Cum e epidemia de coronavirus la cămin în București, când n-ai dezinfectant, ci doar promisiuni

Sunt Alexa și sunt studentă la masterat la Universitatea din București. E al cincilea an la cămin, timp în care am schimbat vreo trei. Am trecut prin invazii de ploșnițe, bârfe despre șoareci (n-am văzut, dar am auzit), inundații, înfundări, certuri între colegi, WC-uri sparte, capete de duș furate, țipete de sex. Oameni dezbrăcați și îmbrăcați, triști și fericiți, moldoveni și olteni. Probabil am fentat la mustață și câteva boli, ținând cont de mizeria din cămine, deci mă declar supraviețuitoare.

Viața de studenție la cămin și-a lăsat amprenta asupra mea. Acum, odată cu epidemia de coronavirus, reacția generală prin cămin a fost de tipul: „Bă, lăsați-mă să-mi beau apa minerală, că eu prin incendii am mai trecut”. Eram chill cu toții și doar râdeam la meme. După ce-am văzut cât de repede a crescut numărul celor infectați, ajuns astăzi la 184, încă mai facem meme, dar cu un nod în gât.

Lucrurile au devenit cu adevărat serioase în 11 martie, când s-au închis școlile. Studenții au cerut același lucru și în cazul facultăților. Din acel moment, dinamica studenției s-a schimbat total, la fel și campusul Grozăvești în care locuiesc eu.

În ziua în care s-a anunțat suspendarea cursurilor a apărut și primul semn că voi rămâne cam singură, în cămin. Cineva a întrebat pe-un grup intern dacă va mai fi beția din seara respectivă. Au curs răspunsuri ca „m-a chemat mama acasă”, „nu pot” sau „se mai ține?”.

„N-aș merge acasă, că acolo e și bunica și deja are probleme. Mi-e frică totuși să-i zic mamei, poate crede că nu vin acasă pentru că nu vreau”, îmi spune Elena, în timp ce stăm la terasa din campus. Îi zic că trebuie să înțeleagă și ai ei riscurile.

Tot în 11 martie, în cămine, au început să apară specimenele pe care le vezi o dată pe an, vara: părinții. Mulți și grăbiți, cărând bagaje. Au venit să-și ia copiii acasă - prima fază din pustietate. Singurii studenți pe care îi văd cu mască sunt doi asiatici. Îmi amintesc ce mi-a povestit un prieten: că a văzut oameni care, când treceau pe lângă ei, își acopereau gura.

Elena se întoarce după ce-a vorbit cu maică-sa și-mi spune că a primit vestea mai bine decât se aștepta. „Cică și ea s-a gândit la bunica și mai bine să rămân aici”. Eu mă bucur că am cu cine să mă izolez cine știe câte zile.

O sun și eu pe mama și nu pare la fel de înțelegătoare. Îi e frică și-mi zice să vin acasă. Îi explic că e ok în cămin și-s mai mari șansele să iau coronavirus în alea șapte ore cât stau în tren, până la Suceava.

„Dacă se declară zonă roșie Bucureștiul, nu m-ar încânta să știu că fiica mea e acolo”, îmi spune mama serioasă, după ce am încercat o glumiță cu ea.

Cu un lucru am mințit-o pe mama, când i-am zis „e ok în cămin”. Te-ai fi așteptat ca măcar în perioada asta, Universitatea din București să se asigure că există zilnic în cămine săpun și hârtie igienică. Să facă în așa fel încât să spele holurile și-n weekend, nu doar de luni până vineri. Dar nu s-a întâmplat nimic din toate astea.

Radu Gramatovici este de două luni Prorector pe Studenți și Informatizare la UNIBUC și-mi spune, prin telefon, că: „Nu e o problemă de resurse, stocuri de săpun și hârtie igienică avem, cel puțin pentru o lună, și tocmai ce s-a semnat un acord-cadru pentru produse de curățenie și atunci o să achiziționăm în așa fel încât să nu rămânem fără. Problemele sunt mai degrabă de organizare, faptul că nu sunt verificate și înlocuite la timp consumabilele care lipsesc. Am făcut ședință cu personalul de curățenie și administratorii de cămin, săptămâna trecută, și-am insistat pe partea asta”.

În ceea ce privește curățenia, îmi spune că primul pas a fost să aloce personal și după-amiaza, lucrul care nu se întâmpla până acum. Știe că problema mai mare e în weekenduri, dar pentru asta trebuie să mai angajeze personal de curățenie: „Am mai auzit de la studenți că nu există o constanță în legătură cu spălatul holurilor, într-o zi da, în alta nu. Aici trebuie să îmbunătățim și procedura, o să punem tabele cu cine a curățat, la ce oră a curățat. Reguli sunt, problema e cum le controlăm, să vedem dacă se întâmplă”, adaugă el.

În campusul din Grozăvești sunt trei cămine cu câte 516 studenți, alte două cu 468, respectiv 284. Astea aparțin Universității din București. În spate, sunt câteva cămine și ale U.M.F. Carol Davila București. Doar pot să-mi închipui prin ce-au trecut studenții din Regie când o studentă era suspectă de coronavirus. Campusul lor e la vreo două minute de-a al meu și sunt mult mai mulți studenți acolo.

L-am întrebat pe prorector ce măsuri a luat universitatea să mă protejeze pe mine, simplă studentă cazată în cămin în perioada COVID-19, în afară de dezinfectantul de la intrarea în cămin și afișe clasice pe care le-am văzut pe tot internetul.

Îmi spune că au reușit să cumpere doar un sfert din dispozitivele de dezinfectat pe care și le-au propus pentru că nu mai erau altele „din cauza lipsei acestor dispozitive la furnizori, dar universitatea are deja o noua procedură de achiziție în derulare”. Planul e să fie câte unul pe fiecare etaj.

În plus, au decis că studenții să poată amâna plata regiei fără penalități. „Dezinfecțiile se fac conform procedurii, o dată la 30 de zile, n-am discutat s-o facem mai des, dar poate e o idee bună, o să vorbesc cu colegii”. Cu plăcere.

Totuși, Universitatea a făcut și ceva bun.

Aproape toate căminele din Iași au fost închise, iar în Suceava studenții au fost evacuați. Argumentul a fost că există posibilitatea ca Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava să fie obligată să le pună la dispoziția autorităților pentru a fi cazate persoanele aflate în carantină.

E ușor să-ți dai seama că mulți studenți au plecat acasă: numeri uscătoarele de haine de pe palier. Momentan sunt zece, cândva erau dublu sau triplu. „Nu știm câți studenți au rămas în cămin. Administratorii estimează cam 50%. E foarte posibil să facem în perioada imediat următoare un recensământ. Am discutat despre un formular de completat, să avem o situație exactă cu cine mai stă, cine a plecat și când”, îmi spune prorectorul.

În contextul ăsta, liniștea din cămin e incredibil de stranie. Mai ales că și colega mea de cameră a plecat acasă. Imaginează-ți că vrei să mergi la trei noaptea la baie. Un hol lung, semi-întunecat, singurul lucru pe care-l auzi e geamul care mai scârțâie de la vânt.

Seară se mai aude niște muzică de la patru studenți care stau la etajul trei și sparg semințe. Eu sunt la cinci, așa că nu ne intersectăm. Kulturhaus și Silver Church - preferatele studenților - s-au închis, iar localurile din campus (Filos și Lucky) sunt goale, maximum o masă ocupată. Ultima dată când a fost plin se juca meciul dintre Liverpool și Atletico Madrid.

Mi-e foame, așa că mă îndrept spre Carrefour Orhideea. Văd campusul gol și am senzația pe care am simțit-o cu o zi înainte de Revelion, când toți erau plecați. E scenariul perfect de film horror sau de anarhie. Încerc să evit gândurile sumbre și merg mai departe. Văd shaormeria deschisă, dar fără clienți. Angajații sunt în pauză la țigară. Când intru în magazin, mă aștept la ce-i mai rău, după ce am văzut toate pozele isterice pe Facebook. Dar nu stau mult la coadă și nici rafturi goale nu sunt.

Mă sperie mai mult bătrânii, mamele cu copii, oamenii din toate categoriile care se grăbesc să ajungă acasă și nu mai respectă nicio măsură recomandată de tipul „un metru distanță”. Dar măcar îi văd pe mulți că folosesc dezinfectantul pus la intrarea în magazin.

Când mă întorc la cămin, dau de gardian care nu-l lasă pe un livrator să urce. Îi spune că mai bine coboară persoana care a comandat. Băiatul se așază pe canapea, înfofolit, dă un mesaj și așteaptă. În trei minute o fată în pantaloni scurți, tricou și șlapi coboară să-și ia comanda. Sunt semne că n-am rămas chiar singură în clădirea asta.

Mă gândesc că în următoarele zile va trebui să scot plita pe hol ca să pot găti, camera e prea mică pentru astfel de îndeletniciri. Oricât aș dezinfecta, holul tot nu pare sigur, dar mă adaptez cum pot.

Trei zile la rând reușesc să-mi fac paste, omletă și o șaorma improvizată.

Ca fiecare dintre noi, am trecut și eu prin faze diferite de când coronavirus a intra în România. Prima a fost șocul timpului liber. Începi să te gândești că virusul ăsta a fost inventat pentru oamenii obosiți. Niște me time, într-o semi-izolare. Uiți de dietă, viață sănătoasă și sport. Le dai pe pe alune, popcorn, pizza, seriale, filme și somn. Te culci la cinci dimineața, te trezești la trei la amiază.

A doua fază e conștientizarea: dacă o să continui așa, ajung la emisiunea aia, Extreme Weight Loss. Așa că mă organizez, fac o listă cu toate lucrurile pe care voiam mereu să le fac și n-am avut timp: curat în frigider, pe frigider, sub frigider, studiat marketing, învățat limba suedeză și aplicația Tasty. Nu se știe niciodată când o să vreau să gătesc foie gras cu alune de pădure, asezonat cu gem de trandafir.

Eu sunt în faza a doua, următoarea încă nu știu care va fi. Poate mai mult sport la domiciliu, poate o să umblu de nebună prin căminul aproape gol, poate că mă apuc să fac curat prin alte camere. Te țin la curent.

În general, pe grupurile de studenți, nu se prea poartă discuții serioase despre coronavirus. Studenții se simt destul de invincibili, probabil pentru că toți considerăm că tinerețea e un scut util în fața COVID-19. Toate știrile îți arată însă că virusul nu iartă pe nimeni.

Dar există și o parte mai tristă. Proiectele tuturor asociațiilor au fost amânate sau anulate. Toate activitățile au intrat în stand by. Conducerea Universității București, însă, n-a făcut-o.

Universitatea a decis să majoreze taxele de studiu. Cele mai grosolane majorări au fost propuse la Facultatea de Drept, de către Consiliul Facultății întrunit online. Decanul Răzvan Dincă a invocat o situaţie financiară dificilă, cu un important deficit bugetar.

Asociația Studenților în Drept solicită membrilor Consiliului de Administrație și Senatului Universității din București să respingă această propunere:

Studenții acuză că universitatea a profitat de perioada coronavirus, fiindcă cei mai mulți au plecat acasă și nu au putut să reacționeze prompt. Ei spun că problema nu sunt taxele mărite, ci faptul că n-are loc nicio schimbare în facultate: bănci rupte, catedre din 1956, săli insuficiente de seminare, prea puțini profesori etc. Pe grupuri circulă și comparația asta:

În România, la Universitatea din București, e 2 270 de euro.

Prorectorul îmi explică însă că a fost doar o coincidență, pentru că în fiecare an se ia decizia asupra taxelor, cu minimum șase luni înainte de începerea noului an universitar.

„Subvenția care se primește de la minister pentru fiecare student de la buget a crescut semnificativ în ultimii ani. În 2019, a fost circa 5 400 lei și se preconizează că o să treacă anul ăsta de șase mii pe student. E o discrepanță mare: pe când prima s-a triplat pe parcursul anilor, a doua a rămas la fel ca acum opt ani. Reglementările spun c-ar trebui să fie egale, dar e clar că e dificil să faci asta. Cei de la Drept au încercat să le alinieze, iar sumele propuse anul ăsta sunt egale cu subvenția de la minister de anul trecut, nu sunt inventate de facultate”, detaliază el.

Până când o să știm dacă studenții vor plăti taxe majorate în următorul an universitar, avem de trecut prin criza coronavirus și viața în izolare. Fie ea și la cămin. Gătești pe hol, te scârbește de mizerie, te enervezi pe universitate, dar reușești să dormi în sfârșit în liniște, că nu mai bubuie muzica din boxe în tot căminul.

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.