările și comentariile lor umilitoare și jignitoare, și asta chiar din clasele primare. Din păcate, mulți dintre dascăli nu sunt compatibili cu sistemul educațional modern și practică în continuare metode ca dictatului fără oprire, cititul de pe foaie și intimidarea, iar implicarea e aproape de zero.

În IB, profesorii ne sunt mai mult îndrumători decât dascăli. Am fost surprinsă de profesionalismul, de interesul și de implicarea de care dau dovadă. Sunt mereu la dispoziția noastră când avem întrebări sau nelămuriri și ne sprijină cu orice avem nevoie. Mai mult, activitățile școlare și discuțiile din clasă ne ajută să îi cunoaștem mai bine și să dezvoltăm o relație strânsă cu ei. Cu toate astea, evaluările sunt obiective și nu țin cont de relațiile prietenești.

În timp ce în țară simțeam că multe materii sunt teoretice, plictisitoare și fără nicio parte practică, aici programa școlară este atent orientată către aplicabilitate. Avem ore de educație financiară și sexuală, de ecologie și teoria cunoașterii, subiecte care sunt ocolite cu succes în țară. Toate aceste materii au rolul de a ne dezvolta nu doar la nivel academic, cât și personal.

Aici am descoperit materii noi de care nici nu auzisem în țară, precum: Visual Arts, ESS (Environmental Systems and Societies), teoria cunoașterii și creativitate. Toate acestea sunt menite sa ne conecteze cu ce se întâmplă în jurul nostru, de la problemele sociale la economie și poluare. Se pune foarte mare accent pe conștientizarea acțiunilor noastre.

Prea mulți profesori din România nu țin cont că, în ziua de azi, avem acces online la toate definițiile și lecțiile de care avem nevoie, cu un simplu search. Dacă la fiecare început de an școlar eram întâmpinată cu un teanc de manuale, multe dintre ele uzate fizic, dar mai ales moral, aici totul se face online. Să nu uităm de zecile de caiete pe care le umpleam cu fraze pe care nu le înțelegeam, scrise după dictare și apoi memorate cuvânt cu cuvânt. Sute de pagini care ar fi putut fi rezumate în câteva prezentări, clipuri sau documentare.

În IB nu folosim manuale printate pentru ca avem acces la ele online, gratuit, iar sursele de informare sunt multiple. Tocitul și copiatul de pe tablă, cu care eram atât de obișnuită în țară, nu-și au locul în școlile IB. Aici, studiul se face individual, ca la facultate. La ore, profesorii nu ne predau lecții propriu-zise, ne prezintă niște slide-uri cu ideile principale, despre care urmează să ne informăm ulterior, singuri. Astfel, avem opțiunea de a ne organiza notițele în stilul propriu și de a învăța din surse alternative.

În țară, legătura cu comunitatea este complet omisă din programa școlară. La fel ca și alte activități de voluntariat sau de caritate. Aici este o întreagă filozofie despre dezvoltarea cetățeanului ca membru activ al comunității, cultivarea spiritului civic și înțelegerea persoanelor cu dizabilități sau probleme sociale. Practic, suntem încurajați să-i ajutăm pe cei din jurul nostru pe cât mai mult posibil și avem chiar și o materie dedicată acestui lucru, CAS (Creativity, Activity, Service), care e, de departe, cea mai îndrăgită materie de elevii IB.

Saptamanal, ținem evidența activităților creative, fizice și de voluntariat pe care le facem pentru comunitate, predăm ore de engleza în azilele de bătrâni, participăm la maratoane cu scop caritabil, curățăm plajele, plantăm copaci și facem activități cu copii.

Deși în România uniforma școlară este privită ca o amintire din timpurile comuniste, în școlile internaționale este obligatorie. Aici, uniforma e percepută ca o identificare cu valorile colegiului, marchează apartenența la comunitate și înseamnă spirit de echipă.

Elevii poartă uniforme până în clasa a 11-a. Apoi, în ultimul an, stilul vestimentar e decent, nu se pune deloc accent pe machiaj și look-uri. Astfel, se asigură un mediu sigur pentru elevi, fără bullying sau intimidări de orice natură, exact cum ar trebui să fie la școală.

Acasă m-am pregătit intens, ore întregi de meditații pentru examenele importante, câteodată chiar și la trei materii în același timp, pentru că așa făcea toată lumea. Aici, aprofundarea materiilor este asigurată prin politica colegiului. Meditațiile sunt oferite în funcție de orar, la școală, gratuit. În urma evaluărilor periodice, fiecare profesor informează părinții despre stadiul în care se află elevul și despre progresul fiecăruia.

Sistemul de învățământ internațional m-a învățat cât e de important să fii informat și să te dezvolți independent și, mai ales, cât de motivantă e susținerea și încrederea profesorilor.

Dacă ar fi să-i sfătuiesc ceva pe elevii de acasă ar fi să iasă din zona de confort, să fie curioși și implicați. Să gândească internațional, să se concentreze pe dezvoltarea personală și să nu rămână blocați la nivelul orelor plictisitoare sau al lipsei de interes al unor profesori, pentru există mai mult de atât.