Știri

Am mers o zi în haine de femeie romă și Poliția Locală m-a tratat cu dispreț

Cu ocazia asta am aflat că polițiștii locali din Sectorul 4 n-au văzut în viața lor un rom care să poarte ochelari.
18 Decembrie 2019, 12:41pm
discriminare, romi in Bucuresti, politia locala, experiment Bucuresti
Isabela (dreapta) și cele două colege ale sale, Nicola Gabriela și Marin Roxana, în plin experiment 

Sunt studentă la Facultatea de Asistență Socială din București, unde fac un master despre grupurile de risc. La un curs, profesorul Gelu Duminică, sociolog și director executiv la Agenția Împreună, ne-a propus, la sfârșitul lui noiembrie, să facem un experiment social, în care să purtăm fuste specifice etniei roma timp de o zi, pentru a observa comportamentul celorlalți.

„Dintr-o anumită perspectivă, se poate sugera că trecutul minorității rome este o veritabilă oglindă în care se reflectă comportamentul majorității românești”, scrie Gelu Duminică în cercetarea Studiu exploratoriu cu privire la evoluția percepțiilor referitoare la minoritatea romilor. Până să-l cunosc pe profu, nu privisem discriminarea romilor din perspectiva în care comportamentul meu îl influențează pe cel al minorității roma. Așa că mi-am promis să fac din experiment o experiență cât mai verosimilă, adică să-i acord o zi din viața mea, nu doar o oră. Nu credeam că se va întâmpla ceva special, având în vedere rezultatele colegilor mei de la altă grupă.

Împreună cu alte două colege, am stabilit itinerariul, în funcție de programul pe care îl aveam cu băiatul meu de șapte ani: luat copilul de la școală, o vizită la Ikea și una la ANAF.

În fața școlii ne-au scanat critic câteva doamne mai în vârstă, dar pentru majoritatea nu părea ceva important. Ne-am intersectat și cu un cadru didactic, care a realizat că este ceva experimental, așa că a zâmbit și a salutat. Dar, la 20 de metri de noi, a oprit și o mașină de poliție. Din ea a coborât grăbit un organ de ordine:

- Să-mi arătați și mie actele voastre!

- Sigur, dar s-a întâmplat ceva?

- Vă rog să îmi arătați actele! O să vedem.

- Sigur, vă rog, spun eu și-i dau buletinul. Dar nu mi-ați spus care este motivul pentru care ne legitimați.

- …Ni s-a raportat ca ar fi niște cazuri de furt în zonă și au fost văzute niște persoane ca voi… în fuste.

Între timp, colegul său, pe care o să-l numesc Șoferul, a tras mașina lângă noi, adică fix în mijlocul drumului, pe unde ieșeau copiii de la școală și cât a vorbit cu noi, nu s-a dat jos:

- Ce faceți pe aici, mă?

- Vă rog frumos să vă adresați politicos!

- Adică, ce-am zis?

- Adică, v-ați adresat cu „mă”, iar noi suntem trei adulți.

- Am zis „măi”, ce e rău în asta?

- Este exact același lucru și nu e politicos.

Deja nu mai zâmbeam, simțeam cum urechile mi se înroșesc și parcă iau foc.

- Bine, bine, ce căutați voi pe aici?

- Am venit să îmi iau copilul de la școală.

- Ce?! Ai tu copilul la școala asta?

- Da. De ce? Este vreo problemă?

Deja mi se derula în minte procesul de selectare a copiilor din această școală în funcție de pedigree-ul părinților.

- Și voi unde locuiți? Actele voastre, să mi le dați!, zice el adresându-se celorlalte două colege.

- Ale noastre sunt în geantă și gențile sunt în mașină.

- Nu vă știți CNP-ul? Măcar atât tre’ să știți și voi!

Pregătisem copilul în legătură cu experimentul, cu costumația, dar nici prin cap nu mi-a trecut să-l pregătesc cu privire la o hărțuire din partea organelor de ordine. Pentru că nu știam până unde poate duce această legitimare, iar la mijloc era și impactul asupra copilului, am decis să le spunem că suntem masterande și facem un experiment în ce privește grupurile de risc.

- Ce sunt alea, grupuri de risc?

- ...?! Grupuri expuse unor riscuri, ca cel de față.

- A, mi s-a părut mie ceva în neregulă, că uite, ea e cu ochelari. Nu am văzut niciun țigan cu ochelari. Nici fustele nu sunt ca ale lor, ele au flori mici și colorate. Tu ești singura care aduce puțin, dar asta pentru că ești mai corpolentă.

- Dar nu vi se pare că, deși știu că sunt stigmatizați doar purtând aceste haine specifice, totuși o fac? Nu cumva își respectă mai mult tradițiile decât noi, care purtăm ceva simbolic doar de sărbători?

- Mda, aici așa e, a spus el, dar a continuat să ne țină o lecție de etică: nici unu, doi la sută dintre ei nu sunt „ca lumea”.

Păi, nici noi nu eram „ca lumea”, dacă nu spuneam că facem un experiment. Deci, care sunt, de fapt, argumentele cu care se fac astfel de statistici? Or fi având legătură cu cei legitimați sau nelegitimați?

În timpul ăsta, copiii care treceau pe lângă noi însoțiți de părinți sau bunici se uitau ca la spectacol. Eu mă uitam după cel mic, temătoare că nu va înțelege de ce mama lui este la mașina de poliție. A fost doar nedumerit. Șoferul a insistat însă, în repetate rânduri, că experimentul nu e ok, că poate afecta copilul a doua zi la școală, că m-au văzut colegii lui și că vor striga după el prin clasă. M-a sfătuit să fiu atentă la comportamentul lui zilele următoare, că o să fie hărțuit. Mai târziu, copilul mi-a spus: „Mami, ești foarte cool, sunt foarte mândru de tine! Ce ai făcut tu azi este wow, mi-a zis și doamna Diana!”, profesoara cu care noi ne intersectasem mai devreme.

După această întâmplare care ne-a trezit la realitate și ne-a dat adrenalină pentru o săptămână, ne-am urmat totuși itinerariul. Toată lumea la Ikea a fost amabilă, doamna de la intrare ne-a salutat politicos, cea de la locul de joacă mi s-a adresat cu „mami”, exact cum făcea cu toată lumea. În schimb, când am fost să servim specificul hotdog, doamna de la curățenie a sprijinit coșul de gunoi vreo jumătate de oră, lângă noi, trimisă de „șeful” ei direct, agentul de securitate, care mai trecea și el pe lângă noi, din când în când, să se asigure că situația e sub control. La ANAF am fost luată prin surprindere, când agentul de securitate mi-a spus: „Sărut-mâna, doamnă!”. Iar când am ieșit, un domn ne-a ținut ușa și ne-a zis: „Întotdeauna doamnele primele, vă rog!”.

Nu știu dacă aș fi avut curaj să continui itinerariul, în cazul în care eram singură. Deși romii sunt percepuți ca „o haită”, unitatea lor este, de fapt, un mecanism de apărare. O persoană de etnie romă trece prin astfel de întâmplări zi de zi. Cât de tare trebuie să fii să le suporți, cât de motivat ca să le depășești. Mi s-a mai întâmplat să fiu legitimată, dar nu mi s-a vorbit niciodată cu atâta superioritate și dispreț, mai ales că tot ce făcusem era să port o fustă roma. Experimentul ăsta m-a făcut să înțeleg că, deși romii sunt răi și buni, la fel ca noi, efortul lor să arate că sunt cumsecade și demni de încredere trebuie să fie de câteva ori mai mare decât al nostru. Iar cei care izbutesc să își depășească condiția, par că pentru asta trăiesc: să dovedească lumii că și ei sunt la fel de buni....

CE SPUNE POLIȚIA LOCALĂ

Poliția Locală Sector 4 spune că legitimarea se face în mod egal pentru toți cetățenii, adică nu discriminează pe nimeni atunci când vor să vadă actele de identitate ale unei femei de etnie romă.

„Putem certifica faptul că la nivelul Direcției Generale de Poliție Locală sunt elaborate proceduri operaționale referitoare la oprirea, legitimarea și stabilirea identității persoanelor, cu prevederi egale pentru toți cetățenii, fără discriminări de orice fel”, spune Poliția într-un răspuns către VICE.

În ceea ce privește întâmplarea mea, Poliția spune că „au fost demarate măsuri interne în vederea verificării aspectelor semnalate de dumneavoastră”.

Editor: Ioana Moldoveanu