opinie

5 tipuri de clienți peste care dau de când livrez mâncare în București, în vremea coronavirus

Epidemia de COVID-19 scoate ce e mai rău (sau mai bun) din oameni.
30 Martie 2020, 8:05am
coronavirus, clienti uber, livrare uber, livrare mancare la domiciliu, livrare in carantina
Fotografii din arhiva personală a autorului

Aseară am fost sunat din drum, de către un client căruia îi duceam mâncarea, pe la 22.30, să-i cumpăr și vreo două-trei beri de la ce magazin găsesc eu pe traseu. Mai nou fac și comenzi speciale, deși nu scrie Glovo pe mine. Dar lumea s-a schimbat odată cu starea de urgență și cele patru ordonanțe militare care impun restricții de deplasare în România, în vremea coronavirus.

Poate că cel mai pregnant, cum Dostoievski (sau Sloterdijk parafrazându-l pe Dostoievski) ar spune, privarea de libertate scoate la iveală demonii din oameni. Nu neapărat că ne-am transformat cu toții în tâlhari și violatori peste noapte, însă ne schimbăm, încetul cu încetul.

Nu pot vorbi despre întreaga lume, însă analiza antropologică de excepție, pe care o fac de câte ori livrez mâncarea la o adresă în București, arată că și unii dintre clienții mei de la Uber Eats și-au schimbat obiceiurile în acest context oarecum SF.

Majoritatea clienților nu ies în evidență, iar pe noile proceduri de livrare, interacțiunea este oricum redusă la minimum, respectiv, recomandările platformei sunt să las mâncarea în fața ușii și să mă depărtez la cel puțin un metru după ce am ciocănit. Dincolo de această majoritate, am identificat cinci tipologii remarcabile.

Sigur că e bine că oamenii comandă în continuare mâncare la domiciliu, fapt care ne pune o pâine pe masă și mie, și restaurantelor.

1. CLIENTUL GROF

GROF, grofi, s. m. (Reg.) Titlu de conte purtat în trecut de mari latifundiari din Ungaria. – Din magh. Grof. (DEX 09)

Istoric el vine călare și trece agale printre iobagi, se uită cu dispreț, le vorbește de pe cal. Groful consideră că este o sămânță umană superioară slugilor lui, asupra cărora are drept de viață și de moarte. Nici nu le dă importanță, slugile să facă bine să se dea din calea calului, să nu-i strice dispoziția grofului. În cel mai uman caz ar putea pune doar să-i biciuiască, dar nu o face. Pe de o parte, pentru că așa este el de la Dumnezeu, un suflet bun, pe de altă parte, pentru că iobagii nu merită nici măcar atâta din atenția lui de mare grof.

Pe ăștia nu ai cum să nu îi remarci când le livrezi mâncarea. Ei există din vremuri imemoriale. Înainte de criză se uitau la mine doar cu scârbă: „Uite ce amărât vine să-mi aducă mie specialități de două, trei milioane la ușă. Mai să-mi și facă greață să mai mănânc. Dă repede mâncarea, slugă, și nu-mi mai contamina holul cu sărăcia ta!”.

Groful consideră că îmi face o favoare că-mi permite să îi aduc lui de mâncare. Îmi dă de muncă, dacă nu ar fi tariful Uber de 10-15 de lei pe comanda lui, eu sigur aș muri de foame. Mai dă și șpagă uneori, destul de rar față de alți clienți, undeva la doi-trei lei, poate că și atunci în scârbă, nu ca mulțumire, ci ca să îmi amintească să nu cumva să uit cam cât valorează existența mea umană pentru el și în general.

Odată cu criza și cu dispariția nevoii de a ne intersecta oricum, aș fi putut bănui că groful este mulțumit. Nu îi mai tulbur existența nobilă cu sărăcia mea. Dar nu, aparent există în sinea lui o nevoie compulsivă de a înjosi, fie și voalat. De exemplu, îi las mâncarea la ușă, ciocănesc și apoi aștept în fața liftului să-l văd că ia mâncarea și să confirm livrarea în aplicație. Groful nu se grăbește niciodată să vină la ușă și, când ajunge, bombăne ceva la „Bună ziua!”, de multe ori se face că nici nu mă vede, nu mă aude și nu răspunde nimic.

Groful nu este neapărat și bogat, poate să aibă și o comandă foarte ieftină. Este mai mult o chestie de stil de viață. Genul de om care își termină treaba cu o escortă și-nainte să plece îi strigă „Târfo!”.

2. CLIENTUL GROUPIES

Din moment ce unii mă disprețuiesc atât de mult, era doar normal să fie și cei care mă apreciază, un echilibru trebuie să existe undeva în Univers. Și clientul groupie a existat de dinaintea crizei, doar că-l întâlneam mai rar și avea doar motivele uzuale să fie mulțumit de mine, în ideea generală că totuși există un serviciu prin care nu te duci tu după mâncare, ci poți aștepta ca mâncarea ta preferată să vină la tine.

De regulă acești clienți apreciau timpul scurt de livrare și faptul că reușeam să descifrez adresa fără să îi bat prea tare la cap cu întrebări (cea mai grea parte a unei livrări este să găsești blocul și scara, GPS-ul este doar orientativ, iar multe străzi mai mici și cotite sunt greu de bănuit). Între timp, s-a trecut la un nivel nou.

Unii devin subit foarte veseli când le explic să se dea în spate și apoi le dau instrucțiuni despre cum va decurge livrarea fără contact. Mă gândesc că apreciază aceste proceduri reale de siguranță și o abordare profesionistă. Alți clienți merg și mai departe și-mi spun ce lucru bun facem noi, că ne expunem riscului de infectare, că livrăm pe unele distanțe foarte mari (au fost clienți care mi-au spus asta, la câteva livrări recente de peste opt kilometri). Nu mi s-a spus explicit, dar probabil că apreciază că livrările noastre fac lumea asta în lockdown să pară un pic mai aproape de o lume normală, mai puțin distopico-depresivă.

Clienții de tipul acesta au de regulă comenzi medii, nu foarte scumpe, însă îmi amintesc clar câțiva dintre ei care mi-au lăsat în aplicație șpagă mai multă decât tariful meu de Uber. ZIlele trecute, unul mi-a lăsat zece lei la o cursă care era șase lei și ceva în aplicație. Zece lei este o șpagă rară pe Uber, media ar fi cam trei lei de la un client din trei, deci cam un leu pe client la sfârșitul săptămânii.

3. CLIENTUL IPOHONDRU

Oameni care privesc suspicios mâncarea pe care le-o livrezi or exista de când primul om al peșterii a dus peștișori la altă peșteră sau ce-o fi fost la ofertă 1+1 pe vremea aia. Poate că genul ăsta de suspiciune culinară a pornit din Grecia Antică, prin pharmakon-ul popularizat modern de către Jacques Derrida: ideea de daruri grecești, șansa ca un dar să fie de fapt o capcană, eventual ca mâncarea să fie otrăvită, cum în masă a început să se practice cam odată cu transformarea Republicii Romane în Imperiu.

Din toate informațiile disponibile n-am putut descoperi nici măcar un caz de client care a fost otrăvit cu intenție de livrator. Însă, în momentul actual, îmi este și mie din ce în ce mai ușor să înțeleg teama celui care primește un pachet cu mâncare venit de departe și care a trecut prin mai multe rânduri de mâini. Și eu mă simțeam ciudat până săptămâna trecută, când încă nu găsisem la nicio farmacie măști și mănuși de protecție și livram cu mâinile goale. Mă spălam, mă dezinfectam cât de des puteam, dar tot parcă nu era în regulă. Între timp am făcut rost de echipament complet și nici n-aș mai ieși la muncă fără el, cu toate că mă ușurează cu aproape 11 lei zilnic, bani pe care nu mi-i decontează nimeni.

Unul dintre cele mai interesante exemple din această categorie a fost un client de săptămâna trecută, care trecuse următoarele instrucțiuni de livrare: „Să apeleze la interfon și să lase pachetul în fața ușii apartamentului. SĂ NU SUNE LA SONERIE, SĂ LASE MÂNCAREA ȘI SĂ PLECE!”. Nivelul ăsta de teamă mi se pare totuși o idee cam mult, să-ți fie frică de posibila contaminare a butonului de la sonerie (poate fi destul de ușor dezinfectat oricum cu o cârpă și o picătură de spirt). Eu oricum prefer să ciocănesc la ușă.

În situația de față nici nu știam cum să interpretez, dacă persoana are o așa de mare fobie, poate că nici să bat la ușă nu ar fi în regulă. Așa că am stat ce am stat în fața liftului, am făcut cu mâna spre ușă, în caz că era clientul la vizor, nicio mișcare, niciun sunet, am lăsat mâncarea și am plecat. Sper că nu s-o fi bucurat de ea vreun vecin mai puțin speriat.

livrare mancare coronavirus

Autorul, la o livrare

4. CLIENTUL MINCINOS

Specia asta exista și ea dinainte de criza coronavirus, însă se manifesta diferit. Descoperisem o regulă cu peste 90% precizie (da, am stat și am calculat). Înainte era clientul care la recepționarea pachetului simțea nevoia să-mi spună să stau liniștit, că „mi-a lăsat tips în aplicație”. Să nu mă simt ofensat că nu îmi dă șpaga în mână. Răspundeam de fiecare dată că mulțumesc și că nu era nevoie, ceea ce și cred.

Ei bine, acești clienți, care mă asigurau din senin că va fi tips în aplicație, aproape fără greș nu lăsau niciun leu. N-am înțeles nici de ce atât de mulți simt nevoia asta să mintă. Le-o fi rușine că nu lasă nimic? Cred că o să le zic de la obraz să îmi dea bani? Sau poate sunt și asemenea cazuri și atunci scapi din încurcătură, dacă dai de un livrator mai hrăpăreț.

În schimb, în ultima săptămână, a apărut și o subspecie complet nouă a clientului mincinos. Eram cu o livrare pe 25 martie, miercuri, prima mea zi de după restricția completă de circulație din ordonanța militară 3 și le tot prezentam clienților regulile de livrare fără contact, apărute chiar în acea zi pe Uber.

Ajung la apartament, omul mă aștepta în fața ușii, în aplicație nu avea nicio mențiune de livrare, nu mă contactase în niciun fel înainte să ajung. „Mâncarea o las aici jos? Unde vreți să o pun?” „Da, pune-o aici pe scări, te rog, eu sunt ÎN IZOLARE.” Clientul căruia îi fusese impusă obligația izolării stătea la mai puțin de un metru de mine. Îi spun să intre înapoi în apartament, ca să respectăm distanța minimă. Dă să intre, apoi se întoarce să îmi dea o bancnotă de cinci lei. Îi spun din nou să respecte distanța și că procedura nouă spune să nu mai primim bani în mână. Procedura nu spune asta, dar cum era să primesc bani de la un om până la urmă suspect de Covid-19, că de aia se afla în izolare?

Procedura constă într-o recomandare destul de ciudată, ca banii să fie lăsați pe jos într-o pungă, iar livratorul să îi transporte în punguțele lor și să îi dezinfecteze apoi. Nu mi se pare foarte sigur procesul ăsta. Așa că refuz orice șpagă numerar de două săptămâni.

5. CLIENTUL CONSUMATOR DE VISE INTERZISE DE LEGE

El, săracul, este poate singurul care nu s-a schimbat de când cu criza și cu restricțiile. Este la fel cum l-am cunoscut și înainte, doar că (poate întâmplător) în ultimele două săptămâni l-am întâlnit mult mai des: patru la nici 80 de curse. Înainte era mai rar, cam unul-doi pe lună.

Știu că am ajuns la el încă de când cobor din lift, fiindcă este fum de iarbă pe tot holul cam cum este mirosul de tămâie în biserică. Astfel de exemplare bănuiesc că trăiesc peste tot, prin București, dar eu ajung cam la aceiași: prin complexe rezidențiale din Pipera, blocuri noi din centru sau case vechi pe străduțe boeme din centrul orașului. De regulă le livrez burgeri. Personal nu-s așa mare consumator, dar presupun că iarba merge cu burgeri cam cum merge cu orice când ți-e foame sau ai munchies.

De la oamenii ăștia intră și spaga în aplicație mai des decât în medie. Consumatorul este unul dintre clienții cei mai buni, poate și pentru că-i așa de relaxat. Singurul element care scoate acest tip de client în evidență în contextul restricțiilor de coronavirus este că am mai multe livrări la el acum, în condițiile în care media generală a comenzilor a continuat să scadă de la o săptămână la alta. Probabil că izolarea la domiciliu vine și cu acest tip de consum. De burgeri, adică.

Editor: Iulia Roșu