Ghidul aproape complet al pop-ului pandemic în România și nu numai

Trăm vremuri stranii − oameni ieșiți în balcoane răcnesc evergreen-uri și cântece patriotice, apte să le/ne ridice moralul; DJ-i mixează de la ferestrele propriilor dormitoare, cu boxele urcate pe pervazuri; mașini de poliție, nino-nino, cântă imnuri naționale pe străzile goale.

Dacă pandemia care ne ține în case a provocat anularea Eurovisionului, tot ea a produs un fluviu de cântece care ar fi putut concura cu succes anul acesta la competiția europeană ce trebuia să se desfășoare la Rotterdam. Într-un text pentru Slate, Carl Wilson număra pe Spotify mai mult de 470 de piese dedicate coronavirusului, în timp ce Jody Rosen găsea, în Los Angeles Times, formula perfectă pentru genul muzical care se naște sub ochii și urechile noastre: pandemic pop.

Un faimos bărbat între două vârste își zdrăngăne chitara într-o vilă din Dublin − „Sing across rooftops,/ Sing down the phone,/ Sing and promise me you won't stop,/ Sing your love be known,/ Oh let your love be known”. Un alt faimos bărbat între două vârste ne apelează pe Youtube, pentru a-i da o mână de ajutor la scrierea unei piese despre virusul momentului.

Un fost concurent în show-ul american The Voice, Chris Mann, dă lovitura cu o adaptare parodică a „Hello”-ului Adelei – „Hello (from the Inside)”: „Hello from the inside,/ It's just me and myself and I/ And a Stay Home order that's breaking my heart/ But it's clearly what we should have done from the start,/ Hello from Corona life,/ I've FaceTime called 1000 times/ To show you I'm sitting right here on the couch,/ What's the point of putting on pants anyhow, anymore?”.

Hit-ul lui Mann a reușit să numere cam tot atâtea vizualizări câte a strâns cea mai bună piesă dedicată problematicului virus, „CORONA VIRUS 😷💉”, dembow-ul muzicianului Yofrangel 911 din Republica Dominicană (1745 de infectări, 82 de decese, 17 vindecări), care i-a livrat la sfârșitul lui martie și un coronasequel.

Un muzician nigerian, Cobhams Asuquo, reușește să-i impresioneze până și pe șefii UNICEF-ului cu un text precum „Wash your hands/ Love each other/ We go win”; politicianul, activistul și artistul ugandan Bobi Wine și o membră a crew-ului său, Nubian Li, inventează corona reggae-ul într-un studio de înregistrări în care, în pofida celor cântate de Bobi − „Sensitise the masses to sanitise/ Keep a social distante and quarantine!” −, nimeni nu performează distanțarea fizică.

Tot în Africa, două grupuri faimoase, Masaka Kids Africana (Uganda) și Ndlovu Youth Choir (Africa de Sud), ne reamintesc să ne spălăm pe mâini. 30 de secunde. Sau la fiecare 30 de secunde.

Rant-ul de pe Instagram al lui Cardi B, așezat pe beat de un DJ anonim, iMarkkeyz, se cațără pe locul al nouălea în topul iTunes US, provocând o competiție de dans între user-ii de aiurea, dar și reacția newyorkezei: „Faptul că tâmpenia asta de cântec despre coronavirus e în topul iTunes… stai așa, lasă-mă să dau de DJ și de oamenii de la Atlantic Records, ca să-mi pot primi partea!”.

Psychs, un rapper din Londra, pare mai responsabil decât Boris Johnson și lovește cu o adictivă repriză de drill, „Spreadin' (Coronavirus)” − „Even Simpsons said it was coming and this was back in 1993/ Like Rudy Gobert, I can't get enough of touchin' mics/ Now the NBA's been suspended/ What will I watch on Sunday nights?/ But it's not about me, it's about the people/ Boris is a joke, he won't close schools, Government's evil”.

Dee-1, rapperul din New Orleans care se întâlnea cu succesul acum vreo zece ani, cu single-ul „Jay, 50 & Weezy”, încearcă să compeseze suta aia de mii de dolari pierdută prin anularea concertelor, de care se tot plânge prin interviuri, cu „CORONA CLAP”.

Mexicul nu doar că-și închide granițele ca să nu-i strecoare americanii virusul în țară, dar dă lumii un cumbion − în traducere liberă, cumbia repede − cântat de El Capi. Gen muzical cu conștiință politică, el nu face excepție nici acum: „Que tenga cuidado por todo el mundo, compadre”, în timp ce camera video se oprește puțin asupra a cinci bărbați ținând în mâini sticle de Corona. Cel mai probabil, asta se întâmpla înainte ca fabricantul să oprească producția de bere.

Deasupra tuturor, același prim bărbat între două vârste simte momentul și transformă toate astea, împreună cu will.i.am, Jennifer Hudson și Yoshiki, într-un imn mashup-ist al speranței, pe numele lui „#SING4LIFE”. Care, după ce acești muzicieni vor ieși din casele lor aseptice, ar putea deveni, de ce nu?!, un fel de „Heal the World” post-bellum, pe care Bono o să ți-l vândă făcându-te să simți că, de fapt, el a fost cel care a plătit pentru asta. Irlandezul are deja un contracandidat solid, „Believe Love Will Triumph”, prestat de un grup de staruri din China.

În fine, coronavirusul însuși, acompaniat de omul de știință american Markus J. Buehler, arată, într-o oră și 49 de minute, ce mai înseamnă astăzi un cântec de jale.

Etc., etc., etc.

Muzica, repliată și ea în aceeași stranie izolare ca noi toți, trăiește la fel de intens momentul peste tot. Peste tot? Atunci să vedem ce înseamnă pandemic pop pentru muzicienii din România, într-o cronologie aproximativă.

Pe 27 ianuarie, în România e o liniște suspectă. Telespectatori de toate vârstele privesc cu condescendență către imaginile din Wuhan și se simt în siguranță, știind că hârtia igienică nu va pleca niciodată de pe rafturile magazinelor. În aceeași zi, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și Biroul Regional OMS Europa cer țărilor de pe continent să completeze un raport standard pentru toate cazurile confirmate și posibile, Germania vorbește deja despre prima îmbolnăvire, iar Romeo Fantastik lansează pe TikTok, nicio surpriză!, prima piesă românească dedicată momentului:

„Eram la magazin/ Ca să-mi iau un vin,/ Era coadă mare./ Eu am strănutat,/ Unu' m-a-ntrebat:/ Ai pățit ceva?»/ Dă-te-n pana mea,/ Eu am corona!»/ Lumea a fugit/ Casa s-a golit”. Telespectatorii au chicotit din nou condescendent atunci, pentru ca peste două luni să trăiască exact în textul crochiului fantastic al lui Romeo.

Pe 1 februarie, Spania raportează primul caz de infectare, Apple își închide toate magazinele din China, britanicii sărbătoresc Brexitul pe străzi, dănțuind pe un hit fanat al trupei Europe, iar USR-ul își începe inutilul referendum intern dedicat poziționării ideologice. Pentru că rapperii români nu sunt atenți, în aceeași zi etno-ul cântat de un copil își asumă rolul vocalizării suprematismului românesc, al aluziilor rasiste și al teoriei conspirației:

În scurt timp, realitatea o contrazice pe Sorina, porcii și găinile fiind destul de greu de găsit la Mega Image, în timp ce oțelul românesc se dovedește a fi doar echipa aia care a câștigat campionatul în 2011 și din care n-a mai rămas decât o manea la fel de bună ca Dorinel Munteanu. Pe 28 martie, Sorina revine asupra subiectului, cu o parabolă care, după imnul indestructibilității românului în fața amenințărilor externe, conchide faptul că singurul virus care poate, de fapt, ucide acest popor care a ales să-și ducă existența într-o grădină, cea a Maicii Domnului, este, desigur, invidia.

Pe 26 februaria, România trăiește febril emoția primului pacient zero, un italian de 71 de ani aflat în vizită la rudele prin alianță, și, totodată, confirmarea primului caz neaoș − un bărbat de 20 de ani din județul Gorj, care a intrat în contact cu acesta. În aceeași zi apar semnele unei posibile crize a mălaiului, iar Marius Enache, alias Marius Olandezu, lansează o piesă care funcționează ca opozant stilistic al cântecului Sorinei Pop:

După hiperbolizare, merge o personificare, pentru a ajunge să vedem și noi lumea prin ochii nefericitului virus.

Hei, am spus ceva mai devreme despre faptul că rapperii n-au fost atenți la moment? Retrag. Bine, Cristian Poe nu e tocmai un rapper în înțelesul clasic al genului proxim local − ce îl recomandă ar fi o participare la iUmor și o piesă parodică cu L.C. Kövesi în rolul personajului principal pozitiv −, dar pe „CoronaVirus”, care sună ca o veche piesă Paraziții produsă de Paraziții în 2034, îi atinge cu gingășie pe marii maeștri locali ai hip-hop-ului rasist și clasist. Ascuns pamfletic, se înțelege, între paranteze, precum pe vremuri mai celebrul Alcibiade, în ziua în care Sorina Pintea era reținută de DNA, iar Dinamo lua bătaie acasă de la Academica Clinceni.

4 martie nu este doar data la care ne amintim înfiorați de cutremurul din 1977, aruncând săgeți otrăvite către administrațiile amnezice, ci și ziua în care WhatsApp lansa, parcă prevestind ceea ce se va întâmpla într-un viitor foarte apropiat, funcția Dark Mode. Tot pe 4, Nyno Escobar și Nicky Yaya găsesc cauza primă a coronavirusului:

Până aici, toate bune și frumoase, exact ca-n realitatea aia pe care una dintre cele două mari televiziuni de știri partinice o neagă, în timp ce cealaltă o gonflează. Urmarea însă merge direct pe Trinitas TV: „… Dar hai să ne gândim de când nu ne-am mai rugat”. Hai!

Pe 16 martie, nu doar că România are deja un nou guvern condus de un vechi prim-ministru, aflat de câteva zile în autoizolare pe malul Lacului Snagov, dar Klaus Iohannis semnează decretul pentru instituirea stării de urgență pe teritoriul României. În această logică, lansarea baladei lui Mihăiță Piticu (MP), „Virusule blestemat”, dedicată celui mai încercat grup al momentului, pare a anticipa ceea ce va deveni discurs oficial, asezonat de Sfânta Treime Vela-Arafat-Despescu cu apelativul „Frați români”, dar și opinie publică majoritară: „Nu veniți acasă dacă vă pasă!”.

„Eu vin din străinătate,/ Parcă sunt condamnat la moarte,/ Mă întorc în țara mea/ Ca să-mi văd familia,/ Dar nu pot să trec granița”, spune Mihăiță Piticu cu exact trei zile înainte ca președintele țarii să pluseze sec: „Transmiteți pe toate canalele: românii din afara granițelor ne sunt dragi. Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători nu se poate!”.

În consecință, MP va oferi un răspuns pe 26 martie, „Mai rău ca la pușcărie”, cu un rest instrumental de la „Când e omu' sus de tot”:

Ați vrut muzică de observație socială? Perfect, o aveți aici.

În ziua în care Mihăiță Piticu se răfuiește cu virusul blestemat, o cântăreață de folk, Maria Didraga, lansează, „o melodie tristă, inspirată de actuala criză de coronavirus…”. Aș adăuga doar faptul că piesa pare mai degrabă inspirată de ceea ce crede autoarea că ar crede Adrian Păunescu despre această criză și acest virus:

Cultura pop conține mult pamflet între paranteze în „peroada” asta. Pe 23 martie, ziua în care se închid mall-urile în urma celei de-a doua Ordonanțe militare, Ticy se aliniază și el curentului cu o piesă parodică din care reținem doar atât: „Pe TikTok sunt toți prietenii mei”.

30 martie nu înseamnă doar ziua în care Ștefan Mandachi îl amenință pe Silviu Gherman că-l dă în judecată pentru bijuteria asta, ci și cea în care am putut realiza de ce Atomic-ul n-a avut un show precum MTV Cribs. Jena și Karie produc un duplex, pe instrumentalul piesei „Savage”, a lui Megan Thee Stallion, care are mai mult umor decât apartamentele celor doi − rămâne memorabilă scena în care Jena „îi dă cu bizi” lui OG „Alo pronto sunt Contactu” Eastbull.

Adevărații popster-i locali lucrează în avans, ca și eroii cărora le este dedicată această piesă, lansată cu un comunicat de presă hazliu de lugubru: „Smiley lansează alături de Cabron «Cine-i salvează pe eroi?», o piesă apăsătoare despre eroii de azi, condamnați să fie muritorii de mâine. Lansată acum, însă compusă cu câteva luni bune în urmă, piesa «Cine-i salvează pe eroi?» este o invitație din partea lui Smiley la respect și dragoste necondiționată”. Dincolo de această invitație lemnoasă, piesa rămâne emblematică pentru impotența creativă a unei bune părți a pop-ului local, fiind salvată in extremis de două versuri cu umor involuntar mestecate de Cabron, „ÎI știi și tu, și tu, și tu, și tu, și…/ Azi nu mai ești cu noi că noi nu tușim”, și de ipoteza apariției pe soundtrack-ul unei imposibile adaptări românești a celui mai trist episod din Teen Titans.

Lansată pe 4 aprilie, ziua în care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați decide obligativitatea purtării „mijloacelor de protecție a gurii și a nasului în spațiile publice de către toți cetățenii din județ”, colaborarea trap a Deliei cu Nane are un titlu care ne face să ne gândim la faptul că am fost cândva și pe partea cealaltă a ușilor. Dar trama și drama sunt ale unui cuplu − „Au trecut anii cu viteză, baby,/ N-am nicio grijă că suntem ca vinul, maybe,/ Ca Beyoncé si Jay-Z, un pic mai lazy” − care doar nostalgizează diferit trecutul, chiar dacă Delia ne readuce brutal de subliminal în prezent, purtând o mască fancy, pe care gălățenii nu și-o permit.