Omagiu chiuvetei românești în care ți-ai vărsat fierea, regretele și, mai nou, vaccinul

E vară și stau la o pensiune în Grecia. Sunt pentru prima dată în vizită la oamenii care ne-au dat democrație, ulei de măsline și deosebit de bizara brânză halloumi. E a doua zi de când am ajuns și mă bărbieresc în baie în chiuveta pe care am blocat-o ca să nu risipesc apă. Blocajul e cu un sistem cu pârghie pe care, în majoritatea cazurilor, îl eliberezi din spatele bateriei. Nu și în Grecia la Costas. Tocmai i-am blocat chiuveta, că am rupt levierul meschinului sistem. Apoi, am împins scurgerea de dedesubt și apa s-a împrăștiat pe podea. Nu i-am spus nimic lui Costas două zile, m-am spălat la duș, ca să nu las impresia unui om venit pe pagubă. Apoi i-am zis și-a reparat-o abia două zile mai târziu.

Mi-a părut rău de stricăciune, mai ales că la revenirea în România am aflat de schema „chiuvetismului”. Bine, nici cu Grecia nu mi-e rușine. Între timp, am și uitat de vacanța aia. Stau pe veceu, sprijinit cu o mână pe chiuveta de lângă, și mă gândesc că să-i dea Dumnezeu sănătate omului care a inventat-o. Sunt de altfel convins că n-a fost unul singur, ci minți geniale, de-a lungul a generații, care au trebuit să se pună de acord și să perfecționeze ligheanul ăsta glorificat până a devenit o reală cărămidă în viața omului modern.

Eu, cu o umilă contribuție, vreau să-i aduc un omagiu preacinstitei chiuvete – „ghiuvetă” pentru cititorii mai în vârstă, dar și „ghivetă” pentru cititorii care abia au ajuns la oraș.

Să fi fost nebunii ani de după intrarea în Uniunea Europeană când Ștefan Bănică a băgat în urechile românilor piesa „Veta” și ușurelele versuri: „Veta, mi-ai stricat chiuveta!”. Nu știu ce-a avut femeia cu chiuveta, dar a fost un moment deosebit în istoria minoră a poporului. Uite, arc peste timp, acum discutăm în alți termeni despre acest obiect pe care îl poți avea în diverse forme, dar cu aceeași funcție recurentă: să-ți spele jegul.

Uneori, în ea ai vomitat ca ultimul om. A doua zi, pe mahmureală, a trebuit să suporți izul înțepător al alegerilor greșite în timp ce încercai să le împingi în scurgere. Alteori poate doar ți-ai suflat mucii pe pereții chiuvetei și apoi ți-a părut rău, că tot tu a trebuit să cureți. Și în alte câteva rare momente – posibil, nu cunosc – să o fi folosit pe post de pisoar.

Dacă tot am zis de pisoar, ar trebui să pun aici „Fântâna” lui Marcel Duchamp. Ce nebun și omul ăsta, a luat pisoarul, l-a pus invers, și i-a spus fântână. La o adică, sigur, poate că e și așa ceva. Ce viziune. Artist, domn’e, nu se mai fac ca pe vremuri! Au trecut 105 ani de atunci și ar putea fi foarte bine o operă de artă care nu există, ci va fi imaginată mâine. În fine, divaghez și nu mă pricep la artă.

Chiuveta e același obiect de-un sfâșietor ordinar în care milioane de femei, poate chiar acum, își vomită primele semne ale sarcinii. Excepțional de multe se bucură enorm. Alte câteva – o minoritate pe care unii bărbați, alte femei, familia, religia și mai mereu societatea cu totul le-ar pune la zid să le ucidă fie și doar pentru gândul avortului – vor descoperi că în ciuda progresului și drepturilor în sfârșit câștigate încă nu-și dețin propriul corp în deja prea multe state și orașe, inclusiv și mai ales în România care-și uită prea repede trecutul decrețel.

Americanii au deasupra chiuvetei un dulap cu medicamente. Doamne ce bolnavi trebuie să fie! Au de toate acolo, de la cele mai tari la nimicuri, toate etichetate aproape la fel și accesibile în orice moment în care sinuciderea pare o alegere mai bună decât viața. La noi, cel mai des, acolo e granița relației – un no man’s land al tratativelor. Periuța de dinți e posibil să fie prima care-și face loc. Poate și un fard, un deodorant, un parfum mic, pocket size. Toate astea pentru că, spre deosebire de filmele acelorași americani, noi restul ne trezim imperfecți și cu gura mirositoare.

Deasupra chiuvetei este, de fapt, un metaspațiu. Poate fi la fel de bine și un spațiu sigur care permite aproape orice. Deasupra ei, în oglindă, ți-ai văzut gușa de mai multe ori decât îți vei vedea, după o anumită vârstă, ce-ai sub buric. În aceeași oglindă, deasupra chiuvetei, ți-ai stors primele coșuri ale adolescenței, ți-ai întins fața să vezi dacă ridul ăla chiar există și tot acolo ți-ai smuls primul fir de păr alb pe care l-ai aruncat în chiuvetă. E o ocazie numai bună să-i amintesc lui Deliric că n-a avut dreptate când a pus în urechi și câteva suflete vorbele: „Nu ne schimbă anii”.

Deasupra chiuvetei ai mâncat pepene ca un adevărat tată balcanic – uneori, același om sau alții ca el înfundă chiuveta nu doar cu semințe de pepene, ci și cu cafea, resturi de ciorbe, ulei și nepăsare. Și tot deasupra ei s-au făcut câteva sute de milioane de poze care, din rațiuni obiective, nu pot fi băgate decât în DM ca să încânte priviri. Este un loc în care fiecare prințesă poate se visează, cum bine a zis mult stimatul Florin Salam, „regina din Maroc”. 

În ciuda tuturor acestor obiceiuri – cum altfel dacă nu banale – sunt oameni care s-au și vaccinat la chiuvetă. Ce-i drept, e posibil ca asta să nu se mai fi întâmplat până prin 2021. Foarte probabil a fost și teama unora dintre români că va fi interzis accesul la malluri, restaurante sau teatre fără certificat verde. Sau poate c-a fost nebunia loteriei vaccinării care a debutat la 1 octombrie. Pentru poporul care a cărat sacoșe de bani către Caritas și FNI cu o speranță mai puternică decât credința unui pustnic nu poate exista decât o credință extraordinar rezumată de al nostru FS: „Am norocul scris în frunte”. Și, iată, nu-ți poți vedea fruntea decât într-o oglindă de deasupra chiuvetei.

Uite ce nebunie face și John Malkovich tot într-o oglindă.

Ceea ce era evident încă din vară, să fi fost august, că se vând angro certificate false, a fost tratat ca o adevărată surpriză spre finalul anului: în septembrie primul caz oficial, iar în noiembrie 3 500 de bucăți emise la Vama Petea, de exemplu. În prima lună din 2022, aș putea zice că a refulat chiuveta, stai să vezi ce frumos.

La „chiuveta” de la Petea anchetatorii au găsit la percheziții peste 140 de mii de euro, bani făcuți din falsificarea miilor de adeverințe de vaccinare. Tariful era între 250 și trei sute de euro. Se conturează deja drept cel mai mare caz de acest fel. Și uite ce poezie deosebită pe care n-o putea scrie decât realitatea: prima condamnare în dosar e a proprietarului unei pizzerii din Satu Mare. El asigura fluxul de doritori și-și lua o sută de euro pentru fiecare. Asistenta medicală lua 150 de euro. În perioada 8 septembrie–2 noiembrie 2021, centrul de la Petea a înregistrat 5 495 de persoane drept vaccinate; peste 3 500 și-au luat doza la chiuvetă.

Ziceam de începutul de an. De data asta e vorba de cazuri din județele Neamț și Iași. Trei medici, o asistentă medicală și un intermediar au fost reținuți. Prețurile erau între o sută și 250 de euro. Dintre toate numele implicate s-a remarcat Daniela Bejan. Ea, medic, activa în localitatea Ciohorăni, Iași. A pornit cu vaccinul Johnson & Johnson, destul de apreciat de „chiuvetiști” și antivaxxeri care încă se ascund în dulap din rațiuni obiective. A reușit să administreze circa 1 200 de doze de vaccin. 

Frumusețea e numărul, pentru că el duce la acest stop cadru deosebit: Daniela a ajuns să fie premiată de însuși prefectul Marian Grigoraș. Acum citesc în cu totul altă cheie declarațiile ei de-atunci: „din cele peste 1 200 de doze administrate, nu au fost toate la persoanele din comună”. Sau poate: „[...] au văzut că nimeni nu s-a simțit rău de la vaccin, au recomandat la rândul lor și altor rude să se vaccineze. Când venea câte o rudă la ei [...] îi spuneau să vină la mine să se vaccineze și mulți au făcut așa”.

Medicul premiat, între debutul campaniei de vaccinare și momentul în care s-a aflat totul, s-a regăsit de nenumărate ori în același metaspațiu de deasupra chiuvetei. Și s-a uitat direct în oglindă, direct în ochii ei, și s-a bucurat – mai ales când a venit și premiul. Face cu adevărat ceva greșit, din moment ce e premiată? Cifrele arată succesul și adevărul e ascuns în spatele ochilor care se privesc în oglindă cu ceva respect, poate, bucurie, sigur, și cât de cât relaxare că face niște bani pe lângă. Un part time flexibil nu strică.

Într-o zi, deasupra chiuvetei, medicul Daniela Bejan s-a privit pentru ultima dată în oglinda aia ca un om integru și premiat. N-avea să știe că e ultima zi, cum n-avea să știe și că, în același timp, e prima zi în care ea a avut nenorocul să fie prinsă – în timp ce toți ceilalți încă lucrează la chiuvetele lor – și din acel moment înainte a început să fie privită ca omul prea puțin priceput la mangleală ca să nu fie prins.

Undeva între debutul pandemiei și momentul prezent, în multe case s-a trăit cu panică și s-a murit cu ceva frică – dacă nu chiar prea multă frică. Însă în câteva case s-a huzurit și s-au strâns bani. Iată, o simplă chiuvetă pe care Veta, acum mai bine de un deceniu, n-a putut decât s-o strice s-a dovedit o vacă de muls pentru mulți, de la medici și asistenți până intermediari și beneficiari; și nu numai.

Știu că e abia ianuarie și ți-ai propus ca anul ăsta să schimbi lumea, așa că e o ocazie bună să-ți zic că mai dă-o dracului de schimbare. Mai lasă și lucrurile să curgă și să te bucure chestiunile mici, cum ar fi simpla existență a unei chiuvete. Sunt impresionat de câte ne suportă fiecăruia dintre noi. Merita să-i facem statuie, dar ca popor încă suntem restanți cu cea pentru Hagi.

Chiuveta și-a continuat existența cât se întâmplau toate astea în România, Iași și chiar lume, cum ar fi Germania, Spania, Franța, Belgia și cu siguranță nu-s singurele.

Chiuveta e același spațiu în care chiar în această dimineață milioane de oameni s-au spălat la subraț și un pic mai jos într-un moment time-sensitive. În aceeași dimineață, sau în oricare alta, pentru alte milioane de oameni a fost locul în care au văzut că le sângerează gingiile așa cum au fost deja avertizați la televizor în reclame la pastă de dinți cu nume mai scump decât altele. E posibil să nici nu se întâmple toate astea, pentru că uite ce zice o extraordinară vorbă de la BUG Mafia: „N-ai fost acolo”.

Am fost însă acolo în copilărie lângă tata când se bărbierea. Lovea aparatul de ras de chiuvetă și revenea cu el peste obraji cu o grijă și-o dexteritate pe care abia mai târziu le-am înțeles cu adevărat. Uneori, cam o dată la două–trei luni, ieșea din baie fără să-și fi bărbierit mustața. Se ducea la mama și-o întreba dacă-i stă bine așa. De fiecare dată reacția ei era la fel: „asta-ți mai trebuia, frână la muci, că altfel le-ai pe toate”. Revenea la chiuvetă, rădea și mustața, dar o făcea zâmbind că a mai prins încă un moment în care să facă gluma asta. Sper c-o mai face și acum.

Am în minte o mulțime de momente întâmplate la chiuvetă, inclusiv și unele despre care nu se cade să scriu. Ce n-am făcut acolo a fost vaccinul, c-am ținut prea mult la sănătatea mea. În orice caz, cele mai dragi îmi sunt momentele astea cu bărbieritul. Deși port barbă, tunsă cât de cât lunar, o dată pe an simt c-ar trebui să curăț tot, să intru cu lama, și să mă mint c-o iau de la zero, cumva. Asta am făcut și-n Grecia unde i-am dat de treabă lui Costas. 

În chiuvetă, și deasupra ei, m-am bărbierit până acum de mai puțin de zece ori în ultimul deceniu. Știu însă că tot acolo, într-o anumită zi, mă voi mai bărbieri încă o dată și nici nu o să știu că va fi pentru ultima dată. Până atunci voi încerca să mă bucur de alte chestiuni, cum îți recomand și ție, chiar și dacă o faci tot la treningul negru și adidași, tot cu foști, viitori și actuali pușcăriași – în funcție de caz.